Numărul zborurilor de pe Aeroportul Otopeni anulate pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu a ajuns la 36
Alte două zboruri au fost anulate, duminică, de pe Aeroportul Henri Coandă București, din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, acestea fiind ultimele curse care mai apăreau în programul din această seară, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
În total, au fost anulate 36 de zboruri spre/dinspre Tel Aviv (21), Dubai (opt), Doha (patru), Beirut (două) și Damasc (unul), respectiv 19 decolări și 17 aterizări. Aceste zboruri aparțin companiilor AnimaWings, Dan Air, El Al - Israel Airlines, FlyDubai, Fly One România, HiSky Europe, Israir Airlines, Qatar Airways, TAROM și Wizz Air Malta.
Companii aeriene din toată lumea au anunțat anularea zborurilor către Israel și ale destinații din Orientul Mijlociu, ca urmare a atacurilor lansate sâmbătă dimineața de Statele Unite și Israel împotriva Iranului.
La București, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a recomandat cetățenilor români care au planificate călătorii către statul Israel sau statele limitrofe direct afectate de conflict să anuleze sau să reprogrameze aceste deplasări pentru o dată ulterioară.
Sâmbătă dimineața, Israelul și Statele Unite au lansat atacuri împotriva Iranului, fiind anunțate explozii în Teheran și alte orașe, precum Tabriz (nord-vest) și Isfahan (centru). Iranul a răspuns cu lansarea de rachete și drone împotriva bazelor militare americane din Bahrain, Qatar și Emiratele Arabe Unite și a centrelor militare de pe teritoriul israelian, scrie EFE.
O serie de explozii au fost auzite sâmbătă seara în centrul Israelului, la Ierusalim și în Cisiordania ocupată, au relatat jurnaliștii AFP. Totodată, cel puțin o rachetă din ultimul bombardament lansat din Iran spre Israel a lovit Tel Aviv sâmbătă noaptea, fiind prima lovitură cunoscută în oraș, potrivit diverselor agenții media israeliene și confirmată de serviciul de urgență israelian Magen David Adom (MDA), a transmis EFE. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
LIVE UPDATE Statele Unite şi Israelul au atacat Iranul
UPDATE Iranul confirmă moartea ayatollahului Khamenei, declară 40 de zile de doliu naţional
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p
Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza









