Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) găzduiește, până în 29 martie, expoziția unicat în România 'Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi', vernisată în noiembrie 2025 și dedicată unor valoroase opere de artă care au dispărut sau au avut de suferit în mari dezastre.

Expoziția prezintă peste 100 de piese originale de patrimoniu aduse laolaltă, pentru prima dată: fresce, sculpturi, picturi, artefacte, grafică, fotografie, ceramică și lucrări de artă contemporană.

Directorul MNArT, Filip A. Petcu, dezvăluie că ideea expoziției a plecat de la o carte scrisă de Ormos Zsigmond, întemeietorul Muzeului Banatului, care a călătorit la Pompeii pentru cercetări, în 1865 și 1872.

'În secolul XIX, era obiceiul ca tinerii din familii înstărite să plece în tururi prin Europa, Grand Tour, pentru a cunoaște lumea. Așa a făcut și Ormos Zsigmuod, la 50 de ani. În călătoriile lui, a ajuns și la Pompei, fiind contemporan cu Giuseppe Fiorelli (...). El a scris mai multe volume, eu am început să traduc aceste amintiri, în premieră, în limba română. Am avut surpriza extraordinară să găsesc această carte în biblioteca Muzeului Banatului, după ce am căutat-o fără succes în biblioteci de la Viena și Budapesta, pe care explorând-o și mergând în profunzime pe firul ei, am descoperit foarte multe legături cu planul pe care deja începeam să-l țesem împreună cu partenerii noștri italieni', spune curatorul expoziției, Filip A. Petcu.

Surpriza o vom descoperi în finalul expoziției, care îl readuce pe Constantin Brâncuși, metaforic, în locul unde a fost așezată Coloana din lemn, în cadrul expoziției 'Brâncuși: Surse românești și perspective universale' din anul Capitalei Europene a Culturii Timișoara 2023. De această dată, eternul Brâncuși, prin modulul antropic tip clepsidră, susține un fragil trup (în mulaj) împietrit de furia Vezuviului.

Alături de directorul MNArT, pășim într-un univers spectaculos, camera tombală, care întâmpină publicul cu o atmosferă întunecată, ce sugerează un interior de sarcofag, cu o peliculă pe care curge povestea unui personaj virtual, inspirat de Lucius Valerius Sacer, soldat roman supraviețuitor al erupției Vezuviului, a cărui prezență în Dacia este atestată de o inscripție arheologică. Alături, sunt două fotografii de secol XIX, perioadă în care pe acolo a trecut și Zsigmond Ormos. Imaginile reprezintă Muzeul de Arheologie din Napoli și galeria de bronzuri între care sunt reprezentați doi atleți de la Villa dei Papyri din Herculaneum.

'Piesele sunt expuse în 11 săli, fiecare cu un titlu. În prima sală vorbim mai mult despre cele două tipuri de materialități cu care lucrează expoziția: cenușa, materialul gri al cubiculelor, ca referință la cataclismul natural; cenușa care acoperă orașul și pietrifică totul și privim imaginea poetului provenit de la Casa lui Menander din Pompei, cu masca de tip oscilla. Pe de altă parte, admirăm peisajul idilic sacral, de la Herculaneum, care apare reprodus și într-un desen de secol XIX și prezintă o insulă imaginară care conține copacul, coloana și un edificiu care protejează
sculptura unei zeități feminine. Mai avem și imaginea unei vile maritime de la Castellammare di Stabia, unde se aflau vile de agrement ale elitei romane. Sunt trei locații inedite. Pe lângă fresce avem și două desene realizate de arheologul desenator Luigi Bazzani, în secolul XX, cu trimitere la Pompeii, Casa de la Fontana Grande și un lararium, altarul de casă al vilelor pompeiene. Avem și imaginea Ledei, al cărei mit l-a inspirat și pe Brâncuși să îl transpună într-o sculptură cinetică. Primele trei săli arată imaginea arealului vezuvian înainte de catastrofă și reprezintă zona domestică a casei, dar și instituțiile, zona sferei publice', descrie curatorul expoziției.

Trecând din zona domestică a Pompeilor spre zona publică, întâlnim o pictură contemporană, 'Ruda Domnului', semnată de Bogdan Vlăduță, sub care se află un fragment de friză arhitecturală provenită de la o casă din cartierul pitoresc bucureștean Uranus, cu case bătrânești, care după cutremurul din 1977 a fost dărâmat, sub pretextul construirii unor blocuri sigure.

'Am asociat aceste lucrări, pentru că ambele reprezintă un anumit strigăt. Portretul este asociat cu o friză arhitecturală, provenită de la o casă dărâmată din cartierul Uranus din București. Este un fel de prefigurare a cataclismului antropic, în povestea cataclismului natural de pământ', explică Filip A. Petcu.

Revenind în Pompeii, galeriile MNArT se deschid spre domeniul public, în care apare împăratul Tiberiu și imaginea de propagandă, un bust în bronz provenit de la Muzeul Național de Arheologie din Napoli, o lucrare deosebită, în care sclerotica ochilor este acoperită cu argint, iar irisul este din cupru.

'Este un bust care nu a mai fost expus, vine la noi direct din depozitul muzeului din Napoli, o parte din deltoid este restaurată din bronz, în secolul XIX. În Sala 2 a expoziției avem lucrări inspirate de cultele orientale apropiate de romani: cultul lui Isis, la templul Isidei din Herculaneu, care arată o procesiune destul de complexă, cu altarul pe care se aduceau jertfe și preoții care poartă vase rituale și torțe. Avem reprezentări ale Sfinxului, dimensiunea orientală foarte bine amprentată. Ne întoarcem în mitologia greacă, o avem pe Io, iubita lui Zeus, care o transformă în vacă și ea își redobândește imaginea umană, demnitatea și frumusețea, doar în momentul în care călătorește în orașul Canopus din Egipt, unde Isis o retransformă în femeie. Aceste mituri orientale se topesc cu realitatea politică, cum este și cazul imaginii Cleopatrei pictate de padovanul Alessandro Varotari, în secolul XVII, provenite din colecția Tezaur a muzeului nostru', detaliază Filip A. Petcu.

O prezență de excepție în cadrul expoziției este cea a lui Luigi Spina, 'fotograful oficial' al Pompeiului, fiind singurul căruia i s-a permis să intre și să ia pulsul orașului în timpul pandemiei COVID, așa cum nimeni nu a mai făcut-o până atunci în ultimul sfert de veac. O selecție foto realizată de el se află în colecția Muzeului Castel Sant Angelo din Roma.

'Privirile ne sunt atrase și de o zonă cât se poate de intimă, o frescă ilustrând scenă de banchet cu toate elementele conexe, mobilier, veselă, sticlărie, bronzuri, foarte multe detalii legate de interior, dar și de relațiile dintre oameni, o galerie de portrete realizate în secolul XIX, care reprezintă hrana din Pompeii, curmale așezate pe platouri, pâinea care seamănă foarte mult cu lipiile balcanice de astăzi, nuca - o metaforă a Pompeiului, un nucleu dur și un miez moale, cum era și Pompei, cu cenușa pietrificată și interiorul complex și vast. Remarcăm și semințele, un simbol al renașterii după orice catastrofă', spune curatorul și restauratorul de pictură, Filip A. Petcu.

Într-o altă sală a muzeului ne întâlnim cu mici fragmente din picturile grădinilor din Pompeii, spații de reculegere și reflecție, paradisiace, cu păsări și elemente de microcosmos, dar și coloane, ca element structural de susținere, care atunci când este afectat de distrugere, produce colapsul edificiului construit.

În dialog cu fotografia lui Spina, apare lucrarea lui Horia Bernea, care exprimă aceeași tensiune dintre protecția interiorului și spațiul propriu, necunoscut, al exteriorului.

În contrast cu puternicul Hercule, simbol al muncilor grele, apare Menada, nimfa exaltată, între dans și beție, care este, de altfel, și imaginea iconică a expoziției 'Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour'. Autorul este anonim.

'Ea amintește și de Botticelli. Este simbolul expoziției, ceva diafan, cu o mișcare serpentinală, în ascensiune; transparența, faldurile și expresivitatea, fac din ea o pictură excepțională. Și, dacă analizăm, este doar mai puțin de un metru pătrat din mii de metri pătrați ai unei singure vile. Și erau poate sute de case pictate astfel. Dacă îl comparăm pe acest pictor anonim, de secol I, cu Botticelli, probabil că îl depășește. Avem fondul plat ca oglinda, apoi pictura păstoasă, carnală. De partea cealaltă o avem pe Demetra, zeița prosperității, a recoltei. Ea e plasată aici, pentru că secolele XVIII-XIX aparțin fertilității orașului Napoli, care renaște după 1755, când au început excavațiile la Pompeii și toate descoperirile de acolo sunt duse în Palatul Portici, care devin o mândrie pentru împăratul Carol al III-lea. El le permitea artiștilor să vină aici și să facă desene după artefactele descoperite. Grație acelor desene, astăzi putem vedea fresce dispărute în timp', spune restauratorul de artă, Filip A. Petcu.

Pașii ne poartă, printre fresce, spre Amfiteatrul din Pompei, unde formația Pink Floyd a susținut un celebru concert 'Live în Pompeii', regizat de Adrian Maben, în 1972.

Într-un alt fragment de frescă o descoperim pe Ariadna abandonată de Tezeu, care invită publicul la o meditație despre orașul abandonat Pompeii, într-un fel de divinitate sau, dimpotrivă, păstrat pentru a fi redescoperit cu 1.700 de ani mai târziu, pentru a deveni sursă de inspirație pentru romantism și neoclasicism, în Europa.

Părăsim Pompeii și ajungem în perioada Grand Tour, care este, după cum spune Filip A. Petcu, 'strămoșul' turismului de astăzi.

'Noi nu am avea astăzi turism, dacă nu ar fi existat mai întâi acest Grand Tour, despre care probabil că multe dintre agențiile de turism nu au habar. Grand Tour reprezenta o călătorie de formare a elitei nord-europene și vest-europene la Pompeii. Familiile cu posibilități materiale își trimiteau copiii cu un bear leader, un tutore care le administra banii. După o astfel de călătorie, tânărul devenea cultivat, mai rafinat. Ormos a făcut călătoria la 50 de ani, nu mai avea nevoie de tutore. În acest Grand Tour, Ormos venea din Est, în timp ce din Vest veneau Goethe, Mozart, Turner și alții, ale căror figuri sunt prezente în expoziție. Pe Goethe îl avem pictat la umbra unui copac, având în perspectivă Golful din Napoli, cu Vezuviul alături. Este o imagine aproape iconică, pentru că, pentru Goethe, vulcanul nu reprezintă o amenințare, ci un personaj care îl inspiră', arată managerul MNArT.

Dincolo de dezastrul provocat de Vezuviu, vulcanul apare în una dintre lucrări ca o alegorie a prosperității orașului Napoli, cu recolte bogate, cu reprezentarea tuturor artelor în prim plan.

Captivante sunt reprezentările pictorului francez Pierre-Jacques Volaire, obsedat de erupții, prezente în MNArT în copie făcută de Bruno Starita, care ne prezintă o erupție ulterioară a Vezuviului, văzută dinspre Podul Magdalena. Pictorii veneau la Vezuviu și îl pictau, văzând în acest fenomen o geneză a Universului din erupții repetate. Vorbim despre secolul XIX.

Filip A. Petcu ne dezvăluie și o poveste, a primilor ghizi: dintre pictorii peisagiști ai Școlii de la Posillipo se remarcă Giacinto Gigante, care lucrează pentru turiști: între ruine apar de unde nu te aștepți câte un 'Cicerone', cu oferta de a le spune turiștilor o poveste, pentru echivalentul a 5 - 10 euro de astăzi. La un moment dat, au fost restricționați de autorități și nu mai aveau voie să încaseze bani. În schimb, au început să distribuie cărți poștale.

Ne detașăm de catastrofa Vezuviului și ajungem în zona unei alte catastrofe, pornind de la afirmația pictorului Anselm Kiefer, care spunea că în fiecare peisaj există potențialitatea unui catastrofe. Anul 536 d.Hr. vine cu o erupție cumplită în Islanda, care a aruncat o cantitate uriașă de cenușă și aerosoli în atmosferă, provocând o 'iarnă vulcanică' prelungită care a afectat drastic clima globală și timp de un an nu s-a mai văzut lumina soarelui. A fost o perioadă cu mari probleme pentru agricultură, încep migrații și războaie. În același timp, la Constantinopol se construiește Hagia Sofia. După o perioadă în care se așterne întunericul, de undeva, din interior, se construiește lumina prin mozaicuri de aur, iar artistul italian Gian Maria Tosatti a reprezentat Italia la Bienala de la Veneția în 2022 și lucrează pe tema fragilității, pe tema paradoxului, pentru că aurul nu ruginește, dar el ne arată că în realitate și aurul poate să ruginească, într-un anumit context, fiind străbătut prin microfisuri și micile lui imperfecțiuni de rugina care migrează prin el, remarcă restauratorul de pictură.

Lângă imensul mozaic, un sfeșnic recuperat de la Pompei - este o metaforă la ideea de corp din care lipsește sufletul, pentru că el va fi susținut un opaiț, dar care astăzi nu se mai păstrează.

Intrăm în sala secolului XX, unde sunt expuse două piese importante din Galeria Națională de Artă Modernă din Napoli, care vorbesc despre supraviețuire, mai ales după cel de-Al Doilea Război Mondial, o lucrare a lui Alberto Burri, care rescrie funcția metalului, un material al uciderii, reconfigurat într-un mesaj pentru viitor.

Anselm Kiefer, unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, lucrează cu materialul războiului, cu plumbul combinat cu smoala, sugerând infernul. În partea centrală apare Elisabeta de Austria (Sisi), care reprezintă instabilitatea în Imperiul Austrio-Ungar, ce duce la Primul Război Mondial, alterarea relațiilor interumane.

Nu uităm că am pornit în această călătorie prin fragilitatea efemerului grație părintelui Muzeului Banatului, Zsigmond Ormos și ajungem în odiseea MNArT: un dulap cu sticlă de glajă, recuperat din depozitul propriu, care e posibil să fie de pe vremea lui Ormos și un tablou al lui Ormos, care reintră în colecția muzeului, în 2011.

'După ce îl regăsim într-un catalog din 1888, tabloul dispare la un moment dat din colecția muzeului și revine abia în anul 2011, donat de familie. În tabloul acesta sunt câteva detalii criptate: el apare în uniforma ordinului Sfântului Ștefan, decorat pe piept cu crucea mică, într-un un decor venețian, cu draperia ridicată, o coloană din marmură, iar pe masă - bustul lui Ferenc Kazinczy, reformator al limbii maghiare de la 1848, revoluționar, alături de trei volume care conțin scrieri ale lui Carlo Ridolfi, Winckelmann și amintirile lui Ormos. Alături sunt suvenirurile lui, câteva copii de autor după artefacte de la Pompei, Herculaneum etc., cumpărate în timpul Grand Tour-ului său', amintește Filip A. Petcu.

'Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi' nu este o expoziție obișnuită, relaxantă. Este una densă, consistentă, prezentată de curatorul Filip A. Petcu într-un concept inedit, îmbinând elemente de arheologie cu arta plastică, murală, elemente de sculptură, multă istorie și meditație. Între un cataclism natural care a distrus un tezaur cultural, Pompeii, și unul antropic nu există frontiere; diferă doar sursa, efectele putând fi identice.

Finalul expoziției este impresionant, amprentă a evenimentului: mulajul unui om pietrificat sub fluviul de foc al erupției din Pompeii, ghemuit ca într-o rugăciune, lucrare realizată de Giuseppe Fiorelli. Efecte speciale realizate de curator continuă să reverse asupra lui valuri de lavă, asemeni unui foc purificator, care curăță totul, pentru ca un nou început să renască pe un tărâm curat.

În antiteză cu trupul care coboară în pământ, sarcofagul este așezat pe un soclu din corten care reprezintă un fragment din Coloana lui Brâncuși, dar și un sarcofag gol încapsulat, mesaj spre înalt, spre infinit, spre eternitate.

'Am așezat acest mulaj pe locul în care era Coloana lui Brâncuși, sculptată în lemn, de la Centrul Pompidou din Paris, din expoziția 'Brâncuși: surse românești și perspective universale', pe care MNArT a găzduit-o în anul Capitalei Europene a Culturii Timișoara 2023. Pe locul Coloanei, noi am păstrat modulul Coloanei, ca o sinteză a corpului uman. În interiorul acestei forme păstrăm o cameră tombală goală, care ne arată că această personalitate, Brâncuși, chiar dacă nu mai este printre noi, rămâne un supraviețuitor cultural prin memorie și prin ceea ce ne transmite astăzi, ca energie. Elementul coloanei este un tors, prin ale căror suprapuneri, Brâncuși obține Coloana fără sfârșit dedicată eroilor Primul Război Mondial. Acest mulaj stă deasupra camerei tombale, pentru că el nu mai este captiv, ci este eliberat prin memorie și spirit. Acest fragment de coloană a lui Brâncuși îl vom păstra ca suport pentru toate expozițiile viitoare, ca o prezență permanentă a marelui sculptor în Muzeul Național de Artă Timișoara', încheie Filip A: Petcu.

Spații ale expoziției sunt completate de muzica compusă special pentru acest eveniment de compozitorul Mihai Reja (MNArT) și plasticianul Robert Nedelcu, care completează în armonie perfectă culoarea atmosferei, dramatismul sau tragicul evenimentelor reprezentate în galeria de artă.

Exponatele provin din unele dintre cele mai prestigioase instituții italiene, precum Museo Archeologico Nazionale di Napoli, Museo Nazionale di Capodimonte, Certosa e Museo di San Martino, Museo Nazionale della Ceramica Duca di Martina, Galleria Nazionale d'Arte Moderna e Contemporanea (Roma), Museo Nazionale Castel Sant'Angelo și Galleria Lia Rumma. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)