Camera Deputaților/Agresorii, obligați la consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, internare voluntară/nevoluntară
Instanța poate dispune, pe lângă măsurile de protecție, ca agresorii să fie obligați la consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, internare voluntară/nevoluntară, prevede un proiect de lege adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților, cu majoritate de voturi.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și a Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție și vizează o serie de reglementări. Astfel, se introduce obligația expresă pentru autoritățile administrației publice locale de a contacta victima în termen de 3 zile de la emiterea ordinului de protecție și cu cel puțin 14 zile anterior expirării ordinului, pentru a o informa cu privire la dreptul de a solicita prelungirea acestuia.
De asemenea, se introduce obligația instanței de a dispune, pe lângă măsurile de protecție, și obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, internare voluntară/nevoluntară. Dacă agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța va putea dispune, cu acordul acestuia, integrarea într-un program de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Totodată, se introduce obligația pentru agresor de a da informații organului de poliție o dată pe lună cu privire la efectuarea ședințelor de consiliere psihologică și/sau psihoterapie, se introduce sancționarea agresorului pentru nerespectarea măsurii de a urma consiliere psihologică și/sau psihoterapie, respectiv de a da informații organului de poliție cu privire la efectuarea acestor ședințe și se propune ca în cazul emiterii unui nou ordin de protecție împotriva unui agresor deja sancționat anterior (mai exact în ultimii 5 ani), instanța să poată stabili o durată de până la 24 de luni.
Se mai propune ca victima să poată solicita emiterea ordinului de protecție fie la instanța de pe raza domiciliului său, fie la instanța din circumscripția în care au fost săvârșite faptele de violență și totodată se propune introducerea obligativității comunicării deciziei de emitere a ordinului de protecție în termen de maxim 5 ore de la emitere și către autoritățile administrației publice locale cu atribuții în domeniul protecției victimelor.
Potrivit unui amendament, pe lângă oricare dintre măsurile dispuse, instanța dispune și obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, poate recomanda internarea voluntară sau poate solicita internarea nevoluntară, în condițiile Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care agresorul este consumator de alcool și/sau substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea sa într-un program de consiliere, tratament, dezintoxicare, dezalcoolizare sau asistență de specialitate, potrivit legii. În cazul consumului de substanțe psihoactive se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan, întrebat despre crearea unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar: E posibil
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat despre posibilitatea apariției unui nou grup în Parlament care să susțină un guvern minoritar, că nu exclude acest lucru, subliniind că 'este sigur că mulți parlamentari care au intrat pe diferite liste încep să înțeleagă care sunt problemele României'.
Bolojan: Când era o problemă undeva, erau niște oameni susținuți de oameni din PSD
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că măsurile pe care le-a luat i-au deranjat pe toți cei care au folosit 'pușculița publică' pentru a-și masca ineficiența, punctând că a observat o constantă și anume aceea că, întotdeauna când era o problemă undeva, acolo erau niște oameni care erau susținuți, la rândul lor, de oameni
UPDATE Parlament/ Moţiunea de cenzură - citită în plen de Petrişor Peiu; dezbaterea şi votul - marţi
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului' a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Grindeanu, întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței: Discuții constructive despre cooperarea bilaterală
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut, miercuri, la Paris, o întâlnire cu președinta Adunării Naționale a Franței, Yael Braun-Pivet, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic româno-francez și realizarea de proiecte comune atât în sectorul energetic, cât și în cel al transporturilor.
Senat: 2027 - instituit 'Anul Independenței României'
Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă care stabilește anul 2027 drept 'Anul Independenței României', cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la proclamarea Independenței de Stat. 'Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, celelalte autorități ale administrației publice centrale, autoritățile administra
Camera Deputaților/Kelemen Hunor, despre Zakarias Zoltan: S-a trezit că vrea să fie independent
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că deputatul Zakarias Zoltan, care și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al UDMR, a ajuns în Parlament datorită formațiunii sale, de două ori, iar acum 's-a trezit' că vrea să fie independent. 'N-am ce discuta, trebuie să discutați cu el. E președintele Partidului Alianței Maghiare d
Camera Deputaților/Dezbateri aprinse pe tema schimbării denumirii grupului parlamentar al POT
Schimbarea denumirii grupului parlamentar al POT a generat miercuri discuții aprinse în plenul Camerei Deputaților, parlamentari din PNL și USR acuzând PSD de abuzuri procedurale. Deputatul Răzvan Chiriță, cel care a propus ca grupul POT să devină 'Uniți pentru România', a explicat că decizia a fost discutată în Comisia de regul
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan - prezentată miercuri în plenul Parlamentului
Moțiunea de cenzură intitulată 'STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului', depusă de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE - Întâi România, va fi prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Birourile permanente reunite a
Cameră/ Comisia pentru regulament revine asupra deciziei de schimbare a numelui grupului POT
Biroul permanent al Camerei Deputaților, reunit marți seară în format online, a luat act de solicitarea Comisiei de regulament de a reveni asupra unui punct de vedere adoptat săptămâna trecută de avizare privind schimbarea numelui grupului parlamentar al POT în 'Uniți pentru România', la inițiativa deputatului Răzvan-Mirel Chiriță.
Vaslui: Liderul județean al PSD, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din funcția de senator
Președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, Adrian Solomon, îi cere Victoriei Stoiciu să demisioneze din Senat, după ce aceasta a anunțat, marți, că a decis să părăsească formațiunea social-democrată. 'Am aflat, de pe Facebook, că doamna Victoria Stoiciu are principii și linii roșii peste care nu poate trece! Atunci, să nu uite
Simion: Fac un apel către Ilie Bolojan să-și dea demisia; avem deja 253 de semnături
Președintele AUR, George Simion, a făcut un apel, marți, la premierul Ilie Bolojan să-și dea demisia din funcția de premier, motivând sunt 253 de semnături pentru moțiunea de cenzură și, fiind o criză, s-ar câștiga timp. 'Ca să economisim timp, pentru că am înțeles că suntem într-o criză și trebuie semnate niște mil
Senat/ Comisia economică: Proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice - raport favorabil
Comisia economică a Senatului a dat, marți, raport favorabil pentru proiectul privind interzicerea vânzării activelor statului la companii strategice de interes național până la 31 decembrie 2027, inițiat de PSD. S-au înregistrat 8 voturi 'pentru', 3 'împotrivă' și o abținere. Potrivit pro
Stroe (PNL): E momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale
Deputatul liberal Ionuț Stroe a declarat, marți, că este momentul unei reveniri rapide la aceeași masă a partidelor pro-occidentale pentru a nu permite 'un guvern în care extremismul intră pe ușă', menționând că 'nu e timp de orgolii, calcule mărunte sau jocuri tactice'. 'Discuțiile din spațiul public despre un
Simion: Nu avem nicio coaliție cu PSD; nu voi avansa formule de guvernare acum, nici nume de premier
AUR nu are în prezent nicio coaliție cu PSD, a reiterat, marți, liderul formațiunii, George Simion, adăugând că s-ar hazarda să spună că ar face coaliție cu un anumit partid sau altul. 'Nu avem nicio coaliție cu Partidul Social Democrat', a declarat Simion într-o conferință de presă susținută la Parlament.
Parlament/Moțiunea de cenzură va fi citită miercuri în plenul comun; va fi dezbătută și votată pe 5 mai
Moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE - Întâi România va fi citită miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, iar pe data de 5 mai va fi dezbătută și votată. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, marți, calendarul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură împotriva G








