#UCRAINA-PATRU ANI DE RÃZBOI/Mureșan: Războiul dus de Rusia contra Ucrainei a arătat importanța României pentru securitatea regiunii
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei are drept scop destabilizarea întregii Europe, iar pentru România impactul agresiunii este mai mare față de alte state europene și în acest context războiul a arătat importanța țării noastre pentru securitatea regiunii, a declarat marți pentru AGERPRES eurodeputatul Siegfried Mureșan (Partidul Popular European), în ziua când se împlinesc exact patru ani de la invadarea Ucrainei de forțele ruse.
''Obiectivul Rusiei nu a fost și nu este doar Ucraina. Obiectivul este destabilizarea întregii Europe. În ultimii ani, acest lucru s-a văzut clar. Pe lângă războiul convențional din Ucraina, Kremlinul a încercat să intervină în alegerile din România, Polonia și Republica Moldova. A investit masiv în dezinformare și manipulare. Tocmai de aceea, am spus și o repet: rezistând în fața agresiunii ruse, Ucraina nu își apără doar propriul teritoriu. Apără întreaga Europă. Pentru noi, România, ca stat aflat la granița războiului, impactul agresiunii este mai mare față de alte state europene. Județele noastre din est au fost afectate și economic de acest război, nu doar în ceea ce privește percepția securității'', a spus vicepreședintele grupului europarlamentar PPE.
El a amintit de planul propus de Comisia Europeană și dedicat statelor aflate la granița cu Rusia și Ucraina. Principalul instrument din acest plan este EastInvest, în valoare de 28 de miliarde de euro. Prin acest mecanism, autoritățile locale și mediul privat din estul României vor avea acces la finanțare în condiții avantajoase pentru întărirea economiei și dezvoltarea de afaceri.
Mureșan a ținut să remarce că agresiunea rusă nu mai este doar pe front, împotriva Ucrainei, ea ''este și online, este și în alegeri și este împotriva întregii Europe, a democrațiilor noastre, a valorilor noastre'. ''Rusia va încerca să influențeze toate alegerile europene. Am spus acest lucru după alegerile din România și Republica Moldova și îl repet. Trebuie să cooperăm mai strâns între statele membre împotriva agresiunilor hibride ale Rusiei în mediul online. Trebuie să investim mai mult în securitate cibernetică. Protejarea democrației înseamnă protejarea infrastructurii digitale'', a spus eurodeputatul.
De altfel, în bugetul multianual al Uniunii Europene pentru 2028-2034, pe care Siegfried Mureșan îl negociază în numele Parlamentului European, a propus o creștere de cinci ori a fondurilor pentru apărare și securitate.
În opinia eurodeputatului PPE, războiul din Ucraina a avut și efecte contrare așteptărilor și dorințelor președintelui rus Vladimir Putin. ''Rusia a vrut să slăbească NATO, dar a întărit-o odată cu aderarea Suediei și Finlandei. Rusia a vrut să slăbească UE și să o țină departe de Moscova. A produs efectul contrar, redeschizând apetitul UE pentru extinderea spre est odată cu începerea negocierilor de aderare ale Republicii Moldova și Ucrainei. Dacă Uniunea Europeană va avea noi membri în următorii 10 ani - și sunt convins că va avea - acest lucru se datorează și agresiunii ruse'', a explicat Mureșan în declarația acordată AGERPRES.
Nu în ultimul rând, războiul a accelerat reducerea dependenței de gazul rusesc. Astfel, importurile de gaz rusesc au scăzut de la 43% din total, în 2021, la 12% în 2025, iar planul UE este să reducă la zero toate importurile de gaz rusesc până anul viitor.
''Vedem cât de mult încearcă guvernul (premierului ungar Viktor) Orban să întârzie de fiecare dată sprijinul pentru Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei. Dacă și România ar fi fost condusă de un guvern mai puțin proeuropean în această perioadă, cum este guvernul Orban la Budapesta, frontiera de est a Uniunii ar fi fost mult mai vulnerabilă. La fel, dacă la Chișinău nu ar fi fost un lider proeuropean precum Maia Sandu, ci un lider prorus, cum este Lukașenko în Belarus, care și-a pus țara la dispoziția armatei ruse împotriva Ucrainei, Europa ar fi fost mai puțin sigură'', a subliniat Siegfried Mureșan, care este și președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova.
Pe de altă parte, eurodeputatul PPE s-a referit la sancțiunile europene împotriva Rusiei, în contextul în care miniștrii de externe din UE nu au reușit luni să adopte al 20-lea pachet de sancțiuni la adresa Moscovei din cauza opoziției Ungariei. Potrivit lui Mureșan, la fiecare pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și la fiecare decizie de sprijin pentru Ucraina, Budapesta a amenințat cu blocajul. De fiecare dată, în final, sancțiunile UE contra Rusiei au fost adoptate, iar pachetul de sprijin pentru Kiev a fost adoptat.
''Este și un joc politic intern al premierului Orban. Cu două luni înainte de alegeri, Viktor Orban încearcă să transmită un semnal propriului electorat, să 'vândă' o victorie pe plan european, chiar dacă probabil va fi doar una simbolică. Sancțiunile funcționează. Ele reduc capacitatea Rusiei de a finanța războiul. Nu opresc conflictul peste noapte, dar limitează resursele Kremlinului și cresc costurile agresiunii. Sancțiunile sunt rele pentru Rusia și bune pentru ucraineni. Dar sunt bune și pentru români, pentru maghiari și pentru toți cei care își doresc pacea în Europa'', a încheiat vicepreședintele grupului PPE. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de Maia Sandu la manifestările dedicate celor 35 de ani de independență a Republicii Moldova
Președinta Maia Sandu i-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să participe joi, 27 august, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independență a Republicii Moldova, informează marți Radio Chișinău și Deschide.md. Republica Moldova marchează joi 35 de ani de la
Europol avertizează asupra unoi noi tactici de jafuri violente în muzeele europene (raport)
Baroase, topoare, explozibili și chiar arme de foc se numără printre noile tactici detectate în jafurile din muzeele europene, unde Europol observă apariția unor infractori mai puțin specializați, dar mai violenți, care caută aur, bijuterii, pietre prețioase și antichități pentru valoarea lor și pentru ușurința cu care pot fi vândute pe piața neagră, relatează lu
Germania vrea să obțină extrădarea din România a suspectului în cazul armelor descoperite în apropiere de Berlin
Germania este în contact cu autoritățile de la București cu privire la posibila extrădare a unui bărbat reținut în România în legătură cu o ascunzătoare de arme descoperită într-o pădure din apropierea Berlinului anul trecut, a declarat vineri ministrul de interne german, Alexander Dobrindt, informează Reuters.
Germania: Arme de foc descoperite în apropiere de Berlin, serviciile secrete acuzând Moscova; suspect arestat în România (media)
Autoritățile de securitate din Germania au descoperit anul trecut pistoale ascunse într-o pădure din apropierea Berlinului și cred că armele urmau să fie folosite pentru a comite asasinate în numele serviciilor secrete rusești, un suspect fiind arestat în România, a relatat vineri publicația Sueddeutsche Zeitung, citată de Reuters, AFP și dpa.
NATO se declară pregătită 'să răspundă 24/7' la orice potențială amenințare, după o nouă detectare de drone în România
NATO a confirmat joi că cele două avioane de vânătoare spaniole F-18 desfășurate în România în primele ore ale dimineții, după detectarea unei drone în apropierea graniței cu Ucraina, operau sub comanda Alianței Atlantice, care s-a declarat pregătită 'să răspundă oricărei potențiale amenințări, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptăm&a
Avioane militare ale Turciei au participat la un exercițiu NATO de apărare aeriană și antirachetă în spațiul aerian românesc
Avioane ale Forțelor aeriene ale Turciei au luat parte săptămâna trecută la un exercițiu al Apărării aeriene și antirachetă integrate (IAMD) a NATO în spațiul aerian românesc, a informat duminică Ministerul Apărării al Turciei, transmite Anadolu. Într-un comunicat publicat pe platforma turcă de social media NSosyal, min
Purtător de cuvânt al NATO despre drona doborâtă în spațiul aerian românesc: Drona pare să fie rusească
Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operații (SHAPE) al NATO, colonelul american Martin O'Donnell, a declarat că drona doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian românesc pare să fie rusească, relatează Reuters. 'Detalii suplimentare privind
Poliția elvețiană caută martori după un incendiu declanșat voluntar lângă ambasada României
Poliția elvețiană a anunțat vineri că în continuare caută martori în cadrul anchetei legate de incendiu despre care suspectează că a fost declanșat în mod intenționat în fața ambasadei României la Berna, relatează AFP. Incendiul a survenit luni și, conform primelor constatări, pare că a fost 'provocat în mod voluntar'
România sprijină extinderea listei limbilor oficiale ale UE cu catalana, basca și galiciana
România se numără printre țările membre ale UE care susțin eforturile Spaniei de a fi recunoscute ca limbi oficiale ale UE catalana, basca și galiciana, în timp ce Belgia, Irlanda, Portugalia și Slovenia și-au exprimat în grade diferite sprijinul pentru această propunere, iar Croația a declarat că nu se va opune acestei măsuri, cu condiția ca serviciile com
Rusia atacă portul Izmail din #Ucraina, provocând un incendiu la infrastructura portuară
Rusia a atacat în cursul nopții zona portului Izmail, cel mai mare port ucrainean de la Dunăre, provocând pagube și declanșând un incendiu, au anunțat autoritățile regionale din Odesa, citate de Reuters. Izmail, situat în sudul regiunii Odesa, în apropierea frontierei cu România, este un important punct de t
Ambasadorii țărilor NATO discută despre recentele încălcări ale spațiului aerian în Polonia și România
Ambasadorii țărilor membre ale NATO s-au întâlnit miercuri pentru a discuta despre recentele încălcări ale spațiului aerian în Polonia și România, precum și despre incidentele recente cu drone, a anunțat Alianța într-un comunicat, relatează agențiile Reuters și EFE. Membrii NATO 'și-au exprimat deplina solidaritate și su
Rusia acuză România că oferă sprijin militar direct Ucrainei
Autoritățile din România acordă sprijin militar direct Ucrainei, a declarat Iuri Pilipson, directorul Departamentului al II-lea pentru Europa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, într-un interviu acordat duminică agenției TASS. 'Astăzi, România este deja implicată în furnizarea de sprijin militar-logistic di
UPDATE/ O dronă a intrat în Bulgaria dinspre România și a explodat la 100 de metri de graniță
Premierul bulgar, Rumen Radev, a declarat sâmbătă, după o reuniune a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, că o dronă a intrat în spațiul aerian al Bulgariei dinspre nord, la ora 8:10, și a explodat la aproximativ 100 de metri în interiorul teritoriului bulgar, transmite BTA. Incidentul s-a produs în imediata apr
Bulgaria, România și Spania au semnat un acord pentru misiuni comune de poliție aeriană
Forțele aeriene din Bulgaria, România și Spania au semnat un acord tehnic trilateral pentru desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO, afirmă joi Ministerul bulgar al Apărării într-un comunicat, relatează agenția EFE. Conform anunțului, înțelegerea a fost încheiată în virt
Comisia Europeană va evalua impactul amendamentelor adoptate de Parlament la legea decarbonizării din România
Comisia Europeană va evalua dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), privind reforma sectorului energetic și eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit, a declarat joi pentru AGERPRES un purtător de








