#Ucraina revendică recuperarea a opt localități
Ucraina a recăpătat de la sfârșitul lunii ianuarie controlul asupra a circa 400 de kilometri pătrați de teritoriu, inclusiv a opt așezări, pe o secțiune din partea de sud a frontului, a afirmat luni comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, transmite Reuters.
Generalul ucrainean nu a precizat cât din acest teritoriu era efectiv ocupat de trupele ruse și cât se afla într-una dintre așa-numitele 'zone gri', zone de pe linia frontului care nu se află sub controlul niciuneia dintre cele două tabere.
Liniile frontului din Ucraina au devenit tot mai neclare, în timp ce mii de drone ale ambelor armate acoperă cerul în fiecare zi și forțează soldații să rămână în adăposturi subterane, astfel că sunt create spații în care nimeni nu exercită un control deplin.
Teritoriul descris ca recuperat de unitățile ucrainene se află în provincia central-sudică Dnipropetrovsk, în care unitățile ruse au pătruns recent pe suprafețe reduse venind dinspre provincia estică Donețk.
Ucraina urmărește să le arate susținătorilor săi, în special președintelui american Donald Trump, că poate duce în continuare războiul, în timp ce liderul de la Casa Albă o presează să facă pace cu Rusia, inclusiv cu prețul unor concesii teritoriale, respectiv cedarea întregului Donbas.
Cancelarul german Friedrich Merz a lăudat luni câștigurile 'uluitoare' obținute de unitățile armatei ucrainene în februarie, susținând că aceasta demonstrează că rezistența Kievului este mai eficientă decât este adesea prezentată.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia intensifică ofensiva în estul Ucrainei și a infiltrat trupe în orașele Lîman și Kostiantinivka
Rusia și-a intensificat ofensiva pe mai multe axe ale frontului din estul Ucrainei și a reușit să infiltreze grupuri de soldați în reduta ucraineană din orașul Lîman, în partea de nord a regiunii Donețk, potrivit unui purtător de cuvânt militar ucrainean și platformei militare ucrainene DeepState, relatează marți agenția EFE.
Iordania a reluat execuțiile după aproape un deceniu
Iordania a executat șase condamnați, pentru prima dată în ultimii aproape zece ani, a anunțat marți organizația Human Rights Watch, transmite Reuters. ''Efectuarea a șase execuții într-o singură dimineață marchează o revenire abruptă la o practică pe care Iordania o folosise doar sporadic de la reinstaurarea pedepsei capita
Iran: Trei zile libere la Teheran pentru funeraliile ayatollahului Ali Khamenei
Autoritățile iraniene au declarat marți trei zile nelucrătoare la Teheran pentru funeraliile ayatollahului Ali Khamenei, care a condus Iranul timp de aproape 37 de ani înainte de a fi ucis pe 28 februarie în prima zi a campaniei de bombardamente americano-israeliene, relatează AFP. Un omagiu național este planificat la Teheran &ici
Organizația Maritimă Internațională începe evacuarea a 11.000 de marinari blocați în Golf
Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU pentru securitatea pe mare, a anunțat marți începerea implementării unui plan de evacuare pentru peste 11.000 de marinari blocați în regiunea Golfului Persic din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz de la începutul războiului dintre SUA și Iran, informează AFP. Secretarul gener
Comisia Europeană confirmă că a primit pentru prima oară oficiali talibani după revenirea acestora la putere
Comisia Europeană a confirmat marți că a primit oficiali talibani pentru prima oară după ce regimul islamist al acestora a revenit la putere în Afganistan, informează dpa. Executivul european a invitat din mai la Bruxelles reprezentanți ai guvernului de la Kabul, pentru a discuta deportările din UE în Afganistan. Dialogul a fost so
Vladimir Putin: NATO se pregătește activ pentru un război contra Rusiei
NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei, a susținut marți președintele rus Vladimir Putin, în fața a sute de noi absolvenți ai academiilor militare ruse reuniți la Kremlin, transmit dpa și Reuters. Potrivit lui Putin, până acum membrii Alianței Nord-Atlantice se limitaseră la a sprijini Ucraina, însă
Președintele libanez Joseph Aoun afirmă că refuză ocupația israeliană și ingerințele străine
Președintele Libanului a declarat marți că refuză ocupația israeliană în sudul țării sale și orice altă ingerință străină, într-un moment când la Washington se deschide a cincea sesiune de negocieri cu Israelul, stat căruia i se opune militar organizația proiraniană libaneză Hezbollah, transmite AFP. ''Nu vom accepta
#Ucraina revendică distrugerea unui pod feroviar peste Canalul Crimeii de Nord
Forțele ucrainene de operațiuni speciale au susținut marți că au distrus un pod feroviar peste Canalul Crimeii de Nord, în partea de sud a acestei peninsule anexate de Rusia, relatează agenția EFE. Respectivul pod are o importanță strategică pentru armata rusă, întrucât se află pe o rută de transport pentru echipamente milita
Iranul anunță că 3.519 persoane au fost ucise în atacurile americano-israeliene
Atacurile efectuate de SUA și Israel contra Iranului au ucis 3.519 persoane începând de la finalul lunii februarie, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al autorității judiciare iraniene, Asghar Jahangir, citat de agenția de presă IRNA, transmite dpa. La jumătatea lunii aprilie, conducerea autorității de medicină legală din I
Iranul și Omanul vor examina un sistem de taxare a navigației în Strâmtoarea Ormuz
Omanul și Iranul au anunțat marți crearea unui grup de lucru comun pentru a aborda 'gestionarea viitoare a navigației' în Strâmtoarea Ormuz, împreună cu 'serviciile care urmează să fie furnizate și costurile asociate, în conformitate cu standardele internaționale', relatează agențiile AFP și EFE. Î
Inteligența artificială ar putea anula în câteva luni securitatea informatică (Five Eyes)
Serviciile de securitate din Regatul Unit, SUA, Australia, Canada și Noua Zeelandă - alianța în domeniul informațiilor secrete cunoscută ca Five Eyes - avertizează că inteligența artificială (AI) progresează atât de rapid, încât pirateria informatică asistată de AI ar putea depăși în câteva luni orice bariere de securitate informat
Israelul încearcă să-și reducă dependența de livrările de arme americane
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a lansat marți un nou apel la consolidarea autonomiei militare a Israelului, în special ținând cont de actuala dependență a țării de sprijinul american, transmit AFP, Reuters și EFE. ''Doresc independență în materie de armament'', a declarat Netanyahu în timpul unei
Israelul consideră 'demagogic' ultimul raport al ONU, în care este acuzat de genocid în Fâșia Gaza
Israelul a calificat drept 'demagogie' raportul publicat marți de o comisie din cadrul ONU, care-l acuză de genocid, crime împotriva umanității și crime de război în urma 'atacurilor deliberate' asupra copiilor palestinieni în Fâșia Gaza, relatează agenția EFE. Ministerul israelian de Externe a publicat
Parlamentul Ungariei adoptă o nouă lege anticorupție, pentru a debloca fondurile europene
Parlamentul Ungariei a adoptat marți cu 142 voturi pentru, 39 împotrivă și trei abțineri o lege anticorupție, în cadrul eforturilor premierului conservator pro-european Peter Magyar de a debloca fonduri europene în valoare de peste 16 miliarde de dolari, transmite AFP. UE a anunțat la sfârșitul lui mai că va debloca fin
Grecia: Fostul comisar european Dimitris Avramopoulos, suspectat de implicare în scandalul Qatargate
Autoritățile grecești examinează marți un mandat de arestare emis de Parchetul belgian pe numele fostului comisar european pentru migrație din perioada 2014-2019, Dimitris Avramopoulos, pentru presupusa lui implicare în scandalul Qatargate, transmit AFP și Reuters. În urma unei examinări de către Ministerul Justiției grec, parlamen














