Nuclear: Americanii au discutat cu rușii luni la Geneva, înainte de a se întâlni cu chinezii marți
Statele Unite organizează luni și marți întâlniri la Geneva cu delegațiile rusă și chineză pe teme nucleare, în urma expirării ultimului tratat bilateral de dezarmare nucleară dintre Washington și Moscova, a afirmat un înalt oficial american, notează AFP.
'Astăzi, m-am întâlnit cu delegația rusă. Mâine ne vom întâlni cu delegația chineză, printre altele', a declarat jurnaliștilor la Geneva, sub protecția anonimatului, acest înalt oficial al Departamentului de Stat.
El a adăugat că au avut loc și reuniuni 'pregătitoare' între țări la Washington, după expirarea la începutul lunii februarie a tratatului New Start, precizând că întâlnirile de la Geneva se concentrează mai mult pe chestiuni de fond.
Tratatul New Start, semnat în 2010 între Rusia și Statele Unite, a limitat numărul de lansatoare și focoase nucleare strategice desfășurate. Acesta a expirat pe 5 februarie, deoarece președintele american Donald Trump nu a răspuns la propunerea Moscovei de a-l prelungi.
Trump a pledat pentru un 'nou tratat îmbunătățit și modernizat' cu Rusia, argumentând că New Start a fost 'prost negociat' de administrația Obama la acea vreme.
Statele Unite doresc de mult timp să includă și China în orice discuții viitoare, lucru pe care Beijingul l-a exclus, argumentând că arsenalul său nuclear, deși în dezvoltare, rămâne la o scară mai mică.
În februarie, Moscova nu a exclus astfel de discuții cu Beijingul, dar le-a condiționat de participarea Franței și a Regatului Unit.
Christopher Yeaw, secretar de stat adjunct pentru controlul armelor și neproliferare, a afirmat luni la Geneva că tratatul New Start prezenta probabil drept 'principal defect' să nu țină 'cont de consolidarea fără precedent, deliberată, rapidă și opacă a arsenalului nuclear al Chinei'.
Ca răspuns, Shen Jian, ambasadorul chinez la Geneva responsabil cu dezarmarea, a afirmat că 'arsenalul nuclear al Chinei nu este comparabil cu cel al țărilor care dețin cele mai mari arsenale nucleare'.
'Nu este nici corect, nici rezonabil, nici realist să ne așteptăm ca China să participe la așa-numitele negocieri trilaterale', a adăugat el.
Potrivit înaltului oficial american, Donald Trump încurajează 'negocierile multilaterale, dialogul multilateral privind stabilitatea strategică și negocierile privind controlul armelor' cu scopul de a ajunge la 'un acord mai bun'.
'Nu ne vom limita la niciun format anume de negocieri sau dialog', a declarat el, indicând că discuții au avut loc și cu Franța și Regatul Unit în mai multe rânduri. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.










