Dmitri Muratov cere autorităților ruse și ucrainene să restabilească 'apa, căldura și lumina' pentru civili
Laureatul Premiului Nobel pentru Pace din 2021, rusul Dmitri Muratov, s-a adresat luni autorităților din Rusia și Ucraina, îndemnându-le să restabilească 'apa, căldura și lumina' pentru milioanele de civili afectați de atacurile continue asupra infrastructurii energetice din ambele țări, transmite EFE.
'Redați oamenilor elementele fundamentale ale civilizației', a declarat Muratov într-un mesaj video publicat de Novaia Gazeta, ziarul al cărui director este și care a fost închis în Rusia.
După cum a amintit Muratov, Convenția de la Geneva din 1949 interzice pedepsele colective și metodele de intimidare și teroare împotriva cetățenilor.
El a subliniat că URSS, din care au făcut parte deopotrivă Rusia și Ucraina, a fost semnatară a acestui document.
'În timp ce construiesc o nouă ordine mondială, distrug civilizația existentă, care se reflecta cel puțin în faptul că în orașele mari oamenii aveau apă, căldură și electricitate', a declarat Muratov, cerând restabilirea acestor necesități de bază pentru oameni.
El a insistat că nu este vorba despre politică, ci despre 'condiții minime de viață' pentru oameni.
În timpul discursului lui Muratov, videoclipul a arătat imagini cu stații de încălzire instalate la Kiev și în regiunea rusă Belgorod, zona cea mai afectată de război.
Atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene au lăsat milioane de oameni din această țară parțial fără electricitate și încălzire, în timp ce aceeași situație s-a produs în ultimele săptămâni în unele regiuni rusești de la granița cu Ucraina, ca urmare a atacurilor Kievului.
Situația s-a agravat din cauza unui val de frig care a lăsat civilii afectați de bombardamente fără apă, electricitate și încălzire, la temperaturi de până la -20 de grade Celsius. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sute de israelieni demonstrează împotriva guvernului și a premierului Netanyahu
Sute de oameni au demonstrat sâmbătă în mai multe orașe din Israel pentru a protesta față de guvernul israelian și prim-ministrul Benjamin Netanyahu, informează EFE. Potrivit ONG-ului Mișcarea de Protest Prodemocrație Israeliană, câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Habima din Tel Aviv, unul dintre principalele
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, iraniana Narges Mohammadi, în spital după o criză cardiacă
Laureata Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi, se află într-un spital iranian după o 'deteriorare catastrofală a stării sale de sănătate', inclusiv o 'criză cardiacă', a declarat o fundație condusă de familia sa, informează sâmbătă Reuters. Secretarul Comitetului Nobel norvegian, care i-a acordat lui Mohamm
Arhiepiscopia New Yorkului va plăti 800 de milioane de dolari victimelor unor abuzuri sexuale
Arhiepiscopia catolică a New Yorkului a ajuns la un acord extrajudiciar cu 1300 de victime ale unor abuzuri sexuale, cărora le va plăti în total 800 de milioane de dolari, transmite vineri Reuters. Suma este aproape de recordul de 880 de milioane de dolari, prețul unor acorduri similare încheiate în 2024 de arhiepiscopia Los
Grecia: Zeci de activiști din ''flotila pentru Gaza'' au debarcat în Creta
Zeci de activiști din ''flotila pentru Gaza'', arestați joi în largul coastei Cretei de către forțele israeliene, au debarcat vineri într-un mic port cretan din sud-estul insulei, relatează AFP. Escortați de paza de coastă elenă, circa 175 de activiști au fost duși cu patru autobuze într-un oraș cretan al căru
UPDATE Turcia: Aproape 400 de oameni au fost arestaţi pentru participarea la demonstraţii de 1 Mai în Piaţa Taksim (GALERIE FOTO)
Circa 370 de oameni au fost arestați vineri pentru că au încercat să sărbătorească 1 Mai în Piața Taksim din Istanbul, un loc emblematic pentru mișcarea muncitorească turcă, unde guvernul islamist a interzis demonstrațiile de Ziua Muncii
Franța: Adolescent de 15 ani anchetat în legătură cu un furt masiv de date de identitate
Parchetul din Paris a lansat o anchetă asupra unui adolescent de 15 ani, suspectat că a piratat agenția franceză responsabilă de livrarea de documente de identitate și că a încercat să vândă datele a milioane de francezi pe dark web mai devreme în această lună, au anunțat joi procurorii, relatează Reuters. Adolescentul î
China aprobă o lege de asistență socială în pariul său de a stimula consumul intern
China a aprobat joi o lege privind asistența socială destinată să consolideze rețeaua de bază de sprijin pentru grupurile sociale vulnerabile într-un moment în care Beijingul urmărește să stimuleze consumul intern în fața cererii slabe și a economiilor ridicate pe care la fac gospodăriile, informează EFE. Norma adoptată de Co
Gaza: Șobolanii infestează taberele de corturi, mușcând copii și răspândind boli (Reuters)
Șobolanii și paraziții proliferează în taberele de corturi pentru palestinienii dislocați în Fâșia Gaza, mușcând degetele copiilor în somn, rozând puținele bunuri de preț rămase oamenilor și răspândind boli, consemnează Reuters într-un material difuzat joi. Focarul se dezvoltă pe măsură ce majori
Defilare aeriană, banchet, fanfare militare: Regele Suediei sărbătorește joi împlinirea vârstei de 80 de ani
Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei celebrează joi cea de-a 80-a aniversare a sa, într-o zi marcată de numeroase festivități, inclusiv salve de tun, o defilare aeriană și un dineu de gală, într-o țară în care suveranul ei se bucură în continuare de o susținere pe scară largă din partea opiniei publice, informează AFP.
Franța/Un autobuz a căzut în Sena, lângă Paris: Toate cele patru persoane la bord, salvate
Un autobuz s-a ciocnit joi dimineață la sud de Paris de un vehicul care staționa, iar apoi a căzut în Sena, într-un accident spectaculos în care toate cele patru persoane aflate la bordul autobuzului au fost salvate, relatează AFP. 'Un autobuz care circula în localitatea Juvisy-sur-Orge a ieșit de pe șosea și a căzu
Circa 30 de instituții media și agenții de știri internaționale cer Israelului să acorde presei acces în Gaza
Circa 30 de instituții media și agenții de știri internaționale au semnat o scrisoare din partea Asociației Presei Străine (FPA) - o organizație nonprofit ce reprezintă jurnaliștii care lucrează pentru organizații de știri internaționale ce relatează din Israel, Cisiordania și Fâșia Gaza - în care cer ca Israelul să permită jurnaliștilor internaționali accesul &i
Indonezia, un sanctuar al rechinilor-balenă, potrivit unui studiu
Indonezia este un sanctuar pentru rechinii-balenă, potrivit unui studiu publicat joi, care a scos la iveală că acești giganți inofensivi pentru om se adună pe toată perioada anului în două golfuri ale vastului arhipelag, informează AFP. Publicat în revista Frontiers in Marine Science, studiul acoperă lacune importante în cunoașterea acestei s
Probele de apă prelevate din Australia indică un consum record de metamfetamină și cocaină
Probele de ape uzate prelevate de pe teritoriul Australiei indică un consum record de metamfetamină și cocaină în anul anterior, conform unui raport publicat joi, citat de agențiile DPA și Xinhua. Raportul privind apele uzate, publicat anual de Australian Criminal Intelligence Commission (ACIC), a relevat că aproximativ 26,8 tone de metamfetamină, cunosc
Sindicatul Jurnaliștilor Sudanezi a câștigat Premiul Mondial pentru Libertatea Presei 2026 acordat de UNESCO
Sindicatul Jurnaliștilor Sudanezi a fost ales câștigător al Premiului Mondial pentru Libertatea Presei 2026 acordat de UNESCO și Fundația Guillermo Cano ca recunoaștere pentru rolul său 'în condamnarea atacurilor deliberate împotriva jurnaliștilor' în conflictul pe care îl traversează țara, informează joi EFE. De la izbucn
Nu a existat o scădere semnificativă a utilizării rețelelor de socializare după interdicția pentru adolescenți în Australia (guvern)
Nu a existat o scădere semnificativă a utilizării rețelelor de socializare în săptămânile care au urmat interdicției pentru adolescenți în Australia, conform unor documente guvernamentale obținute joi de AFP. Australia a devenit în decembrie prima țară care a interzis rețelele de socializare pentru persoanele sub 16 ani pentru a le prot













