AnulBrâncuși/REPORTAJ Gara din Petroșani, transformată într-un spațiu al culturii, cu bibliotecă și o expoziție dedicată lui Brâncuși (GALERIE FOTO)
Călătorii care ajung în gara din municipiul Petroșani sunt îndemnați să-și petreacă timpul până la sosirea trenului răsfoind o carte din biblioteca situată în sala de așteptare sau parcurgând o lecție de istorie și cultură pe care o regăsesc pe 26 de panouri luminoase amplasate pe stâlpii ce mărginesc peronul stației de cale ferată.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Fondul de carte al bibliotecii numără circa 3.500 de volume, din diferite domenii, toate fiind asigurate din colecția proprie a șefului de gară, Dorel Șchiopu, sau din donații făcute de oameni care s-au arătat impresionați de această idee.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
În aceste zile, șeful gării din Petroșani pregătește o nouă expoziție în care 26 de panouri luminoase vor marca împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși. Cea mai importantă parte a expoziției este dedicată Coloanei Infinitului, iar motivul are legătură cu Valea Jiului și Petroșaniul.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
'Foarte mulți oameni nu știu că această celebră minune a lui Brâncuși, Coloana Infinitului, a fost construită la Petroșani. Expoziția va scoate în evidență acest lucru. Prin această expoziție, ne înclinăm și noi în fața genului lui Brâncuși, așa cum maestrul merită cu prisosință', a conchis Dorel Șchiopu.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Expoziția va fi inaugurată pe 18 februarie seara, pentru a marca astfel ziua de naștere a marelui artist Constantin Brâncuși - 19 februarie 1876.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
În sala de așteptare de la clasa a II-a e cald, liniște și curățenie. Călătorii intră zgribuliți de frigul care își mai face încă de cap pe afară, o situație normală pentru că ne confruntăm cu o iarnă la poalele Parângului. Își lasă bagajele lângă scaunele roșii din plastic, se uită pe mersul trenurilor și, după ce se mai liniștesc, observă mai multe rafturi pline de cărți, într-un colț al încăperii. Sunt cam 200 de volume, care se schimbă periodic sau sunt completate cu altele din colecția bibliotecii.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
'Puteți să le folosiți gratuit, chiar le puteți lua acasă, cu condiția ca după ce le citiți să le aduceți înapoi sau, dacă vreți să le păstrați, să aduceți altă carte în schimb', îi îndeamnă șeful stației pe cititorii de ocazie.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Nici nu e nevoie să insiste, pentru că unii călători au deja în mână un volum - și sunt destule- semnat de clasici ai literaturii române și universale. Sunt colecții întregi ale unor edituri cunoscute și extrem de căutate înainte de 1989, atunci când o carte bună se putea cumpăra doar cu anumite condiții.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
'Am înființat biblioteca în urmă cu trei ani, de Ziua Culturii Naționale. M-am gândit că trebuie să facem ceva și m-am gândit că acesta este modul prin care putem sărbători acest eveniment. Este o formă de mai bine, de frumos, poate și o formă de respect față de călătorii care trec prin gara noastră. Am început cu o mie de volume pe care le-am donat eu. Ideea a prins foarte bine și au fost foarte mulți donatori care au contribuit la această bibliotecă. Acum avem un fond de peste 3.500 de volume în rezervă. Avem și un rulaj foarte frumos: cam la două săptămâni, este nevoie să înlocuim cam 50 de volume', spune Dorel Șchiopu.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
'Este o bibliotecă liberă, oricine poate să ia o carte, să o aducă înapoi sau să aducă alta în loc. Și avem un regulament care prevede că poți să iei o carte, să nu o mai aduci înapoi, dar cu condiția că trebuie să o citești', adaugă interlocutorul nostru, continuând zâmbind că altfel vei avea parte de 'jurăminte și afurisenii', așa cum scrie la regulamentul afișat pe unul dintre pereții sălii de așteptare.
Am stat de vorbă și cu persoanele care soseau, rând pe rând, în sala de așteptare. Oamenii se îndreptau sfioși, dar și curioși, spre rafturile cu cărți. Căutau cu privirea un autor sau un titlu cunoscut, iar când se opreau asupra unui volum îl răsfoiau cu plăcere.
'Este de admirat ideea acestei biblioteci și felul în care se prezintă această gară. Mi se pare o idee foarte bună pentru că atunci când trebuie să aștepți un tren poți retrăi bucuria de a răsfoi o carte. E altceva față de telefon, pe care îl poți folosi tot timpul', spunea o doamnă care aștepta un tren spre București.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
O părere similară am regăsit-o și la o mamă care se uita atentă la câteva cărți pentru copii. Ne-a mărturisit că are acasă 'doi pitici' care iubesc poveștile, iar cărțile sunt pentru ei și nu numai...
'Voi lua aceste cărți acasă și le voi citi împreună cu copiii. Biblioteca aceasta este un mic punct cultural într-o lume în care nu se mai pune accent pe citit și pe studiul, în sine. Am văzut aici multă lume care citește, unii au întrebat chiar dacă pot lua cartea acasă, să o termine de citit. Este o idee foarte frumoasă, atât pentru copii, cât și pentru oamenii maturi, adică pentru copilașii care stau ascunși acolo, în sufletul lor de adulți', a remarcat femeia.
Călătorii sunt încântați de faptul că gara din Petroșani oferă o altă experiență decât cele cu care sunt obișnuiți. Aceasta pentru că înainte de a intra în sala cu bibliotecă, oamenii sunt întâmpinați de un alt fel de peron al gării, care se prezintă ca o expoziție de istorie ilustrată, cu accent pe contribuția avută de unele personalități locale.
'Eu cred că suntem datori față de cei care au fost înaintea noastră. Noi trăim astăzi libertăți și drepturi pe care alții înaintea noastră n-au îndrăznit nici măcar să și le imagineze. Iar dacă trăim aceste drepturi, cred că ține de condiția noastră umană ca pentru cei care au fost înaintea noastră să aducem măcar un gând bun, o lumânare și un semn de recunoștință. Să aducem măcar atât în schimb. Și tot ce vedeți aici se înscrie în această intenție', explică Dorel Șchiopu.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES
Istoria, geografia și cultura locală, precum și personalitățile care le reprezintă, sunt lucruri importante, susține interlocutorul nostru, în opinia căruia acestea ar trebui studiate de copii în școala generală.
'După părerea mea, studiul istoriei locale, a geografiei locale, a personalităților locale ar trebui să fie obligatorii la școală. Valea Jiului are o tradiție culturală foarte serioasă. Este Valea Jiului de unde a plecat cunoscutul doctor Pius Brânzeu - cel care dă numele spitalului județean din Timișoara, este locul de unde a plecat Ion D. Sârbu, cel care l-a inspirat pe Marin Preda când a scris 'Cel mai iubit dintre pământeni'. Tot din Valea Jiului au plecat actorii Ana Colda și Șerban Ionescu, chiar și poetul George Țărnea a trecut pe aici. Aici avem un teatru foarte bun, sunt organizate spectacole de folk, de poezie. Este o viață culturală foarte serioasă în Valea Jiului și poate că biblioteca aceasta se vrea un strop în acest peisaj', spune Dorel Șchiopu. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Timiș: 'Patrimonium 2024-2025' la MNB - o expoziție cu zeci de piese achiziționate și donate în ultimii doi ani
O parte dintre sutele de piese și cele peste 2.000 de tipărituri cu care s-a îmbogățit patrimoniul Muzeului Național al Banatului (MNB) din Timișoara în ultimii doi ani, prin achiziții și donații, vor fi prezente pe simeze, odată cu vernisajul celei de-a zecea ediții a expoziției 'Patrimonium 2024-2025 - doi ani de cercetare, achiziții și restaurare
TNB anunță oficial suspendarea repetițiilor pentru spectacolul 'Tartuffe', în urma scandalului cu regizorul Felix Alexa
Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București a anunțat oficial suspendarea repetițiilor pentru spectacolul 'Tartuffe' de J.B.P. Moliere, regizat de Felix Alexa, în urma unui conflict intern intens și a intervenției Ministerului Culturii. 'Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București a decis, având
AUTORI CONTEMPORANI/ Kapka Kassabova: Balcanii sunt unul dintre centrele de forță ale lumii noastre
Scriitoarea de origine bulgară Kapka Kassabova, stabilită în prezent în Scoția, a vizitat recent România, unde a participat la Festivalul Internațional de Literatură (FILTM) de la Timișoara și și-a lansat la București cea mai recentă carte tradusă în limba română, 'Elixir', ocazie cu care a acordat și un interviu pentru AGERPRES.
Turneul Național 'Vioara și Enescu', cu violoniștii Gabriel și Simina Croitoru, în noiembrie, în cinci orașe
Violoniștii Gabriel Croitoru și fiica sa, Simina Croitoru, alături de pianista Clementina Ristea Ciucu, vor susține concertele din cadrul celei de-a 15-a ediții a Turneului Național 'Vioara și Enescu' în luna noiembrie, la Iași, Ploiești, București, Bistrița și Deva. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, programul reunește lucrări de
Expoziție și masă rotundă dedicate romanului 'Groapa' de Eugen Barbu - marți, la Elite Art Gallery
O masă rotundă dedicată romanului 'Groapa' de Eugen Barbu, eveniment conex expoziției cu același titlu a artistului Paul Hitter, va aduce împreună, marți, la Elite Art Gallery, literatura, cercetarea istorico-literară și arta contemporană, pornind de la o carte publicată în urmă cu aproape șapte decenii și de la ecourile sale peste timp.
Dezbaterea ''Traducere fără AI'' - între limitele inteligenței artificiale și importanța sensibilității umane în actul scrisului
Dezbaterea ''Traducere fără AI'', organizată luni la Biblioteca Centrală Universitară ''Carol I'', a adus în prim-plan limitele inteligenței artificiale în raport cu textul literar de nișă și importanța sensibilității umane în actul traducerii, pilonul central al discuției fiind volumele ''Virago'' și
Galați: Trei filme în realitate virtuală, prezentate la Muzeul de Artă Vizuală
Trei filme în realitate virtuală (VR), care explorează relația omului cu natura, viața animalelor sălbatice și universul interior al unei persoane care și-a pierdut capacitatea de a vorbi, vor putea fi vizionate gratuit la Muzeul de Artă Vizuală Galați, în cadrul programului KineDok, potrivit unui anunț al instituției muzeale. Potr
Timiș: 40 de scriitori așteptați la prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, în perioada 11-13 noiembrie
Prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului (FILB), organizat de Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Timișoara în perioada 11-13 noiembrie, va reuni 40 de scriitori. Sub tema 'Dialoguri între diferențe. Hărți invizibile și geografii reale', evenimentul propune întâlniri și dezbateri despre i
Ministerul Culturii verifică aplicarea măsurilor de prevenire a hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă; întâlnire cu managerul TNB
Ministerul Culturii verifică, în prezent, în toate instituțiile subordonate, modul de aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii pe criterii de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă. Precizările ministerului vin în contextul scandalului de la Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București care î
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Acasă de Crăciun'
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Acasă de Crăciun', un album cu 16 melodii pentru toate generațiile, pe care, în premieră, artistul a inclus trei compoziții dedicate copiilor, alături de melodii despre familie, iubire, amintiri și bucuria sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Octavian Petrovic
A murit compozitorul Florian Lungu
Florian Lungu, unul dintre cei mai cunoscuți realizatori și comentatori de jazz din România, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani. ''A murit Florian Lungu, una dintre vocile emblematice ale jazzului românesc. Cunoscut în lumea muzicală drept 'Moșu', Florian Lungu a fost muzicolog, pianist, compozitor, aranjor, profesor
Marcel Pavel revine la Opera Națională București, pe 7 decembrie, cu spectacolul 'Steaua de la răsărit'
Cântărețul Marcel Pavel revine, pe 7 decembrie, pe scena Operei Naționale București cu spectacolul de gală 'Steaua de la răsărit'. Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, repertoriul serii speciale este conceput ca o punte între tradiție și modernitate. 'Scena va găzdui un dialog cultural de excepție, publicul f
AnulBrâncuși/ UZPR: Joi - eveniment dedicat marelui sculptor, la Casa de Cultură 'Friedrich Schiller'
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, prin Filiala Presa culturală, alături de Teatrul NostruM - UZPR, invită publicul, joi, de la ora 17:00, la Casa de Cultură 'Friedrich Schiller' din București, la o nouă ediție a Seratei 'Dialoguri eminesciene', eveniment dedicat marelui sculptor român Constantin Brâncuși. Potrivit










