Jakubowicz (AAFBR): Pachetul de relansare economică merge în direcția corectă; succesul depinde de disciplina bugetară și reforma administrativă reală
Pachetul de măsuri fiscale și economice pus în dezbatere publică de Guvern marchează o schimbare de paradigmă, prin mutarea accentului de pe consum către investiții, însă eficiența sa depinde de sustenabilitatea bugetară, capacitatea de implementare și de existența unei reforme administrative reale, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz.
''Măsurile fiscale și economice propuse de Guvern aduc un avantaj major, schimbând direcția de la consum la investiții, folosind instrumente moderne precum cercetarea-dezvoltarea (R&D), piața de capital și reinvestirea. Este o abordare corectă, dar eficiența acestora trebuie evaluată în funcție de două criterii fundamentale: sustenabilitatea bugetară și capacitatea de implementare. În prezent, ambele sunt sub presiune'', a explicat Jakubowicz.
El a subliniat că România se confruntă cu un deficit bugetar ridicat, inflație persistentă și un nivel crescut al datoriei publice, ceea ce creează un tablou fiscal fragil pentru anul 2026. În 2025, deficitul bugetar a atins 146,03 miliarde de lei (7,65% din PIB), iar inflația anuală în decembrie 2025 a fost de 9,7%. De asemenea, datoria guvernamentală s-a ridicat la aproximativ 59% din PIB. În aceste condiții, orice măsură economică trebuie corelată cu deficitul, inflația și costurile financiare.
Guvernul estimează că pachetul de măsuri va genera un impact bugetar negativ de aproximativ 2,1-2,2 miliarde de lei în 2026. Deși această sumă reprezintă mai puțin de 2% din deficitul total estimat pentru 2025, Jakubowicz avertizează că riscurile nu țin de volum, ci de credibilitatea și execuția măsurilor. În cazul în care compensarea impactului printr-o reformă administrativă eficientă nu se materializează rapid, orice ''minus'' suplimentar poate conduce la împrumuturi mai scumpe și presiune asupra cursului valutar și inflației.
În cadrul pachetului, sunt incluse măsuri care ar putea contribui semnificativ la competitivitatea economică, respectiv credit fiscal pentru cercetare-dezvoltare: o deducere suplimentară de 10% pentru proiectele de R&D, care poate atrage investiții de valoare adăugată, cu condiția ca normele să fie simple și accesibile; facilități pentru profitul reinvestit și amortizarea accelerată (65%): aceste măsuri stimulează investițiile productive, având efecte mai sănătoase decât stimulentele consumului; măsuri pentru listarea la bursă și stimulente pentru pensii și investiții: acestea contribuie la dezvoltarea pieței de capital și finanțării non-bancare; ajustări pentru microîntreprinderi: modificări ce vizează creșterea pragului de venituri și stimularea unui cadru mai coerent de angajare.
De asemenea, Jakubowicz a subliniat și câteva riscuri cheie. ''Reforma administrativă, promisă de Guvern, trebuie să fie cuantificată și publicată într-un tabel detaliat, cu economii estimate, termene și responsabili. Fără aceste date, riscul este ca reforma să rămână doar o promisiune politică, nu o soluție concretă'', a transmis el.
În ceea ce privește guvernanța instrumentelor financiare, Jakubowicz a menționat că extinderea Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) poate fi benefică, dar trebuie asigurată transparența în alocarea fondurilor. Fără criterii clare și auditabile, aceste instrumente pot deveni vulnerabile la capturarea politică.
''Pachetul are elemente bune și în intenție, este orientat spre competitivitate. Dar România anului 2026 nu mai are luxul măsurilor frumoase pe hârtie. Avem un deficit cash de 7,65% din PIB în 2025 și o inflație anuală de 9,7% în decembrie 2025, două semnale că echilibrul macro este fragil. De aceea, susțin direcția pro-investiții, dar cer public: reformă administrativă măsurabilă, guvernanță strictă pentru instrumentele financiare ale statului și predictibilitate fiscală. Altfel, riscam să 'relansăm' doar prin comunicare, în timp ce costul finanțării, inflația și presiunea pe buget rămân problemele reale. România nu mai este în faza în care își permite experimente fiscale sau măsuri evaluate doar prin prisma impactului politic de moment. Pachetul de relansare economică propus de Guvern merge în direcția corectă atunci când vorbește despre investiții, capital, cercetare și piața de capital, însă succesul său va fi decis nu de intenții, ci de disciplina bugetară, reforma administrativă reală și predictibilitate fiscală. Într-o economie cu deficit ridicat, inflație persistentă și costuri de finanțare sensibile, fiecare leu de stimul fiscal trebuie să genereze valoare adăugată măsurabilă'', a spus Flavius Jakubowicz.
Acesta a menționat că, dacă acest pachet va fi dublat de guvernanță, transparență și reguli stabile, poate deveni un instrument de creștere sănătoasă. Dacă nu, riscăm să câștigăm timp pe hârtie, dar să pierdem încredere în economie. În 2026, miza României nu este relansarea prin cheltuială, ci consolidarea prin investiții inteligente și stat funcțional. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiază încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autorităților de a continua consolidarea fiscală
Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiază încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autorităților de a continua consolidarea fiscală și de a menține stabilitatea macroeconomică, a afirmat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ce agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul suvera
S&P a confirmat ratingul României la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, dar și-a redus estimările de creștere
Agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat, vineri, ratingurile pentru datoria pe termen lung și scurt a României, la 'BBB minus/A-3', perspectiva asociată fiind una 'negativă', informează un comunicat de presă al S&P. Potrivit agenției de evaluare, în pofida diminuării ritmului de creșter
Bursa de la București a închis mixt ultima ședință a săptămânii; rulajul a depășit 52 milioane de lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis mixt ultima ședință a săptămânii, iar schimburile au depășit 52,44 milioane de lei (10,28 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 0,05%, p&ac
Românii pot investi în titluri de stat Tezaur din 6 aprilie; dobânzi de până la 7,5% pe an
Românii pot subscrie, în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026, în titluri de stat Tezaur cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7% și 7,50%, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor. Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă demateri
Ministrul Transporturilor anunță flexibilizarea accesului la schema de ajutor de stat destinată transportatorilor rutieri de marfă
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, anunță flexibilizarea condițiilor de acces la schema de ajutor de stat destinată transportatorilor rutieri de marfă, pentru achiziția de vehicule nepoluante din categoriile N2 și N3, cu zero emisii, în vederea modernizării flotelor. ''Am luat decizia de a flexibiliza c
Decontarea voucherelor de vacanță s-a prăbușit în primele două luni din 2026, avertizează ANAT
Decontarea voucherelor de vacanță a înregistrat o scădere accentuată, de 52,6%, în primele două luni ale acestui an față de intervalul similar din 2025, conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor și centralizate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Din informațiile analizate reiese faptul că, în luna
ASF contribuie la obținerea celui de-al 24-lea aviz pentru aderarea României la OCDE
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a contribuit la primirea celui de-al 24-lea Aviz Formal din partea Comitetului pentru Investiții, din cele 25 necesare aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și menționează că acesta marchează o etapă majoră în consolidarea cadrului național de investiții și a climatulu
Radu Oprea: Am propus înființarea unui grup de lucru interministerial pentru competitivitate, pe modelul CISC
Un grup de lucru interministerial pe tema competitivității ar putea fi înființat, după modelul Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice (CISC), pentru a defini domeniile prioritare și a asigura un calendar legislativ predictibil pentru mediul de afaceri, a anunțat vineri secretarul general al Guvernului, Radu Oprea. '&
AFIR: Ghidul pentru ajutorul privind sursele regenerabile în agricultură, lansat în consultare publică
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru sprijinirea investițiilor în energie regenerabilă destinată autoconsumului întreprinderilor din agricultură și industria alimentară, în vederea deschiderii unei noi sesiuni de depunere a cererilor de finanțare.
Jianu: Indexul antreprenorial pentru anul 2026 a scăzut la 43,25 puncte; doar doi indicatori macroeconomici sunt în creștere
Indexul antreprenorial a coborât în acest an la 43,25 de puncte, de la 49,5 puncte în 2025, în condițiile în care majoritatea indicatorilor macroeconomici au stagnat sau au înregistrat scăderi, în timp ce dinamica cifrei de afaceri și a investițiilor străine a fost pe creștere, arată datele celei de-a III-a ediții a raportulu
Buzoianu: Procesul transparent de reorganizare a Romsilva, contestat de către cei care pierd funcții de conducere
Oameni care au tratat Romsilva ca pe propria moșie și pierd funcții de conducere în urma unui proces transparent de reorganizare contestă acum acest proces, susține ministra mediului, Diana Buzoianu. Reacția sa vine după ce, vineri dimineața,
TPBI: Liniile 86 și N117 vor circula, de luni, pe Strada Puțul lui Crăciun, între Pajura și 'M Străulești'
Liniile de transport în comun 86 și N117 vor fi modificate, vehiculele urmând să circule, de luni, pe sensurile spre 'Cartier Pajura', respectiv 'M Străulești' pe Strada Puțul lui Crăciun, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). TPBI a dispus această măsură în urma d
MF demarează digitalizarea integrală a serviciilor vamale, o investiție de peste 40 milioane lei
Ministerul Finanțelor a demarat procesul de digitalizare integrală a serviciilor vamale, o investiție de 40 milioane de lei care va permite depunerea integral digitală a cererilor de autorizare vamală, gestionarea electronică a autorizațiilor și monitorizarea în timp real a proceselor, a anunțat, vineri, instituția. 'Ministerul Finanțelor, prin Centr
Marinescu (BNR): România trebuie să se bazeze pe o școală de economie puternică
România trebuie să se bazeze pe o școală de economie puternică, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu, el menționând că o economie performantă, competitivă și rezilientă este rodul unei școli de economie cu aceleași atribute. 'România trebuie să se bazeze pe o școală de economie puternică, iar
Nivelul ridicat al prețurilor la energie în orele de vârf este o provocare pentru România (secretar de stat)
Una dintre principalele provocări pentru România rămâne nivelul ridicat al prețurilor la energie în orele de vârf, iar soluțiile sunt creșterea producției interne, investiții în capacități de stocare și o gestionare mai eficientă a consumului, consideră Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Una dintre










