VIDEO Ilie Bolojan apreciază că primăriile ar trebui să poată scădea impozitele până la minimul prevăzut de lege
Premierul Ilie Bolojan apreciază că primăriilor ar trebui să li se permită revenirea la nivelul minim al impozitelor, cu condiția ca acestea să nu scadă sub pragul prevăzut de lege.
Pentru a permite astfel de modificări la nivelul administrațiilor locale sunt necesare însă modificări legislative, a declarat premierul miercuri, la o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.
''Guvernul a stabilit un nivel minim pentru impozitarea mașinilor, de exemplu. Unele primării, având în vedere nivelul de impozitare anterior sau stabilind o creștere mai mare, au ajuns în situația în care nivelul stabilit este mai mare decât cel minim stabilit prin lege de guvern. Datorită discuțiilor care au apărut în spațiul public, unele primării doresc să reducă nivelul actual al impozitelor, pe mașini, de exemplu, la nivelul minim stabilit de lege. Legislația actuală nu le permite să facă acest lucru. Deci le-a permis să crească mai mult decât nivelul minim, dar nu le permite să scadă'', a explicat Bolojan.
Premierul a opinat că administrațiilor locale ar trebui să li se permită să majoreze, iar ulterior să reducă impozitele, în funcție de politicile locale, subliniind însă că orice scădere nu poate coborî sub plafonul minim stabilit prin lege.
''Putem să analizăm în ce măsură putem aduce această corecție prin legislație (...) Sigur, ar trebui să facem asta într-un termen cât mai scurt, înainte de aprobarea bugetului, în așa fel încât, înainte de aprobarea bugetelor locale, să se facă toate aceste lucruri. Oricum, așa cum știți, anul acesta a fost un an, din punct de vedere al impozitelor, deosebit, pentru că ele au fost adoptate foarte târziu datorită contestării la Curtea Constituțională și, deci, nu a fost timp de explicații, de clarificări. Vă aduceți aminte ce s-a întâmplat, când unele primării comunicau date eronate pentru că nu erau actualizate toate bazele de date și a fost nevoie de două, trei săptămâni până lucrurile s-au stabilizat'', a menționat premierul.
Ilie Bolojan a mai declarat că a discutat aceste aspecte cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, în cursul zilei de miercuri. Acesta declarase, marți seară, că Guvernul ar trebui să revină asupra deciziei privind majorările de taxe și impozite locale prin reducerea acestora cu până la 50%, în limitele stabilite de Executiv.
''Răspunsul nu poate fi dat foarte simplu, pentru că problema impozitelor pe proprietate este una destul de complexă și are o paletă largă de aplicare, dar aș face câteva precizări. Așa cum știți, România s-a angajat să aducă impozitele pe proprietate la un nivel mai mare, în așa fel încât reperul să fie prețul de piață al acestor locuințe, sigur, fiecare localitate având o marjă de a aplica un procent sau altul, lucru care ar trebui să se aplice de la finalul acestui an. Deci mai avem de lucrat pe această schemă, suntem într-o formulă intermediară'', a spus Bolojan. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO Ilie Bolojan: Săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru al Educației
* VIDEO Ilie Bolojan: Am putea să funcționăm mult mai bine în cadrul coaliției de guvernare
* VIDEO Bolojan: O prioritate pentru guvern este cea de a ne întări sectorul energetic
* VIDEO Premierul Ilie Bolojan: Săptămâna viitoare vom finaliza discuțiile pe buget
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CSAT - în ședință; pe agendă - implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește joi în ședință, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, ședința CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan, va avea loc la ora 18:00. Este prima ședință a CSAT la care participă premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. &Ic
Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri și aliați europeni
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din țări partenere și aliate, subiectele majore abordate cu aceștia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, și protejarea libertății de navigație și a rutelor comerciale esențiale pentru
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion - numită director de cabinet al premierului
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar
Neculăescu, convorbire cu omologul lituanian: România și Lituania vor deveni și mai apropiate pe Flancul Estic al NATO
Marea Neagră și Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România și Lituania vor deveni în această zonă și mai apropiate și mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Șeful diplomației române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omolo
Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație
Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de
Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică
România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români
Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe
Europarlamentarul Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe, informează Uniunea Salvați România (USR). 'La jumătatea mandatului de europarlamentar, Dan Barna s-a bucurat din nou de încrederea colegilor și va continua să coordoneze activitatea colegilor Renew din cele șase comisii cu componentă tematică de aface
Mureșan nu se plânge de 'arbitrajul' președintelui în criza politică: 'Trebuie să câștigăm nu cu 1-0, ci cu 3-0 la următoarele alegeri parlamentare'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), desemnat recent pentru funcția de premier, dar al cărui guvern nu a obținut voturile necesare învestirii în Parlament, a declarat miercuri, la Strasbourg, că nu se va plânge de modul în care președintele Nicușor Dan 'a arbitrat' criza po
MAE/ Atenționare de călătorie: Serbia - restricții ale traficului auto în Belgrad
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia că, în data de 22 octombrie, în Belgrad, sunt anunțate mai multe evenimente cu caracter public care vor conduce la impunerea de restricții ale traficului auto, închiderea unor artere importante de circul
Siegfried Mureșan: Premierul este vulnerabil la populismul cunoscut al PSD; riscul e mare ca PSD să înceapă risipa
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Luca Niculescu este vulnerabil la 'populismul cunoscut al PSD', în ciuda eventualelor sale bune intenții, și riscul e mare ca PSD să înceapă risipa banului public și să pericliteze stabilizarea obținută cu greu, a declarat miercuri, la Strasbourg, pentru AGERPRES, eurodeputatul
Premierul Niculescu a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea față de provocările din regiunea Mării Negre
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, discuțiile fiind axate pe consolidarea coordonării bilaterale, ca răspuns la provocărilor actuale de securitate și conectivitate din regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică foarte bună cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev. Am discutat m
Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați





