UPDATE Volodimir Zelenski susține că documentul american privind garanțiile de securitate pentru #Ucraina este 100% finalizat
Documentul american privind garanțiile de securitate pentru Ucraina este complet finalizat și Kievul așteaptă un moment și un loc pentru ca acesta să fie semnat, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul unei vizite la Vilnius, precizând în același timp că discuțiile din weekend cu Rusia s-au soldat cu unele progrese, relatează Reuters.
'Pentru noi, garanțiile de securitate sunt în primul rând garanții de securitate din partea SUA. Documentul este 100% gata și așteptăm de la partenerii noștri să confirme data și locul când îl vom semna', a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă în capitala lituaniană.
'Documentul va fi trimis pentru ratificare Congresului SUA și parlamentului ucrainean', a spus el.
Vineri și sâmbătă, negociatorii ucraineni și ruși au avut, alături de mediatori americani, prima lor întâlnire trilaterală la Abu Dhabi pentru a discuta cadrul propus de Washington pentru a încheia războiul de aproape patru ani, dar nu s-a ajuns la un acord.
Totuși, Moscova și Kievul au declarat amândouă că sunt deschise la continuarea dialogului și noi discuții sunt așteptate duminica viitoare la Abu Dhabi, a declarat presei un oficial american după discuțiile din weekend.
'La Abu Dhabi sunt discutate planul în 20 de puncte (al SUA) și chestiunile problematice. Erau multe chestiuni problematice, dar acum sunt mai puține', a spus Zelenski.
El a mai spus că Moscova vrea să facă tot posibilul pentru a determina Ucraina să abandoneze regiunile estice pe care Moscova nu a reușit să le captureze la declanșarea războiului. Kievul însă, a spus el, nu a dat înapoi de pe poziția că integritatea teritorială a Ucrainei trebuie respectată.
'Există două poziții fundamental diferite, cea a Ucrainei și cea a Rusiei. Americanii încearcă să găsească un compromis', a mai spus Zelenski, adăugând că toate părțile trebuie să fie gata să ajungă la un compromis, inclusiv americanii.
La rândul său, președintele lituanian Gitanas Nauseda a declarat după întâlnirea cu omologul său ucrainean cu acest prilej că Rusia evită angajamentul pentru o pace echitabilă și de durată în Ucraina și că aceasta nu acceptă o încetare a focului în război.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dmitri Medvedev declară că Armenia nu va adera niciodată la UE, dar relațiile cu Moscova vor fi afectate
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a afirmat luni că Armenia nu va adera niciodată la Uniunea Europeană (UE), dar că relațiile sale cu Rusia vor fi afectate mulți ani de acum încolo, informează EFE. 'Este clar că Armenia nu va adera niciodată la Uniunea Europeană, care suferă de boli c
Zelenski consideră că medierea SUA pentru #Ucraina are șanse până în vara anului viitor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat la sfârșitul săptămânii trecute că până la sfârșitul verii viitoare există o fereastră de oportunitate pentru o mediere a Statelor Unite în conflictul dintre Ucraina și Rusia, transmite marți agenția Reuters. Liderul de la Kiev a afirmat că țara sa a colaborat c
Rusia: Un avion american de transport militar a aterizat la Moscova, dar Kremlinul declară că nu are încă informații (Reuters)
Un avion american de transport militar a aterizat marți pe aeroportul Vnukovo din Moscova, conform datelor furnizate de serviciul de urmărire a zborurilor Flightradar24, relatează Reuters, care transmite totodată că de la Kremlin mesajul a fost că nu deține informații despre avion. Aeronava de mari dimensiuni Boeing Globemaster, cu numărul de
VIDEO Un deputat israelian a încercat să distrugă un memorial palestinian construit în nordul Cisiordaniei
Un deputat israelian de extremă dreapta, Zvi Sukkot, a încercat marți să distrugă cu un baros un monument ridicat în memoria ''martirilor'' palestinieni într-un sat din Cisiordania ocupată, afirmând că este vorba despre ''teroriști'', act condamnat de armată și de clasa politică, transmit AFP și dpa.
Amenințări americane contra partenerilor Iranului: China declară că își va apăra interesele ferm
China a avertizat marți că va face totul pentru a-și ''apăra ferm'' interesele, după ce guvernul american și-a exprimat intenția de a tăia resursele economice ale Iranului și a amenințat țările care vor continua să sprijine Teheranul, transmit AFP și dpa. Șeful Departamentului Trezoreriei american, Scott Bessent, a prezentat lu
Rusia consideră posibilă cooperarea spațială cu SUA după închiderea ISS
Rusia consideră posibilă cooperarea spațială cu SUA după închiderea Stației Spațiale Internaționale (ISS), a declarat marți șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Bakanov, citat de EFE. ''Le-am dezvăluit unele dintre caracteristicile tehnice (ale proiectelor noastre), iar ei ne-au împărtășit și nouă unele dintre car
Bulgaria, condamnată de CEDO pentru demolarea unei tabere de romi
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marți Bulgaria pentru demolarea în 2023 a unei tabere locuite de romi, considerând că Sofia a împiedicat dreptul la respectarea vieții lor private și de familie, informează AFP. Cincizeci și șase de reclamanți au sesizat tribunalul de la Strasbourg după demolarea tabere
Ministerul de Externe ungar prezintă un raport despre achiziții suspecte de peste 800 de milioane de euro în pandemie
Ministerul de Externe ungar a înregistrat oficial un raport către procuratură privind suspiciuni de fraudă și alte infracțiuni legate de achiziția de ventilatoare mecanice pentru asistență respiratorie în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus, a anunțat marți șefa diplomației de la Budapesta, Anita Orban, citată de Reuters.
CEDO: Turcia trebuie să îl pună în libertate pe opozantul Osman Kavala
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți că Turcia trebuie să îl pună în libertate ''în cel mai scurt timp'' pe opozantul Osman Kavala, aflat în detenție din 2017, considerând ''nulă și neavenită'' condamnarea sa la închisoare pe viață, transmite France Presse.
Insulte între Trump și Doug Ford, premierul provinciei Ontario, pe fondul războiului comercial SUA-Canada
Disputa comercială dintre Canada și SUA, declanșată de tarifele impuse de Washington aliatului său, a escaladat luni într-un război deschis de replici între președintele SUA, Donald Trump, și premierul provinciei Ontario, Doug Ford, informează EFE. Ford a dat startul ostilităților în momentul în care, într-un inte
Un judecător din SUA amână procesul atentatului de la Lockerbie cu numai câteva zile înainte de prima ședință
Un judecător federal din SUA a amânat luni procesul ofițerului de informații libian Abu Agila Mohammad Masud Kheir Al-Marimi, acuzat că a construit bomba cu care a fost aruncat în aer avionul Pan Am 103 deasupra localității Lockerbie din Scoția în 1988, transmite Reuters. Miercuri ar fi urmat să înceapă selecția juriulu
Antonio Guterres: Marile puteri își descoperă limitele puterii lor
Impasul SUA în conflictul său cu Iranul și invazia Rusiei în Ucraina au scos în evidență limitele marilor puteri, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, informează marți EFE. Într-un interviu acordat Financial Times, publicat marți, Guterres - al cărui mandat este la final, după un deceniu
Fabricile britanice ar putea fi atacate din ''surse necunoscute'', avertizează un consilier de la Kremlin
Un consilier de la Kremlin a sugerat că fabricile din Regatul Unit ce produc drone pentru Ucraina ar putea deveni ținta unor atacuri din ''surse necunoscute'', după ce Londra a convenit luni să predea Kievului informații clasificate necesare producerii rachetelor de croazieră cu rază lungă de acțiune SCALP, transmite dpa. Fostu
Zelenski publică mesajul de felicitare de Ziua Independenței în care Trump recunoaște ''potențialul extraordinar'' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a împărtășit public, marți, mesajul de felicitare pe care l-a primit cu o zi înainte de la președintele american Donald Trump cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei. În mesaj, Trump s-a oferit să dea un nou impuls eforturilor de pace, astfel încât Ucraina să își poată
Fostul președinte armean Robert Kocearian, arestat în cadrul unei anchete anticorupție
Serviciul Național de Securitate al Armeniei l-a arestat marți pe fostul președinte Robert Kocearian, în cadrul unei anchete anticorupție, informează EFE. ''În această dimineață, organele de anchetă l-au transferat pe președintele Kocearian Comitetului Anticorupție'', a declarat Bagrat Mikoian, șeful de cabinet al c














