REPORTAJ/Conacul Rosetti-Solescu de la locul maiestuos al copilăriei Elenei Cuza, la un edificiu ajuns ruină
Dacă te abați preț de câteva sute de metri de la drumul național care face legătura dintre Vaslui și Iași, la Solești, spre școala din localitate și către biserica veche a satului, trebuie să-ți sară în ochi zidurile ponosite ale Conacului Rosetti - Solescu, loc încărcat de istorie, în care și-a petrecut anii copilăriei Elena Cuza.
Odinioară impunător și plin de farmec, ascunzând povești pe care unii dintre săteni încă le mai păstrează în amintire, conacul, declarat monument istoric, a ajuns o ruină. Locul în care micuța Elena, cea care avea să devină soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza și prima Doamnă a Principatelor Unite, își purta pașii în urmă cu 200 de ani, stă acum să se prăbușească. Zidurile i s-au măcinat sub povara timpului, ferestrele și ușile au dispărut, iar pereții interiori, în trecut acoperiți cu tablouri sau oglinzi scumpe, sunt acum 'împodobiți' cu mesaje de iubire, graffiti sau chiar cuvinte obscene - semne usturătoare și pestrițe ale unor timpuri în care istoria pare tot mai puțin prețuită.

De ani buni, autoritățile locale încearcă să preia clădirea de la moștenitorii familiei Rosetti-Solescu, stabiliți în străinătate. De-a lungul anilor s-au făcut expertize ale clădirii, s-au stabilit valori, s-au purtat discuții, s-au căutat soluții, s-au dus mici războaie, dar lucrurile sunt în continuare blocate. Renovarea nu ar putea fi susținută financiar de Primăria comunei Solești, dar un pas important ar putea fi preluarea clădirii. Doar că această misiune nu e deloc una ușoară.
'Moștenitorii au solicitat o contraexpertiză, dar vor mai mulți bani și noi nu-i putem plăti. Avem permanent discuții cu avocatul moștenitorilor, a fost chiar și în luna decembrie la noi. Ne dorim să preluăm conacul și să găsim o soluție pentru a-l recondiționa, să-l dăm către cineva care poate susține financiar reparațiile. În fiecare zi cade câte o cărămidă, se distruge. Din bugetul primăriei nu am putea face reparațiile, oricum. Cred că nici din bugetul județului nu s-ar putea, dar am putea găsi o posibilitate dacă reușim să preluăm clădirea', a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul comunei Solești, Daniel Ababei.

Copiii trec zilnic pe lângă clădirea ponosită în drum spre Școala Gimnazială 'Theodor Rosetti' din Solești, la fel ca sătenii care se duc la biserica din sat. Cu toții o văd ca pe o rudă muribundă cu prezența căreia s-au obișnuit dar pentru care nu pot face nimic. În fiecare an, pe 24 ianuarie, la Solești, locul unde Elena Cuza este înmormântată, se face o slujbă de pomenire în memoria sa, iar oamenii care se adună să-i aducă un omagiu Primei Doamne a României ajung să vorbească inevitabil despre faptul că un simbol al locurilor e la un pas să dispară.
Prezent la slujba de pomenire a Doamnei Elena Cuza de anul acesta, Ionel Bujor, localnic din Solești, spune cu mândrie că bunica lui a fost servitoare la conac și a auzit în copilărie fel și fel de povești de la palat.

'Bunica mea a fost fată de curte aici la Elena Cuza, venea și ajuta la treburi. Îmi povestea cum era pe atunci, mi-a zis că era o fântână arteziană frumoasă, că aici s-a găsit o sabie a domnitorului Cuza. Pentru mine e chiar un motiv de mândrie, peste tot pe unde merg spun că vin de la Solești și cred că leagănul civilizației de aici a plecat', mărturisește localnicul.
Oamenii își amintesc că prin anii 1960 - 1965 clădirea era încă viguroasă și falnică, iar interioarele păstrau vechile sobe, marmura, covoarele sau elemente de mobilier. În balconul clădirii, prăbușit acum, s-au organizat o vreme serbările școlarilor, iar pentru sătenii mai în vârstă locul e încă fascinant și de aceea acceptă cu greu gândul că nu se poate face nimic pentru salvarea lui.

Dascălii din Solești și-au făcut o misiune din a-i învăța pe tineri că personalitatea Elenei Cuza trebuie păstrată în memorie și cinstită.
'Le vorbim mereu copiilor despre istoria acestor locuri și îi îndemnăm ca oriunde se vor duce să spună cu mândrie unde-și au obârșia și cum sunt legate aceste meleaguri de personalitatea Primei Doamne a României. Ea nu s-a născut aici, a venit de la vârsta de doi ani. Conacul s-a construit în 1825, iar Elena Cuza a venit în 1827 și a stat până la vârsta de 7 ani. Chiar acum câteva zile discutam cu copiii la clasă și ei m-au întrebat de ce conacul a ajuns așa. Le-am spus că această clădire a funcționat o vreme ca școală, chiar mama mea a învățat aici, apoi a fost sediul CAP-ului. După 1947 a început să se deterioreze. Copiii merg acolo, îmi mai spun când mai cade câte o grindă, mai găsesc lucruri care le trezesc curiozitatea. Poate se va reuși reabilitarea acestui monument, dar până atunci noi trebuie să le vorbim elevilor despre cine a fost Elena Cuza și ce a reprezentat în istorie', spune profesorul de istorie Ioan Bojoagă.
Pentru elevii din Solești orele de istorie au mereu ceva aparte. Sunt conștienți de moștenirea pe care Elena Cuza a lăsat-o și sunt dornici să învețe mai mult. Îi face mândri faptul că Elena Doamna a vrut să-și doarmă somnul de veci în Solești și participă cu drag la toate evenimentele comemorative organizate în cinstea ei.

'Elena Cuza a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care la 24 Ianuarie 1859 a unit Principatele Române. Sunt din Solești și pentru mine acest lucru reprezintă motiv de mândrie. Ni se spune mereu la școală cine a fost Doamna Elena Cuza, ce a făcut în timpul vieții, cum s-a implicat în activități sociale, cum a ajutat oamenii. Pentru noi este un privilegiu să trăim în aceste locuri încărcate de istorie', spune Vasilica Panainte, elevă din Solești.
Astfel, în lipsa unor acțiuni concrete ale autorităților, care ar putea salva un monument ce pare sortit pieirii, rămâne credința oamenilor simpli ai locurilor că istoria se păstrează nu numai prin ziduri, ci și prin povești rostite sau păstrate în gânduri și suflete ori prin lecții învățate zi de zi acasă și la școală. AGERPRES /(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Foto: Loredana Ciobanu/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Bihor/ Prefectul Marcel Dragoș: Administrația este, la fel ca și cariera militară, un act de devotament necondiționat față de țară (GALERIE FOTO)
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare, dar și de anunțul prefectului Marcel Dragoș că discursul său ar putea fi ultimul în această funcție, afirmând că
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
Neamț: Ambasadorul Indiei în România, dialog cu autoritățile locale pentru dezvoltarea relațiilor economice
Ambasadorul Indiei în România, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, a purtat o serie de discuții cu autoritățile locale din județul Neamț, în cadrul unei vizite oficiale privind consolidarea dialogului instituțional și identificarea oportunităților de cooperare economica între cele două țări. Prefectul din Neamț, Maria Apostol a
Ștefan Florescu a demisionat din funcția de consilier general
Ștefan Florescu (PMP) a demisionat din funcția de consilier general al Capitalei, iar CGMB urmează să ia act de încetarea mandatului. Pe ordinea de zi a ședinței de marți a CGMB figurează proiectul în baza căruia postul de consilier urmează să fie declarat vacant, după demisia lui Ștefan Viorel Florescu, pe data de 12 octombrie.
Cseke Attila: Criza locuirii, accesul la apă și dezvoltarea orașelor mici, priorități strategice pentru România
Găsirea de soluții la criza locuirii, asigurarea accesului la apă printr-un program național de foraje de mare adâncime și dezvoltarea economică a orașelor mici, pentru a stopa depopularea, sunt cele trei priorități strategice pentru România care necesită soluții la nivel național, evidențiate vineri, în conferință de presă, de fostul ministru al De
Arad: Primul parc în cel mai mare cartier din municipiu, unde locuitorii se plimbă în cimitir
Consilierii locali din Arad au aprobat, vineri, înființarea unui nou parc în municipiu, pe un teren degradat și nefolosit, cu suprafața de 3,5 hectare, investiția de 59 de milioane de lei urmând să aibă loc într-un cartier în care locuitorii se plimbă prin cimitir pentru a beneficia de spații verzi. Proiectul priv











