Puținele clădiri istorice rămase în picioare la Focșani și care sunt direct legate de Unirea Principatelor Române riscă să se piardă definitiv, dacă nu sunt salvate și puse coerent în valoare, atrag atenția specialiști în istorie și patrimoniu, care subliniază că orașul își pierde, treptat, reperele concrete ale unui trecut cu rol esențial în construcția statului român modern.

Potrivit cercetătorului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naționale Vrancea, clădirile care mai pot fi asociate direct cu evenimentele din 1859 pot fi numărate 'pe degetele de la o mână', iar unele dintre ele se află într-o stare avansată de degradare.

'Clădirile din Focșani care mai există și sunt direct legate de Unirea Principatelor pot fi numărate pe degetele de la o mână. Este vorba în primul rând despre sediul Muzeul Unirii, care, la vremea aceea, a fost local de vamă și poștă, apoi, transformat în han, a găzduit membrii Comisiei Centrale cât timp aceștia au participat la ședințele acestui organism legislativ, din mai 1859 până în februarie 1862. O altă clădire care rezistă și astăzi pe fundațiile ei este imobilul șubrezit din spatele Colegiul Național Cuza, fosta casă a prefectului Pruncu. Din aceeași perioadă datează și Biserica 'Sf. Ioan' din Piața Unirii, în care s-a desfășurat o ceremonie specială în momentul în care cei 16 membri ai Comisiei Centrale preluau misiunea delicată de a da legi potrivite și înțelepte, menite să ușureze procesul de unificare națională. Sediul primei tipografii din oraș, Tipografia Comisiei Centrale, a funcționat într-o casă de pe respectiva arteră urbană. Clădirea nu mai există în forma sa originală, ci într-o variantă modificată, fiind localizată în prezent la numărul poștal 66, unde o tăbliță ștearsă, agățată de peretele exterior dinspre stradă, mai amintește vag de importanța locului. În fine, întreaga stradă Comisia Centrală reprezintă reperul cel mai important al Unirii Principatelor, deoarece aici a funcționat sediul acestui prim parlament românesc și păstrează și astăzi aceeași așezare și traiectorie ca în trecut', a explicat, pentru AGERPRES, Florin Dîrdală.

Cercetătorul subliniază că pierderea unor clădiri-cheie, inclusiv după 1990, a afectat grav capacitatea orașului de a-și spune propria istorie.

'Cea mai importantă clădire pierdută în timpuri recente, după 1990, este casa boierului Scarlat Bontaș, unde au funcționat lucrările Comisiei Centrale timp de doi ani. Alte imobile au fost demolate încă din perioada interbelică, precum casa boierului Ștefan Scarlat Dăscălescu sau cea a lui Dimitrie Dăscălescu. Astăzi, Muzeul Unirii are nevoie din nou de restaurare, Biserica Sfântul Ioan a fost parte a unui proiect de recalificare urbană, dar Casa Pruncu zace abandonată în curtea colegiului, probabil în așteptarea demolării. Dacă nu intervenim rapid, vom pierde și ultimele repere din acea perioadă', a precizat Dîrdală.

În acest context, profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Național 'Alexandru Ioan Cuza' din Focșani, atrage atenția că istoria riscă să devină abstractă pentru tineri în absența unor repere concrete.

'Toate aceste clădiri spun o poveste despre ce s-a întâmplat aici și despre felul în care comunitatea s-a raportat la propria istorie. Din păcate, pierderea lor înseamnă și pierderea unor mărturii directe ale trecutului. Scoaterea lor la lumină și prezentarea lor publicului sunt esențiale pentru a înțelege ce s-a întâmplat atunci. Iar aceste clădiri pot deveni martori ai trecutului, mai ales pentru generațiile care nu mai au emoția directă a evenimentelor ', a explicat Gabriela Obodariu.

În opinia sa, păstrarea memoriei istorice nu este un exercițiu nostalgic, ci o nevoie firească a comunității, comparabilă cu memoria familială, iar clădirile istorice joacă un rol-cheie în acest proces.

'Memoria este extrem de importantă, așa cum este important să păstrăm amintirile legate de familiile noastre. În același fel, este important să păstrăm și amintirile legate de comunitatea în care trăim și, mai ales, de evenimente care s-au petrecut cu foarte mult timp în urmă. Pe măsură ce trece timpul, emoțiile directe dispar, iar copiii nu mai pot simți ceea ce au simțit generațiile apropiate de acele momente. Clădirile istorice pot deveni însă o mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat, pentru că în spatele lor există povești care pot fi spuse. Am văzut lucruri foarte frumoase făcute la Muzeul Unirii, mai ales prin activități desfășurate cu copiii. De aceea, reabilitarea acestor clădiri sau punerea lor în valoare prin ghidaje și investiții în memoria comunității ne-ar putea aduce mai aproape unii de alții', a subliniat profesorul de istorie.

Aceasta consideră că interesul tinerilor pentru istorie nu a dispărut, ci trebuie cultivat prin povești, emoție și contact direct cu patrimoniul.

'Tinerii știu cât li se spune și cât de des li se spune. Sunt o generație pragmatică, cu informația la un click distanță, și poate nu mai simt nevoia de a stoca totul în memorie, așa cum o făceam noi. Cred însă că toate generațiile au același tipar: interesul pentru un trecut îndepărtat scade dacă nu există o poveste care să te prindă. Fie că vorbim despre Evul Mediu sau despre Unirea Principatelor, ai nevoie de emoție și de semnificație. Atunci când le explici copiilor ce a însemnat Focșaniul, de ce a fost un oraș de graniță și ce rol a avut în Unire, interesul apare. De aceea, investițiile în clădiri istorice, ghidaje și activități educaționale sunt vitale pentru menținerea vie a memoriei naționale', a mai spus profesorul.

Fără intervenții concrete și fără o strategie coerentă de punere în valoare a patrimoniului, Focșaniul riscă să rămână doar cu numele de 'Oraș al Unirii', golit de conținutul său istoric. În acest context, reabilitarea clădirilor simbol și integrarea lor în proiecte educaționale și culturale sunt văzute ca soluții esențiale pentru ca memoria Unirii să rămână vie, nu doar consemnată în manuale, ci vizibilă și în spațiul urban. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa foto: Arhivele Naționale Vrancea / Florin Dîrdală