China se distanțează de problema Groenlandei, dar avertizează Europa în legătură cu dependența de SUA
China a respins miercuri speculațiile că ar căuta să concureze pentru influență în Occident, în contextul în care dorința SUA de a prelua controlul asupra Groenlandei amenință să remodeleze dinamica puterii în cadrul alianței transatlantice de securitate cu o vechime de decenii, informează Reuters.
Ambiția președintelui american Donald Trump de a prelua suveranitatea asupra Groenlandei de la Danemarca a neliniștit țările membre NATO și a determinat o regândire a dependenței tradiționale a Europei de Statele Unite în materie de securitate.
Întrebat dacă Beijingul salută 'haosul' legat de Groenlanda, Gio Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, a declarat în conferința de presă periodică de miercuri: 'Nu avem intenția să concurăm cu nicio țară pentru influență și nu am face asta vreodată'.
Donald Trump a amenințat că va impune tarife comerciale suplimentare țărilor europene care se opun planului său de a dobândi Groenlanda.
Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă și securitate comună, Kaja Kallas, a avertizat că tarifele transatlantice ar fi în avantajul Chinei și al Rusiei, ambele beneficiind de 'diviziunile dintre aliați'.
'Suntem angajați în schimburi prietenoase cu toate națiunile pe baza respectului reciproc și a egalității și rămânem hotărâți să fim o forță pozitivă, stabilizatoare și constructivă', a declarat Guo.
Totuși, media de stat chineze nu s-au abținut de la comentarii săptămâna aceasta pe această temă, îndemnând Europa să-și reevalueze dependența de SUA în materie de securitate.
Europa a devenit excesiv de dependentă de SUA, în timp ce a neglijat cooperarea cu parteneri precum China și Rusia, a scris tabloidul Global Times, susținut de Partidul Comunist aflat la putere, într-un editorial.
'Această situație subliniază necesitatea ca Europa să revizuiască natura relațiilor transatlantice și să-și reducă dependența de Statele Unite ca pilon de sprijin pentru securitatea sa', completează publicația oficială China Daily într-un editorial separat.
Criza din Groenlanda constituie un semnal de alarmă pentru Europa, care trebuie să-și consolideze autonomia strategică și să-și diversifice parteneriatele, potrivit aceluiași comentariu.
'Astfel, Europa se poate asigura că viitorul său nu este impus de dictatul unui bătăuș, ci este modelat de interesele sale colective', opinează China Daily în editorialul său.
În aceeași conferință de presă de miercuri, purtătorul de cuvânt al MAE chinez a declarat că Beijingul apără sistemul internațional cu Organizația Națiunilor Unite (ONU) 'în centrul său', după ce în urmă cu o zi autoritățile chineze comunicaseră că au fost invitate să se alăture 'Consiliului Păcii', o inițiativă a președintele american Donald Trump, potrivit AFP.
Beijingul a transmis marți că a fost invitat de SUA să participe la acest 'Consiliu pentru Pace', destinat să contribuie la reglementarea conflictelor în lume și perceput pe scară largă drept concurent al ONU.
Reprezentantul diplomației chineze s-a abținut să comunice miercuri dacă China a acceptat sau nu invitația.
'Indiferent de schimbările de pe arena internațională, China apără cu fermitate sistemul internațional cu ONU în centrul său, ordinea internațională fondată pe dreptul internațional și regulile de bază ale relațiilor internaționale întemeiate pe obiectivele și principiile Cartei Națiunilor Unite', a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez.
China, a doua putere economică a lumii și membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, apără în mod tradițional sistemul Națiunilor Unite, pledând totodată pentru reformarea acestui organism, notează AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liban: Atac israelian la est de Beirut soldat cu trei morți (Ministerul Sănătății)
Un atac aerian israelian asupra unui bloc rezidențial a ucis trei persoane duminică în Ain Saadeh, un oraș din apropierea Beirutului, a anunțat Ministerul libanez al Sănătății, citat de AFP. 'Un atac aerian al inamicului israelian pe înălțimile din Ain Saadeh a ucis trei civili, dintre care două femei, și a rănit alți trei'
Nigeria: Armata eliberează 31 de credincioși răpiți de Paștele catolic
Armata nigeriană a anunțat duminică eliberarea a 31 de credincioși răpiți în timpul celebrării Paștelui catolic în statul Kaduna, în nord-vestul țării, dar cinci persoane și-au pierdut viața, notează AFP. Răpirea, care a avut loc într-un sat la aproximativ 100 de kilometri nord de capitala țării, Abuja, capitala, a avut
Israel: Curtea Supremă ridică la 100 numărul credincioșilor la Zidul Plângerii
Curtea Supremă a Israelului a ridicat duminică la 100 numărul maxim de credincioși autorizați să se roage la Zidul Plângerii din Ierusalim, față de 50 de la începutul războiului cu Iranul, potrivit unei decizii consultate de AFP. Ca răspuns la o petiție din partea unui ONG care se referea doar la Zidul Plângerii, Curtea a ind
EAU: Un port vizat de un atac, patru răniți
Portul Khor Fakkan, situat pe coasta de est a Emiratelor Arabe Unite, în apropierea intrării în strâmtoarea Ormuz, a fost ținta unui atac, au anunțat duminică autoritățile locale, notează AFP. Patru persoane au fost rănite de căderea resturilor rezultate în urma interceptării proiectilului, care nu a fost identificat de
VIDEO Trump confirmă că le-a trimis arme protestatarilor în Iran
Statele Unite le-au trimis arme protestatarilor în timpul manifestațiilor antiguvernamentale care au avut loc în Iran în ianuarie, a confirmat duminică președintele american Donald Trump, într-un interviu acordat postului Fox News, relatează agenția EFE. Armele au fost trimise prin intermediul kurzilor, a precizat el. &
Iranul a lansat duminică șase salve de rachete către Israel; o clădire rezidențială a fost lovită la Haifa
Iranul a lansat șase salve de rachete asupra Israelului duminică până la ora locală 19:00, iar una dintre rachete a lovit direct o clădire rezidențială în orașul Haifa, rănind cel puțin patru persoane, relatează agenția EFE. Cenzura militară israeliană interzice publicarea locațiilor de impact ale rachetelor dacă acestea lovesc inf
Trump pare că mai prelungește puțin ultimatumul adresat Iranului, până marți seară
Președintele american Donald Trump pare că a amânat duminică din nou ultimatumul adresat Iranului să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, termen pe care l-a prelungit acum cu încă 24 de ore, până 'marți, ora 20:00', ora Washingtonului (miercuri, ora 00:00 GMT), potrivit unui scurt mesaj pe platforma sa Truth Social, transmit agențiile AFP și
Explozibilii găsiți în apropierea gazoductului Balkan Stream, o operațiune rusească sub steag fals, consideră #Ucraina
Ucraina a negat duminică orice implicare în plasarea explozivilor găsiți în Serbia în apropierea gazoductului Balkan Stream care alimentează Ungaria cu gaz rusesc, considerând că aceasta ar putea fi o operațiune rusească sub steag fals în contextul alegerilor care vor avea loc duminica viitoare în Ungaria, relatează Reuters.
Zelenski a discutat la Damasc cu președintele sirian Al-Sharaa despre cooperarea militară
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică la Damasc cu omologul său sirian Ahmed al-Sharaa, pentru discuții axate pe securitatea regională și războiul cu Rusia, relatează AFP. 'Am discutat despre situația din regiune și perspectivele de îmbunătățire a acesteia. Am examinat de asemenea circumstanțele
Omanul și Iranul au discutat opțiunile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Omanul, țară din Golful Persic care este una dintre riveranele Strâmtorii Ormuz și care a mediat mai multe runde de negocieri între SUA și Iran, a avut duminică discuții cu reprezentanți iranieni pentru a 'analiza opțiunile' privind asigurarea redeschiderii Strâmtorii Ormuz, în urma amenințărilor președintele american Donald Trump la a
Pilotul american salvat din Iran este grav rănit, anunță Trump
Pilotul avionului american de vânătoare-bombardament F-15E, care a fost salvat de pe teritoriul iranian după ce avionul său a fost doborât, este 'grav rănit', a anunțat duminică președintele american Donald Trump, care a adăugat că va ține luni o conferință de presă pe teme militare în Biroul Oval, relatează AFP. '
Trump amenință Iranul că marți îi va lovi centralele electrice și podurile
Președintele american Donald Trump a amenințat duminică Iranul, într-un mesaj violent pe social media plin de insulte, că îi va lovi marți centralele electrice și podurile dacă nu redeschide Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP. În urma ultimatumului de 48 de ore pe care l-a dat sâmbătă Iranului, Trump a scris acum pe
#Ucraina așteaptă vizita emisarilor americani Witkoff și Kushner după Sărbătorile Pascale
Ucraina așteaptă o vizită a emisarilor președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care lucrează la un acord de pace cu Rusia, după Sărbătorile Pascale, a declarat șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kiril Budanov, relatează duminică agenția EFE. Publicații ucrainene precum Ukrinform și Ukra
Întreruperea internetului în Iran depășește recordurile de durată pentru o țară, anunță ONG-ul Netblocks
Întreruperea internetului impusă de autoritățile din Iran a doborât recordurile pentru cea mai lungă durată înregistrată vreodată într-o țară, a transmis duminică ONG-ul de monitorizare a securității cibernetice NetBlocks, citat de AFP. 'Întreruperea la nivel național din Iran este acum cea mai lungă înr
Instalații energetice din Golf, afectate de noi atacuri iraniene
O nouă serie de atacuri iraniene împotriva țărilor din Golf a avariat duminică instalații energetice din Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Kuweit, unde un complex ministerial și uzine de desalinizare a apei au suferit daune, potrivit unor surse locale, relatează AFP. Monarhiile din Golf sunt vizate zilnic de drone și rachete iraniene de













