Comunicat de presă - Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior
COMUNICAT referitor la lucrările Consiliului ARACIS din luna ianuarie 2026
Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință în data de 15 ianuarie 2026.
În cadrul ședinței a fost aprobată actualizarea Registrului Național de Experți Evaluatori cadre didactice (RNE-CD), au fost desemnați președinții Comisiilor Permanente de Specialitate, și au fost realizate informări despre participarea reprezentanților ARACIS la evenimente și activități naționale și internaționale.
I. Funcționare internă a agenției
În cadrul ședinței, Consiliul ARACIS a aprobat actualizarea Registrului Național de Experți Evaluatori cadre didactice (RNE-CD) prin admiterea a trei experți care au parcurs etapele de admitere până la data de 9 ianuarie 2026.
De asemenea, Consiliul agenției a aprobat:
- componența comisiilor de experți evaluatori pentru evaluările ce vor fi efectuate în perioada următoare;
- desemnarea președinților Comisiilor Permanente de Specialitate, astfel: domnul conf. univ. dr. Radu-Mihai Meza - președintele Comisiei Științe sociale, politice și ale comunicării (C4), domnul prof. univ. dr. ing. Biriș Sorin Ștefan - președintele Comisiei Științe inginerești I (C10) și domnul prof. univ. dr. ing. Iordan Petrescu, pentru un nou mandat - președintele Comisiei Învățământ la distanță cu frecvență redusă ID-IFR (C13).
II. Cooperare națională și internațională
Reprezentanții ARACIS au participat la următoarele evenimente:
- Cea de-a 97-a reuniune a Grupului de Monitorizare a Procesului Bologna (Bologna Follow-up Group - BFUG), care a avut loc la Copenhaga, Danemarca, 15-16 decembrie 2025;
- Activitățile organizate online de Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE), derulate în cadrul comitetului de selecție a noului CEO, în perioada 22-23 decembrie 2025 și în data de 06 ianuarie 2026;
- Întâlnirea lunară, organizată online, a INQAAHE din 14 ianuarie 2026.
București, 19 ianuarie 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.