Buzău: Explozie într-un bloc din Buzău cauzată de o acumulare de gaze; o persoană, rănită
O explozie neurmată de incendiu a avut loc, duminică, într-un bloc din municipiul Buzău, cauza fiind o acumulare de gaze, informează ISU Buzău.
Un bărbat de 64 de ani a fost rănit și din bloc au fost evacuate 25 de persoane.
''Pompierii buzoieni intervin în urma unui apel la numărul de urgență, care semnala producerea unei explozii într-un bloc situat pe Aleea Industriei, în municipiul Buzău. Din primele verificări, explozia s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze, nefiind urmată de incendiu. În urma evenimentului, o persoană a fost rănită, acesteia fiindu-i acordat prim-ajutor medical la fața locului'', precizează ISU Buzău.
Conform sursei citate, pentru siguranța locatarilor, alimentarea cu energie electrică a fost oprită, iar reprezentanții distribuitorului de gaze se află la fața locului pentru efectuarea verificărilor și remedierea situației. Pompierii acționează pentru asigurarea zonei și evaluarea eventualelor pagube.
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de pompieri și prim ajutor, intervenția fiind asigurată cu o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
Spitalul Județean de Urgență Buzău anunță că bărbatul rănit a suferit arsuri de gradul 1-2, pe 10% din suprafața corpului. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica









