VIDEO UE și Mercosur au semnat un acord comercial istoric după 25 de ani de negocieri
Uniunea Europeană și Mercosur au semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, un acord comercial istoric, marcând finalul a 25 de ani de negocieri între UE și statele Mercosur și crearea oficială a uneia dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de locuitori, reprezentând 30% din PIB-ul global, relatează AFP.
Acordul a fost negociat încă din 1999 între Uniunea Europeană și țările fondatoare Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay). Majoritatea statelor europene l-au susținut recent, în pofida opoziției mai multor țări, inclusiv a Franței.

'Alegem un comerț echitabil în locul tarifelor vamale, un parteneriat productiv pe termen lung în locul izolării. Și mai presus de toate, intenționăm să aducem beneficii concrete și tangibile cetățenilor și companiilor noastre', a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce se pregătea să semneze acordul.
25 years in the making.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) January 17, 2026
The EU-Mercosur agreement is the achievement of a generation.
For the benefit of generations to come.
Long live the friendship between our people and our continents. https://t.co/2EOnBo9V3v
Acesta este un 'semnal clar în favoarea comerțului internațional' într-un context de 'tensiuni', a declarat, la rândul său, președintele Paraguayului, Santiago Pena, a cărui țară deține președinția prin rotație a Mercosur.

Acest acord elimina tarifele vamale pentru peste 90% din schimburile comerciale și stimulează exporturile europene de automobile, utilaje, produse chimice, vinuri și băuturi spirtoase. În schimb, facilitează accesul pe piața europeană pentru carnea, zahărul, orezul, mierea și soia din America de Sud.

Semnarea sa are loc în contextul în care președintele american Donald Trump a majorat numeroase taxe vamale în ultimul an.
Proteste importante împotriva acestui tratat au avut loc în mai multe țări ale UE, în timp ce mari părți ale societății civile din țările Mercosur se opun și ele acordului.
Tratatul s-a lovit de opoziția fermierilor și a crescătorilor de animale din mai multe țări europene, care s-au mobilizat în demonstrații puternice împotriva semnării sale, în Franța, Polonia, Irlanda și Belgia.
Mercosur este piața comună sudică - un bloc comercial sud-american înființat în 1991. Membrii săi cu drepturi depline sunt Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Venezuela a aderat în 2012, dar calitatea sa de membru a fost suspendată în 2017. În decembrie 2012, a fost semnat Protocolul de aderare a Boliviei la Mercosur. Acest protocol este în curs de ratificare de către parlamentele țărilor Mercosur. Împreună, țările Mercosur formează a 6-a economie ca mărime din lume, cu o populație totală de 270 de milioane locuitori.
Textul a fost aprobat în cadrul UE cu sprijinul a 21 din cele 27 de state membre, dar nu intră automat în vigoare după semnare, ci mai trebuie parcurse și alte etape în cadrul ambelor blocuri.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Cesar Olmedo/REUTERS
Citiţi şi:
* Costa afirmă că acordul UE-Mercosur combate utilizarea comerțului drept 'armă geopolitică'
* VIDEO Acord UE-Mercosur: 'Un comerț echitabil, mai degrabă decât tarife vamale' (von der Leyen)
* Mulino apără acordul UE-Mercosur și critică 'reglementările extreme' privind comerțul
* VIDEO Acord UE-Mercosur: 'Un comerț echitabil, mai degrabă decât tarife vamale' (von der Leyen)
* Orsi spune că acordul UE-Mercosur înseamnă 'a paria pe reguli în vremuri de volatilitate'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia











