#Ucraina a ordonat evacuarea a circa 30 de familii cu copii din cinci sate ale regiunii sudice Zaporojie
Ucraina a ordonat evacuarea a circa 30 de familii cu copii care locuiau în cinci sate din regiunea Zaporojie (sud), nu departe de linia frontului cu Rusia, a anunțat miercuri un vicepremier ucrainean, informează AFP.
Anunțul evacuării obligatorii a civililor de către autoritățile ucrainene dă măsura avansării forțelor ruse pe front, care amenință deja noi localități.
'Am luat o decizie dificilă, însă necesară: am ordonat evacuarea copiilor însoțiți de părinții sau tutorii lor legali din cinci localități ale regiunii Zaporojie', adică 'circa 40 de copii proveniți din 26 de familii', a anunțat Oleksii Kuleba pe rețelele sociale.
Decizia a fost luată ca urmare a unor 'bombardamente neîncetate', a continuat Kuleba, în condițiile în care această regiune a fost printre cele mai afectate de loviturile aeriene ruse în ultimele săptămâni.
Familiile vor fi găzduite în regiunea Cerkasî, în centrul țării, a mai spus el.
Evacuări similare au fost deja anunțate la începutul lui ianuarie, forțele ruse continuând să avanseze în regiunea Zaporojie în fața trupelor ucrainene mai puțin numeroase.
Majoritatea evacuărilor obligatorii de civili în Ucraina în ultimii ani au avut loc în regiunea estică Donețk, unde se concentrează majoritatea luptelor.
Ministerul Apărării rus a anunțat în paralel miercuri că Rusia a ocupat localitatea Komarivka, în regiunea Sumî, unde trupele ruse avansează de asemenea.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aflat pe teritoriul Siriei, ministrul israelian al apărării promite că țara sa va menține aici trupe
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a vizitat marți trupele israeliene poziționate în sudul Siriei, reiterând hotărârea Israelului de a menține aici forțe atât timp vor exista 'amenințări' împotriva securității țării, relatează AFP. Ministrul a efectuat această deplasare la o săptămână după șeful de stat ma
Israel a început evacuarea unui centru de instruire al UNRWA în Ierusalimul de Est
Israelul a început evacuarea unui complex aparținând agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) din Ierusalimul de Est, care funcționa drept centru de instruire, transmite dpa, citând oficiali israelieni. 'Statul Israel nu va permite unei organizații ai cărei angajați au fost complici la terorism și la masacrul din 7 octombrie să
Directorul CIA, John Ratcliffe, se află la Moscova pentru discuții (media americane)
Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a Statelor Unite, John Ratcliffe, s-a deplasat în Rusia pentru a participa la întâlniri la Moscova marți, au relatat postul american CBS News și publicația online Axios, citând surse neprecizate, transmite Reuters. Cele două media nu au precizat cu cine se urma să se înt&aci
Arme autonome: ONU și CICR alertează asupra riscului de 'încălcare a unei linii roșii morale'
Șefii ONU și Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) au alertat marți asupra riscului ca dezvoltarea armelor autonome să conducă foarte curând 'la încălcarea unei linii roșii morale', lăsând unor mașini decizia de a ucide ființe umane, relatează AFP. În 2023, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și președinta Co
UE se declară pregătită să examineze 'cu interes' o posibilă cerere de aderare din partea Armeniei
Uniunea Europeană a indicat marți că analizează 'cu interes' o potențială cerere de aderare a Armeniei, țară care vrea să stabilească legături mai strânse cu Occidentul și să se distanțeze de Moscova, relatează AFP. Interesul Erevanului de a se alătura Celor 27 este 'o nouă expresie a atracției pe care o exercită UE asupra cetățenilor
Trump spune că execuțiile din Iran trebuie să înceteze
Președintele american Donald Trump a declarat marți că execuțiile în rândul protestatarilor din Iran, pe care le-a descris drept o 'criză umanitară de proporții gigantice', trebuie 'oprite imediat', relatează AFP. 'Republica Islamică Iran, în plin declin, nu își plătește o mare parte din armată, dar ucide manifestanț
#Ucraina a primit un lot mic de interceptoare Patriot, spune Zelenski
Ucraina a primit recent un număr mic de interceptoare Patriot de fabricație americană, capabile să doboare rachete balistice rusești, a declarat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. De asemenea, Ucraina a primit confirmarea viitoarelor livrări ale sistemului francez de rachete sol-aer Crotale, a declarat președintele, citat d
SUA se pregătesc să trimită diplomați înapoi în Orientul Mijlociu după evacuările legate de războiul cu Iranul (NYT)
Departamentul de Stat al SUA se pregătește să readucă diplomații din ambasadele din Orientul Mijlociu care au fost evacuați înainte și în timpul războiului cu Iranul, a relatat marți New York Times, citând un document intern al instituției, conform Reuters. Revenirea ofițerilor din Serviciul Extern și reducerea măsurilor de urgență la misiuni
Trump declară că SUA se gândesc serios să schimbe numele Lacului Ontario în Lacul America
Statele Unite ale Americii iau în considerare în mod serios schimbarea numelui Lacului Ontario în Lacul America, a scris marți președintele american Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social. 'Statele Unite ale Americii iau în considerare în mod serios schimbarea numelui Lacului Ontario în Lacul America deoarece nu ne aște
Dmitri Medvedev declară că Armenia nu va adera niciodată la UE, dar relațiile cu Moscova vor fi afectate
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a afirmat luni că Armenia nu va adera niciodată la Uniunea Europeană (UE), dar că relațiile sale cu Rusia vor fi afectate mulți ani de acum încolo, informează EFE. 'Este clar că Armenia nu va adera niciodată la Uniunea Europeană, care suferă de boli c
Zelenski consideră că medierea SUA pentru #Ucraina are șanse până în vara anului viitor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat la sfârșitul săptămânii trecute că până la sfârșitul verii viitoare există o fereastră de oportunitate pentru o mediere a Statelor Unite în conflictul dintre Ucraina și Rusia, transmite marți agenția Reuters. Liderul de la Kiev a afirmat că țara sa a colaborat c
Rusia: Un avion american de transport militar a aterizat la Moscova, dar Kremlinul declară că nu are încă informații (Reuters)
Un avion american de transport militar a aterizat marți pe aeroportul Vnukovo din Moscova, conform datelor furnizate de serviciul de urmărire a zborurilor Flightradar24, relatează Reuters, care transmite totodată că de la Kremlin mesajul a fost că nu deține informații despre avion. Aeronava de mari dimensiuni Boeing Globemaster, cu numărul de
VIDEO Un deputat israelian a încercat să distrugă un memorial palestinian construit în nordul Cisiordaniei
Un deputat israelian de extremă dreapta, Zvi Sukkot, a încercat marți să distrugă cu un baros un monument ridicat în memoria ''martirilor'' palestinieni într-un sat din Cisiordania ocupată, afirmând că este vorba despre ''teroriști'', act condamnat de armată și de clasa politică, transmit AFP și dpa.
Amenințări americane contra partenerilor Iranului: China declară că își va apăra interesele ferm
China a avertizat marți că va face totul pentru a-și ''apăra ferm'' interesele, după ce guvernul american și-a exprimat intenția de a tăia resursele economice ale Iranului și a amenințat țările care vor continua să sprijine Teheranul, transmit AFP și dpa. Șeful Departamentului Trezoreriei american, Scott Bessent, a prezentat lu
Rusia consideră posibilă cooperarea spațială cu SUA după închiderea ISS
Rusia consideră posibilă cooperarea spațială cu SUA după închiderea Stației Spațiale Internaționale (ISS), a declarat marți șeful agenției spațiale ruse Roscosmos, Dmitri Bakanov, citat de EFE. ''Le-am dezvăluit unele dintre caracteristicile tehnice (ale proiectelor noastre), iar ei ne-au împărtășit și nouă unele dintre car













