UE și Mercosur își definitivează acordul comercial, în fața ascensiunii protecționismului
Uniunea Europeană are prevăzută pentru 17 ianuarie semnarea acordului comercial cu Mercosur, un pas decisiv pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume, după mai bine de un sfert de secol de negocieri și blocaje, și care va permite celor două părți să își diversifice alianțele, în fața derivei protecționiste a Statelor Unite, relatează agenția EFE.
Statele membre UE au obținut vineri o majoritate calificată pentru validarea acordului, care va permite președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintelui Consiliului european, Antonio Costa, să meargă săptămâna viitoare la Asuncion (Paraguay, țară care deține președinția rotativă a blocului sud-american) pentru a semna oficial pactul împreună cu reprezentanții Argentinei, Braziliei, Uruguayului și Paraguayului.
Acordul a fost obținut în pofida votului negativ al Franței - principalul opozant al pactului-, al Poloniei, Austriei, Irlandei și Ungariei și a abținerii Belgiei, cu sprijinul Italiei, care și-a schimbat opinia după ce îl blocase la finele lunii trecute împreună cu alte țări opozante.
Pentru a se ajunge la această majoritate calificată a fost necesară negocierea unor clauze de salvgardare adiționale pentru agricultorii europeni, care au continuat să protesteze zilele acestea față de prevederile acordului, clauze care au convins Roma să renunța la votul împotrivă, dar care nu au fost suficiente să determine și Parisul să adere.
* O nouă alianță împotriva protecționismului global
Impulsul final al tratatului, care rămăsese într-un blocaj tehnic de la încheierea negocierilor, în 2024, se explică în mare parte prin necesitatea Bruxellesului de a găsi piețe și parteneri comerciali alternativi, un obiectiv care fusese subliniat de diverși lideri europeni.
Toate acestea în contextul escaladării tensiunilor comerciale și impunerii de taxe vamale de către Administrația americană, după revenirea la putere a lui Donald Trump, la care se adaugă influența în creștere a Chinei în regiuni precum subcontinentul latino-american și dependența europeană de Beijing pentru furnizarea de materii prime critice.
Noul spațiu comercial va integra circa 800 de milioane de consumatori și va reprezenta un produs intern brut comun de aproximativ 22.000 de miliarde de dolari, conform datelor Comisiei Europene.
Acordul va permite eliminarea taxelor pentru 91% din exporturile UE în Mercosur și pentru 92% din vânzările sud-americane spre Europa, ceea ce se traduce printr-un economie anuală estimată la 4 miliarde euro pentru companiile europene.
Pentru Uniunea Europeană, tratatul deschide porțile unei piețe protejate istoric pentru sectoarele sale industriale cele mai competitive, printre care sectorul auto și al mașinilor industriale, unde actualele taxe vamale, cuprinse între 35% și 14%, vor dispărea treptat.
Alt sectoare care vor mai beneficia în mod special sunt cel chimic și al produselor farmaceutice, care exportă în valoare de miliarde de euro anual, sau al produselor agroalimentare protejate prin denumiri de origine, precum vinurile sau brânza.
Pe de altă parte, acordul va permite Mercosur să-și consolideze poziția de 'grânarul lumii' pentru Europa, obținând acces preferențial la produse precum carnea de vită, soia, mierea și biocombustibilii, deși sub un nivel de cote care încearcă limitarea impactului asupra produselor locale europene.
* Ultimele obstacole pentru semnarea acordului
Totuși, unda verde din partea țărilor Uniunii Europene pentru semnarea acordului cu Mercosur nu reprezintă încă ultimul pas pentru încheierea pactului istoric, care se mai poate confrunta cu ultimele obstacole, în special în ceea ce privește procesul de ratificare în Parlamentul European în 2026.
În perspectiva ratificării, acordul este considerat 'mixt' și se divide în două părți, una comercială și un acord de asociere, care urmează drumuri paralele: ambele vor trebui să primească undă verde din partea Parlamentului European înainte de încheierea sa formală și acordul de asociere necesită, în plus, consimțământul tuturor parlamentelor naționale din UE.
Ratificarea în Parlamentul european este prevăzută a fi complexă din cauza marii diviziuni în hemiciclul comunitar, un vot în care naționalitatea eurodeputaților va conta la fel de mult sau chiar mai mult decât liniile ideologice, astfel că, de exemplu, aproape toți europarlamentarii francezi se vor împotrivi, fără a conta clasa lor politică.
La aceasta se adaugă și intenția exprimată de grupuri de a vota împotrivă, precum extrema dreaptă a formațiunii 'Patrioți pentru Europa, care are în vedere chiar și o moțiune de cenzura împotriva Ursulei Von der Leyen, din cauza acordului, sau, de asemenea, grupul Verzilor sau de Stânga, ca urmare a preocupărilor legate de mediu și de concurența neloială pe care, susțin ei, o va genera pactul. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Listarea Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Anthropic, gigantul din domeniul AI (inteligența artificială), caută o evaluare de aproximativ 1.300 miliarde de dolari în Oferta Publică Inițială (IPO), în pofida temerilor privind sustenabilitatea investițiilor AI, transmite AP. Creatorul modelului de inteligență artificială Claude a informat marți organismul de reglementare că v
Germania: Inteligența artificială va desființa locuri de muncă, dar va și crea
Inteligența artificială (AI) va transforma piața muncii din Germania atât prin desființarea de locuri de muncă, cât și prin crearea unui număr similar de noi slujbe, a estimat marți președinta Agenției federale pentru ocuparea forței de muncă (BA), Andrea Nahles, transmite DPA. ''Previzionăm că aproximativ 800.000 de locuri
Coasta de Fildeș: Producția de cacao ar putea scădea cu 25% din cauza fenomenului meteo El Nino
Producția de cacao a Coastei de Fildeș, cel mai mare producător mondial, ar putea scădea cu până la 25% din cauza unui fenomen meteorologic El Nino excepțional, au avertizat meteorologii într-un raport consultat marți de AFP. Fenomenul El Nino determină creșterea temperaturilor la suprafața Oceanului Pacific, în zonele centra
Germania va plăti 6,6 miliarde de euro pentru jumătate din acțiunile producătorului tancurilor Leopard
Guvernul german va plăti 6,6 miliarde de euro pentru participația sa la grupul franco-german de apărare KNDS, producătorul tancurilor Leopard 2, au declarat marți, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar. Potrivit unui document guvernamental, Berlinul a încheiat săptămâna trecută un acord cu familiile care dețin grupul KNDS pentru a
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari pe fondul optimismului privind dezescaladarea războiului din Iran
Prețul petrolului a continuat marți tendința de scădere începută luni, cotația barilului de țiței Brent coborând sub pragul de 90 de dolari pentru prima dată din august, după ce președintele american Donald Trump a minimalizat necesitatea unor noi acțiuni militare împotriva Iranului 'în acest moment', atenuând astfel temerile privind per
Airbus intenționează să construiască o nouă uzină în Franța
Producătorul european de aeronave Airbus a anunțat marți că intenționează să pună în serviciu, în 2031, o nouă uzină lângă Toulouse (sudul Franței), unde ar urma să fie angajate 3.500 de persoane, pentru a produce piloni de motor, o componentă care atașează motorul de aripa unei aeronave, informează AFP. Noua uzină ar urma să fie construită p
Numirea unui francez în postul de economist șef al BCE ar fi justificată, crede guvernatorul Băncii Franței
Guvernatorul Băncii Centrale a Franței, Emmanuel Moulin, a declarat marți că ar fi legitim ca un francez să ocupe funcția de economist-șef la Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters. 'Este un post pe care nu l-am deținut niciodată în istoria noastră, cel de economist-șef. Avem candidați foarte buni, chiar candidate foarte bune, pentru acest
Singapore lansează un serviciu de depozitare a aurului pentru băncile centrale străine
Autoritatea Monetară din Singapore (MAS) a anunțat marți că va lansa un serviciu de depozitare de aur pentru băncile centrale străine și va reduce taxele pentru anumite companii care activează pe piața aurului, în încercarea de a concura cu marile centre globale de tranzacționare a metalelor prețioase, transmite Reuters. 'Dezvoltarea pieței noa
Excedentul comercial al Chinei a trecut pragul de 1.000 de miliarde de dolari în octombrie
Autoritățile vamale chineze au anunțat marți că în primele 10 luni ale acestui an excedentul balanței comerciale a trecut pragul de 1.000 de miliarde de dolari, grație unei creșteri a exporturilor către Uniunea Europeană și SUA, transmite AFP. În perioada ianuarie-octombrie 2026, excedentul comercial al Chinei pe relația cu UE a crescut cu 28,6%, a
Ministrul delegat pentru digitalizare și inteligență artificială Bogdan Dumitru a participat la reuniunea Platformei de Conectivitate
Ministrul delegat pentru digitalizare și inteligență artificială din România Bogdan Dumitru a participat luni, la Chișinău, la reuniunea la nivel înalt a Platformei de Conectivitate, deschisă de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în prezența comisarului european pentru extindere, Marta Kos. Potrivit Ambasadei Rom&acir
Eurostat: Raportul dintre prețul locuinței și venit s-a redus la aproape jumătate în ultimul deceniu în România
Raportul dintre prețul locuințelor și venituri în Uniunea Europeană era mai mare cu 6,8% în 2025 față de 2015, ceea ce înseamnă că în ultimul deceniu prețurile locuințelor au crescut mai mult decât veniturile gospodăriilor, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Raportul dint
Președinta BEI spune că turbulențele din SUA redirecționează capital către Europa
Europa urmează să beneficieze de pe urma recentelor turbulențe din SUA, pe măsură ce investitorii caută o destinație sigură pentru capitalul lor, susține președinta Băncii Europene de Investiții (BEI), Nadia Calvino. 'Turbulențele din SUA duc la un flux de capital către Europa. Mă aștept ca acest lucru să continue', a declarat Nadia Ca
Zona euro vrea să decidă cine îi va succeda lui Christine Lagarde, până la sfârșitul anului
Țările din zona euro doresc să ia o decizie cu privire la cine îi va succeda lui Christine Lagarde la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) până la sfârșitul anului, a declarat luni președintele Eurogrupului, Kyriakos Pierrakakis, informează AFP. Doi candidați, olandezul Klaas Knot și spaniolul Pablo Hernandez de Cos, au
UE a dat în judecată IBM și două companii europene pentru întârzieri în dezvoltarea sistemului EES
Uniunea Europeană a dat în judecată gigantul american IBM, grupul francez din domeniul IT Atos și compania italiană din sectorul apărării Leonardo, din cauza întârzierilor repetate în dezvoltarea noului Sistem de Intrare/Ieșire (EES - Entry/Exit System), informează cotidianul Financial Times, preluat de Reuters. Potrivi
Turbinele pe gaze second-hand sunt la mare căutare pentru a produce electricitatea necesară centrelor de date AI
Companiile de utilități, dezvoltatorii și firmele care se întrec în a produce energia electrică necesară centrelor de date destinate inteligenței artificiale (AI) caută în întreaga lume turbine pe gaz second-hand, repun în funcțiune echipamente trecute în conservare și adaptează motoare de avion scoase din uz, în condițiile &











