Felicitările de Crăciun, de Anul Nou sau de la alte ocazii importante din an, cândva semn al grijii, al eleganței și al timpului oferit celuilalt, aproape au dispărut din peisajul sărbătorilor românești. Înlocuite de mesaje standardizate trimise prin e-mail sau aplicații mobile, ele par să fi pierdut nu doar forma, ci și esența: intimitatea gestului și bucuria momentului împărtășit cu un gând bun, scris de mână.

Pentru unii, această schimbare reprezintă un semn distinct al digitalizării, dar și o transformare profundă în felul în care oamenii își exprimă emoțiile.

'Ultima felicitare clasică pe care am primit-o prin poștă a fost acum câțiva ani, cred că în 2018, de la o colegă. A fost un gest care m-a surprins și emoționat cu adevărat. Mie personal mi s-a întâmplat, pregătind cadoul pentru nași, să găsesc o felicitare cu mesajul deja tipărit. Era simplă, dar mi s-a părut simpatică. Am observat că și nașei mele i-a plăcut, pentru că a pus-o pe polița din sufragerie, la loc de cinste. Cred că dacă s-ar reveni la acest obicei, ar avea din nou succes. Altminteri, din comoditate, folosim e-mailul. Mai nou chiar, doar poze generate de AI. Eu nici nu le descarc. Mă deranjează profund. Mi se pare o lipsă de respect față de destinatar să recurgi la o fotografie care are deja un text tipărit. Apreciez enorm faptul că tastezi 'Sărbători fericite', decât să îmi trimiți o astfel de poză', a declarat, pentru AGERPRES, Elena Manole, profesor de limba română din Focșani.

Această schimbare e cu atât mai vizibilă pentru ea cu cât, în calitate de mamă și cadru didactic, observă reacțiile copiilor în raport cu aceste forme de comunicare.

'Fiul meu, în clasa a III-a, studiază cumva profesionist cum să formuleze un bilet, o felicitare. Era atras și de latura estetică, să decupeze, să deseneze. Fetița mea de trei ani e obsedată de ideea de a face felicitări. Le decupează stângace ca să fie ornate, mâzgâlește niște desene pe acolo și pregătește felicitări tuturor din familie. Pentru că, spune ea, asta înseamnă Crăciunul și familia. Deci semnificația există încă, doar că dispare pe măsură ce înaintăm în vârstă', menționează Elena Manole.

Amintindu-și de copilăria și adolescența din anii '80 și '90, profesoara de limba română vorbește despre o epocă în care penuria de materiale era compensată cu creativitate și afecțiune.

'Felicitarea era un semn al Crăciunului de altădată, o preocupare pentru decorațiuni de mână, pentru că penuria de materiale te îndemna la asta. Strângeam poleială pe tot parcursul anului ca să facem steluțe, de exemplu. Făceam rost de timbre, ne preocupam să le trimitem din timp, ca să fim siguri că ajung la vremea Crăciunului. Astăzi, nici financiar nu mai e rentabil să trimiți o felicitare de tip clasic, mai ales dacă o faci prin curier. Suntem în epoca vitezei, într-o epocă a goanei în care timpul parcă nu mai măsoară 60 de minute pe oră. De aceea, căutăm sau acceptăm scurtături. Da, am putea să mergem către o librărie sau poștă să cumpărăm felicitarea, dar apare problema parcării, timpului petrecut la poștă. Suntem o generație care vrea să dețină controlul. Ar fi nepotrivit să ne întoarcem la vremurile de altădată și nu cred că asta se mai poate întâmpla. Totuși, este minunată ideea unei felicitări. Copiii sunt atrași de aceste felicitări și cred că și adulții ar putea permanentiza aceste manifestări, și cred că și-ar dori să revină la aceste experiențe dacă ar fi scoși din zona de confort sau ar întâlni situații. Așa cum mie mi s-a întâmplat să găsesc o felicitare care s-a dovedit potrivită pentru o ocazie anume. Acum 10 - 15 ani exista un trend ca fiecare cadou să fie însoțit de o felicitare, astăzi s-a pierdut. Între timp, felicitarea s-a transformat într-un mesaj virtual. Comunicarea s-a transformat în eficiență, dar a pierdut enorm din conținutul emoțional', este de părere profesoara Elena Manole.

Această schimbare de mentalitate se simte puternic și la nivelul oficiilor poștale, unde traficul corespondenței confirmă scăderea accentuată a trimiterii de felicitări.

'Da, se trimit în continuare felicitări, dar mult mai puține. Comparativ cu anii din urmă, a scăzut cam la jumătate. Înainte, dacă nu le cumpărai din timp, nu mai găseai. Majoritatea cumpărătorilor sunt persoane în vârstă. Generația tânără nu mai scrie felicitări. Sincer, nici nu e un gest atât de costisitor. O felicitare costă 2,30 lei, iar un timbru, 5 lei', afirmă Mihaela Bercaru, diriginte la Oficiul Poștal 1 din Focșani.

Iar pe teren, factorul poștal Ionel Molinoiu, cu o vastă experiență profesională, observă cu realism cum acest obicei se estompează de la an la an.

'Sunt mult mai puține felicitări decât înainte. Se mai trimit, da, dar foarte rar. Cele mai multe sunt pentru bătrâni, de la copii plecați prin străinătate. Dar și astea sunt tot mai puține. În general, generația vârstei a treia e cea care mai trimite sau primește. Instituțiile mai fac schimburi oficiale, dar în rest... foarte puțini. Anul trecut, a fost ceva frumos, organizat de o doamnă învățătoare. A făcut o campanie cu copiii: fiecare copil a trimis felicitări părinților sau rudelor. Am dus o grămadă, a fost impresionant. Dar anul acesta, nimic. Din ce în ce mai puține. Parcă se uită de tot', povestește Ionel Mălinoiu.

Într-o epocă în care timpul și atenția devin tot mai prețioase, un alt profesor alege să meargă împotriva curentului și să păstreze viu acest gest simbolic. Spune că păstrează legătura cu prieteni și foști studenți din țară și străinătate, cărora le trimite constant urări personalizate.

'Eu trimit tot timpul și primesc la rândul meu. Le trimit prietenilor, cunoscuților, celor cu care împărtășesc aceleași idealuri. Le fac chiar eu. Acum e la îndemâna oricui să facă o felicitare. Online-ul ajută. Se petrece un lucru foarte interesant. Oamenii nu mai comunică. Oamenii trimit emoticoane, dar nimeni nu se mai străduiește să pună un cuvânt despre ceea ce simte. Și atunci eu nu cumpăr felicitări. Eu le fac, eu le gândesc. Am și copii în străinătate, și foști studenți, și colaboratori. Nu contează distanța. Un gând bun ajunge, dacă e scris din inimă. Cât timp încă putem scrie de mână, ar trebui să o facem. E un mod de a ne păstra umanitatea', spune profesorul universitar Costică Neagu, președintele Asociației Personalului Didactic 'Simion Mehedinți' din Focșani.

Și poate că timpul nu ne mai permite să stăm la coadă la poștă sau să alegem cu grijă un plic colorat, dar pentru unii, dorul de o felicitare adevărată, scrisă cu mâna cuiva drag, rămâne acolo, ca o amintire caldă, între filele unei ierni în care bucuria venea, uneori, în plic. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES