logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#Ucraina: Zelenski anunță o nouă reuniune a 'Coaliței de Voință', pe 6 ianuarie la Paris

Imagine din galeria Agerpres

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că o nouă întâlnire cu liderii statelor care sprijină țara sa în războiul cu Rusia, reuniți în așa-numita 'Coaliție de Voință', va avea loc săptămâna viitoare în Franța, în urma negocierilor pe care el le-a avut duminică în SUA cu președintele american Donald Trump asupra unui plan de pace menit să încheie acest război, transmit agențiile AFP și Reuters.

Această nouă reuniune a 'Coaliției de Voință', planificată pentru 6 ianuarie, la Paris, va fi precedată de o întâlnire în Ucraina, la care vor participa pe 3 ianuarie consilieri de securitate națională din aceleași țări, a adăugat Zelenski, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Aceste întâlniri vor avea ca scop 'examinarea tuturor documentelor, a tuturor lucrărilor pregătitoare și a punctelor suplimentare', a explicat apoi Zelenski la o conferință de presă online.

După întâlnirea din Franța 'reuniuni ale consilierilor vor avea de asemenea loc pe 7 ianuarie pentru a finaliza detaliile', înaintea unei noi întâlniri 'între liderii europeni și americani', a mai anunțat Zelenski.

Omologul său francez Emmanuel Macron a vorbit și el anterior despre o nouă reuniune a susținătorilor Ucrainei care va avea loc la Paris, dar fără a menționa o dată, afirmând doar că un obiectiv al întâlnirii este de 'a stabili contribuțiile concrete ale fiecărei părți' la garanțiile de securitate pentru Ucraina, în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia.

Un plan de pace în 28 de puncte propus luna trecută de Donald Trump a fost primit negativ de Ucraina și de susținătorii săi europeni, pe care Rusia îi acuză că fac totul pentru a submina eforturile de pace ale președintelui american. Documentul inițial propus de acesta din urmă prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas, plus alte puncte care au nemulțumit Kievul și europenii, cum ar fi distribuția dezechilibrată în detrimentul acestora (în raport cu SUA) a contribuțiilor și beneficiilor legate de reconstrucția postbelică a Ucrainei.

În urma obiecțiilor Ucrainei și ale aliaților săi europeni, care au formulat o serie de contrapropuneri, planul inițial a fost revizuit succesiv, în paralel cu discuții între Washington și Moscova, care consideră inacceptabile unele puncte, dar vede în altele o bază pentru discuții, Zelenski a venit duminică la întâlnirea cu Trump desfășurată la Mar-a-Lago cu o nouă contrapropunere, în 20 de puncte.

Trump a declarat, după discuțiile avute cu Zelenski, că sunt 'probabil foarte aproape' de un acord pentru încheierea războiului, dar rămân de soluționat 'chestiuni spinoase', în special controlul asupra centralei nucleare ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, și controlul asupra regiunii ucrainene Donbas, formată din provinciile Donețk și Lugansk. Armata rusă controlează în prezent circa 80% din Donețk și aproape complet regiunea Lugansk.

Rusia cere Ucrainei să-și retragă trupele din Donbas, în timp ce Kievul dorește ca luptele să se oprească de-a lungul actualei linii a frontului, iar Washingtonul a propus o zonă economică liberă dacă Ucraina își retrage unitățile din partea Donbasului pe care o controlează.

Pe de altă parte, Zelenski cere garanții de securitate occidentale similare cu cele oferite de NATO și ca un acord de pace să fie supus unui referendum în Ucraina, despre care susține că necesită o pregătire de cel puțin 60 de zile, concomitent cu un armistițiu, în timp ce Rusia respinge orice armistițiu, considerând că astfel Kievul ar urmări să obțină un respiro pentru a-și reface forțele armate.

De asemenea, Zelenski și aliații săi europeni cer în continuare trimiterea de trupe europene în Ucraina în cadrul unor garanții de securitate postbelice, deși Rusia a afirmat în mod repetat că o asemenea desfășurare este pentru ea inacceptabilă.

Înainte și după întâlnirea de duminică cu Zelenski, președintele Trump a avut de asemenea convorbiri cu omologul său rus Vladimir Putin. Trump a descris drept 'foarte bună' și 'foarte productivă' ultima discuție cu Putin, deși acesta din urmă a amenințat că își va înăspri poziția de negociere după ce a acuzat Kievul că a încercat să lovească cu drone una dintre reședințele sale, o acuzație pe care Ucraina a dezmințit-o ca nefondată, subliniind că Moscova nu a prezentat nicio dovadă.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 566

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-11-2026 10:26

Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare

Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi

Politic Ex 13-11-2026 09:45

Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI

Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic

Politic Ex 13-11-2026 09:08

O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft

Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se

Politic Ex 13-11-2026 09:03

Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate

Politic Ex 13-11-2026 08:59

Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială

Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -

Politic Ex 13-11-2026 08:58

Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră

Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put

Politic Ex 13-11-2026 08:32

Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia

Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d

Politic Ex 13-11-2026 07:55

Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai

Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț

Politic Ex 12-11-2026 21:40

SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale

Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i

Politic Ex 12-11-2026 21:26

Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional

Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și

Politic Ex 12-11-2026 20:16

Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței

Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț

Politic Ex 12-11-2026 19:59

SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.

Politic Ex 12-11-2026 19:49

Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa

Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.

Politic Ex 12-11-2026 19:36

PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa

Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis

Politic Ex 12-11-2026 19:06

Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei

Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,