UPDATE Putin susține că trupele ruse își urmăresc metodic atingerea obiectivelor în #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a susținut luni că armata rusă 'avansează cu încredere' pe toată linia frontului în Ucraina și că 'eliberarea' Donbasului, precum și a regiunilor Zaporojie și Herson, progresează conform planului, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris drept 'fantezii' obiectivele Rusiei de ocupare a întregului Donbas, relatează agențiile AFP și EFE.
Trupele ruse 'avansează cu încredere, străpungând liniile defensive inamice. Unitățile forțelor armate ucrainene se repliază peste tot, pe ansamblul liniei de contact', a spus Putin la o reuniune cu comandamentul armatei dedicată analizării situației frontului și de la care au fost difuzate imagini televizate.
'Eliberarea Donbasului, a Zaporojiei și Hersonului se desfășoară în etape, conform planului operațiunii militare speciale', a mai susținut președintele rus la aceeași reuniune.
Potrivit lui Putin, după capturarea orașelor Pokrovsk și Mirnograd, trupele ruse elimină trupele inamice care au fost încercuite în acel sector de front și în același timp 'dezvoltă o ofensivă în direcția frontierelor statale', referindu-se astfel la granița internă a regiunii ucrainene Donețk. În acest sens, el a apreciat că perspectivele de cucerire a întregului Donbas sunt bune.
Ocuparea completă a regiunii Donbas, formată din provinciile ucrainene Donețk și Lugansk, este o revendicare cheie a Rusiei pentru a face pace cu Ucraina. Armata rusă controlează în prezent circa 80% din Donețk și aproape complet regiunea Lugansk. Dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski refuză cedarea părții din Donbas controlată în continuare de armata ucraineană și unde aceasta din urmă și-a stabilit poziții fortificate încă din 2014, când a avut loc primul conflict armat cu separatiștii pro-ruși.
Vorbind alături de Putin la aceeași reuniune de comandament, șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a menționat că armata ucraineană nu desfășoară în prezent acțiuni ofensive pe niciun sector al frontului.
Trupele ucrainene, 'își concentrează eforturile pe consolidarea defensivei și încearcă să încetinească avansul nostru prin contraatacuri în zone precise și prin utilizarea masivă a dronelor', a explicat comandantul-șef al armatei ruse, care a susținut că unitățile ruse înaintează și în provincia sud-estică Zaporojie, unde urmăresc ca principal obiectiv ocuparea capitalei regionale omonime.
Potrivit comandantului grupării ruse de forțe Nipru, Mihail Teplinski, care acționează pe acel sector de front, unitățile ruse se află în prezent la aproximativ 15 kilometri de periferia orașului Zaporojie.
Potrivit generalului Gherasimov, trupele ruse ar fi reușit să pătrundă din mai multe direcții în orașul Liman, în provincia ucraineană nord-estică Harkov. În această provincie trupele ruse revendicaseră mai devreme luna aceasta ocuparea orașului Kupiansk, de unde însă au fost expulzate între timp din cea mai mare parte a localității în urma contraatacurilor ucrainene.
La Kupiansk și în alte sectoare ale frontului armata rusă a recurs tot mai mult la tactica infiltrărilor cu grupuri mici de soldați, renunțând la asalturile mecanizate devenite ineficiente în condițiile utilizării masive de către tabăra adversă a dronelor care atacă vehiculele blindate de luptă și provoacă în rândul acestora pierderi considerabile.
Întâlnirea lui Putin cu ofițerii de rang înalt ai armatei a avut înaintea unei noi convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, în urma negocierilor desfășurate de acesta din urmă cu Zelenski duminică în Florida. Președintele ucrainean a venit acolo cu o nouă contrapropunere de plan de pace cu 20 de puncte, după ce planul cu 28 de puncte propus inițial de Trump luna trecută fusese deja revizuit de mai multe ori în urma contrapropunerilor formulate de Kiev și de susținătorii săi europeni, nemulțumiți că documentul inițial prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas.
Această problemă teritorială ce privește Donbasul și operarea centralei nucleare Zaporojie, ocupată de Rusia, sunt două chestiuni care împiedică în continuare un acord de pace, conform declarațiilor date presei de Trump și Zelenski la finalul întâlnirii lor desfășurate duminică, încheiată fără înțelegeri concrete, deși amândoi au vorbit despre progrese în celelalte chestiuni, inclusiv asupra garanțiilor de securitate cerute de Ucraina.
Reacționând după declarațiile făcute de Putin la respectiva reuniune de comandament, Zelenski a descris drept 'fantezii' obiectivele rușilor de ocupare a întregului Donbas. 'În fanteziile lor ei ar dori ca noi să nu existăm deloc pe teritoriul propriei noastre țări. Aceste fantezii există deja de mulți ani', a scris Zelenski pe contul său de Twitter. 'Dar noi avem propriul nostru pământ, propria noastră integritate teritorială, propriul nostru stat și propriile noastre interese. Vom acționa în conformitate cu interesele Ucrainei', a adăugat președintele ucrainean.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,








