#Ucraina: Soldații ruși ucid fără deosebire atât prizonieri de război ucraineni, cât și simpatizanți ai 'lumii ruse'
Parchetul de la Kiev a acuzat luni armata rusă de uciderea extrajudiciară a unor prizonieri de război ucraineni în regiunea Donețk (est), ocupată în mare parte de Rusia, potrivit dpa, în timp ce mai multe media ucrainene, inclusiv portalul belarus independent Nasha Niva, au relatat despre cazul tragic al unei familii din orașul Pokrovsk (din aceeași regiune) care nu se evacuase, în așteptarea 'rușilor'.
Potrivit unui comunicat al parchetului, soldați ruși au luat doi prizonieri ucraineni în localitatea Șahovo, un sat din apropierea orașului Pokrovsk, unde se duc lupte grele, și l-au forțat pe unul dintre ei să se dezbrace. 'Apoi i-au împușcat pe ambii militari ucraineni dezarmați', se spune în comunicatul parchetului de la Kiev, care precizează că al doilea militar ucrainean a fost deposedat de haine după ce a fost ucis.
Parchetul ucrainean a declarat că au fost inițiate proceduri judiciare pentru crime de război.
Kievul a acuzat în repetate rânduri forțele ruse de încălcarea Convenției de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război. Autoritățile ucrainene au raportat mai multe cazuri de prizonieri de război împușcați sumar în baza unor înregistrări video distribuite de călăii înșiși pe conturi ale aplicației de mesagerie Telegram.
Prizonieri de război ucraineni dintr-o brigadă mecanizată au fost uciși săptămâna trecută în sectorul Guleaipole din regiunea Donețk.
În septembrie, ofițeri ai Direcției principale de informații de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR) au interceptat o convorbire între ocupanți, în care comandantul unei unități ordona unui soldat din subordinea să execute doi prizonieri ucraineni.
În luna mai, ocupanții ruși au executat prizonieri ucraineni în localitatea Novopol din regiunea Donețk.
Mai recent, soldați ruși beți l-au ucis brutal pe capul unei familii din Pokrovsk, care aștepta 'russki mir' ('lumea rusă') , titrează publicația belarusă independentă Nasha Niva, citând canale Telegram rusești.
Viktoria Șvaiko - o locuitoare din Pokrovsk - a mărturisit că, în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în locuința în care trăia cu familia sa au dat buzna trei soldați ruși beți. O înregistrare video cu mărturia ei în fața anchetatorilor a fost publicată de canale Telegram din Rusia.
Femeia a spus că soldații proveneau din Brigada mecanizată a Armatei de Gardă nr.2, identificându-i cu poreclele : Șuher, Stroi și Ulâbka.
Soldații au început să tragă la întâmplare în casă, de amuzament, iar apoi l-au ucis pe soțul ei, după ce îl bătuseră crunt. Ulterior, soldații au târât-o în dormitor și au violat-o, amenințând-o că o vor omorî, a relatat Viktoria Șvaiko în fața anchetatorilor militari.
Soacra ei, pe care soldații voiau să o violeze și să o omoare, a reușit să scape și să-i avertizeze pe vecinii pe care 'cei trei' voiau să-i viziteze.
Femeia a mai spus că i-a implorat pe soldați să se oprească și să nu dea foc casei, afirmând că ea și soțul nu plecaseră din Pokrovsk întrucât 'așteptau să vină Rusia'.
Soldații au ignorat rugămințile ei și au dat foc casei. Mai târziu, soldatul cu porecla 'Ulâbka' (Zâmbet) și-a revenit din starea de ebrietate, a îngenuncheat în fața femeii, i-a cerut iertare și i-a dat cardul său bancar cu mai multe mii de ruble drept răscumpărare pentru vina sa, relatează Nasha Niva.
Rusia încearcă să cucerească Pokrovsk de un an și jumătate. Trupele ucrainene mențin în prezent linii defensive în cartierele din nordul orașului, conform media citate. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,








