RETROSPECTIVÃ 2025 Mai mare sau mai bun? Dezvoltarea fotbalului nu cunoaște limite
Mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine, dar încercați să le spuneți asta celor care conduc cel mai popular sport din lume, fotbalul, în timp ce reflectă asupra unui an plin de evenimente și încep numărătoarea inversă până la o Cupă Mondială supradimensionată, ce va eclipsa turneele anterioare, scrie Reuters.
FIFA, forul fotbalistic mondial - ca să nu mai vorbim de confederațiile continentale, ligile naționale și difuzori - va argumenta că apetitul pentru 'jocul frumos' este insațiabil și va indica ultimele 12 luni ca dovadă.
FIFA a descris Cupa Mondială a Cluburilor, extinsă la 32 de echipe, drept un 'succes răsunător', cu 2,4 milioane de fani care au asistat la turneul de vară din Statele Unite, dintre care 81.000 la finala în care Chelsea a învins-o pe Paris Saint-Germain.
Faptul că Auckland City FC a pierdut cu 0-10 în fața lui Bayern Munchen și cu 0-6 în fața Benficăi, în timp ce Al Ain a suferit înfrângeri cu 0-5 și 0-6, a ridicat semne de întrebare cu privire la controlul calității, iar astfel de dezechilibre vor afecta imaginea Cupei Mondiale.
Un număr record de 48 de națiuni - față de 32 în Qatar în 2022 - vor concura în Statele Unite, Canada și Mexic pentru un turneu de 104 meciuri care va testa rezistența jucătorilor, a suporterilor și a presei până la limita absolută.
Bunăstarea jucătorilor a devenit deja un subiect de discordie, Sindicatul internațional al jucătorilor, FIFPRO, avertizând asupra creșterii ratei accidentărilor și a epuizării profesionale pe fondul unui calendar în continuă expansiune.
După ce echipe precum Insulele Capului Verde, Curacao, Iordania și Uzbekistan își vor fi petrecut momentele de glorie, Cupa Mondială va ajunge, cel mai probabil, la final, cu suspecții obișnuiți - deținătoarea titlului, Argentina, Franța, Brazilia, Spania, Anglia și Germania - luptând pentru râvnita coroană.
Comentatorii de televiziune vor avea nevoie de note copioase despre unele nume necunoscute, dar doi jucători nu vor avea nevoie de nicio prezentare.
Argentinianul Lionel Messi și portughezul Cristiano Ronaldo, cei doi jucători care au dominat secolul XXI, nu s-au mai confruntat niciodată în cele cinci Cupe Mondiale anterioare, dar, dacă rezultatele vor fi conform așteptărilor, s-ar putea întâlni pentru un ultim dans într-un sfert de finală la Kansas City, moment în care Ronaldo ar avea 41 de ani, iar Messi 39.
Niciunul dintre ei nu a dat semne că și-ar pierde dorința în 2025, Ronaldo marcând goluri pe bandă rulantă pentru Al-Nassr și ajutând Portugalia să câștige Liga Națiunilor, în timp ce Messi a câștigat Cupa MLS cu Inter Miami, plus premiul MVP și Gheata de Aur MLS.
După plecarea celor doi din Europa, alte talente au înflorit.
Nimeni altul decât Ousmane Dembele, câștigător al Balonului de Aur și al premiului FIFA pentru jucătorul anului, ale cărui goluri au propulsat-o pe Paris Saint-Germain către o triplă, inclusiv prima Ligă a Campionilor din vitrina clubului.
Dembele a marcat 33 de goluri în 49 de apariții în toate competițiile și a oferit două pase decisive în finala în care PSG și-a mulțumit în sfârșit proprietarii din Qatar, zdrobind-o pe Inter Milano cu scorul de 5-0.
El a devansat câțiva concurenți de înalt nivel, inclusiv Lamine Yamal, care a jucat un rol cheie în câștigarea celui de-al 28-lea titlu de campioană a Spaniei de către FC Barcelona, și egipteanul Mohamed Salah, a cărui contribuție la 47 de goluri (29 de goluri și 18 pase decisive) a dus-o pe Liverpool la titlul din Premier League într-un prim sezon de vis pentru antrenorul olandez Arne Slot.
Căpitanul echipei Angliei, Harry Kane, a fost doar pe locul 13 pe listă, în ciuda faptului că a terminat ca golgheter al Bundesligii pentru al doilea sezon consecutiv, Bayern Munchen câștigând titlul.
Aitana Bonmati de la Barca a obținut al treilea Balon de Aur feminin consecutiv, subliniind forța Spaniei în fruntea fotbalului feminin, deși ea a suferit o dezamăgire după ce echipa sa a pierdut finala EURO 2025 în fața Angliei la loviturile de departajare.
Acel turneu a confirmat ascensiunea fotbalului feminin cu o prezență record, în timp ce FIFA a anunțat planurile pentru o Cupă Mondială a Cluburilor feminine extinsă începând din 2027.
Liga Campionilor masculină extinsă de UEFA, cu faza grupelor cu 36 de echipe, i-a cucerit pe sceptici, 27 de cluburi având încă un obiectiv în etapa a opta și ultima de meciuri.
Oricât de incitant a fost, formatul a fost favorabil cluburilor mari - mai ales lui PSG, care a pierdut trei din primele cinci meciuri și a terminat pe locul 15 înainte de a lua avânt în faza eliminatorie.
Șase cluburi engleze s-au calificat în ediția 2025-2026 al Ligii Campionilor, o dovadă, dacă era nevoie, a forței Premier League. Cele 20 de cluburi ale sale au cheltuit în total trei miliarde de lire sterline (4,01 miliarde de dolari) în perioada de transferuri de vară, mai mult decât cluburile din Bundesliga, La Liga, Ligue 1 și Serie A la un loc.
Tehnologia a evoluat și ea în 2025, FIFA implementând o detectare accelerată semi-automată a ofsaidului, iar Cupa Mondială de anul viitor va fi cea mai avansată din istorie, chiar și noua minge Trionda fiind echipată cu un cip de inteligență artificială conceput pentru a ajuta oficialii meciurilor să ia decizii corecte.
AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Crinuța Sebe a pierdut în sferturi la Europenele de la Sofia
Pugilista română Crinuța Andra Nicoleta Sebe a fost învinsă înainte de limită de sportiva armeană Elida Kocearian, marți, în sferturile de finală ale cat. 65 kg, la Campionatele Europene de box de la Sofia. Arbitrul a oprit lupta (RSC) în repriza a doua a întâlnirii, astfel că Elia Kocearian și-a asigu
Tenis: Barbora Krejcikova și Maria Sakkari, calificate în optimi la Singapore (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova s-a calificat, marți, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după ce trecut de germanca Anna-Lena Friedsam, cu 6-0, 5-7, 7-6 (7/4). Grecoaica Maria Sakkari, a șaptea pe lista capilor de serie, s-a impus în fața cehoaicei Linda
Fotbal: Mbappe a dezvăluit că a fost foarte aproape de a semna cu Liverpool
Fotbalistul francez Kylian Mbappe, starul echipei Real Madrid, a dezvăluit că a fost aproape de a semna cu Liverpool pe vremea când juca încă pentru AS Monaco, scrie AFP. Într-un interviu acordat publicației 'The Athletic', starul francez a recunoscut că, înainte de a se transfera la Paris Saint-Germain, a fost foarte aproape să
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a declarat marți că CIO analizează posibilitatea unui model descentralizat folosit la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Milano-Cortina pentru a vedea modul în care viitoarele Jocuri Olimpice pot să echilibreze sustenabilitatea cu experiența sportivă, transmite agenția Kyodo. '
Fotbal: Kylian Mbappe insistă că performanța individuală îl face favorit la Balonul de Aur
Atacantul Kylian Mbappe, candidat la Balonul de Aur în ciuda unui sezon fără trofee cu Real Madrid și cu un loc patru cu Franța la Cupa Mondială, a subliniat natura individuală a trofeului, care recompensează capacitatea unui fotbalist de a ''fascina privirea'', într-un interviu difuzat marți de Radio France Internationale (RFI) și citat d
Auto - F1: Isack Hadjar (Red Bull) va reveni în competiție la Marele Premiu al Azerbaidjanului
Pilotul francez Isack Hadjar (Red Bull), care a ratat trei curse din cauza unei accidentări, va reveni pe pistă la Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, care va avea loc săptămâna aceasta, transmite DPA. Hadjar a fost indisponibil de la începutul pauzei de vară, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii,
Auto - F1: Marile Premii vor fi mai scurte din 2027, a hotărât Comisia FIA
Comisia responsabilă de Formula 1 din cadrul Federației Internaționale de Automobilism (FIA) a convenit luni să reducă distanța standard din Marile Premii de la 305 km la 290 km începând din 2027, scăzând astfel distanța parcursă de piloți cu două sau trei tururi, transmite Reuters. Comisia a aprobat schimbarea în acord
Fotbal: Infantino propune consultări pentru reformarea guvernanței FIFA
Președintele FIFA, Gianni Infantino, care candidează pentru realegere, dar se află într-o criză de guvernanță, a propus luni o consultare cu federațiile naționale pentru reformarea proceselor decizionale, într-o scrisoare adresată celor 211 federații membre, conform unei copii obținute de AFP. ''Voi propune organizarea de c
Tenis: România a urcat pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a României a urcat patru poziții și se află pe locul 42 în clasamentul Cupei Davis, publicat luni, după ce a învins Indonezia cu 4-0, în weekend, la Jakarta, în primul tur al Grupei Mondiale II a Cupei Davis. România se află la egalitate cu Kazahstanul, care și-a păstrat poziția.
Tenis: Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, la Sao Paulo
Jucătoarea spaniolă de tenis Kaitlin Quevedo a câștigat primul său titlu WTA din carieră, luni, după ce a învins-o argentinianca Nadia Podoroska, în trei seturi, cu 4-6, 6-4, 6-2, în finala turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Quevedo (20 ani), care a urcat de pe loc
Tenis: Maja Chwalinska și Leylah Fernandez au debutat cu victorii la Singapore (WTA)
Poloneza Maja Chwalinska și canadianca Leylah Fernandez au obținut victorii, luni, în prima rundă a turneului WTA 500 de la Singapore, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani. Chwalinska, a cincea favorită, a trecut de slovaca Rebecca Sramkova cu 6-4, 6-2, iar în optimi o va înfrunta pe ucraineanca Oleksandra














