logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fifor (PSD): 'OUG trenuleț' transmite un mesaj limpede - Educația nu contează

Imagine din galeria Agerpres

Deputatul PSD Mihai Fifor atrage atenția că în așa-numita 'OUG trenuleț', care urmează să fie adoptată marți de Guvern, Educația există doar ca 'victimă colaterală', fiind ''împinsă la marginea bugetului, obligată să se încadreze pasiv în limitele stabilite pentru alte 'priorități'''.

''Când te joci cu educația unui popor, te joci cu însuși viitorul lui. Și, NU, nu e o scăpare. NU e o omisiune tehnică. Este o alegere politică rece, asumată de premierul Bolojan. În așa-numita 'OUG trenuleț' pentru 2026, Educația nu există. Nu ca prioritate, nu ca investiție, nu ca urgență. Există doar ca victimă colaterală, împinsă la marginea bugetului, obligată să se încadreze pasiv în limitele stabilite pentru alte 'priorități'. Promisiunea publică a ministrului Educației, Daniel David, privind majorarea cu 50% a plății cu ora? Dispărută complet din legislație. Nicio majorare. Nicio prorogare. Nicio urmă. Exact în ziua în care ministrul și-a înaintat demisia'', scrie Fifor, pe Facebook.

Potrivit acestuia, bursele studenților nu se modifică nici ele.

''Fondul rămâne la nivelul mutilat prin Legea Bolojan, în ciuda declarațiilor publice. Așa-numita completare cu fonduri europene nu este o politică publică, ci o soluție de avarie pentru aproximativ 40.000 de studenți aflați în situații sociale dificile. Nu repară nimic. Doar maschează efectele unei tăieri deliberate. Singura intervenție care vizează explicit Educația este continuarea Programului național 'Masă sănătoasă', cu peste 1,5 miliarde de lei alocate pentru 2026. Un program necesar, dar tratat strict ca măsură socială, nu ca politică educațională structurală. Nicio legătură cu resursa umană din școli, cu condițiile de muncă ale profesorilor, cu managementul unităților de învățământ sau cu finanțarea sistemului în ansamblu'', mai spune social-democratul.

El transmite că profesorii nu sunt considerați angajați vulnerabili, iar școala nu este investiție strategică, deși, în toate documentele programatice, Educația este proclamată drept pilon al dezvoltării pe termen lung.

''Comunicatul Ministerului Finanțelor este la fel de grăitor: educația NU este menționată deloc. NU apare ca domeniu distinct, NU figurează între priorități, NU este inclusă nici la relansare economică, nici la protecție socială. Profesorii nu sunt considerați angajați vulnerabili. Școala nu este investiție strategică. Deși, în toate documentele programatice, Educația este proclamată drept pilon al dezvoltării pe termen lung. În lipsa oricărei intervenții explicite asupra salariilor, plății cu ora, normei didactice sau managementului școlar, Educația rămâne un simplu capitol contabil, obligat să suporte consecințele 'reformelor' altora'', susține el.

În opinia sa, ''OUG trenuleț'', care fixează cadrul pe care va fi construită legea bugetului de stat, transmite un mesaj limpede: 'Educația NU contează'.

''Să fim clari: nicio demisie nu poate spăla rușinea unui ministru care a fost principalul inamic al dascălilor din această țară. Să nu uităm că Educația a fost prima lovită de barda lui Ilie Bolojan și de așa-zisa lui reformă. Prima sacrificată. Prima umilită. De acolo a început 'disciplina bugetară': din salariile profesorilor, din bursele elevilor, din viitorul copiilor. Ce rămâne după Daniel David? Un mare NIMIC. Un corp profesoral îngenuncheat. Elevi și părinți mințiți. Un sistem bulversat, fără direcție, fără predictibilitate, fără respect. Cine plătește nota de plată? Nu David. Nu Bolojan. România'', a fost mesajul lui Mihai Fifor.

Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 1185

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 14-10-2026 16:22

Camera Deputaților/ Termenul pentru contractele din Programul ''Anghel Saligny'', prorogat un an

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''. Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie ce

Viata Parlamentara 14-10-2026 14:29

Senat: Contribuabilii, notificați prin e-mail sau SMS cu 30 de zile înaintea expirării unui act administrativ

Senatul a adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie obligația pentru autoritățile și instituțiile publice de a notifica contribuabilii să își reînnoiască actele administrative cu durată de valabilitate limitată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea acestora. Au fost înregistrate 93

Viata Parlamentara 14-10-2026 14:28

Senat: Consumatorii prejudiciați de utilizarea ROBOR - despăgubiți; băncile - să recalculeze creditele în funcție de IRCC (proiect adoptat)

Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede recalcularea creditelor acordate consumatorilor și raportate la indicele ROBOR, în cazul în care încălcarea legislației în materie de concurență a fost constatată printr-o decizie definitivă, iar aceștia au fost prejudiciați prin utilizarea unui indice de referință denaturat.

Viata Parlamentara 14-10-2026 14:12

Camera Deputaților/ Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor

Viata Parlamentara 13-10-2026 13:51

Senat/Comisia pentru constituționalitate: Tănăsescu și Bolojan, invitați a șasea oară la audieri privind întâlnirea din august

Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să îi invite pe 20 octombrie la audieri, pentru a șasea oară, pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe premierul interimar, Ilie Bolojan, în cadrul anchetei desfășurate după întâlnirea dintre cei doi care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere a

Viata Parlamentara 13-10-2026 12:39

Aurora Simu (UNIT) după consultările cu Luca Niculescu: Vom decide după ce vedem programul de guvernare

Deputata neafiliată Aurora Tasica Simu, președintă a Partidului UNIT - Uniunea Națională pentru Inovație și Tradiție, a anunțat, marți, după consultările cu premierul desemnat Luca Niculescu, că o decizie privind votul de învestire a noului Cabinet va fi luată după ce se vor prezenta programul și echipa propusă. 'Vom decide numai dup

Viata Parlamentara 06-10-2026 14:19

Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid

Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d

Viata Parlamentara 05-10-2026 18:58

Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier

Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta pentru funcția de premier, a anunțat, luni, liderul grupului, Răzvan Chiriță, după consultările de la Palatul Cotroceni. 'Am finalizat o nouă rundă de consultări cu președintele României, domnul Nicușor Dan. Am venit din nou cu dorința de a contribui la deblocarea acestei situaț

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:51

Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin

Președintele Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Mihai Ghigiu (PSD), a declarat luni în plen, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, că de prea mult timp profesorilor li se cere să facă multe lucruri, dar li se oferă puți

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:43

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT

Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația Partidului Oamenilor Tineri (POT) în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele POT, Anamaria Gavrilă. Anterior, șeful statului a discutat cu

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:14

Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD

Președintele USR, Dominic Fritz, nu susține varianta unui premier independent, apreciind că acesta ar fi în realitate dependent de o majoritate parlamentară. Reprezentanții USR au pledat pentru alegeri anticipate în cadrul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, desfășurate luni, la Palatul Cotroceni. 'Premier independent nu e

Viata Parlamentara 05-10-2026 17:10

Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%

Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că UDMR nu va face parte din următorul Executiv, dar ar putea susține un Guvern în jurul PSD, adăugând că ar fi nevoie și de PNL în acest scenariu. 'Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100

Viata Parlamentara 05-10-2026 16:32

Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial

Germania reprezintă principalul investitor în economia românească și, totodată, principalul partener comercial, a declarat, luni, în plen, deputatul Ovidiu Ganț, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Federale Germania. 'Pe 3 octombrie am sărbătorit, alături de cetățenii Republicii Federale Germania, Ziua Unității Germane. (...) Am fost

Viata Parlamentara 05-10-2026 15:06

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL

Președintele Nicușor Dan discută, luni, la Palatul Cotroceni, cu delegația PNL, în cadrul consultărilor cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Oana Gheorghiu și Robert Sighiartău.

Viata Parlamentara 05-10-2026 14:20

Deputatul Călin Florin Groza a părăsit UPR și s-a afiliat grupului PSD

Deputatul Călin Florin Groza a părăsit, luni, grupul parlamentar Uniți pentru România și s-a afiliat PSD. Groza a informat Biroul permanent că își schimbă grupul parlamentar începând de luni. 'Călin Florin Groza, deputat Uniți pentru România, ales în circumscripția electorală nr. 26 Maramureș, prin prezent