RETROSPECTIVÃ 2025 Ioan Suciu (FRG): În 2025 am reușit să menținem gimnastica românească în circuitul de elită
Președintele Federației Române de Gimnastică, Ioan Suciu, a declarat, pentru AGERPRES, că în 2025, un an de tranziție pentru această disciplină, forul pe care îl conduce a reușit să mențină gimnastica românească în circuitul de elită.
El a precizat însă că gimnastica masculină românească traversează o 'perioadă neagră' și că anumite aspecte trebuie schimbate din temelie.
'În plan sportiv, România a fost prezentă la majoritatea competițiilor internaționale majore, mai puțin pe sectorul masculin. Din păcate, băieții traversează o 'perioadă neagră', cu ghilimelele de rigoare. Și aici aș putea spune că ei la rândul lor au nevoie de un duș rece pentru a realiza că, dacă vrem să prestăm la nivel internațional, lucrurile trebuie să fie luate altfel, din temelii, și așezate pe o bază mult mai solidă. Am reușit să menținem gimnastica românească în circuitul de elită, pe de altă parte cu sectorul feminin, participând la Campionatele Mondiale, într-un context internațional extrem de competitiv. Fără discuții, avem o medalie de aur, două medalii de argint, una de bronz, la Campionatele Europene, prin Ana Bărbosu. Avem un merituos loc 4, prin Sabrina Voinea, la Campionatele Mondiale, prima competiție mondială a Sabrinei. De fapt, la nivel de puncte mă refer, pentru că ea a participat și anterior în anul 2023, dar fără succes, să spun așa, la nivel de puncte. A prins o finală la sol, a și punctat, a fost foarte aproape de medalie, dar e vorba și despre tinerele sportive care vor constitui nucleul care ne va reprezenta anul viitor, într-o prima etapă a calificării pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028', a declarat Suciu.
'Aș vrea să fac o precizare aici, pentru că lumea când vorbește de gimnastică se referă în primul rând și de multe ori doar la gimnastică artistică. Federația noastră gestionează mai multe ramuri ale gimnasticii, spre exemplu, avem gimnastică acrobatică, gimnastica aerobică, gimnastica pentru toți, vestitul Gym for All, unde ne creăm toată baza în perspectiva viitorilor performeri. Dar aici, în acest context, aș vrea să amintesc rezultatele remarcabile pe care le-am avut la gimnastică aerobică, unde am obținut un număr considerabil de medalii, printre care două de aur și una de argint. De asemenea, consider o realizare importantă, faptul că, odată cu clarificarea situației juridice a federației, am putut începe procesul de stabilizare instituțională și de deschidere a unui dialog real, atât cu sportivii, cât și cu antrenorii. Și, cu siguranță, urmează în scurt timp să luăm legătura cu structurile, cluburile afiliate federației', a completat președintele FRG.
Ioan Suciu a precizat că 2025 a fost un an de tranziție pentru FRG, având în vedere faptul că au avut loc alegerile pentru funcțiile de conducere a federației: 'Într-adevăr, anul 2025 a fost un an de tranziție pentru Federația Română de Gimnastică, și aici aș puncta un lucru foarte important, și anume faptul că, deși alegerile pentru funcția de președinte al federației au avut loc în primăvara acestui an, mandatul propriu zis a început efectiv în a doua jumătate a lunii august, odată cu decizia Tribunalului București. Din acest motiv, o mare parte a anului a fost marcată de o perioadă de incertitudine administrativă care, sigur, a influențat inclusiv ritmul deciziilor strategice, din păcate'.
Președintele Federației Române de Gimnastică a precizat că în decizia de suspendare a activității lotului național feminin, care presupune ca sportivele să se antreneze la cluburile de care aparțin, nu a fost vorba despre o sancțiune, ci de o 'resetare generală'.
'Aș puncta faptul că nu a fost vorba despre o sancțiune, ci a fost vorba despre un reviriment la tot ce înseamnă proces de antrenament, construcție, nuclee de sportivi, colective și așa mai departe, care erau extrem de împărțite. Și atunci era nevoie de o resetare generală, să spunem așa, după competițiile de obiectiv de anul acesta, pentru a ne edifica în mod special cum și în ce fel vom reașeza 2026-2027, după cum spuneam, ani decidenții în calificarea la Jocurile Olimpice. Pe lângă dificultățile administrative generate de tranziția de conducere, federația s-a confruntat, din păcate, și cu alte acuzații extrem de grave, hărțuire, după cum probabil știți, la nivel de sportive, abuz și bullying, situații extrem de sensibile, care nu pot fi ignorate și care, vă mărturisesc cu sinceritate, afectează profund imaginea și credibilitatea gimnasticii în egală măsură. În acest context am decis reorganizarea și activarea unei comisii de disciplină independente, care până nu de mult nu era lucrativă, căreia i-am solicitat să analizeze cu maximă atenție toate sesizările primite și cu celeritate să vină cu propuneri concrete de implementarea unor măsuri adecvate. Consider esențial ca aceste cazuri să fie tratate cu responsabilitate, transparență și respect pentru toate părțile implicate, având în centrul preocupărilor noastre siguranța sportivilor, evident. Totodată, rezultatele sportive de la unele competiții majore au fost la nivelul așteptărilor, lucru care ne obligă la o analiză onestă și la măsuri ferme pentru viitor', a declarat Suciu.
În privința obiectivelor stabilite de federație pentru 2026, președintele FRG a menționat printre priorități reorganizarea în acord cu principiile instituțiilor internaționale.
'Având în vedere anul 2026, prioritatea zero pentru noi ca federație este reorganizarea pe criterii moderne, în deplin acord cu standardele European Gymnastics, FIG (Federația Internațională de Gimnastică) și așa mai departe. Mă refer aici în primul rând la implementarea și consolidarea procedurilor de 'safeguarding', care să garanteze siguranța fizică și psihologică a sportivilor. Totodată, îmbunătățirea condițiilor de antrenament. Să nu uităm un punct extrem de important, profesionalizarea antrenorilor în programe coerente de formare și evaluare. Sportivii, la rândul lor, trebuie să fie în centrul tuturor proiectelor noastre, iar federația are obligația să creeze un cadru sigur, corect, performant, pentru dezvoltarea lor, evident. Un alt obiectiv major, care nu poate fi ignorat, este atragerea de sponsorizări prin parteneriate solide, pe termen lung. Consider că gimnastica românească are nevoie de o deschidere reală către mediul privat. Nu putem sta la infinit cu mâna întinsă la stat. Este esențial să construim un model sustenabil, bazat pe credibilitate, pe transparență și proiecte foarte clare'', a spus fostul gimnast.
''De asemenea, îmi doresc să fim mult mai deschiși către federațiile similare, din exteriorul României, prin stabilirea unor parteneriate, schimburi de experiență, de ce nu, programe de training, perfecționare pentru antrenori, activități care se subordonează conceptului de diplomație sportivă, fără de care, într-o scurtă perioadă de timp, nu mai putem defila la nivel de performanță. La depunerea candidaturii pentru președinția FRG am venit cu o strategie de dezvoltare a gimnasticii românești, unde am prezentat viziunea, misiunea și obiectivele mele. Acest plan managerial nu l-am făcut doar ca o condiție pentru depunerea candidatului, ci ca un document strategic, pe care chiar îl urmăresc. Deja am depășit câteva termene din cauza vâltorii evenimentelor care s-au petrecut în ultima perioadă, la nivel de plângeri, petiții și așa mai departe, dar promit să recuperez din mers. Sportivii trebuie să fie în centrul tuturor proiectelor noastre, iar federația are obligația să creeze un cadru sigur, corect, performant pentru dezvoltarea lor', a afirmat Suciu.
Tot la capitolul obiective, Suciu a precizat că federația se va implica în mai multe acțiuni prin care să celebreze Anul Nadia: 'Trebuie în mod obligatoriu să punctez tot aici, pentru anul 2026, avem și o lege, deja validată, cu Anul Nadia 2026, care va avea o semnificație specială pentru gimnastica românească. Sunt 50 de ani de la momentul istoric, primul 10 din istoria gimnasticii mondiale, de la Montreal, și Federația Română de Gimnastică va derula o serie de activități subsumate acestui eveniment, cu un puternic rol de promovare, educație și inspirație. Organizarea de evenimente aniversare și demonstrative în parteneriat cu instituțiile publice și private. Proiectele, cu siguranță, vor fi dedicate copiilor și tinerilor, prin care să aducem gimnastica mai aproape de școli și de comunități, evident, campanii de promovare a valorii gimnasticii românești, având-o pe Nadia ca simbol al excelenței, disciplinei și performanței. Folosirea acestui moment unic pentru creșterea și vizibilitatea gimnasticii românești în relație cu potențialii sponsori, parteneri strategici și, de ce nu, în ultimul rând, chiar la nivel internațional. Să creăm conexiuni de parteneriat spre a dezvolta gimnastica în viitor. Consider că Anul Nadia nu trebuie să fie doar o celebrare a trecutului, ci și un punct de plecare pentru reconstrucția și relansarea gimnasticii românești, cu efecte concrete, pe termen, mediu și lung. Asta ne dorim pentru 2026'.
În privința bugetului federației, Suciu a afirmat că speră ca în 2026 federația să reușească să atragă fonduri extrabugetare.
'Este un punct sensibil, pentru că realmente bugetul pe 2025 a fost unul după cum a fost la nivel de țară, unul diminuat. Dar asta nu ne împiedică să creăm parteneriate public-private, pentru că noi trebuie să ne adaptăm situației, momentului și să înțelegem că statul român din păcate traversează probabil o perioadă delicată la nivel de structură bugetară. Și atunci noi trebuie la nivel de sport să creăm aceste parteneriate, să devină sustenabile pentru creșterea și progresia performanței. Am convingerea că pentru 2026 lucrurile vor sta puțin diferit, pentru că vorbim totuși de un interes național. Legea 130 ne dă aceste speranțe pentru a constitui și construi parteneriate pe termen mediu și lung', a mai spus Ioan Suciu.
România a încheiat fără medalie Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Jakarta (Indonezia), după ce Sabrina Maneca-Voinea și Denisa Golgotă nu au reușit să se claseze pe podium în finalele pe aparate. Sabrina Maneca-Voinea a încheiat pe locul al patrulea în finala de la sol, cu 13,466 puncte, la egalitate cu medaliata cu bronz, britanica Abigail Martin, care a avut o notă de execuție mai mare (7,666 față de 7,566). Denisa Golgotă s-a clasat pe locul 7, cu 12,233.
Gimnasta Ana Bărbosu a adus toate medaliile României la Campionatele Europene de la Leipzig, din luna mai, aur la sol, argint la bârnă, bronz la individual compus și bronz la paralele.
La această ediție a Campionatelor Europene, echipa feminină a României a ocupat locul al patrulea. România (Lilia Cosman, Ana Bărbosu, Sabrina Voinea, Denisa Golgotă, Ella Oprea) a totalizat 156,231 puncte. În cadrul aceluiași concurs, echipa masculină a României s-a clasat doar pe locul 22.
Sportiva română Sabrina Maneca Voinea a câștigat medalia de aur în finala de la sol, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Paris, care a avut loc în luna septembrie.
De asemenea, Denisa Golgotă a câștigat medalia de aur la sol, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Szombathely (Ungaria).
Sportiva română Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la JO 2024, a cucerit două medalii de argint la concursul internațional de gimnastică artistică 'Trofeo Citta' di Jesolo', desfășurat în luna aprilie în Italia.
Tot în luna aprilie, Sabrina Maneca Voinea a câștigat medalia de aur la sol, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Doha, cu 13,600 puncte. În finala de la bârnă, Maneca Voinea s-a clasat doar pe locul al cincilea, cu 11,600 puncte, după o ratare.
La FOTE 2025, de la Skopje și Osijek, gimnasta Alexia Blănaru a obținut medalii de argint la sărituri și de bronz la individual compus.
La masculin, sportivul român Rafael Szabo s-a clasat pe locul al cincilea în finala de la sol, la Cupa Mondială Challenge de gimnastică artistică de la Varna (Bulgaria), care a avut loc în luna mai.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Liviu Ciobotariu - S-a diminuat mult calitatea, pentru că sunt echipe precum Curacao
Fostul internațional Liviu Ciobotariu, participant cu România la Cupa Mondială din 1998, a declarat, pentru AGERPRES, că noul format al competiției, cu 48 de echipe la start, a redus nivelul valoric al turneului final. Acesta afirmă că extinderea competiției oferă șanse unor reprezentative care în trecut ajungeau cu dificultate la
Fotbal: Borisav Burmaz și-a prelungit contractul cu Rapid
Atacantul sârb Borisav Burmaz a semnat pentru încă un sezon, cu opțiune de prelungire, cu echipa de fotbal FC Rapid București, a anunțat, marți, clubul, pe site-ul său oficial. Revenit pe teren la finalul sezonului trecut, după o accidentare care l-a ținut 9 luni departe de gazon, Burmaz intră, astfel, în al patrulea sezon &i
Cosac, Itu, Hărădău, Iacov, Matei, Șerban și Vecerdea, candidează la președinția Federației Române de Tenis
George Cosac, Răzvan Itu, Dumitru Hărădău, Tudor Napoleon Spartacus Iacov, Silviu Cristian Matei, Ion Șerban și Marius Daniel Vecerdea candidează la președinția Federației Române de Tenis la alegerile din cadrul Adunării Generale programată, miercuri, de la ora 11:00, la Centrul Național de Tenis din Capitală. Președintele în exerc
Handbal feminin: David Ginesta Montes, noul antrenor al echipei CS Minaur Baia Mare
Spaniolul David Ginesta Montes a fost numit în funcția de antrenor al echipei feminine a CS Minaur Baia Mare, a anunțat clubul maramureșean, marți, pe pagina sa de Facebook. David Ginesta Montes s-a născut pe 26 iunie 1987 și vine la Minaur din postura de selecționer al naționalei de senioare a Turciei. În ultimii an
#AnulNadia Nadia Comăneci a devenit ambasadoarea UVT Liberty Marathon din Timișoara
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a devenit ambasadoare a maratonului UVT Liberty, care va avea loc în Timișoara, semnătura ei urmând să fie imprimată pe medaliile primite de alergători, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis, marți, AGERPRES. 'Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026, la 50 de ani de c&
Fotbal - CM 2026: Tibor Selymes - Campioană mondială va fi o echipă din Europa, mi-aș dori Franța sau Portugalia
Fostul internațional Tibor Selymes, care a participat în două rânduri cu România la Cupa Mondială de fotbal, a declarat, pentru AGERPRES, că trofeul suprem va fi câștigat în acest an de o reprezentativă din Europa, preferatele sale fiind Franța sau Portugalia. 'Câștigătoare va fi tot una dintre marile pu
Fotbal: Comentatorul Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, recunoscut de World Record Academy
Comentatorul sportiv Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, al 11-lea din cariera sa, recunoscut de World Record Academy, pentru 'cea mai lungă transmisiune a unui gol fără respirație', stabilită de această dată la 42,3 secunde. Performanța lui Dobre a fost înregistrată pe 25 aprilie la meciul Steaua - Corvinul Hunedoara, d
Handbal feminin: Alexandru Moise (CSM București) - Experiența de la Budapesta, mai mare decât bucuria medaliei
Antrenorul echipei de junioare a CSM București, Alexandru Moise, a afirmat, luni, la revenirea în țară după câștigarea medaliilor de argint în Final Four-ul Ligii Campionilor la acest nivel, că experiența acumulată de jucătoarele sale este mai importantă decât locul ocupat în turneul european. 'Cred că mai mar
Handbal feminin: Mihaela Mihai (CSM București) - Ne-am arătat adevărata valoare în finala mică
Jucătoarea echipei de handbal feminin CSM București Mihaela Mihai a afirmat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă că formația sa și-a arătat adevărata valoare în finala mică a Final Four-ului Ligii Campionilor, de la Budapesta, arătându-se încântată că a reușit să revină după semifinala ratată. 'Cred că este important c
Handbal feminin: Bojana Popovic (CSM București) - Sunt mândră, cred că suntem pe drumul cel bun
Antrenoarea echipei CSM București, Bojana Popovic, a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este mândră de evoluția jucătoarelor sale în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, unde au cucerit medaliile de bronz, precizând că formația sa se află pe drumul cel bun. 'Ne simțim bine. A fost un tur
Fotbal - CM 2026: Gheorghe Popescu - E frustrant să vezi Curacao și Haiti la Mondial, iar noi să stăm acasă
Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, pentru AGERPRES, că este frustrant să vadă selecționate precum Curacao, Haiti sau Iordania la Cupa Mondială, iar România să stea acasă. 'Traseul european pentru Cupa Mondială este întotdeauna mai greu decât oricare alt traseu de pe altă zonă a lumii. Dar e frustrant să vezi Curacao, Haiti,
Fotbal: Francezul Taylor Luvambo a semnat pentru FC Argeș
Atacantul Taylor Luvambo a semnat pentru echipa de fotbal FC Argeș, a anunțat, duminică, gruparea din Superligă pe pagina sa de Facebook. Născut pe 5 iulie 1999, la Saint-Denis, în Franța, Taylor Luvambo are 1,80 m și evoluează în compartimentul ofensiv, ca extremă. A fost format la academiile cluburilor Paris Saint-
Fotbal: Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești
Echipa de fotbal Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, care va prelua funcția de antrenor principal, a anunțat clubul, duminică, pe site-ul său oficial. Acordul dintre cele două părți va fi valabil până la finalul stagiunii 2026-2027. În vârstă de 47 de ani
VIDEO Auto: Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally
Pilotul bucureștean Dragoș Savloschi, la volanul unui monopost Wolf Thunder, a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție care a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc, potrivit unui comunica remis AGERPRES.
VIDEO Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, clasat pe podium în Florida, în Seria Cliff Diving
Constantin Popovici s-a clasat pe locul al treilea, sâmbătă, în etapa a doua a Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving, de sărituri în apă de la mare înălțime (27 metri), desfășurată la St Petersburg (Florida), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Constantin Popovici a avut un început excelent și după primele dou










