RETROSPECTIVĂ 2025 Cristinel Romanescu (tenis de masă): În 2025 băieții s-au apropiat de performanțele fetelor
Președintele Federației Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat, pentru AGERPRES, că disciplina pe care o conduce este pe drumul cel bun ținând cont că în 2025 echipa masculină a României s-a apropiat de performanțele celei feminine, făcând referire la Campionatul European pe echipe, unde România a disputat ambele finale.
'A fost un an foarte bun din punctul de vedere al Federației Române de Tenis de Masă și al meu personal. Toate obiectivele pe care ni le-am propus la începutul lui 2025 au fost practic realizate și chiar depășite, lucru care ne bucură. Se vede treaba că reușim să ne apropiem de performanțele fetelor și cu băieții. Deci spun eu că suntem pe drumul cel bun. În plus, în luna mai, Bernadette Szocs, împreună cu Polcanova (n.r. - Sofia Polcanova), a avut medalie de argint la Campionatul Mondial la dublu. Este un rezultat deosebit, care merită remarcat', a afirmat președintele.
'Acest Campionat European pe echipe a fost cel care a dat măsura valorii atunci când România a jucat ambele finale, la feminin, dar și la masculin. Fetele au jucat toate finalele pe echipe la Campionatul European în ultimii 16 ani. O parte le-am pierdut, o parte le-am câștigat. Ultimele trei au fost cele mai grele, pentru că le-am pierdut. Dar faptul că am jucat ultimele 16 finale spune că avem o valoare constantă, suntem acolo și știm ceea ce facem. Iar la băieți, sportivii care în ultimii trei-patru ani au fost campioni europeni la juniori au trecut anul acesta la seniori. Și ei, împreună cu experimentatul Ovidiu Ionescu au obținut argintul la European. Deci în sfârșit trecerea de la juniori la seniori reușim să o facem bine și cu băieții. Noi mereu ne-am dorit ca și băieții să fie la fel de valoroși ca fetele. Și spun asta în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2028, atunci când proba pe echipe la tenis de masă va fi mixtă. Deci proba pe echipe nu va mai fi la fete și băieți, va fi doar mixtă. Așa că trebuie să avem fete și băieți cam de aceeași valoare ca să avem o echipă omogenă', a adăugat el.
Cristinel Romanescu s-a arătat de asemenea bucuros de faptul că România a obținut și în acest an rezultate importante la juniori și tineret.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
'La juniori, băieții au câștigat Europeanul în proba pe echipe, fetele au fost foarte aproape și ele. Trebuie să spunem însă că Elena Zaharia a ieșit de la junioare și a rămas doar Bianca Mei-Roșu, care a avut un parcurs bun, a luat medalie de bronz. De asemenea, la Campionatul Mondial anul acesta am obținut două medalii, una de argint și una de bronz. Deci și la juniori obiectivele pe care ni le-am propus anul ăsta au fost îndeplinite. Au fost multe medalii obținute, ceea ce spune că lucrăm bine. În piramidă, de jos până sus, avem rezultate la toate categoriile. Ne dă încredere și ne bucură faptul că avem tineri de perspectivă', a precizat oficialul.
Programul competițional încărcat al sportivilor a reprezentat o problemă, acesta fiind motivul pentru care loturile de seniori nu au putut efectua stagii de pregătire centralizată pe perioade mai lungi.
'Întotdeauna pentru noi a fost o problemă programul foarte încărcat. Și anul acesta a fost la fel, pentru că a fost aproape imposibil să facem o pregătire centralizată. Noi ne-am dorit foarte mult, însă fiecare sportiv a participat la multe competiții interne și internaționale. Și asta a fost un lucru bun totuși, pentru că iată, în clasamentele europene și mondiale avem destui jucători în primele locuri. De fapt, și ăsta este un obiectiv al nostru, pentru că, după cum se știe, calificarea la Jocurile Olimpice se poate face și din clasamentul mondial. De aceea noi am început deja să lucrăm la acest lucru', a explicat Romanescu.
Deși s-a confruntat cu probleme financiare, Federația Română de Tenis de Masă a reușit să își suplimenteze bugetul în parte cu ajutorul sponsorilor și partenerilor.
'Ca fiecare federație, nu am avut un buget prea generos. Dar nu putem să ne plângem, noi am încercat să suplinim cu sponsorii și partenerii noștri veniturile proprii pe care le-am avut pentru a face un calendar internațional bine pus la punct. Însă întotdeauna avem nevoie de mai mulți bani pentru a participa în competiții și pentru a face pregătire la cel mai înalt nivel. Însă astea sunt condițiile în România. Ce putem spune decât că așteptăm vremuri mai bune', a adăugat președintele.
Obiectivele României la tenis de masă în 2026 sunt legate în principal de participarea la Campionatul Mondial pe echipe de la Londra, dar și la Europa Top 16.
'Urmare a faptului că în Croația cele două echipe, la feminin și masculin, au jucat finalele la Campionatul European, acestea s-au calificat automat la Campionatul Mondial, programat la Londra, în primăvară. În 2026, Federația Internațională de Tenis de Masă sărbătorește 100 de ani de la înființare, așa că la Mondial ne dorim ca echipele noastre să se situeze pe primele locuri. Prima competiție majoră în 2026 este Europa Top 16, unde vor fi cei mai buni sportivi de pe continent. Acolo noi avem deja calificate trei fete, pe Szocs, Samara și Dragoman, iar la masculin pe Eduard Ionescu. Iar ca prime rezerve îi avem pe Iulian Chiriță, Ovidiu Ionescu și Adina Diaconu. Deci ne bucurăm că sportivii noștri sunt în primii 20 în Europa, și la fete, și la băieți. Apoi avem obiective importante la Campionatul European de tineret, la cel de juniori. Bianca Mei-Roșu va continua la juniori și sperăm ca ea să își spună cuvântul la Campionatul Mondial din Bahrein. Dar noi la orice competiție internațională participăm ne propunem să terminăm cât mai aproape de podium sau chiar pe podium', a precizat Romanescu.
Federația Română de Tenis de Masă nu a întocmit încă lista celor mai buni sportivi pe anul 2025, însă președintele a explicat că aceștia vor fi aleși din loturile echipelor naționale de seniori: 'Din păcate, nu am început încă analiza amănunțită a rezultatelor și medaliilor obținute de sportivi în 2025. Trebuie să vedem rezultatele fiecăruia, așteptăm să ne întrunim și apoi vom face exact și clasamentul. Rezultatele au fost destul bune, este echipa de fete, dar și cea de băieți la seniori. Deci probabil de aici vom alege'.
Înotătorul David Popovici este cel care merită titlul de sportivul anului 2025, este de părere Cristinel Romanescu.
'Sportivul anului este David Popovici, după părerea mea. El ne-a încântat pe toți cu rezultatele sale la Campionatele Mondiale de natație. La vârsta pe care o are el este de luat în seamă mult timp de acum încolo. Adversarii lui trebuie să se teamă de fiecare dată când David participă la o competiție', a mai spus oficialul FRTM.
xxx
Selecționatele României, la feminin și masculin, au jucat în 2025 finalele Campionatelor Europene de tenis de masă pe echipe de la Zadar (Croația). Naționala masculină, ajunsă în premieră într-o asemenea fază a competiției, a obținut medalia de argint, fiind învinsă în finală de Franța cu scorul de 3-0. Reprezentativa feminină a obținut de asemenea medalia de argint după ce a pierdut în ultimul act cu Germania, scor 0-3.
La Campionatele Mondiale individuale de la Doha (Qatar), jucătoarea Bernadette Szocs a obținut medalia de argint, alături de austriaca Sofia Polcanova, în finala probei feminine de dublu. Cuplul Bernadette Szocs/Sofia Polcanova a fost învins în ultimul act de perechea chineză Manyu Wang/Man Kuai cu 3-0 (11-6, 11-6, 11-5). Aceasta este prima medalie la feminin câștigată de România la Campionatele Mondiale individuale după o pauză de 32 de ani.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
România a fost eliminată de la Cupa Mondială de tenis de masă pe echipe mixte, după ce a pierdut cu 6-8 în fața Franței, la Chengdu (China). După 5-8 cu Germania și 8-2 cu Brazilia, România a ocupat locul al treilea în grupă, ratând calificarea în faza următoare.
România a obținut opt medalii la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la Bratislava (Slovacia) după cum urmează: două de aur - Eduard Ionescu și Darius Movileanu (dublu masculin), Darius Movileanu și Elena Zaharia (dublu mixt), două de argint - Iulian Chiriță (simplu masculin), Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu (dublu feminin) și patru de bronz - Ioana Sîngeorzan (simplu feminin), Elena Zaharia (simplu feminin), Ioana Sîngeorzan alături de croata Hana Arapovic (dublu feminin) și Iulian Chiriță/Andrei Istrate (dublu masculin).
Elizabeta Samara a câștigat medalia de argint la simplu feminin în cadrul turneului CCB Europe Top 16 Cup, desfășurat la Montreux (Elveția).

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
La Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediția de vară, de la Skopje (Macedonia de Nord) și Osijek (Croația), tenis de masă românesc a cucerit o medalie de bronz prin Andreea Băiașu și Robert Istrate la dublu mixt.
La Campionatele Mondiale de tenis de masă pentru juniori de la Cluj-Napoca, România a obținut două medalii, ambele prin Iulian Chiriță. El a cucerit argintul la dublu mixt alături de galeza Anna Hursey, și bronz la dublu masculin, alături de portughezul Tiago Abiodun.

Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
Sportivii români au obținut opt medalii, dintre care două de aur, două de argint și patru de bronz, la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori Under-19 de la Ostrava (Cehia). Medaliile de aur au fost câștigate de Iulian Chiriță și portughezul Tiago Abiodun (dublu masculin), Dragoș Bujor, Iulian Chiriță, Robert Istrate și Luca Oprea (echipe masculin), cele de argint de Iulian Chiriță și galeza Anna Hursey (dublu mixt), Dragoș Bujor și Robert Istrate (dublu masculin), iar cele de bronz de Dragoș Bujor (simplu masculin), Bianca Mei-Roșu (simplu feminin), Bianca Mei-Roșu și slovena Sara Tokic (dublu feminin), Bianca Mei-Roșu și portughezul Tiago Abiodun (dublu mixt).
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Bogdan Stelea - România nu este favorită în niciunul dintre cele patru meciuri
Fostul internațional Bogdan Stelea consideră că România pornește cu șansa a doua în toate cele patru meciuri pe care echipa națională le va disputa în 11 zile în Liga Națiunilor la fotbal, subliniind dificultatea unui program care necesită un lot numeros și valoros. 'E inedit să joci patru meciuri în 11 zile. E foarte complica
Fotbal: Ciprian Marica - România are 20-25% șanse reale de a câștiga cu Suedia, dar trebuie să creadă
Fostul internațional Ciprian Marica consideră că România pleacă cu șansa a doua în meciul cu Suedia, din Liga Națiunilor la fotbal, și estimează la 20-25% șansele reale ale echipei naționale de a obține victoria, însă afirmă că jucătorii pregătiți de Gheorghe Hagi trebuie să aibă încredere și să se bazeze pe forța grupului. 'Plecăm
#AnulNadia Nadia Comăneci și Ciprian Marica caută o nouă generație de campioni prin programul GEN10
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și fostul fotbalist Ciprian Marica se implică în descoperirea și susținerea unei noi generații de talente sportive, în cadrul programului național GEN10, prin care 21 de copii vor beneficia de burse și de un an de pregătire alături de o echipă de profesioniști. Nadia Comăneci a afirmat, marți, în cadrul even
VIDEO Fotbal: Petrolul Ploiești și-a consolidat locul al patrulea în Superligă, după 2-0 cu FK Csikszereda
Petrolul Ploiești și-a consolidat poziția a patra în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ilie Oană'', în ultimul meci din etapa a 10-a. Ploieștenii au marcat ambele goluri în repriza secundă, prin Rodrigo Martins (46), după o gafă c
Fotbal: Ionuț Radu - Avem nevoie de încredere în noi, trebuie să luăm totul ca pe un nou început
Portarul Ionuț Radu a declarat, luni seara, la Mogoșoaia, că echipa națională de fotbal a României are nevoie de încredere înaintea debutului în noua ediție a Ligii Națiunilor și a afirmat că primul meci, cel cu Suedia, trebuie privit ca un nou început, după ratarea calificării la Cupa Mondială. 'Cred că avem nevoie de î
Fotbal: Corvinul Hunedora a câștigat la Galați, 3-2 cu Oțelul, în Superligă
Corvinul Hunedoara a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 3-2 (1-0), luni seara, în deplasare, în etapa a 10-a a Superligii de fotbal. Corvinul a deschis scorul prin Daniel Nicolae Pîrvulescu (21), după o minge respinsă de portarul Cosmin Dur-Bozoancă la reluarea lui Ion Cărăruș. Gazdele au egalat după pauză, prin portughezul Miguel S
Auto: Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show
Pilotul brașovean Norbert Maior a câștigat a doua ediție a Mamaia Rally Show, după ce l-a învins în marea finală pe campionul Finlandei, Mikko Heikkila, într-un eveniment care a strâns peste 20.000 de spectatori de-a lungul celor trei zile, se arată într-un comunicat al organizatorilor, remis AGEPRES. La vol
Fotbal: Andrei Burcă - Liga Națiunilor poate deschide o portiță pentru calificarea la EURO
Fundașul Andrei Burcă a declarat, luni, înaintea primelor meciuri din nou sezon al Ligii Națiunilor la fotbal, că ''tricolorii'' trebuie să abordeze noua campanie cu determinare și ambiție, precizând că rezultatele din această competiție pot deschide 'încă o portiță' pentru calificarea la EURO. El cons
Hochei: Victorii pentru Corona și Fenestela în Campionatul Național
CSM Corona Brașov și ACSHC Fenestela 68 au obținut victorii, duminică, în Campionatul Național de hochei pe gheață. CSM Corona Brașov a dispus de ACS Sapientia U23 cu 6-1 (1-1, 3-0, 2-0), pe Patinoarul Olimpic din Brașov. Daniel Istvan Koger (2), Richard Rokaly Boldizsar (2), Tamas Reszegh și Mathias Haaranen au marcat gol
Fotbal: Dinamo București a revenit pe primul loc în Superligă, după 4-0 cu Farul
Dinamo București a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a surclasat-o pe Farul Constanța cu scorul de 4-0 (2-0), duminică seara, pe Arena Națională, în etapa a 10-a. Dinamo a deschis scorul prin fundașul spaniol Martin Pascual (12), care a reluat de la 10 metri centrarea lui Danny Armstrong din lovitură liberă. And
Sărituri cu schiurile: Jason Colby și Anna Twardosz, victorioși în al doilea Grand Prix de vară de la Râșnov
Americanul Jason Colby și poloneza Anna Twardosz s-au impus, duminică, în al doilea concurs de sărituri cu schiurile din cadrul Grand Prix-ului de vară de la Râșnov, FIS Ski Jumping Summer Grand Prix, la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării. Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov
Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al EHF European Cup
AHC Potaissa Turda s-a calificat în turul al doilea al competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a învins formația bosniacă RK Konjuh Zivinice, cu scorul de 26-24 (11-13), duminică seara, în Nova PG Arena, în manșa secundă a primului tur. Potaissa a câștigat și prima manșă, cu 24-20, ambele desfăș
Fotbal: Denis Drăguș, accidentat, va rata meciurile din Liga Națiunilor
Atacantul Denis Drăguș (FCSB), accidentat în prima repriză a meciului cu Universitatea Craiova (0-5), sâmbătă, în etapa a zecea a Superligii de fotbal, va ratat cele patru meciuri pe care naționala României le va susține în perioada următoare în Liga Națiunilor, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. Denis Dr
Handbal feminin: Victorie frumoasă pentru Gloria Bistrița, cu Odense, în Liga Campionilor
Gloria Bistrița a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, iar în prima repriză a avut chiar și cinci goluri avans (11-6), &ic
Polo masculin: CSM Oradea a pierdut ultimul meci jucat în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a fost învinsă de echipa sârbă VK Novi Beograd cu scorul de 11-10 (4-1, 3-3, 4-3, 0-3), duminică, în ultimul său meci din Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, în Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Cele două echipe erau deja calificate în faza principală a co











