Rusia se declară dispusă să discute despre trupe străine în #Ucraina, deși respinge în continuare ideea
Kremlinul a transmis miercuri că poziția Rusiei cu privire la desfășurarea unor trupe europene în Ucraina în cadrul unui posibil acord de pace mediat de SUA este bine-cunoscută, adică o respinge, dar subiectul ar putea fi discutat, însă emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, nu va vizita Moscova săptămâna aceasta, relatează agențiile AFP și EFE.
Potrivit publicației New York Times, conform ultimelor propuneri conținute în planul de pace american, avansat inițial luna trecută și revizuit între timp de mai multe ori în urma contrapropunerilor formulate de Ucraina și de susținătorii săi europeni, Ucraina ar urma să primească garanții de securitate din partea Occidentului și o forță militară condusă de europeni ar urma să staționeze în vestul Ucrainei, departe de linia frontului.
Întrebat despre aceste relatări, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reamintit poziția Rusiei de respingere a prezenței oricăror trupe străine în Ucraina, adăugând totuși că acesta poate fi un subiect de discuție.
'Poziția noastră despre contingente militare străine pe teritoriul Ucrainei este bine-cunoscută', a declarat Peskov la conferința sa de presă zilnică. 'Este bine-cunoscută, este absolut consecventă și de înțeles. Dar, din nou, acesta este un subiect de discuție', a adăugat purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin.
Cât despre o nouă vizită la Moscova a emisarului special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că acesta nu are planificată o astfel de vizită, cel puțin nu săptămâna aceasta. Dar, a continuat el, Moscova așteaptă ca Washingtonul să o informeze despre rezultatele discuțiilor pe care Witkoff și ginerele lui Trump, Jared Kushner, le-au avut săptămâna aceasta la Berlin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu unii dintre susținătorii europeni ai Ucrainei.
Aceștia din urmă, despre care Putin a spus că formulează dinadins cereri inacceptabile pentru Rusia astfel încât să o poată acuza pe aceasta că nu vrea să încheie pacea, au cerut din nou, după discuțiile de la Berlin, ca în cazul unui acord de pace să fie desfășurată în Ucraina, ca garanție de securitate, o forță multinațională a țărilor din așa-numita 'Coaliție a Voinței', deși Rusia a afirmat în mod repetat că se opune oricărei prezențe de trupe străine pe teritoriul ucrainean, o idee lansată la începutul anului de președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer.
Rusia nu va accepta 'în niciun caz (...) prezența unor trupe ale NATO pe teritoriul ucrainean', a reamintit marți viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, adăugând că această poziție a Rusiei este valabilă și în cazul unei desfășurări de trupe ale țărilor din respectiva coaliție a țărilor ce susțin militar Ucraina în războiul cu Rusia, după ce însuși ministrul rus de externe Serghei Lavrov avertizase săptămâna trecută că orice trupe de menținere a păcii în Ucraina vor fi considerate de Rusia ținte legitime.
Pe lângă ideea desfășurării de trupe în Ucraina, o altă cerere insistentă a acesteia și a aliaților săi europeni, reafirmată acum încă o dată de Zelenski, este încheierea unui armistițiu înaintea unor negocieri de pace propriu-zise, solicitare mereu respinsă de Rusia. De data aceasta, Zelenski și cancelarul german Friedrich Merz au cerut un armistițiu de Crăciun, dar refuzul de la Moscova a venit imediat. 'Noi dorim pace, nu un armistițiu care să le ofere un respiro ucrainenilor și care să le permită să se pregătească pentru a continua războiul', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Singura condiție în care Rusia ar accepta un armistițiu, conform declarațiilor lui Putin, este ca Ucraina să-și retragă complet trupele din Donbas, regiune formată din provinciile Donețk și Lugansk. Trupele ruse controlează în prezent peste 80% din provincia Donețk și aproape în întregime provincia Lugansk, iar preluarea completă a Donbasului sub control rusesc este o condiție cheie a Moscovei pentru a face pace.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,








