Camera Deputaților/'Legea Vexler' reexaminată, adoptată în forma în care a plecat la promulgare
Deputații au adoptat, miercuri, reexaminarea, la cererea președintelui României, a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
S-au înregistrat 173 de voturi 'pentru', 101 voturi 'împotrivă' și șase abțineri.
Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în conformitate cu decizia Curții Constituționale.
Pe 21 iunie, legea a fost trimisă la promulgare. Conform prevederilor art. 146 lit. a) din Constituția României, în data de 18 iunie a fost depusă o sesizare de neconstituționalitate din partea deputaților aparținând grupurilor parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Oamenilor Tineri, precum și de deputați neafiliați, iar în data de 10 iulie președintele României a formulat, la rândul său, o sesizare de neconstituționalitate a legii.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 356/2025, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României.
La data de 3 decembrie 2025, președintele României a solicitat reexaminarea legii, întrucât actul normativ trimis la promulgare nu ar îndeplini condițiile de previzibilitate în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunilor pe care le instituie și ar opera cu categorii juridico-penale insuficient definite, care pot duce la interpretări neunitare și chiar abuzive, se precizează în raport.
Potrivit proiectului, prin organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, respectiv: ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, incitarea la xenofobie, recurgerea la violență pentru schimbarea ordinii constituționale sau a instituțiilor democratice, șovinismul. În această categorie pot fi incluse organizații cu sau fără personalitate juridică, partide și mișcări politice, asociații și fundații, societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute.
Prin materiale fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înțeleg documente de propagandă politică precum manifeste, afișe, fotografii publicitare, reclame audio-video, statute și programe care transmit conținutul doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în sensul menționat anterior.
Proiectul mai prevede că prin persoană vinovată de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război se înțelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanță judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, dacă infracțiunile pentru care au fost condamnate aceste persoane se regăsesc definite în statutele tribunalelor penale internaționale, precum și persoana din conducerea statutară a unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale.
Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi. Nu constituie infracțiune fapta dacă este săvârșită în afara unui scop politic sau propagandistic, în interesul artei ori științei, al cercetării sau educației, în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public sau în scop personal, între particulari.
Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea unor drepturi.
Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare sau plăci comemorative referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, precum și la persoanele care au făcut parte din conducerea statutară a unei organizații al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanțe penale internaționale.
De asemenea, se interzice acordarea numelor acestor persoane unor străzi, instituții sau alte obiective publice.
Proiectul a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Apartenența României la NATO rămâne fundamentul securității naționale
Apartenența României la NATO rămâne fundamentul securității naționale, subliniază Ministerul Afacerilor Externe într-un mesaj prilejuit de aniversarea a 77 de ani de la semnarea Tratatului de la Washington, actul fondator al Alianței. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Ministerul Afacerilor Externe marchează duminică
Bolojan: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creșterilor prețurilor la carburanți, dimpotrivă
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că o prelungire a războiului din Orientul Mijlociu și efectele blocării transportului de țiței și produse derivate din zona Golfului Persic determină o creștere economică mai mică peste tot în lume, cu inflație în ascensiune la nivel global, iar Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creșterilor la ca
Ziua NATO/Geoană: E un moment de reflecție asupra rolului pe care Alianța îl joacă într-o lume marcată de incertitudini
NATO rămâne un pilon esențial al securității euroatlantice, capabil să se reinventeze și să răspundă ferm unui mediu strategic tot mai imprevizibil, a declarat sâmbătă fostul secretar general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. Acesta a transmis un mesaj la împlinirea a 77 de ani de la înființarea Organizației Tratatulu
Mircea Abrudean: 77 de ani de la înființarea NATO; unitatea Alianței este esențială
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 77 de ani de la înființarea NATO, că unitatea Alianței Nord-Atlantice este esențială pentru a răspunde provocărilor de securitate și pentru a proteja valorile care ne definesc. 'Securitate, solidaritate și
USR: Sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor destinate încărcării vehiculelor electrice (proiect)
Staționarea unui vehicul pe un loc destinat încărcării mașinilor electrice, cu excepția celor aflate în proces de încărcare, constituie contravenție, prevede un proiect USR de modificare a Codului rutier. Menit să sprijine posesorii de mașini electrice prin eliminarea ocupării abuzive a locurilor de lângă stațiile de &i
Dacian Cioloș - de luni, consilier prezidențial
Dacian Cioloș va fi, de luni, 6 aprilie, consilier prezidențial. Decretul semnat de președintele Nicușor Dan a fost publicat vineri în Monitorul Oficial al României. 'Președintele României decretează: Articol unic - Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloș se numește &icir
Timiș: Europarlamentarul Grapini declară că PUSL trebuie să devină un ''veritabil barometru al guvernării'
Europarlamentarul Maria Grapini, președinte al Biroului Politic Național al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că își asumă misiunea de a transforma formațiunea într-un 'veritabil barometru al guvernării'. Eurodeputatul a evidențiat necesitatea unei im
VIDEO Dogioiu: Finanțele și avocații evaluează condițiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă și o negociere cu compania
Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut în privința cazului Pfizer, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez, dacă e cazul, și care sunt condițiile unui apel cu șanse, iar în același timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de
VIDEO Dogioiu: Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate și habitatelor naturale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea temporară a accizei la motorină
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul Români
Predoiu, de ziua Jandarmeriei: Misiunea ei este în beneficiul cetățenilor, pentru liniștea comunităților
Jandarmeria Română este o instituție fundamentală a statului, iar misiunea ei este, în ultimă instanță, în beneficiul cetățenilor, pentru siguranța acestora, pentru liniștea comunităților, pentru apărarea ordinii de drept, pentru protejarea unui spațiu public în care viața democratică să poată funcționa normal, a declarat, vineri, ministrul Af
Ședință extraordinară de guvern - vineri; va fi aprobată reducerea accizei la motorină
Guvernul urmează să aprobe, vineri, într-o ședință extraordinară, reducerea accizei la motorină. Astfel, potrivit agendei anunțate de Executiv, va fi aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializ
Abrudean: Obținerea avizului favorabil de la Comitetul pentru Investiții - moment de referință pentru aderarea României la OCDE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat, vineri, primirea de către România a penultimului aviz favorabil, al 24-lea, pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 'România obține penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE! România a primit Avizul formal al Comitetului pentru Investiții a
Proiect USR/Șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă Poliției Rutiere permisul sau talonul mașinii
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Inițiativa sa vine în contextul digitalizării administrației publice și al posibilității ca Poliția Rutieră să verifice existența documentelor în bazele oficiale de date,
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - interdicție de circulație aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care desfășoară activități de transport de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria în perioada Paștelui Catolic cu privire la instituirea unei interdicții de circulație aplicabilă vehiculelor de marfă și ansamblurilor de vehicule cu masa maximă autorizată










