Renumită pentru fauna ornitologică, Delta Dunării, cu întinderile ei de ape și stufărișuri, numără doar câteva comune și un singur oraș, în localitățile izolate, dar căutate de turiști, populația confruntându-se cu numeroase lipsuri, din cauza inexistenței unei infrastructuri și a investițiilor greu de realizat într-o rezervație naturală.

Potrivit lucrării 'Delta Dunării - Rezervație a Biosferei', apărută în 2006 sub egida Academiei Române și a Ministerului Mediului, densitatea medie a populației din Deltă, de numai 5,4 locuitori pe kilometru pătrat, este cauzată de existența unor suprafețe întinse ocupate de lacuri, gârle și canale, suprafața de uscat redusă și, în mare parte, expusă pericolului inundațiilor.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Distanțele față de centrele regionale cu rol în dezvoltarea economică sunt printre cele mai mari din țară, iar timpul de acces la zonele urbane este, de asemenea, mare, din cauză că trebuie să combini tipul de transport, pe apă și pe uscat, pe fondul specificului zonei. Chiar și atunci când nu sunt decât 10 kilometri, drumul este greu sau imposibil de parcurs, din cauza lipsei unui transport regulat sau, de fapt, a unui drum.

Așa se întâmplă în Cardon, de exemplu, acolo unde ajungi din Sulina, fie numai pe apă, doar cu o barcă pe Dunăre și pe canalele din apropiere, fie după ce treci Dunărea cu o barcă pusă la dispoziție de Primăria orașului Sulina, urci într-o mașină și mergi cu ea kilometri buni, pe un drum din pământ și piatră, de fapt un dig, plin cu gropi.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

'A fost un microbuz și nu mai e. Ați văzut șoseaua cum este și nu le convine patronilor (firmelor de transport regulat interjudețean - n.r.). Dacă putem să mergem, mai mergem pe picioare, cât putem. Cu bani, că dacă nu am bani, mai vând câte un vițel și cu asta mă întrețin și e foarte greu', a afirmat Victoria Cârlan din satul Cardon.

Familiile din acest sat se numără pe degetele de la mâini, iar localitatea situată între orașul Sulina și satul C.A. Rosetti nu are nici măcar un magazin.

'Mergem la Sulina și ne cumpărăm baxuri de făină, câte 50, 60 de kilograme să avem două sau trei luni și facem pâine în casă', a mai spus femeia.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Ea își duce în fiecare dimineață animalele la pășunat, dar nu merge la piață să le vândă produsele.

'Merg în fiecare dimineață după ele, să nu intre în grădinile oamenilor să le strice. Mulg lapte pentru mine, nu pentru vânzare. Nici n-am cui, dacă nici transport nu este. Nu-ți convine să plătești un amar de bani și taxă la tarabă. Subvențiile la animale sunt bani puțini. Ce-am luat pe subvenție am dat înapoi, pentru teren. Se chinuie și animalele, că pământul de aici e uscat', a adăugat Victoria Cârlan.

În drum spre satul Sfiștofca, o altă localitate a comunei C.A. Rosetti, câțiva fermieri vorbesc despre greutățile unui crescător de animale din Deltă.

'Cei de la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) ne bagă bețe-n roate. Crești mai mult de 100 de vaci, ne dau amendă, că trebuie rampă de gunoi. Cerem autorizație la ei, nu ne dau și apoi vin și ne amendează. Niște măgării de astea care nu au explicații. Înainte, erau IAS-urile, CAP-urile, se creșteau animale, era zootehnie, agricultură, piscicultură și acum creștem animale pentru noi. Vara se trăiește din turism, iar iarna cu animalele. Dau subvenție 5 lei, pe vacă, iar pe baloți am dat 22 de milioane de lei (2.200 de lei - n.r.). E chinuială. Pleacă tot tineretul. Sunt controale de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură, vin medicii veterinari, ARBDD, toți cu pretenții, ca să vinzi animalele și să rămâi cu mâinile în buzunar. Nu mai e nici pescuitul ca înainte, nici pește nu mai este. S-a braconat mult în zonă. Nici populări nu se mai fac. Muncă e. Nu e zi de sărbătoare, la animale. La vârsta mea, unde să mai plec? În pământ', spune unul dintre fermieri.

Drumul din Cardon până la Sfiștofca este din pământ și se parcurge ușor într-o mașină despre care șoferul de ocazie spune râzând că nu are frâne.

'Legislația națională trebuie pusă în contextul locului. Aici e sărătură, animalele se chinuie, dar și oamenii se chinuie. Legislația trebuie să-i ajute să rămână aici. Oamenii care vin în Deltă vor să vadă animalele în libertate. Este nevoie însă și de o legislație care să țină localnicii aici. Trebuie să vină cineva hotărât și să-și suflece mânecile. Există legislație europeană și se poate face un drum din dale, ca în C.A. Rosetti. Este vorba să se facă și drumul de la Cardon la C.A. Rosetti și Cardon-Sulina, să ai acces la spital, la cumpărături, la școală, să schimbi o butelie, chiar nu e un lux. Este o investiție și pentru omul locului, dar și pentru turiști. Un drum ar apropia și un investitor', a declarat Valentin Potrivitu.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

A fost director voluntar al școlii generale din comuna C.A. Rosetti până acum doi ani, iar acum predă sport, educație muzicală, educație tehnologică și opționale.

'Școlile au apă pentru utilități, dar nu apă potabilă. Unde există locuri de acest gen (comunități într-o rezervație - n.r.), ești obligat să creezi un serviciu specific. Fiind o instituție de stat, trebuie să o aduci pe bază de factură și nu te joci. Trebuie să fie apă în toată legalitatea ei', a mai spus Potrivitu.

Discuția pe tema legislației ajunge și la nivelul școlii.

'Până în acest an, a funcționat și școala din Periprava, dar ea e închisă. Cred că oamenii ar fi trebuit să se zbată pentru ea. Vorbim despre o zonă izolată, microbuzul merge prin pădure, terenul este extrem de accidentat. Există o legislație care spune că microbuzul trebuie să aibă atâția kilometri sau atâția ani, dar nu poți alinia un microbuz din zona noastră cu unul care merge pe șosea. Aici există un specific al zonei. Trebuie să fim conștienți că, aici, microbuzul se distruge în câțiva ani, nu apucă sutele de mii de kilometri de la șosea. Imaginați-vă că sunt inundații, n-ai pe unde să treci, rămâne împotmolit, îl împingi cu părinții. Nu ai cum să respecți acea legislație. Școala din Periprava avea trei elevi în ciclul primar și trei sau patru, la grădiniță. Având în vedere noua lege, probabil că nu s-a zbătut nimeni, se putea face un dosar special în care să spui de ce nu trebuie să fie închisă, zona s-a depopulat cu două familii', a povestit Valentin Potrivitu.

Școala din satul Sfiștofca nu mai funcționează de ani buni, așa că și aici numărul locuitorilor este foarte mic. Casa în curtea căreia intrăm păstrează urmele arhitecturii tradiționale, dar are nevoie de multă îngrijire și de eforturi importante pentru a ajunge așa cum a fost odată.

'Eu, la 76 de ani ai mei, nu mai pot să întrețin casa asta. Aș dori să vină o familie tânără ca să o facă. E păcat, că părinții noștri au făcut, dar noi nu mai putem să întreținem. Am un venit de 500 de lei, iar din el trebuie și un medicament acum, că sunt bolnavă și nu mai am putere. E greu tare, mai ales în privința apei. N-avem apă potabilă aici. E o fântână la care trebuie să mergi cu căruțul. Eu merg cu căruțul de butelie. Sau mai este un băiat care-mi aduce, dar contra cost', a afirmat Anica Rusu, din satul Sfiștofca.

A ajuns în satul din Deltă în anul 1993 și își amintește că localitatea avea două magazine, unul dintre ele fiind lângă școală.

'Era frumos. Acum, suntem singuri, singurei. Mai trec cai, vaci și eu cu cățeii mei. Acum, ca persoane, nu știu dacă mai suntem 15. Când vreau ceva, îl rog pe vecinul de la colț care are șaretă. Trebuie să-i dau și lui ceva, că nimeni din ziua de azi nu ridică un pai, dar asta e. E greu', a mai spus Anica Rusu.

Biserica din satul Sfiștofca este una dintre puținele clădiri noi din zonă.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

'Biserica e foarte frumoasă și doamna care citește citește foarte frumos, doamna Marieta. Nu știu ce este acolo, că eu câteodată chiar nu știu cum să strig la dânsa la poartă. Îi spun doamna și atâta tot', a afirmat Anica Rusu.

Pe drumul înapoi spre Cardon, Valentin Potrivitu povestește despre arhitectura tradițională specifică zonei și cum oamenii au fost obligați să se descurce în condițiile naturii și ale legislației mereu în modificare.

'Elvețienii s-au oprit să aprecieze o casă care se reconstruiește și au întrebat cât plătește statul pentru reparația unei case în stil tradițional. Sunt zone și țări din Europa, în anumite zone ca cea a Rezervației Biosferei Delta Dunării, în care pentru a-i susține pe localnici, ca să poată și turiștii, și copiii noștri să se bucure în continuare de arhitectura care atrage, există sprijin financiar să întrețină casa, să țină omul acolo. Nu e un sprijin cum ar fi ajutorul social. Vorbim de cu totul și cu totul altceva. Un om care este la șosea, într-un oraș în care are magazine și acces, cheltuie într-un fel ajutorul social și în alt fel îl cheltuie omul de aici. Imaginați-vă că dacă ai nevoie de un cui, trebuie să apelezi la un vecin. Trebuie să existe cineva care pleacă la Tulcea sau la Sulina, să-i plătești serviciul acela. Deci, tu-i plătești butelia, dar și serviciul acela de transport, că ăla nu e gratis. Transportul buteliei se face doar pe apă de la Tulcea la Sulina, iar de la Sulina la mila fiecăruia și a oamenilor care au drum la Sulina. Cum duce butelia femeia aceea care e în cârje? Oamenii de aici au niște necesități zilnice, butelie, apă', a afirmat Valentin Potrivitu.

În Cardon, oamenii depind de energia electrică, de apa de sub nivelul Mării Negre și de vecini.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Printre ei, Iordana Mitran, în vârstă de 75 de ani. Merge ajutată de un băț să hrănească pisicile vecinei care e plecată câteva zile la fiica ei, în Constanța.

'Umblu cu un băț pe aici, ca să nu mă las greu pe genunchi, dar nu mă doare. La ochi, am cataractă, dar de unde bani? Am 1.600 de lei pensia. E greu la noi, dar poate în alte părți mă gândesc că e și mai greu. Am lucrat în Sulina, la vopsitorie, 21 de ani, în câmpul muncii, plus la grupa a II-a, șapte ani. Nu mi-au dat niciun ban la pensie, că la noi dacă nu mai e șantierul din Sulina, nu mai ai unde să te duci. Au fost caravane cu medici în C.A. Rosetti. Pe aici nu au trecut. Trebuia să merg, dar cu ce? Nu a fost mereu așa. A fost un microbuz acum vreo patru ani. Atunci nu mă durea piciorul. Era bun. Pleca vineri dimineața și se întorcea seara. Aveai cursă. Dar de atunci... ei au crezut că lumea aici e prea bogată sau mai știu eu ce și ne-au lăsat în pace', a spus Iordana Mitran.

Fără rețele de apă potabilă, în imediata apropiere a războiului din Ucraina, într-o zonă unică în Europa, casele părăsite din satele Deltei își așteaptă proprietarii, dar viața într-o rezervație nu e deloc ușoară, atunci când investițiile se realizează doar pe hârtie. Astfel, satele se depopulează, iar strategiile de dezvoltare par să nu aibă nicio șansă de concretizare.

'Este evident că toată lumea își caută o zonă de progres la el acasă, iar eu am susținut întotdeauna această dezvoltare. Când vorbim totuși despre dezvoltarea unei infrastructuri între localitățile din Deltă, trebuie să fim atenți, pentru că impactul e mai mare asupra biodiversității, ecosistemelor. În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii în interiorul localității, 100% oamenii se pot baza pe noi. În ceea ce privește dezvoltarea de drumuri în interiorul Rezervației sau trecând prin zone tampon, suntem reținuți în aprobarea unui anumit tip de investiții', a afirmat guvernatorul ARBDD, Bogdan Bulete.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Inginer piscicol de profesie, angajat ani la rând ca om de teren în ARBDD, el susține promovarea activităților tradiționale specifice deltei, dar este realist și spune că multe sate din rezervație vor fi părăsite în totalitate peste câțiva ani, din cauza migrației naturale, iar centrele de dezvoltare vor fi Sulina, Sfântu Gheorghe și Jurilovca, pentru că le oferă locuitorilor utilități, infrastructură, condiții de educație și de menținere a sănătății.

'Este foarte bine că e așa pentru că, dacă vă uitați, și am experiența discuțiilor și a prezenței în alte zone umede din Europa, sunt zone care au fost antropizate, urbanizate și și-au pierdut acest statut de tărâm sălbatic. Sunt zone care au pierdut statutul de sit UNESCO, zone care au ales calea mai ușoară a dezvoltării urbanistice, că vorbim de zone de plajă, că vorbim de zone cu un potențial turistic uriaș - uitați-vă ce se întâmplă în Vadu-Corbu. Toată lumea vine să vadă o plajă sălbatică și gândiți-vă câtă muncă de lămurire au de dus colegii mei și cu turiștii pentru a opri urbanizarea accelerată a zonelor sălbatice. Lumea, dacă vrea să vadă un teritoriu sălbatic, va alege Delta Dunării. Când apăsăm pedala dezvoltării și uităm că această zonă este Rezervație a Biosferei, un sit UNESCO, ne vom trezi peste ani de zile, și cu regret spun asta, cum sunt alte delte în Europa, delta Ebrului, Spania, sau delta Poului, Italia. Eu îmi doresc să păstrez acest echilibru între dezvoltare și prezența acestei amprente de sălbăticie în Deltă care nu ne-o poate da nimeni altcineva, dacă nu ne-o conservăm noi', a menționat guvernatorul Rezervației.

El pare că le dă astfel dreptate unor localnici care, neputincioși în fața lipsei investițiilor, au reclamat că vor ajunge 'obiect de expoziție' într-o rezervație în care natura are ultimul cuvânt.

Un mediu sau o natură care atrage turiștii, indiferent de numărul tot mai mare al șacalilor, specie considerată invazivă, ale cărei exemplare sunt scoase controlat din rezervație de ARBDD, cu avizul Consiliului științific al instituției și al Academiei Române.

'Cred că cel mai mare șacal este o administrare ineficientă care duce la o deltă diferită de cea care a fost pe vremea lui Grigore Antipa. Dacă nu găsim oamenii potriviți, Delta se va transforma într-o mlaștină. Și spun asta atât eu, cât și alți locuitori ai Deltei care urmărim și vedem ce se întâmplă prin inactivitate', a afirmat președintele Asociației Patronatului în Turism Delta Dunării, Daniel Ilușcă.

Unii primari ai comunelor din Deltă au criticat de-a lungul timpului, în repetate rânduri, deciziile luate la nivel național în domeniul educației, sănătății, au cerut sprijin Consiliului Județean și ARBDD pentru a-și dezvolta serviciile, dar investițiile făcute până acum cu fonduri asigurate de la bugetul național în infrastructura de apă, de exemplu, nu funcționează în Deltă.

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

În condițiile în care satele se depopulează continuu, iar drumuri nu sunt, nicio firmă privată de transport persoane nu se prezintă la licitațiile organizate de Consiliul Județean pentru a asigura curse regulate între localitățile din interiorul rezervației. În colaborare cu entități recunoscute la nivel internațional, autoritățile județene, în parteneriat cu ministerele de resort, au făcut strategii în diverse domenii, au atras fonduri care să fie accesate mai ușor, dar puțini locuitori ai Deltei mai cred în autorități sau politică. În lipsa unor condiții moderne, a unui sprijin minim pentru păstrarea patrimoniului material și imaterial, ei își fac singuri în continuare cărarea.

Delta Dunării a fost inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei în anul 1990, în cadrul Programului 'Omul și biosfera' lansat de UNESCO. Un an mai târziu a fost recunoscută ca Zonă umedă de importanță internațională, mai ales ca habitat al păsărilor de apă - Convenția RAMSAR. Valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost, de asemenea, recunoscută, în luna decembrie a anului 1991, prin includerea acesteia în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural.

În anul 1999, rezervația din România a fost inclusă, împreună cu Rezervația Biosferei Dunărea din Ucraina, în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei.

Delta Dunării este recunoscută ca cea mai mare întindere de stufărișuri din lume și cel mai tânăr pământ al Europei. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)