Atac armat la o universitate din SUA/Doi morți, nouă răniți, autorul atacului încă nu a fost prins
Două persoane au murit și alte nouă au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă la campusul Universității Brown, una dintre cele mai prestigioase din SUA, au anunțat autoritățile locale, care nu l-au prins încă pe autorul atacului, informează AFP și Reuters.
Dintre cei nouă studenți răniți, opt sunt în stare gravă, dar stabilă, a declarat în timpul unei conferințe de presă Brett Smiley, primarul orașului Providence, capitala micului stat Rhode Island, în nord-estul SUA.
'Aceasta este, din păcate, o zi cum orașul Providence și statul Rhode Island se rugau să nu se întâmple niciodată', a spus acesta, cu referire la tragediile regulate provocate de armele de foc în SUA.
În cadrul unei a doua conferințe de presă în timpul serii, Brett Smiley a precizat că autorul atacului armat nu a fost încă prins și că au fost desfășurați 400 de membri ai forțelor de ordine.
La ora 22:00 sâmbătă seara (03:00 GMT duminică), ordinul de a rămâne închiși în interiorul clădirilor era în continuare în vigoare pentru zona din jurul universității.
Potrivit lui Frank Doyle, un responsabil al Universității Brown, focurile de armă au fost trase în clădirea de inginerie și fizică, unde se derulau examene.
Poliția a dat publicității o înregistrare video în care se poate vedea cum presupusul autor al atacului iese din clădire, îmbrăcat în haine închise la culoare. Martori au declarat că el avea de asemenea o 'mască de camuflaj gri', a precizat șeful-adjunct al poliției din Providence, Tim O'Hara, îndemnând martorii să ofere orice informație utilă anchetei.
Nicio armă nu a fost deocamdată găsită de autorități.
Președintele american Donald Trump a declarat pe platforma sa Truth Social că a fost informat asupra situației și că poliția federală, FBI, este la fața locului.
După ce afirmase inițial că suspectul a fost arestat, președintele american a postat un al doilea mesaj în care a declarat că poliția locală a revenit asupra acestui anunț. 'Suspectul NU a fost arestat', a precizat el.
La întoarcerea sa la Casa Albă după ce asistase la un meci de fotbal american universitar, Donald Trump a declarat: 'Ceva teribil (s-a întâmplat). Tot ce putem face pentru moment este să ne rugăm pentru victime', a adăugat el.
Cu un număr de arme de foc mai mare decât cel al locuitorilor, SUA înregistrează rata de mortalitate cu arme de foc cea mai mare dintre țările dezvoltate.
Atacurile armate sunt un flagel recurent pe care administrațiile succesive nu au reușit până acum să-l stăvilească, numeroși americani fiind foarte atașați portului de armă, garantat prin Constituție.
În 2024, peste 16.000 de persoane, fără a lua în calcul sinuciderile, au fost ucise cu focuri de armă, potrivit ONG-ului Gun Violence Archive.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
SUA: O persoană arestată în cadrul anchetei poliției asupra atacului de la universitatea Brown
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Autorul atacului cu sabia într-un liceu a fost arestat, o adolescentă a decedat; manifestație împotriva 'schimbărilor climatice'
Suspectul reținut în urma atacului cu sabia comis vineri într-un liceu din Suedia a fost plasat duminică în arest preventiv, a anunțat Parchetul suedez, în timp ce autoritățile încă investighează mobilul atacului, relatează AFP. Acest individ, în vârstă de 18 ani, a pătruns înarmat cu o sabie &ic
Grecia: Sute de solicitanți de azil salvați, transferați în insulele din Marea Egee
Sute de solicitanți de azil salvați în ultimele zile de poliția greacă în largul insulei Creta vor fi transferați în centre de primire din insulele Lesbos și Samos, a indicat duminică Ministerul elen al Migrației, citat de AFP. În fața îngrijorării autorităților locale din cele două insule, cu acești noi sosiți care riscă să depăș
RDC/ Epidemia de Ebola 'se răspândește exponențial', avertizează ONU; bilanțul depășește 2.500 de morți
Epidemia de Ebola a provocat deja peste 2.500 de morți în Republica Democratică Congo (RDC) și 'se răspândește exponențial', a avertizat vineri Julien Harneis, coordonatorul principal al Națiunilor Unite pentru Ebola, transmite AFP. 'Epidemia de Ebola se răspândește exponențial. Epidemia se extinde pe o suprafață
Cazurile de infectare cu febra dengue, în creștere în Malaezia (Ministerul Sănătății)
Numărul infecțiilor cu febră dengue a crescut brusc în capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, și în zona din jurul Văii Klang, a anunțat vineri Ministerul Sănătății din această țară, avertizând asupra unui risc ridicat de transmitere, pe măsură ce numărul cazurilor de infectare cu această boală transmisă de țânțari este în creștere și î
Japonia a executat un deținut condamnat pentru un incendiu criminal (presă)
Un condamnat la moarte a fost executat vineri dimineață în Japonia pentru atacul incendiar din 2009 asupra unui salon de pachinko, care a făcut cinci morți, a relatat presa locală, notează AFP. Aceasta este prima execuție din Japonia de când prim-ministrul Sanae Takaichi a preluat funcția în octombrie anul trecut. Execuția pr
Mexic: Patru persoane ucise de focuri de armă după un meci de fotbal
Patru bărbați au fost împușcați mortal după ce au jucat un meci de fotbal amator într-o localitate rurală din Mexic, au anunțat joi autoritățile, scrie AFP. Parchetul din statul Guanajuato (centru) a raportat faptele petrecute miercuri în satul Malvas, care are în jur de 1.500 de locuitori. Surse din cadr
SUA: O femeie a fost arestată pentru un presupus proiect de atentat în statul New York
O femeie suspectată că a pregătit un atentat cu bombă la sediul Parlamentului statului New York în numele grupării Stat Islamic (EI) a fost arestată, au anunțat joi autoritățile judiciare americane, transmite AFP. Jessica Bowie, 35 de ani, o americană convertită la islam în urmă cu cinci ani, care s-a radicalizat ulterior în
Numărul cazurilor de Ebola ar putea fi de 3 ori mai mare decât cel confirmat (agenția sanitară a Uniunii Africane)
Numărul cazurilor de Ebola provocate de epidemia din estul Republicii Democratice Congo (RDC) ar putea fi de până la trei ori mai mare decât cifra oficială de 5.208 infectări confirmate, a avertizat joi agenția de sănătate publică a Uniunii Africane (UA), conform căreia sunt detectate numai 30% până la 40% din infecțiile reale, relatează agenția EFE
OMS a anunțat că RD Congo va primi 70.000 de doze de vaccin Ervebo împotriva Ebola
Ca răspuns la epidemia de Ebola din Republica Democrată Congo (RDC), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi disponibilitatea a 70.000 de doze din vaccinul Ervebo, aprobat împotriva tulpinii Zadir a virusului, dar nu și împotriva tulpinii Bundibugyo care circulă în prezent în țară, transmite AFP. 'Aceas
Secretul logevității supercentenarilor ar putea sta într-un tip neobișnuit de celulă imunitară
Supercentenarii trăiesc până la 110 de ani sau mai mult, iar modul în care reușesc acest lucru prezintă un interes deosebit pentru oamenii știință. Un grup de cercetători a descoperit recent un tip neobișnuit de celulă imunitară care se multiplică la aceste persoane și care ar putea să le protejeze de cancer și de alte amenințări asociate vârstei înai
Șoferi frustrați din Moscova se confruntă cu cozi lungi la realimentare, din cauza reapariției penuriei de combustibil
Șoferi nemulțumiți din Moscova au stat ore în șir la cozi lungi la benzinării săptămâna aceasta pentru a-și alimenta mașinile cu cantități limitate de combustibil, într-un al doilea val al crizei cauzate de cererea sezonieră ridicată și de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, relatează joi Reuters. Stațiile de alimenta
Spania deschide centre de primire pentru migranții aflați încă în Ceuta
Guvernul spaniol a anunțat joi înființarea unor centre de găzduire pentru 1.800 de migranți în Ceuta, pentru a atenua criza umanitară declanșată de sosirea masivă de migranți din Maroc luna trecută, transmite AFP. Aproximativ 72.000 de migranți au trecut granița, într-un aflux fără precedent și soldat cu victime, în acest teritoriu span
Republica Moldova: Două incidente cu drone au fost înregistrate în apropierea frontierei moldo-ucrainene, la Giurgiulești
Două incidente provocate de drone au fost înregistrate joi în apropierea frontierei de stat a Republicii Moldova, în zona Giurgiulești, în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din Reni, în Ucraina, informează Moldpres. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, primul incident s-a produs în jurul orei 03:45
Kosovo: Resturile a cel puțin 23 de persoane, exhumate din trei gropi comune
Resturile a cel puțin 23 de persoane au fost exhumate din trei gropi comune descoperite recent în nordul Kosovo, fiind probabil vorba despre victime albaneze din Kosovo date dispărute din 1999, au anunțat miercuri autoritățile de la Pristina, citate de AFP. Aproximativ 13.000 de persoane au fost ucise în timpul războiului din Kosov
Accident de elicopter în Kenya: Șeful serviciului de informații din Ecuador și cinci americani au murit
Șeful serviciului de informații din Ecuador, Michele Sensi-Contugi, precum și cinci cetățeni americani au murit miercuri într-un accident de elicopter în Kenya, au indicat autoritățile americane și ecuadoriene, scrie AFP. În total, șapte persoane și-au pierdut viața când elicopterul care le transporta într-o excur












