Ministerul Sănătății: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul ''Sf. Maria'' din Iași, neconforme
Șapte din opt probe de apă prelevate de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ''Sf. Maria'' din Iași au fost necorespunzătoare pentru parametrul clor rezidual liber, valorile înregistrate fiind sub limita minimă admisă, potrivit buletinelor de analizele emise de DSP Iași, a informat vineri Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, 6 din cele 8 probe au fost necorespunzătoare, prin depășirea valorilor de referință pentru numărul total de bacterii mezofile, iar în 6 din cele 8 probe a fost identificată prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în valori peste pragul de referință admis.
''Pentru coordonarea directă a intervenției la nivel local, mă deplasez în acest moment la Iași, unde gestionez situația împreună cu DSU, ISU și Prefectul, în cadrul mecanismelor instituționale de intervenție'', a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituită o celulă de criză, în care au fost incluse: spitalele de urgență pentru copii din București - ''Grigore Alexandrescu'' și ''Marie Curie'', Spitalul Județean de Urgență Suceava, precum și alte unități sanitare, în eventualitatea în care se va impune transferul unor pacienți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ''Sf. Maria'' Iași.
Aceste unități se află în stand-by și sunt coordonate direct de Ministerul Sănătății.
''Prioritatea este gestionarea situației la nivel local, însă, dacă evoluția nu poate fi controlată în condiții de siguranță maximă, sistemul este pregătit pentru intervenție rapidă. Totodată, am dispus DSP Iași testarea microbiologică a pacienților și a personalului medical, pentru a preveni orice risc epidemiologic sau microbiologic la nivelul spitalului și pentru a asigura intervenții rapide, în funcție de rezultate'', a susținut ministrul.
Conform aceleiași surse, situația este monitorizată permanent, iar toate deciziile sunt luate exclusiv pe baza evaluărilor tehnice și a recomandărilor specialiștilor în sănătate publică. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Președintele CJ Iași: Am început să conturăm un plan de măsuri la Spitalul 'Sf. Maria'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist
Peste 3.900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care începe miercuri, a anunțat Ministerul Sănătății. În perioada 7 octombrie - 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist. Această sesiune aduce
Galați: Unitate nouă de igienizare la Spitalul TBC; investiția are o valoare de 5,2 milioane de lei
Lucrările la noua unitate de igienizare a Spitalului de Pneumoftiziologie (TBC) Galați, investiție a Consiliului Județean Galați în valoare de 5,2 milioane de lei, sunt în plină desfășurare, a anunțat, marți, președintele CJ Galați, Costel Fotea. Potrivit acestuia, o mare pate dintre compartimentările interioare din gips-carton au
Bacău: Spitalul din Buhuși devine centru regional de screening pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar
Spitalul 'Prof. Dr. Eduard Apetrei' din Buhuși devine timp de trei ani centru de screening al cancerului pulmonar, în regiunea Nord-Est, a anunțat managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Acesta fapt este posibil în urma unui parteneriat încheiat între spitalul din Buhuși și Institutul de Pneumoftiziologi
Tulcea: Deficitul de medici, în continuare o problemă accentuată la nivelul Spitalului Județean
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Tulcea se confruntă în continuare cu deficit de personal specializat, chiar dacă angajații unității primesc stimulente financiare din partea autorităților județene și locale, iar conducerea SJU consideră că actele normative în baza cărora se medicii specialiști primesc salariile trebuie modificate în beneficiul
Premieră națională la Institutul Clinic Fundeni: primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică
O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic. Intervenția a fost coordonată
Brain Health School Challenge, provocare pentru elevi lansată de Societatea de Neurologie din România
Societatea de Neurologie din România (SNR) lansează luni, de Ziua Mondială a Educației, ediția din România a proiectului educațional 'Brain Health School Challenge', care îi invită pe elevii din învățământul primar, g
Galați: Stație electrochirurgicală de ultimă generație la Spitalul Județean, pentru intervenții oncologice
Blocul Operator al Spitalului Clinic Județean de Urgență 'Sf. Apostol Andrei' Galați a fost dotat cu o stație electrochirurgicală de ultimă generație, care poate fi utilizată pentru îndepărtarea tumorilor canceroase, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea. 'O nouă șansă pentru bolnavii de cancer. Blocul O
SJU Piatra-Neamț angajează zeci de medici, asistente, infirmiere și brancardieri
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț angajează aproape 100 de medici, asistente, infirmiere și brancardieri, a declarat, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Alexandru Patrașcu. Angajările se fac prin concurs, în mai multe etape, și vizează secțiile cu deficit de personal. ''În urma discuț
Cătălina Poiană: Grija pentru pacient începe cu formarea viitorilor medici
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, subliniază, la începutul noului an universitar, importanța formării studenților la medicină pentru calitatea actului medical și modul în care vor fi îngrijiți pacienții în viitor. ''Felul în care formăm astăzi studenții - viitorii medici
Colegiul Medicilor din România: Prevenirea incendiilor trebuie să fie o prioritate permanentă
Colegiul Medicilor din România își exprimă solidaritatea cu medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov și subliniază că prevenirea și apărarea împotriva incendiilor trebuie să reprezinte o prioritate permanentă în spitale, pentru protejarea pacienților și a personalului medical. 'În spitale, regulile t
Ministerul Sănătății: Pacientă găsită carbonizată, în urma incendiului izbucnit la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brașov
O pacientă internată în Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Brașov a fost descoperită carbonizată, după ce ar fi incendiat o saltea dintr-un salon situat la etajul 1 al clădirii, a informat, duminică, Ministerul Sănătății. 'Din primele date, evenimentul s-a soldat cu o victimă găsită carbonizată în salon, despre care s
Iași: Două transplanturi renale la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon', după prelevarea organelor de la un donator în moarte cerebrală
Medicii de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' din Iași au realizat, sâmbătă, două transplanturi renale, după ce familia unui pacient aflat în moarte cerebrală și-a dat acordul pentru prelevarea organelor, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, prof. univ. dr. Adrian Covic, coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal din cadrul unității medicale
UMF 'Carol Davila' lansează 'Școala din spital' pentru copiii și elevii internați pe termen lung
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' (UMFCD) din București lansează unitatea de învățământ preuniversitar 'Școala din spital', un proiect destinat copiilor și elevilor internați pe perioade îndelungate, care le permite continuarea studiilor pe durata tratamentelor medicale și contribuie la prevenirea riscului de aband
Premieră medicală în România, la Spitalul Floreasca; pacientul - un bărbat de 65 de ani, cu probleme cardiace
O echipă de medici de la clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență București, condusă de Horațiu Moldovan, a realizat pentru prima dată în România protezarea ortotopică transcateter a valvei tricuspide la un pacient de 65 de ani care prezenta un risc crescut pentru operația clasică pe cord deschis. Potrivi
CNAS: Cardul de sănătate și Cartea Electronică de Identitate pot fi utilizate în paralel în octombrie; semnarea serviciilor nu este obligatorie
Furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale pot utiliza, în luna octombrie, atât Cardul Electronic de Asigurări de Sănătate (CEAS), cât și Cartea Electronică de Identitate (CEI) pentru autentificare și semnarea serviciilor, a informat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 'În aceas









