'Coaliția de Voință' a abordat planul de pace al SUA într-un moment 'decisiv' pentru #Ucraina
Prim-ministrul britanic Keir Starmer și ceilalți lideri aliați ai așa-numitei 'Coaliții a Voinței' au atras atenția joi că Ucraina și regiunea euro-atlantică se află într-un moment 'decisiv', pe măsură ce negocierile de pace pentru a pune capăt războiului continuă, informează dpa și EFE.
Starmer a coprezidat joi o reuniune virtuală a coaliției, cu aproximativ 30 de lideri, unde 'a informat aliații cu privire la întâlnirile din această săptămână cu alți parteneri internaționali și la continuarea lucrului intens la planul de pace condus de SUA', a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat publicat de presa locală.
'Toată lumea a fost de acord că acesta este un moment decisiv pentru Ucraina, pentru poporul său și pentru securitatea comună în regiunea euro-atlantică', a comentat purtătorul de cuvânt.
La discuția online a participat și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit Downing Street, el i-a informat pe ceilalți lideri aliați despre ultimele evoluții privind bombardamentele continue ale Rusiei asupra Ucrainei și despre modul în care acestea continuă să 'ucidă civili nevinovați și să distrugă infrastructura critică'.
În mod similar, în timpul întâlnirii, liderii 'Coaliției de Voință' au discutat și despre 'progresele semnificative' realizate în slăbirea mașinăriei de război a Moscovei 'prin sancțiuni coordonate și măsuri coercitive' și despre creșterea ajutorului acordat Ucrainei.
'De asemenea, participanții au abordat progresele înregistrate în mobilizarea activelor suverane rusești înghețate', a confirmat purtătorul de cuvânt al Downing Street.
În special, Starmer a subliniat că Regatul Unit va continua să colaboreze cu partenerii săi pentru a menține presiunea asupra Rusiei și a sprijini Ucraina 'atât timp cât este necesar'. În acest sens, liderii au convenit, de asemenea, asupra importanței continuării sprijinirii finanțării militare, într-un moment în care Ucraina intră în ceea ce va fi a patra iarnă de război.
După o serie de discuții în această săptămână, Starmer a fost întrebat dacă există vreo șansă de a se înregistra progrese până la sfârșitul acestei săptămâni.
'Trebuie să facem progrese. Și ceea ce își dorește președintele (american Donald) Trump, ceea ce își dorește Ucraina, ceea ce își doresc europenii, este același lucru, și anume o pace justă și durabilă în Ucraina după agresiunea de aproape patru ani din partea lui Putin (președintele rus Vladimir Putin - n.r.) și a Rusiei', a insistat premierul britanic.
Starmer a recunoscut că există 'o serie de probleme care trebuie încă rezolvate', dar este foarte clar că 'susținem Ucraina în această luptă care nu a fost provocată de ei'.
Reuniunea a avut loc la câteva zile după o primă întâlnire între Starmer, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și Zelenski, la Londra, și în urma unei convorbiri telefonice purtate miercuri între primii trei și președintele Trump, pentru a discuta planul de pace promovat de Washington pentru Ucraina.
La rândul său, președintele ucrainean a declarat joi că a primit de la Casa Albă un plan cu garanții de securitate pentru Ucraina, pe care îl va analiza împreună cu echipa sa și va reveni cu propriile propuneri în câteva zile.
Zelenski a declarat în cadrul întâlnirii că intenționează să obțină un document-cadru privind garanțiile de securitate din partea SUA și că dorește ca acest document să fie aprobat de Congresul SUA, relatează dpa.
'Aceasta ar însemna garanții de securitate reale, solide și obligatorii din punct de vedere juridic pentru țara noastră, iar acestea trebuie efectiv implementate', a spus el.
Zelenski vrea să știe cum vor reacționa partenerii în cazul unei noi agresiuni ruse
După reuniunea 'Coaliției de Voință', Zelenski a declarat că orice garanții de securitate oferite Ucrainei trebuie să precizeze clar cum ar reacționa partenerii în cazul unei reluări a agresiunii rusești, amintind experiența negativă a Memorandumului de la Budapesta.
'Garanțiile de securitate sunt unul dintre cele mai importante elemente pentru toți pașii ulteriori. Am avut deja experiența negativă a Memorandumului de la Budapesta. Toată lumea își amintește de el, precum și de momentele în care Rusia nu și-a respectat în mod repetat toate celelalte angajamente', a scris președintele ucrainean pe contul său de pe platforma X, citat de EFE.
'De aceea este esențial ca acest document privind garanțiile de securitate să ofere răspunsuri concrete la ceea ce îi preocupă cel mai mult pe ucraineni: măsurile pe care partenerii le vor lua dacă Rusia decide să lanseze un nou atac', a adăugat el.
Zelenski a declarat că se depun eforturi pentru a sprijini securitatea Ucrainei 'acum și în viitor' cu componente de descurajare europene fiabile, adăugând că sprijinul SUA pentru aceste eforturi este crucial.
'Nimeni nu este interesat de o a treia invazie rusească. Și chiar acum, sprijinul pentru apărarea Ucrainei este deosebit de important, deoarece atacurile rusești continuă și este necesară o mai mare protecție a vieții pentru ca diplomația să contribuie la o pace justă. Le mulțumesc tuturor celor care cooperează', a subliniat el.
Zelenski a declarat că la reuniunea 'Coaliției de Voință' Statele Unite au fost reprezentate de secretarul de stat Marco Rubio, de secretarul apărării Peter Hegseth, Jared Kushner, ginerele președintelui Donald Trump, și de doi generali.
Președintele ucrainean și-a exprimat recunoștința deosebită față de SUA și secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru participarea lor la discuții.
'Apreciem foarte mult participarea activă a Statelor Unite la toate nivelurile, nu numai pentru a pune capăt războiului, ci și pentru a asigura securitatea Ucrainei și a preveni o altă invazie rusă. Acest lucru reflectă seriozitatea intențiilor Statelor Unite și concentrarea lor clară pe obținerea de rezultate', a spus el.
Trump spune că SUA vor participa la întâlnirea din weekend privind Ucraina dacă există șanse mari de progres
Casa Albă nu a exclus participarea reprezentanților SUA la o întâlnire programată pentru sâmbătă la Paris între diplomați ucraineni și europeni cu privire la planul de pace pentru Ucraina, deși a subliniat că Washingtonul ar trebui să constate mai întâi dacă astfel de discuții vor fi semnificative.
'Vom vedea dacă vom participa sau nu la întâlnire', le-a declarat Trump reporterilor din Biroul Oval. 'Vom participa la întâlnirea de sâmbătă din Europa dacă considerăm că există șanse mari. Și nu vrem să pierdem mult timp dacă considerăm că este negativ', a adăugat el.
'Dacă considerăm că aceste întâlniri merită timpul cuiva din Statele Unite în acest weekend, atunci vom trimite un reprezentant', a declarat și secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o conferință.
Publicația de știri digitală americană Axios a relatat joi, citând surse ucrainene și de la Casa Albă, că o întâlnire este programată la Paris sâmbătă între înalți oficiali din Ucraina, Franța, Germania și Regatul Unit.
Leavitt nu a negat informațiile despre presupusa întâlnire din capitala franceză și a subliniat că trimisul special al președintelui Donald Trump pentru negocierile cu Moscova și Kievul, Steve Witkoff, 'și echipa sa continuă să discute cu ambele părți, literalmente, în timp ce noi discutăm aici'.
'Președintele este extrem de frustrat de ambele părți implicate în acest război și s-a săturat de întâlniri de dragul întâlnirilor. Nu mai vrea vorbe. Vrea fapte. Vrea ca acest război să se termine, iar Administrația a dedicat peste 30 de ore acestui lucru doar în ultimele două săptămâni, întâlnindu-se cu ruși, ucraineni și europeni', a adăugat purtătoarea de cuvânt. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,








