Șeful diplomației ruse declară că nu mai există neînțelegeri cu SUA în privința Ucrainei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat joi că toate 'neînțelegerile' cu Statele Unite în privința Ucrainei au fost rezolvate în urma unei întâlniri de la începutul acestei luni între președintele Vladimir Putin și trimisul american Steve Witkoff, relatează Reuters.
Kremlinul a lăudat întâlnirea din 2 decembrie cu Witkoff și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, ca fiind 'constructivă', deși nu s-au realizat progrese majore pentru a soluționa războiul din Ucraina.
Lavrov a declarat joi că discuțiile au confirmat 'înțelegerile reciproce' la care s-a ajuns între Putin și Trump la un summit din Alaska, din august.
'Acum, aici, în negocierile noastre cu americanii pe tema Ucrainei, cred personal că neînțelegerile și erorile de comunicare au fost rezolvate', a spus el.
Lavrov a adăugat că Rusia dorește un pachet de documente convenit pentru a susține un acord de pace pe termen lung și durabil în Ucraina, cu garanții de securitate pentru toate părțile implicate.
'Le-am transmis colegilor noștri americani propuneri suplimentare privind garanțiile de securitate colectivă', a declarat Lavrov. 'Înțelegem că, atunci când discutăm despre garanțiile de securitate, nu ne putem limita doar la Ucraina', a adăugat el.
De asemenea, Lavrov a atenționat că Rusia nu va accepta ca Ucraina să devină stat membru al NATO și că Moscova dorește protecție pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina.
Lavrov amintește Europei că și Rusia are nevoie de garanții de securitate
Totodată, Lavrov a respins propunerile europene pentru o reglementare pașnică a războiului din Ucraina și a amintit că și Rusia are nevoie de garanții de securitate în relația cu NATO, transmite EFE.
'Europa încearcă prin toate mijloacele să ajungă la masa negocierilor. Dar aceste idei pe care Europa le născocește nu vor fi utile pentru negocieri', a declarat Lavrov, adresându-se corpului diplomatic străin staționat la Moscova.
Lavrov a subliniat că, pe baza informațiilor divulgate în presă despre consultările dintre europeni și SUA, primii doresc ca Washingtonul să acorde garanții de securitate Kievului, 'ignorând orice fel de interese de securitate ale Rusiei'.
'Aceasta este o poziție unilaterală. Nu am nicio îndoială că nu are niciun viitor, dacă ceea ce spun ei este adevărat', a declarat el.
Ca răspuns, Lavrov a subliniat că proiectul de securitate colectivă pe care Moscova l-a prezentat NATO în decembrie 2021, cu două luni înainte de începerea campaniei militare rusești în Ucraina, 'rămâne valabil'.
'Acesta poate fi un punct de plecare, sau unul dintre punctele de plecare, pentru astfel de discuții... Când vorbim despre garanții de securitate, nu ne putem limita doar la Ucraina', a remarcat el.
El a amintit că proiectul prezentat de Rusia în 2021 se referea la 'securitatea indivizibilă', care includea obligații legale și mecanisme de control, și la respingerea de către Kremlin a extinderii NATO în Europa de Est și în spațiul postsovietic.
Atunci, Rusia a prezentat cereri considerate inacceptabile de Occident, cum ar fi revenirea Alianței Atlantice la granițele sale din 1997 - adică la situația anterioară extinderii sale către fostele țări ale blocului comunist și cele trei republici baltice.
'Dar exact asta nu își dorește categoric Occidentul, cel puțin Europa de Vest, deoarece a decis să ne considere dușmanul etern', a insistat ministrul rus.
Lavrov a subliniat că, la summitul ruso-american din Alaska din august, Moscova a prezentat Washingtonului 'propuneri suplimentare' privind securitatea colectivă.
Moscova este pregătită să abordeze această problemă 'ținând cont de interesele tuturor părților și realizând un echilibru între ele pe o bază colectivă, luând în considerare realitatea existentă', a declarat el.
Ucraina va purta discuții suplimentare joi cu așa-numita Coaliție a Voinței - condusă de partenerii europeni ai Kievului dispuși să contribuie la securitatea sa după război - după ce a răspuns în ziua precedentă planului de pace al președintelui american Donald Trump.
Zelenski speră să elaboreze trei documente separate cu SUA și Europa. Unul va avea ca scop încheierea războiului cu Rusia, în timp ce celelalte două vor oferi Ucrainei garanții de securitate și investiții pentru reconstrucția sa postbelică.
Întrucât Rusia refuză să declare un armistițiu, președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaților săi ca, dacă doresc ca alegerile prezidențiale să aibă loc înainte de sfârșitul războiului, să ofere garanții de securitate.
Miniștrii afacerilor europene ai Uniunii Europene se întâlnesc, de asemenea, în orașul ucrainean Lvov pentru a discuta despre utilizarea activelor rusești înghețate, în principal în Belgia, pentru a continua sprijinirea Ucrainei. Belgia se opune acestui pas, temându-se de potențiale repercusiuni financiare pentru țară.
Lavrov insistă că Rusia este pregătită de război dacă europenii doresc acest lucru
Totodată, Serghei Lavrov a reiterat joi, așa cum a făcut recent președintele Vladimir Putin, că, dacă europenii vor război, Rusia este pregătită, potrivit EFE.
'Pe de altă parte, există o frenezie militaristă. Și, așa cum a spus președintele nostru (Vladimir Putin), dacă Europa vrea război, suntem pregătiți', a subliniat șeful diplomației ruse.
Lavrov a denunțat planurile Uniunii Europene (UE) de a-și consolida forțele 'chiar la granițele Rusiei și Belarusului' și a susținut că 'numai în Polonia și-au anunțat intenția de a crește de 30 de ori producția de muniție de 155 mm'.
La fel ca Putin, șeful diplomației ruse a insistat că Rusia nu are planuri de a ataca o țară din NATO și și-a exprimat disponibilitatea de a formaliza acest angajament într-un document obligatoriu din punct de vedere juridic.
Printre alte acuzații repetate la adresa europenilor ca fiind responsabili de conflict, Lavrov a subliniat rezultatele umanitare obținute în timpul negocierilor de pace.
'Până în prezent, am transferat peste 11.000 de cadavre ale soldaților căzuți din Forțele Armate Ucrainene la Kiev și, în schimb, am primit 201 cadavre ale propriilor noștri soldați', a informat el.
În plus, 'aproape 2.500 de persoane din fiecare parte au putut să se întoarcă acasă' în mai multe faze de repatriere, a explicat el.
Potrivit lui Lavrov, în ciuda progreselor, Kievul a decis să suspende negocierile, iar 'Occidentul nu a reacționat în niciun fel la acest lucru'.
El a acuzat Ucraina că intenționează să profite de un eventual armistițiu pentru a se reînarma și a-și înlocui pierderile, motiv pentru care Rusia nu vrea să fie de acord cu această cerință, pe care președintele Zelenski a reintrodus-o ca răspuns la cererea SUA ca alegerile prezidențiale să aibă loc în această țară aflată sub incidența legii marțiale.
Potrivit lui Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului Securității Rusiei, armata rusă a recrutat de la începutul anului în curs încă 430.000 de soldați.
Țările europene acuză Rusia și principalul său aliat, Belarus, că folosesc tactici de război hibrid, de la drone la baloane, pentru a semăna instabilitate pe continent. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,








