Franța: Asociațiile feministe îi cer primei doamne să prezinte scuze după ce a numit 'proaste nenorocite' un grup de feministe
Asociațiile feministe îi cer lui Brigitte Macron, soția președintelui francez Emanuel Macron, să prezinte 'public scuze' și 'să condamne clar' violențele sexiste și sexuale, după ce prima doamnă a numit 'proaste nenorocite' un grup de activiste feministe, relatează AFP.
Brigitte Macron a făcut aceste remarci duminică, referindu-se la feministele care au întrerupt un spectacol al comediantului Ary Abittan, acuzat de viol, dar care în cele din urmă a beneficiat de neînceperea urmăririi penale, conform unui video publicat de revista săptămânală Public.
Momentul a fost divulgat presei tabloide în urma unei gafe a agenției foto Bestimage - a cărei proprietară este apropiată de Brigitte Macron -, fără ca sunetul sau dialogul să fi fost verificate, conform informațiilor confirmate pentru AFP de Bestimage.
'Aceste cuvinte, rostite de soția președintelui Republicii, nu sunt un simplu derapaj: ele dezvăluie disprețul profund al elitelor față de cele care îndrăznesc să rupă codul tăcerii din jurul violențelor sexuale', a denunțat colectivul 'Greva Feministă', care reunește aproximativ șaizeci de asociații, sindicate și federații, într-un comunicat publicat marți seara.
Remarcile lui Brigitte Macron au stârnit reacții și din partea unor personalități dedicate luptei împotriva violențelor sexuale, precum actrițele Judith Godreche, care a scris pe Instagram 'Și eu sunt o proastă nenorocită', și Marion Cotillard, care a scris la rândul său 'Sunt o proastă nenorocită și sunt mândră de asta'.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon, a apărat-o pe Brigitte Macron miercuri, declarând că prima doamnă a vorbit 'spontan' într-un cadru privat și cerând ca aceasta să fie 'lăsată în pace'.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iordania: Șapte morți și 34 de răniți într-un atac comis de un grup de extremiști într-o biserică, potrivit autorităților
Cel puțin șapte persoane au fost ucise vineri într-un atac armat produs într-o biserică ortodoxă greacă în sudul Iordaniei, în guvernoratul Karak, un rar atac împotriva comunității creștine din regatul hașemit, transmit AFP, Reuters și Petra. Regele Abdallah al II-lea a promis că vor fi aplicate pedepsele 'cel
Franța/Ministrul de interne afirmă că atacul armat comis în apropiere de Paris este un 'act terorist'
Atacul armat produs vineri în orașul Trappes, în apropiere de Paris, în urma căruia o persoană a fost ucisă și alte patru au fost grav rănite, a fost 'în mod clar un act terorist', a declarat ministrul francez de interne Laurent Nunez, relatează Reuters și dpa. Nunez a adăugat că investigațiile lansate de Parche
Bulgaria: Indignare după o agresiune comisă de un agent de pază al președintei parlamentului asupra unei jurnaliste
Indignare și solicitări de demisie în Bulgaria după un incident care a avut loc joi și în care un agent al Serviciului Național de Protecție, care asigură paza președintei parlamentului, Mihaela Doțova, a împins-o la pământ pe Sonia Koltuklieva, jurnalistă a site-ului de știri PIK, provocându-i răni, relatează Sofia Globe și BTA.
UPDATE Franța: Cel puțin un mort după ce un bărbat a deschis focul în stradă, în apropiere de Paris
Un bărbat a deschis focul în stradă, vineri dimineață, în zona suburbană a Parisului, ucigând o persoană și rănind alte patru, potrivit unei surse din poliție citate de AFP. Bărbatul a fost prins rapid de polițiști în localitatea Coignieres, a precizat sursa, adăugând că incidentele s-au produs în jurul orei
Pacienta cu Ebola din Nigeria nu a călătorit în RD Congo, afirmă guvernul elvețian
Pacienta din Nigeria diagnosticată cu Ebola, soția originară din Uganda a unui diplomat elvețian, care locuiește în capitala Abuja, nu a călătorit în Republica Democratică Congo (RDC), a anunțat guvernul elvețian într-un comunicat adresat agenției Reuters, contrazicând informațiile venite din Uganda. Departamentul Feder
Papa Leon al XIV-lea își anulează o călătorie la Assisi pentru a se recupera după operația de cancer
Papa Leon și-a anulat vizita programată pentru 27 octombrie în orașul italian Assisi pentru a evita zborul cu elicopterul în contextul în care se recuperează după o operație de cancer pulmonar, a anunțat vineri Vaticanul, citat de agențiile de presă Reuters și ANSA. Suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, a luat
Schimb de focuri în Cisiordania: Cinci israelieni răniți, doi palestinieni, uciși; Netanyahu își anulează evenimentele electorale
Doi palestinieni au deschis focul asupra unor israelieni în Cisiordania ocupată vineri, rănind cinci persoane, dintre care două se află în stare critică, înainte ca militari israelieni să reacționeze și să-i împuște pe atacatori, relatează Xinhua și AFP. ''În urma unui atac armat la intersecția din Iudeea,
Venezuela: Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Mii de oameni s-au adunat joi în mai multe orașe din Venezuela pentru a cere întoarcerea liderei opoziției, Maria Corina Machado, laureată a Premiului Nobel pentru Pace și aflată în prezent în exil în Panama, relatează AFP. Partidul lui Machado, Vente Venezuela, a anunțat pe platforma
Zeci de mii de persoane au participat la mitingul condus de studenți înaintea alegerilor de duminică din Serbia
Zeci de mii de persoane s-au adunat joi, la Belgrad, pentru un miting final al unei coaliții electorale de opoziție, sprijinită de studenți, cu trei zile înainte de alegerile parlamentare de duminică, relatează dpa. Mulțimea a ascultat discursurile a zece candidați în Piața Slavija din centrul orașului, a relatat portalul de știri
Franța: Interdicție de circulație în anumite zone din Paris între orele 23.00-06.00 până luni
Interdicția de circulație în Paris în zonele din jurul Pieței Republicii și al Halelor va rămâne în vigoare în fiecare noapte, între orele locale 23.00 și 06:00, până luni dimineața, conform unui decret publicat joi de autorități, transmite AFP. Această măsură este în vigoare de la violențele și
Manifestații în Franța / Mai multe muzee importante din Paris, printre care Luvru, închise sâmbătă
Mai multe muzee importante din Paris, printre care Luvru și Orsay, vor fi închise în mod excepțional sâmbătă din cauza manifestațiilor preconizate în capitala franceză, care suscită temeri legate de noi incidente, a anunțat joi Ministerul Culturii, potrivit AFP. Vor fi închise de asemenea Grand Palais și muzeele Picasso și Oranger
Manifestații în Franța/Târgul Art Basel Paris își închide porțile cu două zile mai devreme
În ciuda haosului din 17 octombrie, prestigiosul târg de artă contemporană Art Basel Paris a reușit să-și primească săptămâna aceasta colecționarii veniți să achiziționeze opere de Picasso sau Warhol, însă își va închide porțile mai devreme, vineri seară, din cauza riscului unor noi violențe în acest weekend, informează AFP.
OMS: Primul caz uman de infectare cu virusul Shamonda, specific animalelor de fermă, nu va duce probabil la o răspândire mai largă
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat joi că este puțin probabil ca primul caz documentat la om al bolii cauzate de virusul Shamonda, care se întâlnește de obicei la animalele de fermă, să ducă la
Portugalia: Studenții au protestat la Lisabona împotriva creșterii taxelor universitare
Peste o sută de studenți s-au adunat miercuri la Lisabona pentru a protesta împotriva intenției guvernului de a crește taxele universitare, care sunt înghețate din 2020, denunțând faptul că scumpirea cazării, mâncării și transportului face foarte dificilă posibilitatea de a urma studii superioare, informează joi EFE.
Australia: Un bărbat inculpat pentru amenințări la biroul unei deputate
Poliția australiană a anunțat joi că a pus sub acuzare un bărbat pentru comportament amenințător în biroul unei deputate, la doar câteva zile după o agresiune în urma căreia o parlamentară australiană și-a pierdut ambele picioare, notează AFP. Poliția din statul Australia de Vest (vest) a indicat că un bărbat de 56 de ani a f














