REPORTAJ Arheoparcul gumelnițean, fragment de neolitic reconstituit la Drăgănești-Olt, atrage turiști din toate colțurile lumii (GALERIE FOTO)
Satul neolitic de la Drăgănești-Olt, numit și arheoparcul gumelnițean, atrage an de an vizitatori din toate colțurile lumii dornici să descopere un fragment de istorie neolitică reconstituit la Muzeul Câmpiei Boianului ''Traian Zorzoliu''.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Ridicat pe o movilă de pământ mărginită de un șanț ce delimitează mica așezare, satul neolitic, cu casele lui micuțe din chirpici, aproape se ascunde în curtea muzeului după o perdea de copaci înalți, protectori neclintiți ai locuințelor cu încăperi fără uși.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Arheoparcul a fost realizat în urmă cu peste 15 ani de muzeograful Traian Zorzoliu și echipa muzeului din Drăgănești-Olt, fiind reconstituite case specifice perioadei neolitice, casa femeii - conducătoarea tribului, casa olarului, casa pescarului, iar printre ele, un mormânt în care sunt așezate în poziție ghemuită osemintele unei persoane din urmă cu mii de ani.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Conservatorul Tatiana Ruinea de la Muzeul Câmpiei Boianului povestește cu pasiune cum, după mai multe campanii de cercetare într-o așezare neolitică de lângă calea ferată, muzeograful Traian Zorzoliu a vrut să pună pună în valoare descoperirile și a realizat arheoparcul, în limita spațiului de a care a dispus muzeul.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Lucrez aici de 39 de ani aproximativ și în tot acest timp noi am evoluat de la circa 3.000 și ceva de piese, pe care domnul Zorzoliu le-a donat în 1981, în felul acesta s-a înființat un punct muzeal, iar de atunci ne-am extins, am devenit muzeu orășenesc, apoi Muzeul Câmpiei Boianului și, mai nou, Muzeul Câmpiei Boianului 'Traian Zorzoliu', în memoria dumnealui. Noi am organizat aici o așezare neolitică de tip tell, adică movilă. Aceste sate erau construite pe ridicătură de pământ să fie protejate de ape, de animale din pădure, aproape de un curs de apă și aproape de păduri. Așezarea neolitică a existat la 500 de metri de calea ferată, aproape de o pădure. S-au făcut șapte campanii arheologice, împreună cu mai multe muzee din țară, Craiova, București, Slatina, la care am și participat. S-au descoperit nouă morminte, o așezare, o casă, chiar cu patul. Pentru faptul că noi am făcut în sala de istorie o prezentare a neoliticului pe două săli, ocupații și tot ce însemnau ritualuri, viața de zi cu zi, domnul Zorzoliu a considerat să pună în relief această așezare, reconstituind-o aici, în arheoparcul gumelnițean'', a spus Tatiana Ruinea.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Cea mai mare casă din satul neolitic este a conducătoarei, casa femeii, pentru că era o perioadă a matriarhatului, iar celelalte câteva case au fost reconstituite și amenajate pe ocupații.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
''Am organizat casa femeii, care era conducătoare tribului, a satului, avea rolul de șefă, era matriarhat. Aici, în așezarea aceasta, s-a descoperit și un depozit cerealier, din care s-au extras grâu carbonizat și multe vase de provizii, considerându-se că a existat și un depozit al satului. Apoi, (au fost reconstituite locuințe n.red.) undeva pe ocupații, că practicau olăritul, vânătoarea, pescuitul, agricultura, țesutul. S-au găsit obiecte, în interiorul așezării, care au demonstrat că astea erau obiceiurile, îndeletnicirile pe care le aveau. Avem destui idoli care reflectă clar că femeia avea un rol important, rolul de a se ruga la acești idoli, găsim și multe figurine zoomorfe care demonstrează că se închinau și animalelor pe care le sacrificau pentru a le asigura hrana'', a explicat Tatiana Ruinea.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Casele sunt ridicate din chirpici, respectând rezultatele cercetărilor arheologice.
''Casele din arheoparc sunt destul de mici, pentru că noi, având un spațiu mic, am încercat să concentrăm mai multe. În expoziție avem demonstrația că s-a descoperit un chirpic pe împletitură de nuiele, exact cum se fac și acum casele de paiantă care mai sunt destule prin zona noastră. Acolo, la casa femeii, există o nișă în care se arată clar cum sunt parii și împletitura de nuiele într-o firidă. Un chirpic original există în prima sală de expoziție, apoi descoperim și chirpicii de vatră arsă, iarăși pe locurile unde s-au descoperit vetrele și toate sunt organizate pe baza repertoriului arheologic, doar că nu s-a respectat într-o totul dimensiunea caselor, pentru că noi am avut un teren mic, a trebuit să facem ridicătură de pământ. Ele erau destul de întinse. Cam pe zona noastră erau foarte multe sate de acest fel, dar cu lucrările agricole s-au mai dus din ele. Dar erau așa, pe câmpuri, destul de multe ridicături de pământ, care mult timp au fost evitate, însă acum au cam dispărut'', a explicat conservatorul muzeal.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
După plimbarea prin arheoparc, vizitatorii sunt îndrumați spre bordei, apoi imediat spre casa țărănească, realizată folosind elemente de construcție dintr-o veche școală demolată, apoi spre troiță și spre clădirea principală a muzeului, unde sunt mai multe săli de expoziție (istorie, artă, etnografie) și o cramă amenajată în pivniță, unde sunt găzduite multe dintre acțiunile culturale.
Perioada sărbătorilor de iarnă este de mai mulți ani una cu mulți vizitatori, pentru că sunt turiști care ajung la Târgul de Crăciun de la Craiova și aleg să viziteze și obiective culturale din zonă, Craiova fiind la mai puțin de 80 de kilometri distanță.
''Acum, cu ocazia Târgului de Crăciun de la Craiova, suntem foarte vizitați, pentru că în timpul zilei, până ajung acolo, turiștii fac și mici excursii. Am avut și multe vizite ale unor grupuri organizate și delegații din Bulgaria, Spania, prin Centrul Cultural de la Slatina. Vin vizitatori din București, din Constanța, din toată țara, foarte mult cu școlile, mai ales la 'Școala altfel'. Am avut și o tabără de creație, copiii au petrecut o zi în incinta muzeului, am făcut și lecții de olărit, cu niște clase de la București. Oamenii sunt foarte mulțumiți, încântați de ceea ce văd aici. Și chiar dacă de la poartă dăm impresia unui muzeu mic și un pic neîngrijit, după ce intră aici își schimbă impresiile. Marea majoritate a vizitatorilor exact așa se exprimă, 'am venit să vedem și noi satul neolitic' și apoi 'mai aveți și altceva? și intră repede. Circuitul îl începem în arheorparc și mergem pe tipologia caselor, cu bordeiul, casa țărănească, apoi casa boierească. Iar în pivniță avem organizată o cramă foarte frumoasă, unde desfășurăm activități culturale și avem și mult material expus'', a afirmat Tatiana Ruinea.
Muzeul deține și o însemnată colecție de vase ceramice și ustensile descoperite în situl arheologic - săpăligi din corn de cerb, plantatoare, scormonitoare, unelte de pescuit, pumnale, vârfuri de săgeți, pietre de aruncat cu praștia.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Și turiști străini ajung la arheoparcul de la Drăgănești-Olt în excursii cu familia sau individuale, curioși să descopere punctele de interes ale zonei.
''Cel puțin câteva câteva sute dintre vizitatorii din fiecare an sunt străini, în special europeni. Spre exemplu a venit o familie din Franța, o doamnă cu doi copilași care pur și simplu și-au propus să facă vacanța în România, erau cazați la un hotel din Caracal și au venit și la noi la muzeu. Am avut în vizită o familie din Thailanda, au venit în vara aceasta, chiar eu am fost când au venit, locuiau în Spania sau Italia de mai mulți ani și au aflat de la prieteni despre arheoparc și au venit să îl vadă'', a mai povestit conservatorul muzeal.
***

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Muzeul Câmpiei Boianului a început în aprilie 2009 amenajarea arheoparc Gumelnița, care a fost finalizat și deschis pentru vizitatori în toamna anului 2010. Satul neolitic gumelnițean este unic în țară și printre puținele reconstituiri de acest gen din Europa.
Gumelnița este numele dat de arheologi unei culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului V î.Hr. Aria de răspândire a culturii cuprinde Muntenia (pe locul fostei culturi Boian), Dobrogea (pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia), precum și sudul Basarabiei. Spre sud ocupă majoritatea Bulgariei, atât la nord cât și la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kocadermen - Karanovo VI), ajungând până în nordul Greciei.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES
Principalele ocupații ale membrilor culturii Gumelnița erau agricultura, creșterea animalelor, vânătoarea și pescuitul. AGERPRES / (A - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un album dedicat reflexiilor Reginei Maria în Palatul Cotroceni - lansat săptămâna viitoare, la Cărturești Verona
Lucrarea-album 'A fost odată ca niciodată... Reflexii ale Reginei Maria în Palatul Cotroceni', semnată de Ioana-Nicoleta Găurean, care readuce în atenția publicului o figură istorică de o însemnătate crucială pentru istoria României moderne, va fi lansată, săptămâna viitoare, la Librăria Cărturești Verona. Volumul
AnulBrâncuși/Gorj:Specialiști în opera lui Brâncuși din întreaga lume, la Conferința Internațională 'Filosofia formei' de la Târgu Jiu (GALERIE FOTO)
Cercetători, istorici de artă, artiști, curatori, specialiști în patrimoniu, diplomați și reprezentanți ai instituțiilor culturale internaționale au participat, joi, la deschiderea Conferinței Internaționale 'Filosofia Formei', organizată la Târgu Jiu și dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, pe 29 octombrie, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Întâ
Brăila: Nicu Alifantis donează orașului natal primul său instrument muzical, un acordeon primit în 1961
Artistul Nicu Alifantis, cetățean de onoare al municipiului Brăila, donează orașului natal primul instrument muzical pe care l-a primit în dar de la părinții săi, în anul 1961, un acordeon Timiș cu 32 de bași, care va fi expus la Teatrul 'Maria Filotti', unde cantautorul și-a început cariera, a anunțat, joi, primarul Marian Dragomir.
Concertul Regal Caritabil - duminică, la Ateneul Român
Tradiționalul Concert Regal Caritabil va avea loc, duminică, în prezența Familiei Regale a României, pe scena Ateneului Român. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, ajunsă la cea de a XVII-a ediție, gala, organizată de Fundația Regală Margareta a României, va reuni muzicieni de renume internațional, public iu
Felicia Filip, reconfirmată în funcția de director al Operei Comice pentru Copii
Felicia Filip a fost reconfirmată în funcția de director general al Operei Comice pentru Copii, în urma concursului de proiecte de management. În competiție s-au mai înscris Radu Petrovici și Mihai Ciprian Rogojan. Proiectul de management al Feliciei Filip a obținut nota 8,96, reiese din informațiile postate pe site-ul
Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni
Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain' - patru reprezentații la Romexpo, de joi până sâmbătă
Spectacolul 'Moliere. L'Opera Urbain', un show care se află la granița dintre genuri, fiind un adevărat dialog între clasic și contemporan, unde secolul XVII se întâlnește cu secolul XXI, va avea patru reprezentații, de joi până sâmbătă, la Romexpo. Potrivit
Vâlcea: Asociația ISVOR vrea să salveze o casă de 120 de ani din Mălaia și să o transforme în rezidență artistică
Inițiatorii unicului muzeu dedicat fluierelor lumii au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea unei case vechi din satul Săliștea, comuna Mălaia, pe care vor să o alăture expoziției de instrumente muzicale și să o transforme într-un loc de creație și întâlnire pentru artiști, copii și comunitate. Imobilul pe care Asoci
AnulBrâncuși/ Gorj: Fotografii rare realizate de sculptor, prezentate la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de sculptorul Constantin Brâncuși, au fost prezentate miercuri, la Târgu Jiu, într-un tur ghidat, în avanpremiera vernisajului expoziției, care va avea loc joi, la Pavilion Art 360 din Târg Jiu.
Bihor: Proiect de fotografie documentară dedicat goralilor din Slovacia, urmași ai păstorilor valahi din Carpați
Trei fotografi orădeni documentează viața, tradițiile și graiul goralilor din Slovacia, comunități montane în a căror cultură se păstrează elemente asociate păstoritului valah. Potrivit unui comunicat al Asociației Etno Foto Art din Oradea, imaginile realizate în cadrul proiectului 'Goralii din Slovacia: monografie fotografică&
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145' - săptămâna viitoare, la Academie
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145', organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară 'G. Călinescu', Facultatea de Litere și Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', se va desfășura marți, 27 octombrie, de la ora 11:00, în Aula Academiei Rom&a
Mureș: Istoria și legendele orașului Târgu Mureș devin filme în cadrul proiectului studențesc 'UAT Shorts'
Istoria parțial uitată, legendele locale și clădirile emblematice ale municipiului Târgu Mureș vor prinde viață pe ecran prin intermediul a trei scurtmetraje originale, realizate de 15 studenți ai Universității de Arte (UAT) din oraș, în cadrul proiectului cinematografic și educațional 'UAT Shorts - Reconstituiri urbane'. Proiectul, aflat l
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE' - lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat, joi, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', de Editura Club România. Potrivit unui comunicat transmis miercuri A
Vrancea: Brevete semnate de regele Ferdinand și ordine rare, printre comorile Muzeului Vrancei expuse publicului
Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere














