logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lideri europeni, îngrijorați într-o discuție telefonică de posibilitatea ca SUA să trădeze Europa și #Ucraina

Image

Mai mulți lideri europeni, din rândul cărora nu a lipsit cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron, și-au manifestat luni într-o discuție telefonică temerea că SUA ar putea trăda Ucraina și Europa în negocierile pentru un acord de pace cu Rusia, ei manifestându-și neîncrederea față de Washington, conform unei transcrieri a conversației obținute de săptămânalul german Der Spiegel, citat joi de agenția EFE.

La discuție au mai participat, printre alții, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele finlandez Alexander Stubb - unul dintre puținii lideri europeni care mențin relații bune cu președintele american Donald Trump - și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

'Există posibilitatea ca Statele Unite să trădeze Ucraina în chestiunea teritorială, fără claritate asupra garanțiilor de securitate', a spus Macron în această discuție, conform unei transcrieri în limba engleză citate de Der Spiegel, care a precizat că doi participanți i-au confirmat conținutul conversației.

Pentru Zelenski 'pericolul este mare', a avertizat președintele francez, aprobat de cancelarul german Friedrich Merz, care a atenționat la rândul său că Zelenski ar trebui să fie 'extrem de atent în zilele următoare'.

'Ei se joacă, atât cu voi, cât și cu noi', a spus în continuare cancelarul german, referindu-se probabil la responsabilii administrației Trump, cu o zi înaintea întâlnirii pe care au avut-o la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin emisarul special american Steve Witkoff și ginerele lui Trump, Jared Kushner, pentru discuții cu liderul de la Kremlin asupra planului de pace american revizuit în urma negocierilor cu Ucraina.

Der Spiegel notează că din transcrierea discuției rezultă că, pe lângă Merz și Macron, și alți participanți la această convorbire manifestă neîncredere față de cei doi emisari americani. Unul dintre ei este chiar președintele finlandez Alexander Stubb, care la un moment dat a spus că 'nu trebuie să lăsăm Ucraina și pe Volodimir singuri în fața acestor indivizi', idee cu care secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a arătat de acord. 'Sunt de acord cu Alexander, trebuie să-l protejăm pe Volodimir', a indicat Rutte.

Această convorbire pare să fi fost cea care a avut loc în timpul vizitei efectuate luni de Zelenski la Paris. Conform unui anunț al Palatului Elysee, la acea discuție au luat parte liderii Franței, Ucrainei, Germaniei, Poloniei, Italiei, Norvegiei, Finlandei, Danemarcei și Olandei, precum și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa.

Discuția acestora de luni s-a desfășurat în timp ce în SUA, la Miami, continuau negocierile americano-ucrainene asupra planul de pace pentru Ucraina propus de Trump, dar a cărui versiune inițială în 28 de puncte a nemulțumit Ucraina și susținătorii europeni ai acesteia, întrucât prelua o serie de revendicări ale Rusiei. În urma unei contrapropuneri avansate de Ucraina și de aliații săi europeni, planul inițial a fost revizuit și apoi discutat marți la Kremlin cu Putin de cei doi emisari ai lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner.

Înaintea acestei întâlniri de la Kremlin, Putin a declarat că aliații europeni ai Ucrainei s-au autoexclus din procesul de negociere pe care ei urmăresc să îl blocheze complet formulând cereri absolut inacceptabile pentru Rusia, astfel încât să o poată acuza pe aceasta că respinge procesul de pace. 'Nu avem intenția de a ataca Europa. Am spus-o de o sută de ori', a asigurat președintele rus, conform căruia europenii trăiesc cu 'iluzia' că ar putea aplica Rusiei o 'înfrângere strategică'. 'Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl dorește și începe, atunci suntem gata chiar acum', a adăugat președintele rus.

Kremlinul a anunțat după întâlnirea cu cei doi emisari americani că Putin a acceptat unele propuneri din planul de pace al SUA pentru Ucraina, dar le-a respins pe altele ca inacceptabile, însă negocierile vor continua. Putin a cerut săptămâna trecută recunoașterea internațională a suveranității ruse asupra întregului Donbas și a peninsulei Crimeea și a amenințat Ucraina că, dacă nu-și retrage trupele din teritoriile revendicate de Rusia, aceasta le va obține în cele din urmă prin mijloace militare.

Nu este clar cum arată planul de pace revizuit prezentat marți lui Putin de cei doi emisari americani, dar Zelenski a anunțat luni că problema împărțirii teritoriilor disputate între Ucraina și Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimișii Kievului le-au desfășurat cu reprezentanții SUA, alte subiecte divergente fiind garanțiile de securitate pentru Ucraina și finanțarea reconstrucției postbelice, chestiuni pe care dorește să le discute personal cu Trump.

Zelenski a insistat că un acord european este esențial în problema reconstrucției, după ce planul de pace inițial al președintelui Trump propunea investirea parțială în acest scop a activelor rusești înghețate în Occident, plus o contribuție europeană echivalentă, în condițiile în care SUA ar urma să primească jumătate din profituri. Zelenski a spus că nu consideră o asemenea abordare ca fiind 'corectă' față de europeni și a cerut să fie găsită o soluție care să îi mulțumească și pe acești aliați, marginalizați de SUA în procesul de negociere.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 951

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 13-11-2026 10:31

Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier

Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce

Politic Ex 13-11-2026 10:26

Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare

Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi

Politic Ex 13-11-2026 09:45

Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI

Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic

Politic Ex 13-11-2026 09:08

O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft

Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se

Politic Ex 13-11-2026 09:03

Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate

Politic Ex 13-11-2026 08:59

Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială

Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -

Politic Ex 13-11-2026 08:58

Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră

Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put

Politic Ex 13-11-2026 08:32

Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia

Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d

Politic Ex 13-11-2026 07:55

Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai

Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț

Politic Ex 12-11-2026 21:40

SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale

Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i

Politic Ex 12-11-2026 21:26

Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional

Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și

Politic Ex 12-11-2026 20:16

Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței

Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț

Politic Ex 12-11-2026 19:59

SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova

SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.

Politic Ex 12-11-2026 19:49

Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa

Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.

Politic Ex 12-11-2026 19:36

PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa

Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis