Flacăra olimpică a fost transmisă organizatorilor JO de iarnă de la Milano-Cortina
Flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 a fost transmisă joi, în cadrul unei ceremonii oficiale defășurate la Atena, organizatorilor de la Milano-Cortina, înainte de plecarea acesteia spre Roma pentru o ștafetă de două luni prin Italia, înainte de începerea Jocurilor pe 6 februarie, informează AFP.
''Astăzi marcăm un moment magic pentru noi toți'', a declarat Giovanni Malago, președintele Comitetului de organizare Milano-Cortina, pe stadionul de marmură Panathenaic, aflat în centrul Atenei, unde primele Jocuri Olimpice moderne au fost reluate în 1896.
Sub cerul înnorat al capitalei elene și din cauza prognozelor meteorologice nefavorabile, organizatorii greci au fost nevoiți să scurteze ceremonia și să anuleze participarea planificată a mii de elevi la stadionul Panathenaic.
Modificări similare au avut loc pe 26 noiembrie în Olympia antică (sudul Greciei), leagănul Jocurilor în 776 înainte de Hristos, unde a fost folosită o flacără de rezervă pentru ceremonia oficială de aprindere.
După un periplu de nouă zile prin Grecia și sosirea sa la Acropole, miercuri, flacăra își va începe acum călătoria prin Italia pe 6 decembrie.
Purtată de 10.001 participanți la ștafetă, torța olimpică va parcurge 12.000 de kilometri prin orașe importante italiene și situri renumite, inclusiv Siena și situl arheologic de la Pompei.
Flacăra va trece prin Cortina d'Ampezzo pe 26 ianuarie, înainte de a ajunge la Milano pe 6 februarie pentru ceremonia de deschidere de pe stadionul de fotbal San Siro. Jocurile Olimpice se vor încheia pe 22 februarie.
Jocurile Paralimpice de iarnă vor avea loc între 6 și 15 martie 2026.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Înotătorul Gregorio Paltrinieri, primul purtător al torței olimpice în Italia, pentru JO 2026
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
JO 2026 - Sărituri cu schiurile: Norvegianca Stroem, medaliată cu aur; românca Daniela Toth, pe locul 30
Sportiva norvegiană Anna Odine Stroem a cucerit medalia de aur la sărituri cu schiurile în proba individuală feminină de la trambulină normală, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, în timp ce românca Daniela Toth s-a clasat pe locul 30 la Predazzo. Stroem s-a impus cu 267,3 puncte, după ce a fost
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat în Serbia, în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins echipa sârbă Borac Mozzart Cacak, cu scorul de 93-87 (23-22, 29-23, 19-18, 22-24), sâmbătă seara, în deplasare, în Grupa A a competiției de baschet masculin ABA League. ''U'' a pus capăt unei serii de cinci înfrângeri (trei în EuroCup, două în Liga
Tenis: Canadianul Felix Auger-Aliassime, adversarul francezului Adrian Mannarino în finală la Montpellier (ATP)
Jucătorul canadian de tenis Felix Auger-Aliassime (8 ATP, principal favorit) s-a calificat sâmbătă seara în finala turneului ATP 250 de la Montpellier (Franța), dotat cu premii totale de 612.620 de dolari, după ce a trecut în cea de-a doua semifinală, în trei seturi, 6-4, 6-7 (5/7), 6-1, de revelația turneului, francezul Titouan Droguet (150 A
Rugby: Anglia a învins Țara Galilor, la Turneul celor Șase Națiuni 2026
Naționala de rugby a Angliei a învins cu un categoric 48-7 (29-0) reprezentativa Țării Galilor, în meciul care a închis prima etapă a Turneului celor Șase Națiuni 2026 și care s-a disputat pe celebrul Twickenham Stadium din Londra. 'Trandafirii', care au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut și punctul
Handbal feminin: Gloria Bistrița a pierdut la Metz, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a fost învinsă de echipa franceză Metz Handball, cu scorul de 29-26 (16-14), sâmbătă, sâmbătă seara, în Palais Omnisports Les Arenes, în etapa a 12-a a Grupei A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gloria a suferit a patra înfrângere în competiție, la capătul unui meci domin
JO 2026 - Sanie: Valentin Crețu, clasat pe locul 13 la individual masculin, după primele două manșe
Sportivul român Valentin Crețu ocupă locul al 13-lea după primele două manșe ale probei individuale masculine de sanie de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, desfășurate sâmbătă, la Cortina Sliding Centre. Crețu a fost al 12-lea după prima manșă, dar a făcut o manșă secundă mai slabă (13), astfel că la finalul zilei
Fotbal: Arsenal a învins cu 3-0 pe Sunderland, în Premier League
Arsenal Londra a învins sâmbătă seara la scor de neprezentare, 3-0, pe Sunderland, în etapa a 25-a din Premier League, și și-a majorat avansul în fruntea clasamentului. Pe Emirates Stadium, gazdele au punctat prin Martin Zubimendi (42) și Viktor Gyokeres (66, 90+4). 'Tunarii' sunt lideri, cu 56 de puncte, Sunder
Fotbal: Borussia Dortmund a învins pe Wolfsburg, în Bundesliga
Echipa Borussia Dortmund s-a impus în deplasare, sâmbătă seara, cu 2-1, în fața celor de la Wolfsburg, în etapa a 21-a a Bundesligii, și a redus momentan la 3 puncte diferența în clasament față de liderul Bayern Munchen. Pe Volkswagen Arena, oaspeții au punctat prin Julian Brandt (38) și Serhou Guirassy (87), gazd
Tenis de masă: Bernadette Szocs, calificată în semifinalele turneului Europe Top 16
Jucătoarea română de tenis de masă Bernadette Szocs s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele celei de-a 55-a ediții a turneului Europe Top 16, care reunește crema acestui sport de pe continent, la Montreux (Elveția). Szocs a învins-o pe franțuzoaica Charlotte Lutz cu 3-1 (11-7, 4-11, 11-8, 11-5), iar în penultimul
JO 2026 - Patinaj viteză: Aur olimpic pentru Italia în proba feminină de 3.000 metri
Francesca Lollobrigida a adus sâmbătă prima medalie de aur Italiei la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, ocupând primul loc în proba de patinaj viteză pe distanța de 3000 de metri, la Milano, scrie AFP. La împlinirea a 35 de ani, Francesca Lollobrigida le-a devansat pe norvegianca Ragne Wiklund (+2.26) și p
Rugby: Italia a învins Scoția, în Turneul celor Șase Națiuni 2026
Naționala de rugby a Italiei a învins sâmbătă, pe Stadio Olimpico din Roma, cu 18-15 (15-7), reprezentativa Scoției, în prima etapă a Turneului celor Șase Națiuni 2026, scrie AFP. Italienii au punctat prin două eseuri, unul transformat, și fructificarea a două lovituri de pedeapsă. Scoțienii, care au obținut punctul bonus def
Tenis: Cehoaica Sara Bejlek a câștigat turneul de la Abu Dhabi (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Sara Bejlek (101 WTA), venită din calificări, a produs o mare surpriză sâmbătă câștigând finala turneului WTA 500 de la Abu Dhabi, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, după ce a învins-o surprinzător în ultimul act pe favorita nr. 2, rusoaica Ekaterina Alexandrova (11 WTA), în două seturi, 7-6 (7/5), 6-1.
JO 2026 - Schi fond: Aur și argint pentru suedeze, la schiatlon
Suedezele au obținut sâmbătă o dublă clasare pe podium în prima probă de schi fond la Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, la schiatlon, Frida Karlsson obținând victoria în fața compatrioatei sale Ebba Andersson, la Tesero, scrie AFP. Campioană olimpică pentru prima dată în carieră, Karlsson, în vârstă de 2
JO 2026 - Schi alpin: Lindsey Vonn, al treilea cel mai rapid timp la coborâre, în antrenamentul de sâmbătă
Americanca Lindsey Vonn a înregistrat al treilea cel mai rapid timp în ultima etapă de antrenament de sâmbătă, înainte de proba feminină de coborâre de la Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026, la care va participa duminică în ciuda unei accidentări la genunchiul stâng, scrie AFP. Vonn, care a suferit o ruptură de liga
JO 2026 - Schi alpin: Elvețianul Franjo von Allmen, campion olimpic la coborâre
Elvețianul Franjo von Allmen a devenit sâmbătă primul campion olimpic al Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, câștigând proba masculină de coborâre, principala probă a schiului alpin, pe pârtia de la Bormio, scrie AFP. Deja campion mondial en-titre la această disciplină, Von Allmen, în vârstă de 24 de ani,










