REPORTAJ/Harghita: Povestea expoziției caritabile a persoanelor cu dizabilități de la Miercurea-Ciuc, care aduce oamenii împreună
De două decenii, în preajma sărbătorilor de iarnă, o expoziție caritabilă organizată la Miercurea-Ciuc aduce în fața comunității munca persoanelor cu dizabilități din Harghita și le oferă acestora șansa de a fi văzute și apreciate.
Evenimentul, organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Harghita, în parteneriat cu Asociația Persoanelor cu Dizabilități din județul Harghita și Primăria Miercurea-Ciuc, s-a desfășurat miercuri, în centrul municipiului, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
Expoziția caritabilă, în cadrul căreia au fost oferite spre vânzare obiecte realizate de persoanele cu dizabilități, s-a transformat într-un spațiu de întâlnire și conectare, unde expozanții s-au bucurat de aprecierea și recunoștința comunității.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Pe tarabele celor aproximativ 20 de organizații care lucrează cu persoane cu dizabilități din județ au fost expuse obiecte dintre cele mai diverse, de la decorațiuni și ornamente de Crăciun, majoritatea realizate din materiale naturale, până la bijuterii, jucării, tablouri și chiar dulceață și siropuri.
'În fiecare an ne pregătim să venim la acest târg, nu neapărat ca să câștigăm ceva, bani, dar pentru plăcerea de a veni aici și pentru ei (beneficiari - n.red.), pentru a se bucura de această atmosferă. (...) E foarte importantă socializarea pentru ei, ieșirea din mediul lor, care pentru ei e acasă, (...) să se bucure de atmosfera de sărbătoare', a declarat Antal Adela, șefa Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Toplița.
La rândul lor, Agnes, Bernadette și Margit, reprezentantele unei asociații din Porumbenii Mici, au povestit că toate produsele, de la îngerași din lână împâslită până la siropuri de fructe, au fost realizate împreună cu beneficiarii centrului de zi pentru persoane cu dizabilități, înființat chiar de asociația lor, unde participanții își fac prieteni și se bucură de o atmosferă primitoare.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Prezentă încă de la prima ediție, Asociația Happy Down a din Miercurea-Ciuc oferit bijuterii handmade, jucării croșetate, coronițe de Advent, ornamente de Crăciun și tablouri cu 'diamante', iar fondurile strânse vor fi folosite pentru cadouri destinate familiilor care au în grijă copii și tineri cu sindrom Down.
Președinta Asociației Happy Down, Miklos Erzsike, subliniază că un astfel de eveniment este esențial pentru ca persoanele cu dizabilități să arate că pot crea produse cu adevărat deosebite.
'În alte țări deja e ceva normal când între oameni umblă persoane cu dizabilități. Noi încă suntem la faza când sensibilizăm, (...) încă sunt anumite prejudecăți. Cu această ocazie, vrem să demonstrăm că, în felul lor, și persoanele care au anumite dizabilități, să zic așa, pot face lucruri minunate. Și eu zic că ar trebui să încurajăm acest gest. E cel mai frumos cadou pe care îl poți oferi de Crăciun, să-i cumperi produsele făcute de el, cu migală', a spus Miklos Erziske.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
De altfel, cumpărătorii au mărturisit că produsele sunt unice și că fiecare poartă în el o fărâmă de suflet.
'Sunt niște produse minunate, cu foarte mult suflet pus în ele. În fiecare an de aici cumpăr coroniță de Advent. Și dacă nu ar fi o perioadă așa, mai dificilă financiar, (...) aș putea să cheltui o sumă destul de frumușică în acest târg, pentru că numai aici se pot cumpăra lucruri cu suflet. (...) Așa că, merită să veniți aici și să aruncați o privire, pentru că fiecare suflet a lăsat amprenta pe aceste produse', a spus o tânără din Miercurea-Ciuc.
Un alt cumpărător a mărturisit că așteaptă în fiecare an târgul pentru a cumpăra prietenilor săi din străinătate daruri de Crăciun, deoarece aceștia apreciază foarte mult 'obiectele cu suflet, care spun povești'.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, Elekes Zoltan, i-a îndemnat pe cei care s-au oprit la standuri pentru a admira produsele să se uite și la oamenii care le-au realizată, să le zâmbească și să îi încurajeze.
El consideră că acest eveniment și-a dovedit succesul și prin faptul că a ajuns la XX-a ediție.
'Ne bucurăm că ne putem întâlni în fiecare an, de multe ori, cu aceiași oameni, dar, totuși, sigur că există o îmbogățire a acestui târg: vine în fiecare an câte o organizație nouă, câte un serviciu nou, ceea ce ne bucură foarte mult și ceea ce arată că sistemul de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități, totuși, este în continuă dezvoltare în județul Harghita', a declarat Elekes Zoltan.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Directorul DGASPC este de părere că există o deschidere 'absolut normală' în comunitatea locală față de persoanele cu dizabilități care, prin astfel târguri, pot demonstra că sunt oameni 'utili și creatori de frumos'.
Prezent la eveniment, Fiko Csaba, președintele Asociației Persoanelor cu Dizabilități din Harghita, a declarat că se ia în considerare organizarea viitoare a unor târguri în care persoanele cu și fără dizabilități să își prezinte produsele și să desfășoare activități comune, punctând totodată că, deși comunitatea a devenit mai empatică în cei 20 de ani, autoritățile încă 'lasă de dorit' în privința accesibilității clădirilor și spațiilor publice.
La rândul său, Zsuzsanna Kosa, reprezentantă a Asociației Persoanelor cu Dizabilități din județul Harghita, consideră că valoarea principală a acestui târg constă în faptul că oferă un spațiu comun atât persoanelor cu dizabilități, cât și celor fără dizabilități, unde omul poate fi privit dincolo de dizabilitate, prin ceea ce creează.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
'Este foarte important să înțelegem că nu există două lumi, o lume a dizabilităților și o lume fără dizabilitate, ci există o singură lume în care trăim. Trebuie să înțelegem că viețile noastre sunt la fel de prețioase și de aceea este important să avem curajul de a ne înțelege, de a ne vedea unii pe ceilalți. Și eu consider că nu suntem atât de diferiți cum crede lumea, ci suntem destul de asemănători, doar nu avem spații unde să arătăm asta. Și trebuie în această lume să conștientizăm că viețile, oricum ar fi, sunt egale din perspectiva existenței', a declarat presei Zsuzsanna Kosa.
În opinia sa, munca asociațiilor care lucrează cu persoanele cu dizabilități este foarte importantă, deoarece creează astfel de spații de întâlnire și de integrare.
Ajunsă la o ediție aniversară, expoziția caritabilă de la Miercurea-Ciuc rămâne un loc plin de lumină și bucurie, unde munca persoanelor cu dizabilități este apreciată, iar acestea simt bucuria simplă de a fi văzute și prețuite pentru creațiile lor. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: O persoană a murit și trei au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 26, la Șivița
O persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs duminică pe DN 26, în localitatea Șivița, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați. În accident au fost implicate două autoturisme, impactul dintre acestea fiind frontal. Polițiștii au stabilit că un
Buzău: Două fetițe, de 8 și 11 ani, rănite într-un accident pe DN 10; traficul este dirijat
Două fetițe, în vârstă de opt și 11 ani, au fost rănite, duminică, în urma unui accident în care au fost implicate trei autovehicule, produs pe DN 10, la intrarea în municipiul Buzău, traficul fiind dirijat în zonă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău. 'Din primele date de la fața lo
REPORTAJ/Vaslui: Zeci de producători locali, prezenți la prima ediție a Târgului de toamnă din Negrești
Zeci de producători locali din județul Vaslui s-au adunat, duminică, la Negrești, la prima ediție a Zilei produselor agroalimentare - un târg de toamnă organizat de autoritățile locale. Astfel, spațiul de lângă Piața Agroalimen
Prahova: Adolescent grav rănit pe un traseu de mountain-bike; a fost preluat de elicopter
Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost grav rănit, duminică, pe un traseu de monuntain-bike din stațiune Azuga, el fiind preluat de un elicopter pentru a fi dus la un spital din Capitală. 'Accident grav petrecut pe un traseu de mountain-bike din Azuga. Un adolescent în vârstă de 14 ani a căzut, suferind o fractură
REPORTAJ/Timiș: 'La Pas', un festival despre hrană, ca patrimoniu cultural
Timișoara intră în fiecare început de Brumărel cu Festivalul 'La Pas', creat ca parte a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, un eveniment care se desfășoară în acest an, în perioada 9 - 11 octombrie, în grădina Institutului Francez din municipiu.
Constanța: Șase persoane transportate la spital în urma unui accident rutier produs pe DN 22
Șase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs duminică, pe DN 22. Din primele cercetări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că impactul s-ar fi produs între două autoturisme, conduse de un tânăr de 25 de ani, respectiv un bărbat, de
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură, de luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură. Județele vizate de noua atenționare sunt: Argeș, Buzău, Călărași, Dâmbov
UPDATE Vâlcea: Peste 70 de pompieri intervin la incendiul din incinta fostei unități militare din Vlădești
Peste 70 de pompieri militari din patru județe intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din localitatea Vlădești, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la acoperișul unei clădir
Giurgiu: Tânăr rănit în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Cartojani, județul Giurgiu, a suferit arsuri la membrele superioare în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința și care risca să se extindă la gospodăriile învecinate, fiind transportat la spital, a informat, sâmbătă, ISU Giurgiu. '
Hunedoara: Incendiul din Parcul Național Retezat, activ de peste două săptămâni; aproximativ cinci hectare-afectate (GALERIE FOTO)
Incendiul de vegetație izbucnit în zona Cheile Buții din Parcul Național Retezat, care se manifestă de peste două săptămâni într-o zonă montană extrem de greu accesibilă, a afectat aproximativ cinci hectare, focul fiind localizat, a informat, sâmbătă, Prefectura Hunedoara. Potrivit sursei citate, în perimetrul afe
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera














