#Ucraina: Negocierile între Putin și Witkoff vor dura 'atât timp cât este necesar' (Peskov)
Negocierile preconizate să aibă loc marți între președintele rus Vladimir Putin și trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, vor dura 'atât timp cât este necesar', a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu câteva ore înaintea de începerea discuțiilor, potrivit EFE.
Peskov a precizat că, pe lângă Witkoff, la discuțiile ce vor avea loc la Kremlin va participa și Jared Kushner, ginerele și consilierul președintelui american Donald Trump.
Precedenta întâlnire dintre Putin și Witkoff, desfășurată în august la Moscova, a durat trei ore și s-a încheiat fără nicio declarație de presă.
Înainte de a începe negocierile cu trimisul Casei Albe, liderul rus se va exprima la un forum organizat de VTB Bank, a spus Peskov.
Se așteaptă ca întâlnirea lui Putin cu Witkoff și Kushner să înceapă în jurul orei locale 17:00 (14:00 GMT), a indicat purtătorul de cuvânt citat.
Potrivit autorităților aeronautice ruse, avionul în care se presupune că se aflau trimiștii lui Trump a aterizat deja în capitala rusă.
Surse de la Moscova indicaseră anterior că, înainte de întâlnirea cu Putin, Witkoff va discuta cu emisarul economic al Kremlinului, Kirill Dmitriev.
Dmitriev declarase cu câteva ore mai devreme că sosirea în Rusia a trimisului Casei Albe, Steve Witkoff, este o 'zi importantă pentru pacea' în Ucraina.
'Zi importantă pentru pace: echipa care a transformat în realitate acordul de pace al președintelui Trump în Gaza va fi la Moscova pentru a promova agenda de pace a lui Trump în Ucraina', a scris el pe X.
Dmitriev, considerat unul dintre autorii planului de pace prezentat de Statele Unite acum două săptămâni, a făcut acest comentariu cu câteva ore înainte de întâlnirea dintre Witkoff și președintele rus.
În timpul celor cinci vizite anterioare ale lui Witkoff la Moscova, începând cu februarie, Dmitriev a fost întotdeauna cel responsabil cu primirea acestuia.
În același timp, la Moscova, luni se află într-o vizită și ministrul de externe chinez Wang Yi, au relatat media de stat ruse.
Wang Yi a purtat anterior discuții cu secretarul Consiliului Securității Rusiei, Serghei Șoigu, urmând să se întâlnească cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, cu doar câteva ore înainte de reuniunea programată dintre Putin și Witkoff la Kremlin, la care va participa și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
'Moscova apreciază foarte mult eforturile de pace ale administrației americane', a declarat Peskov în cursul conferinței de presă de marți, adăugând că Rusia intenționează 'să-și atingă obiectivele operațiunii militare speciale' (așa cum numește oficial Kremlinul războiul pe care l-a declanșat în Ucraina) cu ajutorul acestor negocieri. 'Trebuie să ne atingem obiectivele și trebuie să eliminăm cauzele profunde ale operaținii militare speciale' în Ucraina, a insistat Peskov, citat de agenția de presă Unian și publicația independentă rusă The Moscow Times.
Witkoff urmează să-i prezinte lui Putin o versiune actualizată a planului de pace pe care l-a discutat cu reprezentanții Ucrainei în Florida în weekend.
Conform surselor ABC News, problema-cheie vizând teritoriile a rămas nerezolvată în urma discuțiilor: Kremlinul cere Kievului să predea integral regiunile estice Lugansk și Donețk și refuză orice formă de armistițiu, în timp ce Ucraina insistă asupra încetării violențelor de-a lungul actualei linii a frontului.
Responsabili ucraineni se tem că Wittkoff va adopta din nou o poziție pro-rusă în timpul vizitei sale la Kremlin. 'S-a întâmplat de mai multe ori înainte - ne coordonam poziția cu SUA, iar apoi, când Witkoff mergea la Moscova și se întâlnea cu Putin, ne întorceam de unde am plecat', a declarat un oficial ucrainean de rang înalt pentru Financial Times. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia: Takaichi va participa la summitul APEC, prima sa vizită în China în calitate de premier
Premierul japonez Sanae Takaichi va călători săptămâna viitoare la Shenzhen pentru a participa la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), prima sa călătorie în China de la preluarea mandatului, a anunțat vineri guvernul nipon, relatează AFP. Această vizită are loc într-un moment de tensiuni mari între cei doi vecini, după ce
Viktor Orban nu-și va vizita fratele arestat, întrucât mass-media 'ar adora' o fotografie cu el intrând într-o închisoare
Fostul premier ungar Viktor Orban, care a guvernat Ungaria timp de 16 ani până la înfrângerea sa în alegerile din aprilie, a respins joi într-un interviu pe canalul de YouTube Ultrahang Plusz acuzațiile de corupție vizând fostul său guvern, calificându-le drept 'minciuni', și s-a declarat'100%' convins de nevi
Liderii UE se întâlnesc în Irlanda la un prim summit dedicat AI
Liderii UE se reunesc vineri la Dublin pentru primul lor summit dedicat vreodată Inteligenței Artificiale (AI), pentru a dezbate cum poate blocul comunitar să recupereze distanța față de SUA și China și să găsească soluții la probleme precum finanțarea, relatează Reuters. Reuniunea are loc în contextul în care preocupările sunt &ic
O întrerupere la nivel global afectează serviciul de e-mail Outlook al Microsoft
Zeci de mii de utilizatori nu și-au putut accesa e-mailurile joi din cauza unei întreruperi majore a serviciului Outlook al Microsoft, compania declarând că lucrează 'neîntrerupt' pentru a rezolva situația, informează AFP. Compania americană a indicat inițial că investighează informațiile privind întreruperea se
Europenii vor fi prezenți la următoarele negocieri privind #Ucraina, susțin Kievul și Washingtonul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarul american Jared Kushner au afirmat joi că aliații europeni ai Ucrainei vor participa la următoarea rundă de negocieri cu Rusia, care încă nu a confirmat informația, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că Moscova nu va renunța la cererile sale pentru a încheia războiul, relate
Grupul de lucru pentru AI al lui Trump a discutat despre atacurile cibernetice bazate pe inteligența artificială
Membrii grupului de lucru pentru inteligența artificială al președintelui american Donald Trump s-au reunit joi și au discutat despre modalități de a încuraja sectoarele critice din SUA să raporteze atacurile cibernetice care utilizează AI, potrivit unui purtător de cuvânt al administrației de la Washington, relatează Reuters. Acest grup de lucru -
Rusia afirmă că a lovit o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră
Forțele ruse au lovit în cursul nopții o navă care transporta arme și echipamente militare pentru Ucraina, în Marea Neagră, la sud-vest de Odesa, a anunțat vineri Ministerul Apărării rus, transmite Reuters. Anunțul vine a doua zi după discuțiile purtate la Moscova de emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner cu președintele rus Vladimir Put
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în cazul Nvidia
Secretarul american al comerțului, Howard Lutnick, va depune mărturie în Congresul SUA în legătură cu scandalul care afectează gigantul american de cipuri Nvidia, a relatat joi presa americană, informează vineri AFP. Congresmenii americani au cerut administrației președintelui republican Donald Trump transparență în legătură cu ceea ce știe d
Trump vorbește despre 'ura' Chinei față de Jimmy Lai
Președintele american Donald Trump a declarat joi că China nutrește o 'ură intensă' față de Jimmy Lai, fost magnat media pro-democrație din Hong Kong, și că este puțin probabil ca acesta să fie eliberat din închisoare, relatează AFP. Jimmy Lai, în vârstă de 78 de ani, om de afaceri și fondator al ziarului pro-democraț
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis







