LocaleParțialePMB2025/Ciucu: Am finalizat a opta unitate de învățământ ridicată de la zero, în doar 4 ani, în Sectorul 6
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, a anunțat, joi, că a fost finalizată construirea unei noi grădinițe, situată în cartierul ANL Brâncuși, menționând că aceasta este cea de-a opta unitate de învățământ ridicată de la zero, în patru ani, în acest sector.
'O nouă grădiniță a apărut pe harta Sectorului 6. În Sectorul 6, până în acest moment, am construit de la zero 11 unități de învățământ, trei sunt în construcție, dar opt deja sunt finalizate și totalul sumelor pe care le-am cheltuit pentru aceste investiții în învățământ este de 255 de milioane de lei, dintre care 105 milioane de lei, aproximativ, provin din fonduri nerambursabile', a declarat Ciucu, la o conferință de presă.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
El a precizat că 22 de unități de învățământ au fost consolidate, reabilitate, inclusiv energetic, la care se adaugă cele 11 construite de la zero, fiind vorba în total de 33 de unități de învățământ din cele aproximativ 70 existente în Sectorul 6.
'Sectorul 6 are unele din cele mai sigure și mai bine dotate unități de învățământ din țară. Toate unitățile de învățământ sunt dotate cu echipamente pentru săli IT sau pentru desfășurarea procesului de învățământ, cu mobilier nou, pentru că noi am absorbit circa 88 de milioane de lei din PNRR. Deci, investițiile pe care le-am avut în această perioadă a mandatului meu în educație au fost consistente', a afirmat Ciucu.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Potrivit acestuia, costurile construirii noii grădinițe s-au ridicat la 19 milioane de lei, dintre care aproximativ 15 milioane de lei au fost din fonduri nerambursabile.
Primarul a mai anunțat că urmează să fie construită în această zonă încă o creșă.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
'Suntem în cartierul ANL Brâncuși, un cartier cu familii tinere, care au nevoie de astfel de facilități pentru educație. Această grădiniță este dotată cu un laborator medical, cu sală de masă, cu spații pentru dormitoare și locuri de joacă. Va avea un program de la ora 7:00 la ora 17:00 și copiii vor beneficia de trei mese pe zi și inclusiv program de somn', a menționat el.
Ciucu a adăugat că au început lucrările de demolare a Colegiului Tehnic PTTR, pe locul acestuia urmând să fie ridicat cel mai modern campus pentru un colegiu tehnologic din țară. El a subliniat că elevii liceului au fost mutați într-o altă unitate de învățământ, fiind asigurate condiții cât se poate de bune.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
De asemenea, el a spus că a obținut finanțare parțială pentru reconstrucția 'liceului emblematic' din sectorul 6 - 'Grigore Moisil'.
'Deci, în acest mandat, investițiile în educație au fost cu adevărat semnificative, nu au avut precedent din 1989 până astăzi și ele vor continua', a susținut primarul Sectorului 6. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Primarul de Poienești, Nelu Caragață (PSD) - fără mandat după o condamnare pentru fapte de corupție
Prefectul județului Vaslui a semnat, joi, ordinul de încetare a mandatului pentru primarul social-democrat al comunei Poienești, Nelu Caragață, condamnat la închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție. 'Am semnat Ordinul prin care se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Primăria Capitalei anunță selecții pentru posturile de membru în CA la cinci companii municipale
Primăria Capitalei anunță selecții pentru ocuparea posturilor de membru în consiliul de administrație la nivelul a cinci companii municipale. Anunțurile au fost publicate pe site-ul PMB: https://pmb.ro/interes-public/arhive/get-publi
Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%
Toate contractele cuprinse în proiectul de extindere a rețelelor de apă în județul Hunedoara sunt active, pentru ultimul dintre acestea, care vizează zona Brad și nordul județului, fiind emis ordinul de începere a lucrărilor, a anunțat miercuri directorul companiei Apa Prod SA Deva, operatorul regional de servicii în domeniu.
Primarul general Ciucu vrea să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management care să promoveze Bucureștiul
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat marți că și-a propus să înființeze, până la finalul anului, Organizația de Management al Destinației (OMD) București, care să se ocupe de promovarea Capitalei, având în vedere că până în prezent nu a existat o strategie coerentă în acest domeniu.
Polițiștii locali de la Sectorul 1 vor beneficia de 130 de camere foto-video de tip body-cam
Polițiștii locali ai Sectorului 1 au intrat în posesia a 130 de camere portabile foto-audio-video, de tip body-cam, care permit transmiterea imaginilor în timp real către Dispecerat, înregistrarea intervențiilor și descărcarea materialelor prin intermediul stațiilor de andocare. 'Până acum, în cazul unei inter
Simonis (președinte CJ Timiș): Guvernul se auto-sabotează, neasigurând cofinanțarea investițiilor PNRR aproape finalizate
Consiliul Județean (CJ) Timiș a aprobat, în ședința extraordinară de marți, realocări de finanțări rambursabile interne de până la 257 milioane de lei, necesare cofinanțării proiectelor de investiții începute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care sunt realizate în proporție de peste 95% și trebuie finalizate pân
Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', organizat de Consiliul Județean, ajunge în premieră și la Salonta
Municipiul Salonta va găzdui, pentru prima dată, în 17 și 18 octombrie, Festivalul 'Gusturi și tradiții DE BIHOR', cu producători locali, meșteri populari și bucătari bihoreni, fiind, după Oradea, Margita și Beiuș, ultima oprire a acestui eveniment inițiat și organizat de Consiliul Județean. Festivalul se va desfășura în pa
Bihor: Fitch reconfirmă ratingul Oradiei, important pentru continuarea investițiilor
Agenția internațională de evaluare financiară Fitch Ratings a reconfirmat ratingul de credit al Municipiului Oradea la 'BBB-', cu perspectivă negativă, menținând orașul în categoria celor recomandate investițiilor, a informat marți, într-un comunicat de presă, Primăria. Potrivit sursei citate, în urma evaluării
Arad: Taxele majorate au crescut ușor numărul restanțierilor; datoriile rămân prima grijă a românilor (psiholog)
Majorarea taxelor și impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creștere nesemnificativă a numărului de restanțieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulți față de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor și în perioadele dificile economic.
Bihor: O singură ofertă pentru achiziția celor 14 tram-trenuri electrice în cel mai mare proiect al CJ
Consiliul Județean (CJ) Bihor a informat, marți, că a primit o singură ofertă la licitația pentru achiziția a 14 tram-trenuri electrice, precum și a serviciilor de mentenanță și reparații, în cadrul proiectului de conectare a municipiului Oradea cu localitățile din zona metropolitană, finanțat cu fonduri europene de peste 280 milioane de euro. Potrivit u
Mureș: Soluție de clasare în dosarul privind angajările din Primăria municipiului Târgu Mureș
Primarul din Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat luni clasarea dosarului penal privind angajările din administrația publică locală, deschis de Direcția Națională Anticorupție în perioada 2020-2021. 'După cinci ani, ancheta DNA în dosarul penal în care am avut calitatea de persoană vizată, alături de ma
Municipiul Târgu Mureș, selectat de Comisia Europeană pentru organizarea unui Panel al Cetățenilor pentru Energie
Municipiul Târgu Mureș a fost selectat de Comisia Europeană (CE) prin inițiativa Citizen Energy Advisory Hub printre primele șase municipalități de pe continent pentru organizarea unui Panel al Cetățenilor pentru Energie. Administrația locală va găzdui pe 15 octombrie 2026 evenimentul de lansare a acestui demers, având ca obiectiv













