Negocieri duminică la Geneva privind planul SUA de a pune capăt războiului din #Ucraina
Oficiali ucraineni, americani și europeni urmează să se întâlnească duminică la Geneva pentru a discuta planul de pace propus de SUA pentru a pune capăt războiului din Ucraina, au anunțat sâmbătă mai multe surse, relatează AFP și dpa.
Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui francez Emmanuel Macron 'va merge mâine la Geneva împreună cu omologii săi din 'E3' (Germania, Franța și Regatul Unit)', a declarat una dintre surse pentru AFP.
'Discuțiile vor avea loc între Statele Unite, E3 și ucraineni', a precizat o altă sursă.
La rândul său, Italia a anunțat sâmbătă că va trimite un oficial să participe la discuțiile de duminică de la Geneva, alături de consilieri pe probleme de securitate națională din țările E3 și din Uniunea Europeană, precum și oficiali americani și ucraineni.
Surse diplomatice au declarat că Fabrizio Saggio va reprezenta Italia.
Un înalt oficial de la Kiev a anunțat sâmbătă că Ucraina va purta în curând negocieri cu Statele Unite în Elveția pentru a discuta planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului cu Rusia.
'În zilele următoare, vom lansa consultări în Elveția între înalți oficiali ucraineni și americani cu privire la posibilii parametri ai unui viitor acord de pace', a transmis pe Facebook Rustem Umerov, șeful Consiliului de Securitate al Ucrainei.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat sâmbătă un decret de înființare a delegației care va fi responsabilă de participarea 'la procesul de negocieri cu Statele Unite și alți parteneri internaționali ai Ucrainei, precum și cu reprezentanții Rusiei'.
Conform decretului, delegația va fi condusă de mâna dreaptă a lui Zelenski, șeful cancelariei prezidențiale, Andrii Iermak, și îi va include, printre alții, pe Rustem Umerov, șefii serviciilor de securitate și informații și șeful Statului Major General. Va fi o delegație în esență militară.
Vineri, Zelenski a respins planul american de a pune capăt celor aproape patru ani de invazie rusă și a afirmat că va încerca să sugereze soluții alternative Washingtonului. Textul este privit cu îngrijorare la Kiev, deoarece reiterează mai multe cerințe majore formulate de Rusia.
Planul include concesii teritoriale din partea Ucrainei și o reducere a dimensiunii armatei sale, dar oferă și garanții de securitate occidentale pentru Kiev.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Summit G20: Aliații occidentali ai Ucrainei resping planul de pace al SUA în forma sa actuală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EASA recomandă companiilor aeriene să evite în continuare spațiul aerian al Iranului după armistițiul SUA-Teheran
Companiile aeriene ar trebui să evite în continuare spațiul aerian deasupra Iranului, Irakului și Libanului și să rămână prudente în întreaga regiune, în pofida armistițiului încheiat între Washington și Teheran, deoarece încălcări ale acordului rămân posibile, a avertizat miercuri Agenția Europeană de Siguranță a Aviație
Atacurile ucrainene cu drone lasă fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Orașul-port Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, a rămas miercuri fără curent electric după un nou atac masiv ucrainean cu drone asupra peninsulei anexate Crimeea, a informat guvernatorul local Mihail Razvojaev, citat de EFE. 'Ca urmare a atacului inamic împotriva infrastructurii noastre energetice, orașul a rămas temporar fără electricit
Președintele Columbiei susține că alegerile prezidențiale ar trebui anulate din cauza 'ingerinței' lui Trump
Președintele columbian Gustavo Petro a susținut marți că alegerile în care a fost ales succesorul său, câștigate de candidatul de extremă dreapta Abelardo de la Espriella, conform rezultatelor preliminare, ar trebui anulate din cauza 'ingerinței' omologului său american, Donald Trump, informează EFE. 'Alegerile din Columbia ar trebui an
Liderii a cinci țări europene se întâlnesc la Berlin pentru a se coordona înaintea summitului NATO din Turcia
Liderii a cinci țări europene se întâlnesc miercuri, la Berlin, la invitația cancelarului german Friedrich Merz, cu două săptămâni înaintea summitului NATO din Turcia, relatează dpa. Președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul italian Giorgia Meloni, prim-ministrul polonez Donald Tusk și prim-ministrul britanic Keir Starmer, ca
Meloni încearcă să reducă tensiunile cu Trump după disputa legată de o presupusă rugăminte pentru a face o fotografie la G7
Premierul italian Giorgia Meloni a declarat că nu vede nicio amenințare la adresa relațiilor dintre Italia și SUA, în pofida recentei sale dispute publice cu președintele american Donald Trump, relatează miercuri dpa. Vorbind la un eveniment găzduit marți la Roma de ziarul La Verite, premierul italian a afirmat că cooperarea dintre cele două țări se baze
Întâlnire Trump-Rutte, în contextul în care NATO încearcă să evite un conflict la summitul de la Ankara
Întâlnirea dintre secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președintele american Donald Trump miercuri, la Washington, se va concentra pe așteptările Washingtonului în perspectiva summitului Alianței Nord-Atlantice de luna viitoare, în special pe cerințele SUA privind o extindere rapidă a capacităților europene de apărare, relatează dpa.
Doar un sfert dintre americani aprobă războiul cu Iranul; popularitatea lui Trump, la cel mai scăzut nivel(sondaj)
Doar unul din patru americani consideră că războiul lansat de președintele Donald Trump împotriva Iranului a meritat costurile implicate, în timp ce majoritatea se tem că un armistițiu cu Teheranul are puține șanse să dureze, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos publicat miercuri. Sondajul, realizat pe parcursul a cinci zile și care s-a încheia
Copenhaga anunță că recruți danezi vor fi staționați în Groenlanda
Ministrul apărării danez, Jeppe Bruus, a anunțat marți că recruți vor fi desfășurați în Groenlanda, un teritoriu autonom danez râvnit de președintele american Donald Trump, relatează miercuri AFP. 'În Groenlanda, recruții vor fi desfășurați alături de militarii profesioniști și vor participa la toate misiunile', a scris Jeppe Bruus ca
Gigantul chinez Alibaba acționează în justiție Pentagonul pentru includerea sa pe lista neagră
Gigantul chinez Alibaba a depus plângere împotriva Pentagonului în fața justiției americane pentru a contesta înscrierea sa pe lista neagră, explicând miercuri că încearcă să se opună desemnării sale drept 'companie militară chineză', relatează AFP. 'Decizia de a înscrie Alibaba pe lista neagră este arbitra
Șeful diplomației chineze îi cere premierului indian menținerea 'impulsului pozitiv' în relația Beijing - New Delhi
Ministrul de externe chinez Wang Yi a pledat marți în fața prim-ministrului indian Narendra Modi pentru menținerea 'impulsului pozitiv' în relațiile bilaterale, într-un moment în care Beijingul și New Delhi încearcă să consolideze normalizarea treptată a legăturilor lor după ani de tensiuni, informează miercuri EFE. Wang Y
Congresul SUA adoptă un proiect de lege pentru facilitarea construcției de locuințe
Membrii Camerei Reprezentanților din Congresul SUA au adoptat marți un proiect de lege care vizează facilitarea construcției de noi locuințe, în special prin relaxarea anumitor reglementări și accelerarea evaluărilor impactului asupra mediului, relatează miercuri AFP. Proiectul de lege, aprobat luni de Senat cu 85 de voturi pentru și 5 împotrivă, a
SUA: Departamentul de Justiție retrage citațiile pentru jurnaliști în cazul scurgerii de informații clasificate
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a retras marți o serie de citații care urmăreau să oblige jurnaliștii să depună mărturie în fața unui mare juriu federal în cadrul unei anchete privind dezvăluiri de informații clasificate, transmite miercuri EFE. Ordinele vizau reporteri de la publicații precum Washington Post și Wall Street Journal care
Flotilă pentru Gaza: Roma anunță eliberarea a trei activiști italieni reținuți în Libia
Trei activiști italieni din flotila cu ajutoare pentru Gaza au fost eliberați după o lună de închisoare în Libia, a anunțat miercuri Roma, Flotila Global Sumud denunțând detenția lor ca fiind 'ilegală', relatează AFP. 'Sunt încântat să anunț eliberarea lui Domenico Centrone și Leonarda Alberizia, cei doi activiști ital
Secretarul general al NATO subliniază sprijinul european pentru SUA în timpul războiului din Iran
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, a subliniat sprijinul european pentru operațiunile militare ale SUA în timpul războiului din Iran, înainte de întâlnirea sa cu președintele american Donald Trump, relatează miercuri dpa. 'Când vine vorba de NATO, știu că există o anumită dezamăgire, dar haideți să priv
Franța: Camera Deputaților a aprobat o autonomie mai mare pentru Corsica
Adunarea Națională franceză a aprobat marți cererea Corsicăi pentru o autonomie mai mare, transmite miercuri dpa. În primă lectură, 271 de membri ai Camerei Deputaților au sprijinit o reformă constituțională în acest sens, înregistrându-se 202 voturi împotrivă și 64 de abțineri. Însă, înainte ca populara



