logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Direcția Sanitară Veterină și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu

SACRIFICAREA PORCILOR ȘI CONSUMUL CÃRNII DE PORC

În cursul anului 2025, numărul de focare de Pestă Porcină Africana a fost în scădere comparativ cu anii precedenți. Cu toate acestea, se impune avertizarea din nou a tuturor cetățenilor, cu privire la evoluția acestei boli și a măsurilor de prevenire și combatere ce se impun pe teritoriul județului Sibiu.

Conform unui obicei tradițional, în perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, se sacrifică porcul crescut în gospodărie, pentru a se asigura carnea și preparatele din carne rezultate, necesare în familia respectivă.

Având în vedere dinamica evoluției Pestei Porcine Africane, pentru prevenirea apariției și răspândirii bolii, proprietarilor de porcine le revin o serie de obligații, cu referire la:
- solicitarea urgentă a medicului veterinar de liberă practică împuternicit arondat, în situația în care a costatat modificări ale stării de sănătate a animalului, respectiv, stare de abatere, lipsa poftei de mâncare, decubit prelungit, apariția la nivelul pielii, preponderent în zona subabdominală și pe urechi a unor pete de culoare roșie spre cianotică ( vișinie ), vomă / diaree cu sânge și alte modificări de comportament;
- după sacrificarea tradițională a porcului din gospodărie, în situația în care constată modificări la organe și țesuturi, respectiv, splina mărită în volum și de culoare vișinie, ficatul mărit cu puncte hemoragice, puncte homoragice la nivelul rinichilor, acumulări de lichide în cavitatea abdominală și toracică, va fi solicitată de urgență prezența medicului veterinar;
- până la sosirea medicului veterinar, se întrerupe activitatea specifică, persoanele existente rămân staționare în gospodăria respectivă. Medicul veterinar prezent în urma solicitării, cu responsabilitate, va stabilii măsurile legale impuse de legislația sanitară veterinară în situația constatată ;
- în situația în care porcul, ante și post mortem, nu prezintă modificările menționate, proprietarul are obligația să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul Trichinelozei.

Reamintim faptul că, Trichineloza este o boală parazitară, cu impact major, care se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor și vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuințelor umane: șobolanii, șoarecii, carnivorele domestice (câinele și pisica), animale din zona silvatică (vulpe, jder, mistret) și porcii sau alte specii infestate.

Omul se îmbolnăvesțe consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreț, urs, neexaminată de medicul veterinar și insuficient preparată termic, friptă, fiartă sau preparată crudă, sărată, sau afumată.

La om, boala se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoțite de edeme ale fetei, 'boala capetelor umflate'.

Examenul trichineloscopic în județul Sibiu se efectuează de către medicii veterinari de libera practică, organizați în condițiile legii (cabinete medicale veterinare), care funcționează în localitățile județului, după programul afișat la sediul acestora.

Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, ( adresa Sibiu, Calea Șurii Mari, nr. 21), efectuează examen trichineloscopic, zilnic, între orele 8.00 - 15.30, în cadrul programului de lucru.

În perioada 24.11.2025-23.12.2025, Laboratorul din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, asigură permanența și în zilele de sambătă și în data de 1 Decembrie, între orele 08,30 -15,30, iar în zilele de duminică, între orele 09-14,00.

Pentru efectuarea examenului, se prezintă o probă reprezentată de cca. 100 grame de carne, prelevată doar din mușchii pilieri diafragmatici. Datorită faptului ca examenul de laborator efectuat pe carne provenită din alte zone ale animalului este neconcludent, acest tip de probe va fi refuzat.

Proba de carne prezentată pentru analiză, va fi însotiță de elementul de identificare (crotalia auriculară), care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea.

Carnea provenită de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile individuale, precum și preparatele obținute de la aceste animale, poate fi utilizată numai pentru consum în exploatația de origine, fiind interzisă sub orice forma comercializarea acesteia, inclusiv în unitățile autorizate sanitar veterinar.

Recomandăm populației să se aprovizioneze cu carne și produse din carne, numai din unități și spații autorizate sanitar veterinar, evitând comerțul 'stradal', sau orice alta forma de aprovizionare din surse neautorizate.

În cazul apariției unor situații deosebite, se recomandă să fie sesizat personalul sanitar veterinar ( medicul veterinar de liberă practică, reprezentanții DSVSA), pentru a se interveni operativ și eficient.

În acest sens, DSVSA SIBIU, prin personalul de specialitate, se află la dispoziția tuturor consumatorilor, permanent, la telefon 0269223069, fax. 0269223753, e-mail office-sibiu@ansvsa.ro, pentru a furniza informații de specialitate, sau în cazul unor sesizări și reclamații din partea cetățenilor, privind încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Director Executiv,
Dr. Popa Cristian Radu

Director Executiv Adjunct,
Dr. Flucuș Flavius Octavian

Afisari: 241

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.