LocaleParțialePMB2025/Ana Ciceală și-a depus candidatura la PMB: Costul vieții, printre problemele des menționate de bucureșteni
Candidata SENS pentru funcția de primar general al Capitalei, Ana Ciceală, s-a înscris luni în cursa electorală, având alături zeci de voluntari implicați în campania de strângere de semnături.
Au fost depuse 19.643 de semnături la Biroul Electoral al Municipal, dintre care au fost validate 19.500. Ciceală a atras atenția asupra faptului că timpul alocat strângerii de semnături a fost înjumătățit față de alte campanii electorale, însă numărul necesar a fost menținut. Totodată, spre deosebire de alegerile parlamentare din 2024, nu au putut fi colectate semnături online.
'Trebuie să strângi 20.000 de semnături, iar oamenii trebuie să își dea și datele de buletin, nu doar adresa, numele și prenumele. Pe frig, pe ploaie, în toate condițiile, iar tu să-i convingi că trebuie să facă asta pentru democrație și pentru a avea un candidat pe buletinul de vot. Este dificil, este un minus pentru democrație și chiar trebuie schimbat acest lucru. Am văzut și la parlamentare, și la europarlamentare, și la locale anul trecut că tot procesul acesta este anevoios. Ne face să ne întrebăm cum reușesc atâția candidați să își depună candidaturile, din moment ce noi nu am văzut alte echipe substanțiale strângând semnături în stradă, așa cum am strâns noi în aceste săptămâni', a explicat Ana Ciceală, pentru AGERPRES.
Ea a precizat că, în timpul strângerii semnăturilor, bucureștenii au evidențiat probleme legate de costul vieții, dar și aspecte privind educația, sănătatea, locuirea, transportul public sau traficul.
'Oamenii au tot felul de probleme în București, dar una dintre cele mai importante, pe care o auzim din ce în ce mai mult, este costul vieții: cât costă să faci piața, cât costă să plătești facturile. (...) Lipsesc aproximativ 17.000 de locuri în grădinițele din București. Este enorm. Și am înțeles că oamenii plătesc la privat pentru grădinițe, iar asta costă cel puțin 2.500 de lei pe lună. De asemenea, sunt probleme foarte mari. Trebuie să plătești la privat pentru a avea parte de o consultație medicală rapidă. Se plâng, de asemenea, de costul locuirii în București, de faptul că își dau aproape tot salariul pentru a plăti chiria și nu mai ajung banii pentru altceva. Seniorii plătesc analize peste analize, când de fapt ar trebui să fie gratis pentru ei', a transmis candidata SENS.
Potrivit acesteia, bucureștenii își doresc un 'primar campion', care să implementeze proiectele necesare cu rapiditate.
'Noi ne dorim ca celelalte partide să vadă că avem o candidatură extrem de serioasă, un candidat extrem de serios, care se ocupă de zece ani de problemele Bucureștiului și care merită susținut. (...) Noi reprezentăm niște oameni care au rămas în urmă, care cred în munca mea pentru București de zece ani, care au văzut-o și o apreciază, niște oameni de care poate celelalte partide și-au bătut joc sau oameni care nu ar veni altfel la vot. Care e strategia asta a unor candidaturi care pleacă de la premisa să mă retrag eu? (...) Cu toții trebuie să facem ce este mai bine pentru București și bucureșteni. În timpul mandatului meu de consilier, mereu am acționat pe acest principiu - fiindcă e și jurământul pe care îl depui atunci când devii consilier. Cred că ar trebui și restul partidelor să se gândească cu adevărat la asta și la ce e mai bine pentru București', a transmis Ana Ciceală. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: O alianță PNL-USR - fezabilă; nu mai putem merge pe fragmentări, pulverizări
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că o alianță între PNL și USR în perspectiva alegerilor din 2028 este fezabilă, menționând că această idee trebuie analizată serios și că nu se mai poate merge pe 'fragmentări', 'pulverizări'. 'Cu siguranță, o astfel de idee merită ana
VIDEO Nicușor Dan: Dacă nu se ajunge la un acord pe cadrul financiar multianual vor exista niște măsuri tranzitorii
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că în cazul în care nu se va ajunge la un acord pentru cadrul financiar multianual al UE, vor exista niște măsuri tranzitorii astfel încât plățile directe către fermieri să nu fie întrerupte. Nicușor Dan a fost întrebat, la finalul Consiliului Europea
Bolojan: Guvernul Niculescu, dacă va fi învestit, e un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și PSD
Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare este un rezultat al deciziilor luate de președintele Nicușor Dan și de Partidul Social Democrat, a declarat, vineri, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, el menționând și că acțiunile șefului statului pot să influențeze lucrurile 'într-o direcție sau alta'.
VIDEO Președintele Dan: Ne dorim ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie la un moment cât mai îndepărtat
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (ETS2) și că, având în vedere criza energetică actuală, își dorește o rediscutare a acestuia și ca
Reprezentant al filialei PNL Timiș: Avem propria noastră agendă, este a Timișului și a timișorenilor
Purtătorul de cuvânt al filialei PNL Timiș, Raul Olajos, a declarat, vineri seara, că în organizația de partid pe care o reprezintă deciziile se iau în forurile statutare, în acord cu propria agendă, care este a Timișului și a timișorenilor, și nu se pune problema să fie stabilită de altcineva din alt partid. Precizarea
Bolojan: Am preluat PNL cu datorii importante pe care va trebui să le achităm, inclusiv cea din procesul cu AEP
Președintele PNL Ilie Bolojan a afirmat vineri că la sfârșitul anului 2024, când a preluat conducerea formațiunii, PNL avea 'niște datorii importante' care au fost achitate parțial și care vor trebui să fie plătite integral, inclusiv suma decisă în instanță de 14 milioane lei, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a fostulu
Bolojan, despre programul de guvernare al premierului desemnat: Sunt și aspecte care au fost criticate de PSD
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Luca Niculescu cuprinde și aspecte care au fost criticate de PSD, el adăugând că documentul e o declarație de intenție care poate fi tratată serios de cei care vin în guvernare sau poate să nu fie respectată.
VIDEO Nicușor Dan spune că Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente pentru securitatea la Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că a solicitat ajutor pentru creșterea securității la Marea Neagră, până când echipamentele comandate prin SAFE vor veni în România, și deja Franța s-a oferit să ajute țara noastră cu echipamentele necesare.
VIDEO Nicușor Dan: Am avut o interacțiune foarte scurtă cu președintele Zelenski
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri, după Consiliul European, că a avut 'o scurtă interacțiune' cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, iar echipele din ambele țări au avut discuții tehnice.
Bolojan: Avem o formă a unui posibil acord cu Luca Niculescu; se precizează că PNL e în opoziție și e un acord de instalare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că discuțiile privind un acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu, au fost practic încheiate, menționând că forma documentului cuprinde respectarea țintei de deficit, a angajamentelor de cheltuieli, păstrarea direcției investițiilor, precum faptul că Partidul Național Liberal este în opoziți
VIDEO Nicușor Dan, despre atacurile de la Marea Neagră: E prea devreme ca să dovedim tehnic că a fost un atac rus
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că e prea devreme pentru a se dovedi tehnic că atacurile de la Marea Neagră au aparținut rușilor, 'dar intuiția ne spune că beneficiarul acestei situații de incertitudine este Rusia'.
Bolojan, despre componența Guvernului Niculescu: Sunt rezervele umane pe care le are PSD; nu am alte așteptări
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat vineri că Guvernul Niculescu are la bază deciziile președintelui, care l-a nominalizat pe Luca Niculescu premier, și deciziile PSD de a intra la guvernare și de a face propunerile de miniștri, menționând că acestea sunt rezervele umane ale social-democraților și că nu are alte așteptări. 'Dac
Bolojan: Voi propune PNL să acordăm, într-o anumită formulă, un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat, vineri seara, că va propune în ședința Biroului Politic Național ca liberalii să dea un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, 'într-o anumită formulă', subliniind că nu va fi o formă de garanție politică. 'PNL ar putea să voteze acest Guvern, da
VIDEO Nicușor Dan: Sunt șanse foarte mari ca acest Guvern să treacă; prevăd o stabilitate
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri, după ședința Consiliului European, că sunt șanse foarte mari ca Guvernul premierului propus, Luca Niculescu, să treacă și a apreciat că noul Executiv va crea 'stabilitate'. 'Sunt șanse foarte mari ca acest Guvern să treacă', a declarat pr
Comitetul Politic al USR a decis, în unanimitate, să voteze împotriva Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu. USR nu va gira, prin votul său, 'întoarcerea la practicile care au blocat modernizarea' României, se arată într-un comunicat transmis de Uniunea Salvați România.






