#ImportDeTalent Răzvan Pîrcălabu (FRL): Naturalizarea lui Albert Saritov a reprezentat un restart pentru luptele românești
Președintele Federației Române de Lupte (FRL), Răzvan Pîrcălabu, a declarat, pentru AGERPRES, că naturalizarea lui Albert Saritov, care a cucerit bronzul la Rio de Janeiro în 2016, prima medalie olimpică pentru luptele românești după o pauză de 24 de ani, a reprezentat un restart pentru această disciplină.
'Eu am recurs la naturalizare pentru a repune România cât mai repede pe circuitul marii performanțe la lupte. Apoi, pentru schimbarea de mentalitate în rândul sportivilor români și nu în cele din urmă, atragerea de sponsorizări pentru a putea crește noi generații și a avea continuitate. Iar lucrul acesta s-a întâmplat. Pentru noi, Albert Saritov este cel mai bun exemplu. Cred că a fost primul sportiv străin naturalizat, dacă nu mă înșel. Oricum, chiar dacă nu a fost primul, el e primul și singurul sportiv român naturalizat care a câștigat o medalie olimpică. Au urmat apoi performanțe foarte importante pentru luptele românești, care nu se mai obținuseră de dinainte de 1989, când sportul era politică de stat. Așadar naturalizarea lui Saritov a reprezentat un restart pentru luptele românești', a explicat președintele.
'După Saritov au venit o sumedenie de medalii și performanțe. De la Andreea Ana, campioană europeană la trei ediții consecutive și prima campioană mondială din istoria României la U23, la Alexandra Anghel, la Alina Vuc, la Incze Kriszta, la Alin Alexuc, la Mihai Mihuț, la Denis Mihai și mulți, mulți alți sportivi valoroși. Toți au crescut și au livrat medalii și performanță după 2016. El a fost un exemplu pentru luptătorii români, el venind cu o mentalitate de învingător. Colegii de lot l-au văzut, l-au admirat în sala de antrenament și s-au inspirat din calitățile și tehnicile lui. În plus, prin Saritov am avut acces la foarte multe stagii de pregătire internaționale la cel mai înalt nivel în spațiul ex-sovietic. Pentru că el avea o serie de relații foarte bune și era foarte bine văzut în acea zonă. Iar la noi, la lupte, fostele țări sovietice, alături de Rusia, Statele Unite și Iran, au cele mai moderne școli de lupte. Deci prin el am reușit să avem sparring-parteneri de valoare pentru toți ceilalți sportivi români și în acest fel nivelul nostru a crescut și am obținut medaliile care au urmat. Exemplu este Alin Alexuc, care la categoria lui nu avea cu cine să se antreneze în țară. În plus, luptele românești au avut de pe urma lui Saritov o vizibilitate foarte mare în țară, impactul a fost unul uriaș. În acest fel am atras sponsori la Federația Română de Lupte, pentru a avea continuitate și a crește alte generații de luptători', a adăugat Pîrcălabu.
Albert Saritov a primit dezlegarea din partea Federației Ruse de Lupte fără costuri. De altfel, cheltuielile pentru a-l naturaliza și pregăti pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost minime, afirmă președintele FRL.
'Saritov a ajuns la noi în primul rând datorită relației mele de prietenie cu președintele Federației de Lupte din Rusia. Așa am reușit să obținem fără costuri dezlegarea sportivului pentru schimbarea de naționalitate. Dar nu e vorba că a fost o dezlegare gratis, dar dacă nu ai o relație, ei nu îți dau acea dezlegare. Eu l-am rugat pe președintele federației ruse să mă ajute, eram la începutul carierei mele de președinte și îmi doream un rezultat mare pentru luptele românești, pentru a reuși o schimbare de mentalitate, pentru că România avea o perioadă lungă fără medalie olimpică la lupte. Saritov a adus-o pe prima după o pauză de 24 de ani. Voiam o schimbare de mentalitate pentru că sportivii noștri când aflau că vor lupta cu cei din țările consacrate se timorau, psihic erau jos... deci jumătate din meci era pierdut dinainte. Cu ajutorul lui Saritov am reușit să implementăm un suflu nou. În plus, el discuta mereu cu colegii de lot și îi motiva. Pur și simplu a fost un exemplu, așa că avantajele naturalizării au fost majore. Noi l-am naturalizat pe Saritov în luna mai 2016, s-a dus la calificările pentru Jocurile Olimpice și imediat în august a mers la Rio de Janeiro unde a cucerit medalie. Deci cheltuielile federației au fost minime. A fost un ajutor al meu personal, dar statul român nu a cheltuit absolut nimic cu el în afară de două luni de pregătire și deplasările la turneul de calificare și Jocurile Olimpice. Dorința mea era foarte mare să aducem acasă o medalie olimpică pentru a restarta școala de lupte românească', a precizat oficialul.

Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Retras din activitate, cel care a cucerit bronzul la JO de la Rio de Janeiro 2016 și argintul la CE de la Roma 2020 pentru România, locuiește în prezent în Turcia, la Istanbul. Cu toate acestea, Saritov, acum în vârstă de 40 de ani, a rămas legat de România. El vine frecvent în țară, iar fiul său cel mare, practicant de lupte, va reprezenta în viitor România.
'Ceva care nu se știe, băiatul cel mare al lui Saritov, care face lupte și este foarte, foarte talentat, va lupta pentru România. Saritov locuiește în prezent la Istanbul într-o comunitate de ceceni, dar vine periodic în România și va veni cu băiatul lui cel mare aici', dezvăluit președintele.
În afara lui Saritov, Federația Română de Lupte a mai naturalizat în ultimii nouă ani alți opt sportivi: Omaraskhab Nazhmudinov (Rusia) - bronz pentru România la Campionatele Mondiale U23, Nikolay Okhlopkov (Rusia) - bronz la Campionatele Mondiale U23 și bronz la Campionatele Europene seniori, Evgheni Orlov (Ucraina), Zurab Kapraev (Rusia), Iakub Shikhdzhamalov (Rusia) - aur la Cupa Mondială, Kateryna Sassa (Ucraina), Kateryna Zhydachevska (Ucraina) - locul 5 la Campionatele Mondiale, bronz la Campionatele Europene și argint Jocurile Francofoniei, Kateryna Zelenykh (Ucraina) - argint la Campionatele Mondiale seniori, 2 medalii de argint Campionatele Europene de seniori, bronz la Campionatele Mondiale U23 și bronz la Campionatele Europene U23.
Federația Română de Lupte i-a repatriat de asemenea pe Maxim Vasilioglo (argint la Campionatele Europene U23), pe Ian Ceaban, sportivi din comunitatea de români din Ucraina, regiunea Ismail, precum și pe Omar Ihab Sarem (mamă româncă și tată sirian), care a concurat la Mondialele de la Zagreb, la lupte libere, cat. 125 kg.
'După Saritov am mai naturalizat sportivi, mulți dintre ei câștigând medalii importante pentru România. Omaraskhab Nazhmudinov (Rusia) a luat locul 3 la Campionatele Mondiale de seniori U23, care din păcate a ieșit din circuit după o accidentare la coloană. Nikolay Okhlopkov a obținut bronz la Mondialele de seniori U23 și două de bronz la Europenele de seniori după care și el s-a accidentat și nu a mai putut continua. Apoi Katya Zhydachevska, medaliată cu bronz la Europenele de seniori, care acum va deveni antrenoare. Deci câștigăm de două ori, ca să spun așa, pentru că o parte din ei s-au reprofilat după retragere, trăiesc aici, vorbesc română și sunt niște profesioniști foarte buni. Iar în prezent o avem pe Kateryna Zelenykh. În plus, am avut și sportivi repatriați, din partea românească a Ucrainei, din zona Ismail. Maxim Vasilioglo și Ian Ceaban nu sunt naturalizați, i-am repatriat, pentru că părinții sunt români, ei vorbesc românește. Deci sunt români de-ai noștri, ei n-au nicio vină că istoria ne-a despărțit', a explicat președintele.

Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Kateryna Zelenykh este singurul sportiv naturalizat în activitate din lotul României. Luptătoarea născută în Ucraina a primit cetățenia în luna noiembrie a anului 2023 și a devenit în scurt timp o speranță pentru o medalie olimpică la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.
'Kateryna Zelenykh este în prezent singurul sportiv naturalizat din lotul național. A început să lupte pentru România din 1 ianuarie 2024. Ea este ucraineancă și vine dintr-un oraș care pur și simplu a fost șters de pe fața pământului în urma războiului. În acest caz a fost și un mic ajutor pe care noi l-am dat, pentru că antrenorul ei ne-a rugat să o luăm pentru că situația ei era dramatică, practic nu mai avea nimic după ce s-a întâmplat acolo, nici ea, nici familia ei. Așa că ne-am oferit sprijinul și, bineînțeles, ne-am urmărit și un pic interesul pentru că e o sportivă foarte valoroasă. A obținut anul trecut patru medalii pentru România, bronz la Mondialele de seniori U23, bronz la Europenele de seniori U23, după care a luat argint la Mondialele și Europenele de seniori, pierzând titlurile la mustață, din păcate. Anul acesta a ieșit vicecampioană europeană, iar la Mondiale, accidentată fiind, s-a oprit în sferturi. Deci e o sportivă de valoare și o mare speranță la o medalie la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, alături de Andreea Ana, Alina Vuc și Alexandra Anghel', a spus Pîrcălabu.
Președintele Federației Române de Lupte a dezvăluit că România a pierdut o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris ca urmare a refuzului premierului Nicolae Ciucă de a acorda cetățenia unui luptător de origine rusă pe fondul războiului din Ucraina. Magomed Ramazanov a fost la o semnătură de a devenit cetățean român, însă în cele din urmă a reprezentat Bulgaria la Paris unde a cucerit titlul olimpic la lupte libere, categoria 86 de kilograme.
'Dacă se respectă legea, procedura trebuie să dureze maximum 6 luni, pentru că e naturalizare în regim de urgență în interes național. Ultimul pas este la Guvern, acolo se dă Hotărâre de Guvern. Și chiar pot să spun că România a pierdut un titlu olimpic la Paris din cauza acestui ultim pas. Am avut dezlegarea și absolut toate aprobările din țara natală pentru Magomed Ramazanov, plus toate documentele de la Ministerul Justiției, Ministerul Sportului, tot-tot-tot... Și când a ajuns pe masa Guvernului, domnul Ciucă nu a vrut să-l naturalizeze din cauză că venea din Rusia, pe fondul războiului din Ucraina. Dar băiatul e din Daghestan, ce treabă avea el cu războiul Rusiei. L-am ținut aici câteva luni în pregătire, e un sportiv extraordinar... dar după ce mi-au dat dosarul înapoi de la Guvern, ca să nu îi fac rău copilului i-am dezlegarea în alb care era pentru România și s-a dus în Bulgaria. Bulgarii l-au naturalizat în două săptămâni, iar la Paris a fost surpriza competiției, a ieșit campion olimpic la lupte libere, la 86 kg. Deci o decizie politică a privat România de un titlu olimpic la Paris', a explicat oficialul FRL.
La nivel mondial, naturalizarea sportivilor la lupte a fost reglementată, la momentul actual țărilor fiindu-le permis să depună dosare doar pentru două pe fiecare stil până la JO de la Los Angeles. 'Eu sunt membru în Comitetul Executiv la forul mondial și am avut un cuvânt de spus în noile reguli de naturalizare, să spun așa. Astfel, de la 1 ianuarie anul acesta nicio națiune nu are voie să mai naturalizeze mai mult de doi sportivi pe stil de luptă până la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Iar după JO de la Los Angeles nu mai are voie mai mult de unul pe stil. Bine, o țară poate să naturalizeze 10 sportivi, dar la competițiile importante, că sunt Jocuri Olimpice sau Europene, nu au voie decât cu unu sau doi pe stil, cât e regula acum', a mai spus acesta.
Răzvan Pîrcălabu susține că naturalizarea sportivilor străini reprezintă o soluție punctuală pentru problemele sportului românesc.
'Dacă președinții de federații sunt corecți și selectează 1-2, maximum 3 sportivi foarte valoroși pentru naturalizare care apoi îți aduc rezultate, atunci această tactică este binevenită. Dar oricum, eu cred că și ceilalți colegi ai mei de la alte discipline au naturalizat tocmai în speranța de a avea rezultate mai bune pentru România. La momentul 2016, naturalizarea a fost cea mai bună soluție pentru luptele românești. Toate țările naturalizează sportivi, numai dacă luăm tenisul de masă vedem că toate țările au jucători chinezi. Dacă toată lumea la nivel mondial naturalizează, noi de ce să nu o facem? Mai ales în vremurile astea în care la noi se face sport de subzistență. Pentru că întotdeauna avem probleme cu bugetul, nu avem săli polivalente, nu investim în cercetare, în medicină sportivă și așa mai departe. În condițiile astea, da, naturalizarea este o soluție pentru sportul românesc', a afirmat Pîrcălabu.
Agenția Națională de Presă AGERPRES difuzează în cadrul proiectului #ImportDeTalent o serie de materiale prin care își propune să aducă în atenția publicului larg problematica sportivilor străini care primesc cetățenie română în vederea convocării acestora la loturile naționale.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet feminin: CS Rapid București, surclasată de Fenerbahce în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată de echipa turcă Fenerbahce Tarfin Istanbul, cu scorul de 101-51 (21-13, 35-8, 21-13, 24-17), miercuri seara, în Sala Rapid, într-un meci din Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Rapid, o debutantă în Euroligă, nu a avut nicio șansă în fața deținătoarei trofeului, care a câș
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă acasă de London Lions, în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost întrecută de echipa engleză London Lions cu scorul de 89-72 (21-22, 19-15, 24-18, 25-17), miercuri seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit al doilea eșec în patru meciuri în a doua competiție cont
Handbal masculin: Victorie categorică pentru CS Dinamo București în Liga Campionilor
CS Dinamo București a învins categoric formația daneză SAH - Aarhus, cu scorul de 37-23 (16-12), miercuri seara, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa E a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reușit prima sa victorie în acest sezon al Ligii Campionilor, după o repriză secundă de
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a obținut a doua sa victorie din grupă în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația letonă VEF Riga, cu scorul de 92-84 (20-23, 20-17, 25-22, 27-22), miercuri seara, în Oradea Arena, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a obținut a doua sa victorie în trei etape, la capătul unui meci cu oscilații pe tabela
Futsal: România, învinsă de Portugalia cu 6-1, în preliminariile CM 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Portugaliei cu scorul de 6-1 (4-1), miercuri seara, în Sala Polivalentă din Târgu Mureș, într-un meci din Grupa a 7-a a fazei principale a preliminariilor Cupei Mondiale din 2028. Unicul gol al tricolorilor a fost înscris de Richard Iszlai (1'13''), în timp ce pen
Fotbal: Universitatea și CFR, amendate de Comisia de Disciplină a FRF după derby-ul Clujului
Cluburile Universitatea Cluj și CFR Cluj au fost amendate de Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), reunită miercuri, după incidentele petrecute la meciul direct din etapa a 4-a a Superligii, desfășurat pe 8 octombrie. Dacă Universitatea a fost amendată cu 10.000 de lei, CFR Cluj a primit o amendă de 5.000 de lei.
Fotbal: Marius Croitoru (Botoșani) - Meciul cu Petrolul este unul important, suntem obligați să-l câștigăm
Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una importantă, pe care echipa sa este obligată să o câștige, mai ales că joacă acasă, unde a avut un parcurs bun în acest sezon. ''Un meci ca toate celelalt
Fotbal: Oleksandr Romanciuk (U Craiova) - Cu Inter Club d'Escaldes sunt 3 puncte foarte importante pentru noi
Fotbalistul Oleksandr Romanciuk a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că în partida din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, sunt puse în joc trei puncte foarte importante pentru Universitatea Craiova. 'Înțelegem că adversarul este unul foarte bun și vom intra pe teren
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Dacă ne vom relaxa, va fi imposibil să câștigăm cu Inter Club d'Escaldes
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în Andorra, că jucătorii săi trebuie să trateze foarte serios meciul meciul din deplasare cu Inter Club d'Escaldes, din Conference League, și că în cazul în care vor intra relaxați pe teren va fi imposibil să câștige.
Hochei: Campioana ACSH Gheorgheni a pierdut la Galați
ACSH Gheorgheni, campioana en titre, a fost învinsă neașteptat de CSM Galați cu scorul de 6-4 (2-1, 3-1, 1-2), marți seara, pe Patinoarul Dunărea, într-un meci din Campionatul Național de hochei pe gheață. Daniil Martinov (3), Remus Gheorghe (2) și Sandor Nyika au marcat golurile prin care gazdele au produs surpriza. Pentru oaspeți
Răzvan Burleanu(FRF): La finalul mandatului meu în 2030 voi lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că în 2030, la finalul mandatului său, va lăsa în urmă un fotbal mult mai puternic decât cel pe care l-a găsit în 2014. Întrebat cum comentează faptul că pe stadioane mulți suporteri îi cer demisia di
Răzvan Burleanu: Selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a Federației Române de Fotbal
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv, că selecționerul Gheorghe Hagi are susținerea totală și necondiționată a FRF în ciuda celor patru înfrângeri consecutive înregistrate de echipa națională a României în noua ediție a Ligii Națiunilor. &
Municipiul Târgu Mureș va găzdui Campionatul Mondial de hochei din 2027
Municipiul Târgu Mureș va deveni capitala hocheiului pe gheață în mai 2027, după ce a câștigat dreptul de a găzdui Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I, Grupa B, competiție de anvergură internațională ce se va desfășura în perioada 1-7 mai, a anunțat, marți, conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Federației Română
Fotbal: FCSB a câștigat cu emoții la Voluntari (2-1), în Superligă
FCSB a învins-o cu emoții pe FC Voluntari, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, pe Stadionul ''Anghel Iordănescu'', în ultimul meci din etapa a 12-a a Superligii de fotbal. FCSB a deschis scorul prin atacantul camerunez Arnold Garita (27), după centrarea lui Risto Radunovic. Ilfovenii au egalat după pauză, prin Remus
Baschet masculin: CSU Sibiu a învins-o pe Rapid, după prelungiri, în campionat
CSU Sibiu a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 127-123 (30-24, 32-23, 25-28, 19-31, 21-17), după prelungiri, luni seara, în Sala Rapid, într-un meci din etapa a 3-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Sibienii conduceau cu 106-102 când mai erau 78 de secunde, dar Rapid a reușit să trimită meciul în pre












