AȘEZĂRI ÎN AMURG/Mehedinți: Celnata - satul în care și clopotul a încetat să mai bată
Satul Celnata, din județul Mehedinți, este una din așezările rurale din România care apune încet, dar sigur, nu doar de pe harta teritorial-administrativă a României, ci și din memoria colectivă, odată cu stingerea vieții comunitare.
Parte a comunei Husnicioara, care are în componență încă zece sate aflate și acestea într-un accentuat proces de depopulare, satul Celnata se află în zona submontană a județului Mehedinți, unde majoritatea drumurilor sunt greu practicabile mai ales în perioadele în care plouă sau ninge.

Oamenii din sat au plecat. Din cele 80-90 de familii câte locuiau aici, acum mai sunt circa 30 de locuitori. Urmașii celor care au dispărut natural au ales să plece din sat din cauza lipsei condițiilor minime pentru un trai decent: drumuri impracticabile, fără apă, fără canalizare, fără semnal la telefon, fără școală, fără medic, fără vreun magazin sau alte servicii și, mai nou, și fără biserică.
'Aici în zonă, jos la Dumbrăvița, a fost mină de cărbune unde lucrau oamenii din sat și care au primit apartamente în Drobeta Turnu Severin. Majoritatea copiilor lor au plecat, s-au mutat la Severin, mai sunt câteva case locuite. Noi ne-am retras la pensie, deși nici noi nu stăm în permanență. Avem și noi doi copii, dar și ei sunt la oraș, nu vin aici. Oricum este destul de greu de ajuns dacă nu ai mașină de teren, după cum vedeți. Și acum drumul arată ceva mai bine, fiindcă nu a plouat demult, dar când plouă este foarte riscant, rămâi cu mașina în șleauri', a povestit pentru AGERPRES o locuitoare din Celnata.

Din școala din sat nu a mai rămas aproape nimic. Cu o curte plină de buruieni, clădirea fără uși, fără geamuri și în stadiu avansat de degradare, școala pentru clasele I-IV unde învățau cândva zeci de copii este doar o ruină. Din ea au mai rămas zidurile și acoperișul spart.

Biserica din sat, care se află în același loc cu cimitirul, este o ruină și mai mare. Cu ușile și geamurile sparte, cu tencuiala căzută, fără picturi și icoane, cu altarul îmbâcsit de gunoaie diverse, starea în care a ajuns biserica este semnul că mai grav decât trecerea timpului și sărăcia materială este nepăsarea autorităților și sărăcirea spirituală a omului.

'Nici nu știu de când nu se mai țin slujbe aici. De foarte mult timp aici nu se mai poate ține duminica sau în zilele de sărbători Sfânta Liturghie. Nici slujbe de înmormântare nu se mai pot face. Când moare cineva, vine preotul și ține slujba afară, lângă ruinele bisericii', a povestit un bărbat din Celnata.
Acesta spune că o altă problemă cu care se confruntă oamenii de-aici este starea jalnică a drumului care duce la cimitir și pe care nu poate circula niciun autovehicul.
'Când a fost câte un deces, de multe ori nu puteam duce nici mortul la groapă pe drumul ăsta, mai ales dacă ploua. Nu putea urca nicio mașină. Luau oamenii coșciugul pe brațe. Uneori mai glumim și zicem că ăl care rămâne ultimul o să rămână neîngropat, că nu are cine să-l ducă la groapă. Asta e... nepăsare. Uitați ce peisaje frumoase avem, condiții naturale, posibilități ar fi fost, dar dacă e nepăsare, dezinteres, lipsă de implicare din partea primarilor?! Eu m-am cununat aici în biserica asta, aici i-am botezat pe copii. Acum nici clopotul nu mai bate duminica sau de sărbători. S-au stins toate. Suntem izolați și uitați de lume, dar să nu fim uitați și de Dumnezeu, că atunci este mai rău', a mai spus bărbatul.

Satul Celnata se află la câțiva kilometri de exploatarea de carieră de suprafață din Mehedinți și de mina de cărbune de la Dumbrăvița. Aici mulți dintre săteni aveau locuri de muncă bine plătite, iar ulterior au beneficiat de pensii peste nivelul mediu. Exploatarea Minieră Mehedinți a betonat și drumul către mina de la Dumbrăvița, care trece prin zonă și care este și astăzi accesibil datorită acelor investiții. Din drumul județean 607 A, pe o arteră încă pavată cu plăci de beton de pe vremea când Mina Dumbrăvița era exploatată, traseul drumului către Celnata este prin pădure și începe cu o cale îngustă, de pământ, accidentată, plină de gropi, ce coboară abrupt, greu accesibilă fără un autoturism de teren.
Celnata este prototipul satelor care odată cu lichidarea economiei susținătoare și dezvoltatoare, precum mineritul și agricultura, au intrat în procesul de prăbușire, în toate formele acestuia: degradarea infrastructurii critice de care depindea supraviețuirea unei comunități, depopularea, îmbătrânirea. De asemenea, biserica a rămas doar cu funcția pentru înmormântări, pierzându-și funcțiile pentru cununii, botezuri, sărbători, slujbe, fiind, de obicei, ultimul edificiu care moare.

Majoritatea caselor din Celnata sunt părăsite și se află în paragină, iar sătenii rămași spun că cel mai probabil așa vor ajunge și caselor lor când nu vor mai fi ei, fiindcă urmașii lor nu vor veni niciodată să locuiască aici dacă condițiile vor rămâne la fel sau poate mai rău.
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Husnicioara, în cele 11 sate, era de 1.064 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.393 de locuitori. AGERPRES/(A, AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.













