Satul Celnata, din județul Mehedinți, este una din așezările rurale din România care apune încet, dar sigur, nu doar de pe harta teritorial-administrativă a României, ci și din memoria colectivă, odată cu stingerea vieții comunitare.

Parte a comunei Husnicioara, care are în componență încă zece sate aflate și acestea într-un accentuat proces de depopulare, satul Celnata se află în zona submontană a județului Mehedinți, unde majoritatea drumurilor sunt greu practicabile mai ales în perioadele în care plouă sau ninge.

Oamenii din sat au plecat. Din cele 80-90 de familii câte locuiau aici, acum mai sunt circa 30 de locuitori. Urmașii celor care au dispărut natural au ales să plece din sat din cauza lipsei condițiilor minime pentru un trai decent: drumuri impracticabile, fără apă, fără canalizare, fără semnal la telefon, fără școală, fără medic, fără vreun magazin sau alte servicii și, mai nou, și fără biserică.

'Aici în zonă, jos la Dumbrăvița, a fost mină de cărbune unde lucrau oamenii din sat și care au primit apartamente în Drobeta Turnu Severin. Majoritatea copiilor lor au plecat, s-au mutat la Severin, mai sunt câteva case locuite. Noi ne-am retras la pensie, deși nici noi nu stăm în permanență. Avem și noi doi copii, dar și ei sunt la oraș, nu vin aici. Oricum este destul de greu de ajuns dacă nu ai mașină de teren, după cum vedeți. Și acum drumul arată ceva mai bine, fiindcă nu a plouat demult, dar când plouă este foarte riscant, rămâi cu mașina în șleauri', a povestit pentru AGERPRES o locuitoare din Celnata.

Din școala din sat nu a mai rămas aproape nimic. Cu o curte plină de buruieni, clădirea fără uși, fără geamuri și în stadiu avansat de degradare, școala pentru clasele I-IV unde învățau cândva zeci de copii este doar o ruină. Din ea au mai rămas zidurile și acoperișul spart.

Biserica din sat, care se află în același loc cu cimitirul, este o ruină și mai mare. Cu ușile și geamurile sparte, cu tencuiala căzută, fără picturi și icoane, cu altarul îmbâcsit de gunoaie diverse, starea în care a ajuns biserica este semnul că mai grav decât trecerea timpului și sărăcia materială este nepăsarea autorităților și sărăcirea spirituală a omului.

'Nici nu știu de când nu se mai țin slujbe aici. De foarte mult timp aici nu se mai poate ține duminica sau în zilele de sărbători Sfânta Liturghie. Nici slujbe de înmormântare nu se mai pot face. Când moare cineva, vine preotul și ține slujba afară, lângă ruinele bisericii', a povestit un bărbat din Celnata.

Acesta spune că o altă problemă cu care se confruntă oamenii de-aici este starea jalnică a drumului care duce la cimitir și pe care nu poate circula niciun autovehicul.

'Când a fost câte un deces, de multe ori nu puteam duce nici mortul la groapă pe drumul ăsta, mai ales dacă ploua. Nu putea urca nicio mașină. Luau oamenii coșciugul pe brațe. Uneori mai glumim și zicem că ăl care rămâne ultimul o să rămână neîngropat, că nu are cine să-l ducă la groapă. Asta e... nepăsare. Uitați ce peisaje frumoase avem, condiții naturale, posibilități ar fi fost, dar dacă e nepăsare, dezinteres, lipsă de implicare din partea primarilor?! Eu m-am cununat aici în biserica asta, aici i-am botezat pe copii. Acum nici clopotul nu mai bate duminica sau de sărbători. S-au stins toate. Suntem izolați și uitați de lume, dar să nu fim uitați și de Dumnezeu, că atunci este mai rău', a mai spus bărbatul.

Satul Celnata se află la câțiva kilometri de exploatarea de carieră de suprafață din Mehedinți și de mina de cărbune de la Dumbrăvița. Aici mulți dintre săteni aveau locuri de muncă bine plătite, iar ulterior au beneficiat de pensii peste nivelul mediu. Exploatarea Minieră Mehedinți a betonat și drumul către mina de la Dumbrăvița, care trece prin zonă și care este și astăzi accesibil datorită acelor investiții. Din drumul județean 607 A, pe o arteră încă pavată cu plăci de beton de pe vremea când Mina Dumbrăvița era exploatată, traseul drumului către Celnata este prin pădure și începe cu o cale îngustă, de pământ, accidentată, plină de gropi, ce coboară abrupt, greu accesibilă fără un autoturism de teren.

Celnata este prototipul satelor care odată cu lichidarea economiei susținătoare și dezvoltatoare, precum mineritul și agricultura, au intrat în procesul de prăbușire, în toate formele acestuia: degradarea infrastructurii critice de care depindea supraviețuirea unei comunități, depopularea, îmbătrânirea. De asemenea, biserica a rămas doar cu funcția pentru înmormântări, pierzându-și funcțiile pentru cununii, botezuri, sărbători, slujbe, fiind, de obicei, ultimul edificiu care moare.

Majoritatea caselor din Celnata sunt părăsite și se află în paragină, iar sătenii rămași spun că cel mai probabil așa vor ajunge și caselor lor când nu vor mai fi ei, fiindcă urmașii lor nu vor veni niciodată să locuiască aici dacă condițiile vor rămâne la fel sau poate mai rău.

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Husnicioara, în cele 11 sate, era de 1.064 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.393 de locuitori. AGERPRES/(A, AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)