UPDATE Liceul Tehnologic 'Theodor Pallady' a fost evacuat după sesizarea unui miros de gaz
Elevii Liceului Tehnologic 'Theodor Pallady' au fost evacuați, marți, în urma sesizării unui miros de gaz, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Florian Lixandru.
Potrivit inspectorului, conducerea unității de învățământ a decis să nu se facă ore până la finalizarea verificărilor de către Distrigaz.
'Este vorba despre Liceul Tehnologic 'Theodor Pallady', unde s-a simțit miros de gaz în jurul orei 12:00. Au fost chemați cei de la Distrigaz, au verificat, au spus că nu este din interior, că ar fi din exterior. Conducerea școlii a decis să trimită copiii acasă până se termină verificările. Au venit cei de la Distrigaz, fac verificări și s-a decis și pentru tura de după-amiază să meargă copiii acasă până când cei de la Distrigaz, care înțeleg că au revenit la punctul respectiv, nu termină verificările și nu vor da un punct de vedere, să vedem de unde venea acel miros. Ei au spus că mirosul nu era din interior, că ar fi fost din exterior, dar nimeni nu își permite să pun viața copiilor în pericol, motiv pentru care copiii au fost trimiși acasă. Nu s-a întâmplat nimic, doar a mirosit a gaz, am prevenit orice pericol', a afirmat inspectorul.
Potrivit ISU București - Ilfov, Distrigaz a identificat o scurgere de gaz la o vană exterioară.
'Gazul a fost oprit, iar elevii și personalul școlii au fost evacuați. Au fost efectuate verificări și în sălile de clasă, dar nu au fost constatate scurgeri de gaz. Nu au fost înregistrate probleme medicale', a anunțat ISU București - Ilfov.
La fața locului au fost trimise un echipaj CBRN pentru măsurători, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere. AGERPRES/(AS - redactori: Roberto Stan, Eusebi Manolache; editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Faza pe țară a competiției Ecotrophelia Europe - câștigată cu un 'sushi' desert de studenți ai USAMV București
Un desert inspirat din sushi, dar fără pește, va reprezenta România la faza europeană a competiției Ecotrophelia Europe, dedicată viitorilor specialiști din industria alimentară, faza pe țară a acestei competiții având loc joi, la Oradea, fiind câștigată de o echipă de studenți de la USAMV din București.
Dimian: Depinde de profesor să orienteze predarea și evaluarea mult mai mult pe aplicarea cunoștințelor, nu doar pe memorare
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, vine cu o serie de precizări privind noul Cadru de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, afirmând că este ''un document de viziune, nu de implementare''. ''Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu
FITS 2026: Peste 350 de studenți și profesori de la 20 de universități din lume, așteptați la Sibiu
Peste 350 de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori și experți din domeniul teatrului, proveniți de la universități din România și din alte zece țări, vor participa în perioada 19-28 iunie la Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat miercuri, Univ
Sibiu: Mitropolitul Ardealului a premiat 300 de elevi olimpici și cu rezultate deosebite
Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a premiat, miercuri, peste 300 de elevi din județ, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei festivități organizate în capela Facultății de Teologie Ortodoxă 'Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu, informează un comunicat de presă. 'Sunteți roadele
REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille
În sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orien
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbatere a proiectului de lege privind salarizarea
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă 'o încălcare flagrantă' a legislației în vigoare. Federația Sindicatelor Libere din Înv
Dimian: Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor
Ordinul de ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor exa
Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla
Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'
Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n
MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș
Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd
Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a atins ținta asumată prin PNRR - 4.500 de locuri noi în creșe
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat duminică, în orașul bihorean Valea lui Mihai, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'. 'În Planul Național de Redresare și Reziliență, ne-am asumat crearea a cel puțin 4.500 de noi locuri pentru antepreșcolari în toată țara. Astăzi am atins această ți










