AȘEZĂRI ÎN AMURG/Prahova: Boșilcești - satul din inima comunei Telega unde liniștea înseamnă viață

Pe o muchie de deal, de-a lungul unui drum șerpuit care duce în inima comunei prahovene Telega, la adăpostul ramurilor copacilor înalți, se află Boșilcești, un sat uitat de lume, cum poate părea pentru unii, însă un adevărat Rai pentru alții.

Telega este atestată documentar din anul 1562, din vremea domnitorului Petru cel Tânăr, și este așezată la câțiva kilometri de municipiul Câmpina, în zona deluroasă a Subcarpaților Curburii. Comuna s-a dezvoltat în jurul unor exploatări de sare, iar zona este cunoscută pentru băile sale minerale cu proprietăți curative, numele localității provenind chiar de la mijloacele folosite pentru transportul sării - telegile.


Boșilcești este unul dintre cele șase sate componente, iar aici mai sunt doar câteva familii rezidente, cărora li se adaugă cei care fie și-au făcut case de vacanță, fie și-au adus containere de locuit pe care le-au transformat în mini case de vacanță.

Drumul care duce la Boșilcești nu a fost niciodată asfaltat, însă este întreținut, fiind periodic pietruit de autorități pentru ca accesul localnicilor să fie cât mai ușor, fie vară, fie iarnă. Utilitățile care oferă confort vieții lipsesc - nu este apă curentă, nu există canalizare și nici asfalt, însă orășenii care și-au făcut case de vacanță găsesc aici ceva mai prețios, care în mijlocul civilizației lipsește aproape cu desăvârșire: liniștea. Când ajungi aici, ea te umple, te învăluie, te cuprinde, iar vorba îți devine aproape șoptită fără să vrei. Așa pare firesc... Ea este întreruptă din când în când de tălăngile legănânde ale vacilor lăsate la păscut prin vreo curte părăsită, de ciripitul păsărilor, de fâșâitul vântului printre frunze sau de sunetul pașilor prin frunzele deja căzute. Câini nu am auzit lătrând în timpul petrecut pe aceste meleaguri.


'Au curent electric, apă nu este, dar au fântâni fiecare în proprietate. Am reparat drumul prin pietruire. Sunt trei kilometri de drum. Să reabilitezi drumul acela pentru cinci familii.... Suntem o localitate săracă', a explicat, pentru AGERPRES, primarul Costel Brezeanu.

În urmă cu zeci de ani, locul răsuna de glasurile și râsetele pline de viață ale zecilor de copii care se întâlneau pe uliță, la joacă sau în poiană, pentru a-și paște vitele.

'Acum zeci de ani erau aici 50-60 de persoane. Aici era școală, erau învățători care veneau și predau. Fiecare casă era locuită, oamenii se organizau cu ce aveau în zonă, creșteau animale, cultivau terenul, dar, în timp, tineretul a plecat la oraș, bătrânii s-au cam dus și mai sunt cam cinci case care sunt locuite de telegeni. Restul sunt case de vacanță', povestește edilul.
Mergând la pas pe drumul parțial acoperit de frunzele arămii, îmi arată, la un moment dat, către stânga - 'Aici era școala'.

Locul pe care odinioară era școala din Boșilcești nu mai păstrează nicio urmă a acesteia, fiind împânzit de vegetație crescută haotic, la fel ca multe ale zone ale satului care altădată erau locuite sau pe care au fost livezi cu pomi fructiferi. Pe unele terenuri încă mai stau în picioare case vechi - unele greu încercate de timp, cu ziduri crăpate sau prăbușite de-a dreptul, altele încă puternice, dar 'mătuite' sub povara anilor și a lipsei unor suflete care să le întrețină strălucirea.

Unul dintre cei care au rămas profund legați de aceste meleaguri este Mihai Pițigoi, care locuiește în casa părinților lui împreună cu soția sa. De la el am aflat că cel mai longeviv cetățean al comunei Telega provine din Boșilcești și că localnicii, în general, au avut viață lungă. De ce?, am întrebat.

'Poate că energia părinții noștri au avut-o de la natură, hrana curată, naturală. Înainte numai din curte mâncau. (...) Tata a trăit 91 de ani și maică-mea aproape 92. Cel mai bătrân cetățean al comunei Telega - 104 ani, de aici, din Boșilcești. Gândiți-vă că respectiva persoană... eu n-am pomenit-o să aibă servici, a crescut doi băieți, unul trăiește și acum, are 90 și ceva de ani, pentru că a rămas cel mai bătrân de aici, unul s-a dus. A muncit cu ziua, cu furca, cu coasa... Avea trei găini, o vacă, o cămăruță, o sobă și atât. Și o viață fericită', spune Mihai Pițigoi.

El și soția lui cresc animale - vaci, păsări, oi, porci, cultivă pământul, îngrijesc împreună casa învelită cu șindrilă care a stârnit uimirea unei studente la Arhitectură, iar în timpul liber se refugiază în locurile care îi plăceau când era copil.

'A venit un prieten pe la mine care are o nepoată la Arhitectură și îi spuneam că pe dedesubt (sub șindrilă - n.r.) nu există niciun stâlp de susținere. A zis că nu se poate și se întreba cum au făcut la timpul respectiv. Păi, noi, la ora actuală, cu câte scule avem, nu construim calitativ ce construiau bătrânii noștri pentru că era o tehnică și la lemn și la modul de a construi', povestește interlocutorul.

Vărul lui, Vasile Jantea, locuiește puțin mai sus, împreună cu soția sa, într-o casă care, de 115 ani, adună povești între pereții ei de humă. Precum o doamnă cochetă, locuința împodobită cu flori și parțial 'îmbrăcată' în iederă nu își prea arată vârsta pentru că cei doi soți o îngrijesc cu dragoste. El este omul zonei, născut și crescut aici, dar soția lui este femeie de oraș și cu toate acestea spune că nu ar da viața din Boșilcești pentru cea din Câmpina.

Cel mai mult o atrage aici liniștea, iar aerul curat le face foarte bine soților care se luptă cu destule suferințe fizice.
'Avem trei nepoți, dar vin mai rar... Aici a fost căsuța din copac pe care a făcut-o pentru primul nepot, care e primul an la facultate', îmi povestește femeia indicând cu emoție în glas către rămășițele unei construcții de lemn înnegrit de soare și ploi.


Cei doi, însoțiți de Bobiță, un câine de talie mică, îmi fac turul proprietății situată într-un cadru natural care pare desprins din povești și ajungem în partea din spate a terenului, de unde, după ce treci de o poartă probabil de aceeași vârstă cu locuința, se vede municipiul Câmpina.
'Suntem amândoi, nu avem nevoie de nimic altceva', conchide femeia.

'Toți locuitorii aveau vaci, oi. Când venea vacanța de vară, abia așteptam să ne ducem cu vacile. Nu aveam văcar în sat. Fiecare familie trimitea copiii cu vacile. Acolo era locul nostru de joacă', povestește Vasile, completat imediat de vărul lui - 'Acolo era Raiul'.
Își amintesc de jocurile copilăriei, de naveta pe jos până la școală în satul vecin, Buștenari, unde au făcut clasele V-VIII, de cât de greu făceai rost de cărțile care erau 'la modă'.

'Au ieșit copii deștepți de acolo - studenți la facultăți bune, au învățat foarte bine', spune primarul.

Între tinerii 'deștepți' care au plecat de pe aceste meleaguri se numără și fiul lui Mihai Pițigoi, Mihai Alexandru Pițigoi, doctorand în istorie.

'Ce s-a ales de tinerii care au plecat de aici? Majoritatea sunt realizați, să știți, sunt educați. Să știți că nu e importantă facultatea, e important și caracterul omului. Poți să ai o mie de școli, dacă nu ai caracter și educație... Sunt oameni plecați de aici care au fost directori, ingineri, doctori', a punctat tatăl acestuia.
Recent, Consiliul Local Telega a aprobat un acord de parteneriat cu alte două comune- Cocorăștii Mislii și Scorțeni - pentru realizarea unui proiect de revitalizare culturală a celor trei unități administrativ-teritoriale.

În cadrul acestui proiect numit 'Ținutul Stejarilor' a fost identificat un traseu, care pornește de la Cocorăștii Mislii și ajunge la Telega prin satul Boșilcești, și care va deveni traseu turistic - va fi marcat și va avea puncte de odihnă pentru cei care îl vor parcurge. De altfel, la Boșilcești va fi un punct de belvedere cu priveliști spectaculoase. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)
Foto: ANAMARIA CONSTANTIN/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.













