Pe o muchie de deal, de-a lungul unui drum șerpuit care duce în inima comunei prahovene Telega, la adăpostul ramurilor copacilor înalți, se află Boșilcești, un sat uitat de lume, cum poate părea pentru unii, însă un adevărat Rai pentru alții.

Telega este atestată documentar din anul 1562, din vremea domnitorului Petru cel Tânăr, și este așezată la câțiva kilometri de municipiul Câmpina, în zona deluroasă a Subcarpaților Curburii. Comuna s-a dezvoltat în jurul unor exploatări de sare, iar zona este cunoscută pentru băile sale minerale cu proprietăți curative, numele localității provenind chiar de la mijloacele folosite pentru transportul sării - telegile.

Boșilcești este unul dintre cele șase sate componente, iar aici mai sunt doar câteva familii rezidente, cărora li se adaugă cei care fie și-au făcut case de vacanță, fie și-au adus containere de locuit pe care le-au transformat în mini case de vacanță.

Drumul care duce la Boșilcești nu a fost niciodată asfaltat, însă este întreținut, fiind periodic pietruit de autorități pentru ca accesul localnicilor să fie cât mai ușor, fie vară, fie iarnă. Utilitățile care oferă confort vieții lipsesc - nu este apă curentă, nu există canalizare și nici asfalt, însă orășenii care și-au făcut case de vacanță găsesc aici ceva mai prețios, care în mijlocul civilizației lipsește aproape cu desăvârșire: liniștea. Când ajungi aici, ea te umple, te învăluie, te cuprinde, iar vorba îți devine aproape șoptită fără să vrei. Așa pare firesc... Ea este întreruptă din când în când de tălăngile legănânde ale vacilor lăsate la păscut prin vreo curte părăsită, de ciripitul păsărilor, de fâșâitul vântului printre frunze sau de sunetul pașilor prin frunzele deja căzute. Câini nu am auzit lătrând în timpul petrecut pe aceste meleaguri.

'Au curent electric, apă nu este, dar au fântâni fiecare în proprietate. Am reparat drumul prin pietruire. Sunt trei kilometri de drum. Să reabilitezi drumul acela pentru cinci familii.... Suntem o localitate săracă', a explicat, pentru AGERPRES, primarul Costel Brezeanu.

În urmă cu zeci de ani, locul răsuna de glasurile și râsetele pline de viață ale zecilor de copii care se întâlneau pe uliță, la joacă sau în poiană, pentru a-și paște vitele.

'Acum zeci de ani erau aici 50-60 de persoane. Aici era școală, erau învățători care veneau și predau. Fiecare casă era locuită, oamenii se organizau cu ce aveau în zonă, creșteau animale, cultivau terenul, dar, în timp, tineretul a plecat la oraș, bătrânii s-au cam dus și mai sunt cam cinci case care sunt locuite de telegeni. Restul sunt case de vacanță', povestește edilul.

Mergând la pas pe drumul parțial acoperit de frunzele arămii, îmi arată, la un moment dat, către stânga - 'Aici era școala'.

Locul pe care odinioară era școala din Boșilcești nu mai păstrează nicio urmă a acesteia, fiind împânzit de vegetație crescută haotic, la fel ca multe ale zone ale satului care altădată erau locuite sau pe care au fost livezi cu pomi fructiferi. Pe unele terenuri încă mai stau în picioare case vechi - unele greu încercate de timp, cu ziduri crăpate sau prăbușite de-a dreptul, altele încă puternice, dar 'mătuite' sub povara anilor și a lipsei unor suflete care să le întrețină strălucirea.

Unul dintre cei care au rămas profund legați de aceste meleaguri este Mihai Pițigoi, care locuiește în casa părinților lui împreună cu soția sa. De la el am aflat că cel mai longeviv cetățean al comunei Telega provine din Boșilcești și că localnicii, în general, au avut viață lungă. De ce?, am întrebat.

'Poate că energia părinții noștri au avut-o de la natură, hrana curată, naturală. Înainte numai din curte mâncau. (...) Tata a trăit 91 de ani și maică-mea aproape 92. Cel mai bătrân cetățean al comunei Telega - 104 ani, de aici, din Boșilcești. Gândiți-vă că respectiva persoană... eu n-am pomenit-o să aibă servici, a crescut doi băieți, unul trăiește și acum, are 90 și ceva de ani, pentru că a rămas cel mai bătrân de aici, unul s-a dus. A muncit cu ziua, cu furca, cu coasa... Avea trei găini, o vacă, o cămăruță, o sobă și atât. Și o viață fericită', spune Mihai Pițigoi.

El și soția lui cresc animale - vaci, păsări, oi, porci, cultivă pământul, îngrijesc împreună casa învelită cu șindrilă care a stârnit uimirea unei studente la Arhitectură, iar în timpul liber se refugiază în locurile care îi plăceau când era copil.

'A venit un prieten pe la mine care are o nepoată la Arhitectură și îi spuneam că pe dedesubt (sub șindrilă - n.r.) nu există niciun stâlp de susținere. A zis că nu se poate și se întreba cum au făcut la timpul respectiv. Păi, noi, la ora actuală, cu câte scule avem, nu construim calitativ ce construiau bătrânii noștri pentru că era o tehnică și la lemn și la modul de a construi', povestește interlocutorul.

Vărul lui, Vasile Jantea, locuiește puțin mai sus, împreună cu soția sa, într-o casă care, de 115 ani, adună povești între pereții ei de humă. Precum o doamnă cochetă, locuința împodobită cu flori și parțial 'îmbrăcată' în iederă nu își prea arată vârsta pentru că cei doi soți o îngrijesc cu dragoste. El este omul zonei, născut și crescut aici, dar soția lui este femeie de oraș și cu toate acestea spune că nu ar da viața din Boșilcești pentru cea din Câmpina.

Cel mai mult o atrage aici liniștea, iar aerul curat le face foarte bine soților care se luptă cu destule suferințe fizice.

'Avem trei nepoți, dar vin mai rar... Aici a fost căsuța din copac pe care a făcut-o pentru primul nepot, care e primul an la facultate', îmi povestește femeia indicând cu emoție în glas către rămășițele unei construcții de lemn înnegrit de soare și ploi.

Cei doi, însoțiți de Bobiță, un câine de talie mică, îmi fac turul proprietății situată într-un cadru natural care pare desprins din povești și ajungem în partea din spate a terenului, de unde, după ce treci de o poartă probabil de aceeași vârstă cu locuința, se vede municipiul Câmpina.

'Suntem amândoi, nu avem nevoie de nimic altceva', conchide femeia.

'Toți locuitorii aveau vaci, oi. Când venea vacanța de vară, abia așteptam să ne ducem cu vacile. Nu aveam văcar în sat. Fiecare familie trimitea copiii cu vacile. Acolo era locul nostru de joacă', povestește Vasile, completat imediat de vărul lui - 'Acolo era Raiul'.

Își amintesc de jocurile copilăriei, de naveta pe jos până la școală în satul vecin, Buștenari, unde au făcut clasele V-VIII, de cât de greu făceai rost de cărțile care erau 'la modă'.

'Au ieșit copii deștepți de acolo - studenți la facultăți bune, au învățat foarte bine', spune primarul.

Între tinerii 'deștepți' care au plecat de pe aceste meleaguri se numără și fiul lui Mihai Pițigoi, Mihai Alexandru Pițigoi, doctorand în istorie.

'Ce s-a ales de tinerii care au plecat de aici? Majoritatea sunt realizați, să știți, sunt educați. Să știți că nu e importantă facultatea, e important și caracterul omului. Poți să ai o mie de școli, dacă nu ai caracter și educație... Sunt oameni plecați de aici care au fost directori, ingineri, doctori', a punctat tatăl acestuia.

Recent, Consiliul Local Telega a aprobat un acord de parteneriat cu alte două comune- Cocorăștii Mislii și Scorțeni - pentru realizarea unui proiect de revitalizare culturală a celor trei unități administrativ-teritoriale.

În cadrul acestui proiect numit 'Ținutul Stejarilor' a fost identificat un traseu, care pornește de la Cocorăștii Mislii și ajunge la Telega prin satul Boșilcești, și care va deveni traseu turistic - va fi marcat și va avea puncte de odihnă pentru cei care îl vor parcurge. De altfel, la Boșilcești va fi un punct de belvedere cu priveliști spectaculoase. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)

Foto: ANAMARIA CONSTANTIN/AGERPRES