Bolojan: Toate instituțiile publice care au datorii la bugetul de stat vor fi notificate
Toate instituțiile publice care au datorii la bugetul de stat vor fi notificate, iar săptămâna viitoare va fi publicată și lista companiilor publice cu datorii la stat, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
'Astăzi, Finanțele au publicat, cred că în jurul prânzului acum, situația datoriilor pe care instituțiile publice le au la bugetul de stat, încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toți. Primării, spitale și așa mai departe, care și ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. De ce? Pentru că ce făcea Guvernul? Nu-și bugetau ultimele luni ale anului, în mod intenționat, creau o presiune pe salarii - 'domnule, nu avem bani de salarii' - și atunci venea Guvernul printr-o hotărâre și le dădea acești bani. Or, este anormal ca cei care fac asta, an de an, să fie finanțați. Acum au fost notificați, aceste date sunt publice', a afirmat Ilie Bolojan, vineri, la Radio România Actualități.
Premierul a anunțat că săptămâna viitoare vor fi publicate și datoriile companiilor de stat.
'Nu am mai aprobat în Guvern bugetele lor de când sunt premier, acolo unde au avut pierdere, decât cu planuri de recuperare', a explicat Bolojan.
El a precizat că vor fi folosite toate pârghiile legale posibile pentru recuperarea datoriilor.
'Gândiți-vă, de exemplu, că ai companii - cum este metroul din București - care sunt subvenționate în fiecare an cu aproximativ 900 de milioane de lei. Deci, o sumă destul de mare, adică, cred că peste 70% din cifra lor de afaceri este subvenție de la bugetul de stat. Ei, nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume, înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane și atunci le-am aprobat bugetul condiționându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor și a trebuit să facă acest lucru. Ceea ce trebuie să facem este ca, acolo unde avem companii de stat, bugete de stat, să nu ne risipim banii și orice funcționează mai bine este un plus pentru toți cetățenii țării noastre', a afirmat Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Adrian Streinu-Cercel (PSD): Să tai salariile celor dintr-un sistem vital pentru țară este inacceptabil
Președintele Comisiei de sănătate a Senatului, Adrian Streinu-Cercel (PSD), a pledat marți pentru dialog în găsirea unei soluții favorabile salarizării personalului medical, considerând că a tăia salariile celor care fac parte dintr-un sistem vital pentru țară este 'inacceptabil'. 'Susțin categoric cadrele medicale care, astăzi, au ieși
Motreanu: Fuga de responsabilitate a devenit un reflex al PSD; blochează, contestă, atacă, apoi caută un vinovat
Europarlamentarul PNL Dan Motreanu a afirmat, marți, că fuga de responsabilitate a devenit un 'reflex' al PSD, susținând că acest partid 'blochează, contestă, atacă, apoi caută un vinovat'. 'Ilie Bolojan încearcă să recupereze, în doar câteva luni, întârzierile acumulate de ani de zile în implementa
Grindeanu: Tocmai s-a înregistrat la Senat o inițiativă legislativă referitoare la strategia privind biodiversitatea
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, marți, că Guvernul demis a înțeles 'până la urmă' că respectarea legii nu este 'opțională', fiind înregistrată la Senat o inițiativă legislativă referitoare la strategia privind biodiversitatea. 'Guvernul demis a înțeles până la urmă că respectarea legii nu este opț
Camera Deputaților/Codul urbanismului - raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație
Codul urbanismului a primit, marți, cu majoritate de voturi, raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților. Potrivit acului normativ, trecerea atribuției de eliberare a documentațiilor de urbanism de la primăriile de sector către Primăria Capitalei va avea loc de la 1 noiembrie 2028. Ministrul inte
Prim-ministrul moldoveanVasile Tofan - vizită oficială la București, joi
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan îl va primi joi, la Palatul Victoria, pe omologul său din Republica Moldova, Vasile Tofan, care se va afla în prima sa vizită oficială în România de la preluarea mandatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, pe agenda discuțiilor se vor afla stadiul și modalitățile de accelerare a proiectelor b
Camera Deputaților/Dimitriu (USR) acuză PSD de un atac politic la legea ANI și spune că Fritz nu va fi afectat
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a afirmat marți că legea privind integritatea nu se aplică retroactiv în cazul liderului Uniunii, Dominic Fritz, acuzând PSD de 'un atac politic care e coordonat de ceva vreme'. 'Avem o lege, anume Constituția, care spune foarte clar că în momentul în care afectezi drepturile fundamentale, și
Camera Deputaților/Marinescu: Proiectul de consolidare a legilor integrității - foarte important pentru societate
Proiectul de consolidare a legilor integrității este unul foarte important pentru societate și pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, a subliniat, marți, deputatul PSD Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, după ce
Camera Deputaților - Comisia de buget/Raport favorabil privind prelungirea termenului de finalizare a cumpărării locuințelor cu TVA 9%
Comisia de buget a Camerei Deputaților a acordat, marți, raport favorabil propunerii legislative potrivit căreia cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția N
Camera Deputaților/Proiectul privind ANI - votat de Comisia juridică
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice. Dezbaterile privind acest proiect au început luni, când deputații din comisie au adoptat mai multe amendamente. Totodată, au fost respinse în bloc o serie de amendamente ale pa
Executivul va acționa în continuare legal în cadrul procedurii declanșate de PSD împotriva celor 12 hotărâri de guvern
Guvernul României, pe care PSD 'l-a doborât fără a avea nicio soluție alternativă', a adoptat toate hotărârile de guvern cu respectarea procedurilor legale și constituționale, a transmis Executivul marți într-un comunicat de presă. 'Guvernul României va acționa în continuare legal în cadrul
Președintele AEP - întâlnire cu reprezentanții partidelor și grupurilor parlamentare; tema - pachetul de reformă a legislației electorale
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit marți cu reprezentanți ai PSD, PNL, USR, POT, UDMR, S.O.S. România, AUR, ai Grupului parlamentar al minorităților naționale și ai Grupului Uniți pentru România pentru discutarea pachetului de reformă a legislației electorale. Potrivit unui comunicat transmis A
Camera Deputaților/Comisia de buget: Acordul de împrumut SAFE - raport favorabil, fără amendamente
Comisia de buget a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, marți, proiectului de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro. Au fost înregistrate 25 voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere. Acordul a fost semnat la București, la 12 mai 202
Grindeanu, despre propunerea de a primi titlul de Cetățean de Onoare în Timiș: Nu am nevoie de așa ceva în acest moment
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că nu este cazul să primească titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș, așa cum a propus un consilier județean de la AUR. Grindeanu a fost întrebat dacă se simte onorat ca un membru din Consiliul Județean Timiș, de la AUR, să îl propună pentru a deveni Cetățean de Onoare al județului.
Simion: Nicușor Dan devine tot mai pasibil de suspendare și demitere
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat marți pe președintele Nicușor Dan pentru faptul că nu a desemnat un premier și a susținut că șeful statului 'devine tot mai pasibil de suspendare și demitere'. 'Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști. Ba chiar deloc. Suntem în a 84-a zi &ici
Sorin Grindeanu: Până în 15 august e dificil să avem un guvern cu puteri depline
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că până pe 15 august 'e dificil' să avem un guvern cu puteri depline, dar după această dată 'putem deveni mai optimiști' în a avea acest guvern. 'Am spus că până în 15 august e dificil să avem un guvern cu puteri depline. După data de 15 august, cr

