Senat: Program de rezidență temporară pentru străinii care investesc minimum 400.000 euro în România (proiect)
Programul de Rezidență prin Investiție 'Golden Visa România' oferă cetățenilor din state din afara UE/SEE/Confederația Elvețiană un permis de ședere temporară pe o perioadă de cinci ani, care poate fi reînnoit, în schimbul unei investiții minime de 400.000 euro în țara noastră, prevede o propunere legislativă depusă la Senat.
La cererea investitorului, în același permis de ședere pot fi incluși membri ai familiei acestuia.
Potrivit proiectului inițiat de un grup de parlamentari PNL, investițiile eligibile, de cel puțin 400.000 de euro, sunt: titluri de stat românești, una sau mai multe proprietăți imobiliare în România păstrate pe o durată de minimum cinci ani de la data achiziției, fonduri de investiții înregistrate și autorizate în Romania, acțiuni la companii cu capital românesc listate la Bursa de Valori București.
'Alte forme de investiție pot fi stabilite ca eligibile prin ordinul comun al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Afacerilor Interne, adaptând corespunzător pragul valoric', stipulează proiectul de lege.
Pot solicita participarea în Programul Golden Visa cetățeni care au împlinit 18 ani din statele menționate, cu un document valabil de trecere a frontierei de stat, fără semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român ori în Sistemul de Informații Schengen, care nu au fost condamnați definitiv pentru o faptă penală și pentru care nu a intervenit reabilitarea, nu sunt cercetați penal și nu prezintă pericol pentru securitatea națională - nici solicitantul și nici vreun membru al familiei inclus în cerere, dovedesc proveniența și disponibilitatea fondurilor pentru investiții, dețin o asigurare medicală valabilă pe teritoriul României.
'În cazul în care investitorul retrage parțial sau total investiția înainte de împlinirea termenului de 5 ani, autoritățile competente pot dispune revocarea permisului de ședere. Revocarea nu va avea loc dacă investitorul, în termen de 60 de zile, înlocuiește investiția retrasă cu o altă investiție eligibilă de valoare cel puțin egală. Investitorul are obligația de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări din România și Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) în termen de 30 zile de la modificarea investiției', mai prevede proiectul.
'Vorbim despre rezidență, nu cetățenie. Despre bani reali, investiți în proiecte reale, cu impact în comunități. De ce? Pentru că România are nevoie de capital nou: în imobiliare, companii românești, titluri de stat, fonduri de investiții sau proiecte locale. E o șansă de a atrage resurse private, fără birocrație și fără a depinde doar de fonduri publice. (...) România câștigă capital privat pentru proiecte productive, locuri de muncă și venituri bugetare, investiții în orașe și județe mai puțin dezvoltate, mai multă încredere din partea investitorilor internaționali', a scris pe Facebook senatorul PNL Glad Varga, inițiator al proiectului.
Inițiatorii își argumentează propunerea legislativă prin faptul că alte țări europene au derulat programe similare de rezidență prin investiții, menite a aduce capital străin și locuri de muncă. 'Noi alegem o variantă responsabilă, cu filtre clare și focus pe economia reală, nu pe specula imobiliară', a adăugat Glad Varga.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, ca prim for legislativ sesizat. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







